Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

evreu care se recunoa[te [i ca «om al Dun`rii». Mihail Sebastian îi ceruse
maestrului s`u o prefa]` la volum, ]inând cont [i de faptul c`, în 1926, Nae
Ionescu se opusese mi[c`rilor antisemite provocate de unii ortodoxi[ti români.
Dar, chiar în 1934, profesorul trece la Garda de Fier [i scrie pentru cartea lui
Sebastian o prefa]` de esen]` religios-metafizic` cu accente clar antisemite,
dând astfel un important semnal legionarilor xenofobi din sfera sa politic`.
Sebastian nu în]elege, e uimit, ezit`, dar, cu toate acestea, se hot`r`[te, în
final, s` dea cartea la tipar cu prefa]a maestrului. Nae Ionescu î[i sacrificase,
astfel, con[tient, acest fiu «evreo-româno-dun`rean» 9 pe altarul extremismului
politic. Din 1934, «rinocerizarea», în termenii lui Eugène Ionesco, se întinde
implacabil, e o epidemie ce love[te o mare parte dintre tinerii intelectuali,
dintre care mul]i nu î[i vor mai reveni.
În Caiete, Cioran îl men]ioneaz` pe Mihail Sebastian: «Sînt c`utat la telefon
[i întrebat dac` cunosc un scriitor român cu numele de Mihail Sebastian
∂…∑. Am fost r`scolit. Sebastian, strivit de un camion dup` Eliberare, tocmai
fusese numit ata[at cultural la Paris. Ar fi f`cut o carier` str`lucit`, c`ci greu
se poate închipui român mai francez decît el. Ce spirit rafinat; ce om minunat [i
pustiit! ßi e necunoscut. Iar eu care m` plîng cît e ziua de lung` [i-mi blestem
soarta! Trebuie s` ne obi[nuim s` ne gîndim la nedrept`]ile care-i lovesc pe
ceilal]i pentru a le putea uita pe ale noastre. N-ar trebui s` m` plîng, n-am
dreptul ∂…∑». «Afinit`]ile mele cu spiritul evreiesc. Gustul deriziunii, o anume
aplecare spre autonimicire, obsesii morbide; agresivitate, pl`cerea profe]iei,
sentimentul de a fi o victim`, întotdeauna, chiar [i în clipele de fericire». «M∂ihail∑
S∂ebastian∑ – singurul în]elept din genera]ia mea. În]elepciunea o are
desigur din na[tere, dar [i evenimentele au contribuit în bun` m`sur`. Dac`
r`mânea la Paris, ar fi scris c`r]i, ar fi f`cut o carier` universitar`, pe scurt ar
fi avut o existen]` oarecare; acolo, în dou`zeci de ani de t`cere, [i ce t`cere,
a în]eles lucruri pe care nici m`car nu le-ar fi b`nuit dac` r`mînea aici». 10
În 1934, a[adar, Cioran, la dou`zeci [i patru de ani, este deja un «caz»
na]ional. Cartea sa f`cuse senza]ie [i provocase spiritele tuturor, prieteni
[i adversari deopotriv`. Î[i petrecuse anii de facultate la Bucure[ti, departe
de cas`, frecventând asiduu biblioteca. «Poate, - scrie Noica - nu a lucrat
sistematic [i cu fi[e, dar a citit enorm [i cu c`ldur`». 11 Comarnescu î[i aminte[te:
«Îi [tiu micile drame interioare, c`ci el totdeauna a vorbit sincer, f`r`
ascunzi[uri, chiar dac` gre[ea. B`iat de preot din Sibiu, venit ca bursier la
Bucure[ti, Emil Cioran [edea la c`minul St`nescu ∂…∑. Aici nu se prea f`cea
foc iarna [i mîncarea era relativ`. Cioran î[i petrecea tot timpul în biblioteca
fostei Funda]ii, acum Biblioteca Universitar` din fa]a Palatului Republicii. Pe
el nu-l preocupau aventurile amoroase, recep]iile, flirturile. Îmi zicea c`, a[a
cum arat` el, poate cuceri doar vreo servitoare, pe care ar putea-o lua la
galerie, la Teatrul Na]ional. S-a concentrat asupra lecturilor substan]iale [i
asupra medita]iei filozofice. ßtiind germana [i franceza, a citit multe c`r]i de
filozofie [i eseistic`». 12
Gre[elile lui Cioran, despre care vorbe[te Comarnescu, pe baza documentelor
publicate pe care le avem acum la dispozi]ie, sunt de natur` estetic`,
dar poate mai ales de ordin politic. În ceea ce prive[te aspectul estetic, deja
într-un articol din 6 februarie 1932, Emil Cioran lua pozi]ie împotriva no]iunii de
«neoclasicism», sus]inut` cu t`rie de unii scriitori care vroiau s` reactualizeze
EX PONTO NR.1, 2006
111