Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

înd, un amestec de c`ma[` de for]` [i de salon. Or, tocmai din pricina
acestei nepotriviri m-am ata[at de ea. 28
Pentru a da un nou sens realit`]ii lipsei, ca valoare structurant` a subiectivit`]ii,
Cioran va activa în varia]ia stilului o s`p`tur` în memorie menit`
s` recupereze fragmentele, r`m`[i]ele lingvistice folosite cândva pentru a-[i
cl`di opera în România. În idiomul autoexilului, în limba care pentru el sun`
str`in, Cioran î[i asum` eul («Eu eram, eu sunt, eu voi fi...») ca pe o problem`
gramatical` [i nu de existen]`. 29 Timpul î]i permite s` cuprinzi în cifrul s`u
cel mai ascuns tr`irea, experien]a, sensul enun]urilor care s-au sedimentat
în scriitura limbii materne. Timpul este structur`, dup` cum arat` Eugène
Minkowski, [i formele timpului sunt con]inuturile [i semnifica]iile experien]ei. 30
Timpul nu este altceva decât mi[carea structural` [i transcendental` care d`
voie trecutului s` se afle acolo. În termeni simbolici, când Tat`l a [tiut s` se
fac` mijlocitor, vina nu e altceva decât stabilizarea unei legi umane, o lege a
dorin]ei care î[i asum` la propriu un sens. În termeni temporali, este vorba
[i despre un trecut care nu a trecut înc` (niciodat` cu adev`rat trecut), care
poate fi mereu reînnoit [i care urmeaz` mereu, în care se insinueaz` nelini[titor
coinciden]a dintre via]a ce tr`ie[te a experien]ei [i neantul evenimentului s`u
de neatins. Exerci]iul lui Cioran de a scrie în limba francez` va fi astfel acela
de a redeschide trecutul [i de a-l restitui viitorului, grij` a subiectului, infinit
exerci]iu formativ [i educativ înspre dorin]`. Va fi vorba atunci de a salva [i
de a mântui în scriitur` ceea ce este de o esen]ial` efemeritate, imposibil de
salvat [i de mântuit. În repeti]ia neobosit` a scriiturii va fi vorba despre a o
lua de la cap`t: doliu a ceea ce a tr`it în ceea ce tr`ie[te [i restituire a ceea
ce tr`ie[te din ceea ce a tr`it. Este un exerci]iu de adeziune [i de deta[are,
o întindere în afar` care se retrage în sine, plenitudinea [i golul unui quid,
ca un subiect, ce face s` ias` la suprafa]` propria diferen]` ireductibil` în
acest joc de avânt [i r`sturnare, de consumare [i de reînnoire în dezastrul
[i în doliul cuvântului. Catastrofa timpului este o problem` de ritm în gestul
scriiturii, posibilitate [i imposibilitate, sens [i nonsens, un ritm care bate pasul
pe loc [i un etern reînceput f`r` progresie. Gestul se realizeaz` [i se gole[te,
este destinat unui nou început ca repeti]ie în diferen]`, ca [i catastrof` a
semnificatului [i relansare a semnificantului. A[a cum scrie Nicolas Abraham:
«Timpul este o putere de achizi]ie, un bun manipulabil. În mod explicit, nu face
obiectul niciunei chestiuni, niciunei probleme: achizi]ia timpului este paralel`
cu procesul de socializare. A[adar clinica [i teoriile psihanalitice fac uz constant
de no]iuni care trimit la o dimensiune a temporalit`]ii. Este adev`rat c`
aceast` temporalitate nu se raporteaz` la timpul obiectiv, propriu socialului,
dup` cum nu vizeaz` nici timpul subiectiv al unei „tr`iri”. Ea are o dimensiune
original` care caracterizeaz` bine domeniul psihanalizei: este timpul surprins
în geneza sa intern`, timpul unui subiect, desigur, dar care nu ar putea s`-[i
apar` sie[i, ci doar unui alt subiect. Acest timp c`ruia i se potrive[te calificativul
de transfenomenic este implicat de numeroase concepte psihanalitice
[i originalitatea statutului s`u nu trebuie s` fie t`g`duit`». 31
Traducere din limba italian` de
IULIANA CULICEA
EX PONTO NR.1, 2006
115