Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.1, 2006
112
esteticul în sens aproape ontologic prin recursul la «echilibrul interior», la
«stilul armonic de via]`», la criteriile de propor]ie, num`r, ra]iune, împ`care
armonioas` în cifrul poetic, trasând o filozofie a artei, atent` la aventurile
formei, la gre[elile sale [i la miracolul infinit al mitului [i al poeziei. Astfel
de declara]ii sunt, pentru Cioran, «scheme vide» deoarece deriv` dintr-o
«inspira]ie pur livreasc`, lipsite de orice afinit`]i cu un fond mai adînc de
via]`». 13 «Noul clasicism» nu este în m`sur` s` în]eleag` fenomenul artistic
contemporan la vârsta destr`m`rii, este incapabil s` înglobeze într-o totalitate
armonioas` pulsiunile nihiliste generate de romantism [i radicalizate apoi de
avangarda artistic` de la începutul secolului. Din perioada modern` pân` în
secolul al XX-lea, contextul istoric [i social este dominat de elaborarea de
«principii complet neformaliste prin mijloacele cele mai pure ale formei». 14
Într-o epoc` marcat` de «descompunere» [i de «dezagregare», «formula
clasic` dovede[te o profund` neîn]elegere a realit`]ilor actuale». 15 În fapt,
subliniaz` Cioran, «epoca noastr` tr`ie[te înc` aceste curente», reprezentate
de «maximalismul [i absolutismul lui Kierkegaard, contradic]iile dureroase
ale lui Dostoievski sau dionysismul paroxistic al lui Nietzsche». 16 «Form`,
armonie, stil etc..., elemente care sunt esen]iale perspectivei clasice, devin
pentru con[tiin]a contemporan` resturi ale unei formule perimate. Pentru
aceasta sunt esen]iale: con]inutul, antinomia, ira]ionalul etc., elemente care
exclud orice posibilitate de stilizare clasic`». 17 Gestul anticlasicist al lui Cioran
trebuie în]eles în contextul intelectual al genera]iei sale caracterizate de acel
«canibalism» organic, tineresc, ce îi viza pe to]i acei scriitori, din trecut [i din
prezent, care inten]ionau s` orienteze artistic «România Mare» în direc]ia
unui «nou umanism». 18 În acela[i timp, Cioran critica [i modelul american
propus de Comarnescu care se baza pe optimismul lui Homo americanus.
«Americanii vie]uiesc într-o splendid` încredere [i într-o naivitate îngereasc`,
nu se tem de moarte [i nu au con[tiin]a ei. Neant, necunoscut sau moarte
nu au pentru ei nici un sens. O absen]` scandaloas` de spirit metafizic a dus
la apologia succesului [i a muncii». «Apologia muncii [i încîntarea pentru
efort [i eficien]` au dus, desigur, la primatul ideii de educa]ie în America.
Un optimism pe care noi nu-l mai putem în]elege a dezvoltat spiritul de interven]ie
continu`, necesitatea de a devia destinele individuale de la sensul
lor ini]ial înspre planul valorilor sociale. Pentru noi, cei familiariza]i cu ideea
de destin, de inexorabil [i iremediabil, spiritul acesta pedagogic nu ne poate
face decît melancolici. Pesimismul actual al Europei o face pe aceasta, cu
drept cuvînt, incapabil` de a se mai entuziasma de realit`]ile americane». 19
Cioran consider` c` astfel de intelectuali nu fac altceva decât s` confirme
«incapacitatea» lor de a în]elege «specificitatea unui moment istoric, de a
prinde sensul vremii noastre, precum [i imposibilitatea organic` de adaptare
la fr`mînt`rile [i contradic]iile dureroase ale omului de ast`zi». 20 Atacul dus în
stil mare de Cioran, nu se adresa totu[i doar genera]iei precedente de scriitori,
precum Iorga, Crainic, Pârvan [i chiar Blaga, 21 ce trasaser` coordonatele unei
posibile orient`ri culturale având la baz` «specificul na]ional», ci implica [i
o luare de pozi]ie dialectic` în raport cu gruparea intelectual` c`reia sim]ea
în mod electiv c` îi apar]ine. În realitate, Cioran ducea propria sa b`t`lie în
cadrul a[a-zisei genera]ii Criterion, din care f`ceau parte, printre al]ii, în mod
mai mult sau mai pu]in activ, Mircea Eliade (leader-ul indiscutabil, promotorul
revolu]iei culturale din acea perioad`), filozoful [i teoreticianul grup`rii Mircea
Vulc`nescu, americanistul Petru Comarnescu, Constantin Noica, Eugen
Ionescu (poet [i str`lucit critic literar, atunci înc` oarecum incon[tient de vo-