Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.1, 2006
114
istoric al na]iunii». Aceast` gre[eal` a fost fatal` pentru el, deoarece, dincolo
de biografie, de psihologie [i de moral`, a încercat s` elimine acel traseu de
individua]ie care i-ar fi permis s` fie un subiect doritor în numele unei legi
universale [i transcendente care ar fi garantat singularitatea [i ar fi admis
construirea propriei dialectici a dorin]ei, care este o dialectic` de necesar` [i
salutar` întâlnire-confruntare între cele dou` dimensiuni umane ale universalului
[i particularului, dup` cum el intuise deja prin figurile Vechiului Testament
- Iov [i Solomon. Deschizându-se c`tre un destin colectiv, gre[eala de calcul
a lui Cioran, din punct de vedere etic, a fost aceea c` a pierdut sensul global
al propriei subiectivit`]i, pretinzând o identitate puternic` [i sigur` în figura
idealizat` a lui Nae Ionescu, [i c` s-a limitat s` o analizeze în opozi]ie fa]` de
ceilal]i. Singurul «criteriu» urmat a fost cel al suferin]ei [i al modelului educativ
al unui om idealizat [i p`truns de xenofobie, care se presupunea c` [tia de
dorin]a sa, în numele unei impersonale [i autarhice voin]e de extaz sacrificial.
Cioran s-a l`sat sedus de figura pervers` a lui Nae Ionescu care i-a ar`tat cum
adev`rul pozi]iei umane st` în completa [i amorala sa libertate. Rezultatul a
fost acela de a anula cât mai mult posibil condi]ia sa de subiect [i de a renun]a
la dorin]a proprie în numele voin]ei celuilalt c`ruia i se recunoa[te o libertate
f`r` limite în forma unei subiectivit`]i absolute f`r` urme sau diferen]e. Acest
lucru a avut drept consecin]` faptul c`, supunându-se legii voin]ei celuilalt,
substituit` celei simbolice, durerea a devenit sinonim` cu pl`cerea, dar cu o
pl`cere dincolo de pl`cere, un consum angoasant care dep`[e[te pl`cerea,
compromite func]ionarea corect` a spiritului critic [i îndeamn` subiectul la
frenezie, la derealizare [i la ruptura sistemului de diferen]e în numele unei
ideale sinteze absolute. Legea este invocat` atunci pentru a exalta voin]a
pur` de putere ca expresie pur` de autoritate [i sentimentul de vin`, vina de
a fi subiec]i, se transform` în maladia vinii unde isp`[irea [i sacrificiul devin
singura condi]ie de via]` pentru a putea exista. Se ajunge astfel la mortificarea
subiectului pân` la reducerea sa la obiect, la un nimic, pân` la extragerea
secretului indicibil care se afl` în el.
Modelul patern al lui Nae Ionescu î[i ar`tase deja în 1937 fisurile, dar
Cioran îi va r`mâne fidel pân` la moarte. Doar timpul, scrierea [i contingen]a
i-au permis în final lui Cioran s` traseze contururile pentru dezidentificare [i
pentru o nou` subiectivizare a existen]ei. În ciuda maladiei vinii [i a tuturor
înscen`rilor delirante, dorin]a de scriere i-a permis s` r`mân` un subiect
scindat. Ajutorul lui Alphonse Dupron, c`ruia îi datoreaz` în parte [ederea sa
definitiv` în Fran]a, [i prietenia pre]ioas` a lui Benjamin Fondane 26 au înlesnit
poate alegerea deta[`rii radicale, nu doar existen]iale, ci [i lingvistice, de România.
Singur [i necunoscut în timpul ocupa]iei germane, confruntându-se cu
traducerea lui Mallarmé în român`, realizeaz` imperceptibil ruptura de limba
matern`, o limb`, dup` cum îi va m`rturisi lui Noica, «f`cut` din p`mînt, sînge
[i suflet» în favoarea unei limbi clasice care are o «demnitate cadaveric`»,
«intangibil`, prea nobil` [i prea distins`», cu «elegan]a sa extenuat`» [i «o
sintax` riguroas`». 27 În Exerci]ii Cioran reafirm`:
ßi înc` ceva: ar fi trebuit s` aleg orice alt idiom, nu îns` franceza,
c`ci cu aerul ei distins nu mi se potrive[te deloc, e chiar la antipodul
firii [i dezl`n]uirilor mele, al eului meu autentic [i-al genului meu de
mizerii. Prin rigiditatea ei, prin suma de constrîngeri elegante pe care
o reprezint`, franceza mi se pare un exerci]iu de ascez` sau, mai cu-