Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

precum E. Lovinescu îl nedumeresc: snobism (cf. D. Caracostea, Un mare
critic român modernist)? simpatie instinctiv` fa]` de orice elan juvenil? sau
„credin]` neclintit` într‘un nou concept de art`”?
Pe întreg parcursul lucr`rii, Const. I. Emilian ]ine s`-[i afirme, cu insisten]`,
„impar]ialitatea”, obiectivitatea „[tiin]ific`” a rechizitoriului s`u psiho-estetic
(ex.: „Cartea de fa]` încearc` s` fie – în limita slabelor puteri omene[ti o cercetare
obiectiv` [i senin`” – p. 166 ∂„Cititorii vor vedea c` am l`rgit, la maximum,
sfera în]elegerii. Dac` [i astfel anumite detritusuri vor c`dea dincolo de ea,
nu e vina noastr`” – p. 167∑ „nu este o punere la punct a acestor doctrine, ci
eviden]ierea fenomenului de criz` spiritual` în ]ara noastr`” etc). Îns` cine
se scuz`, se acuz`, iar cronica lui Perpessicius spune ceea ce era de spus:
„precau]iile acestea erau cu at~t mai inutile cu c~t, dac` Anarhismul poetic
are o calitate, apoi este aceea c` întreaga exegez` a d-lui Const. I. Emilian
v`de[te în d-sa un adept înn`scut al poeziei academice [i un universitar
format la [coala d-lui Mihail Dragomirescu (...) unde canoanele unei estetici
rigide [i timorate s~nt liter` de lege. (...) Pentru d-l Const. I. Emilian poezia
trebuie s` fie a[a cum st` scris în tratatele clasice, o poezie a subiectului, o
poezie a conturului, o poezie a emo]iilor gradate, într-un cuv~nt, o poezie de
compozi]ie, [i de ordine, cum las` d-sa s` se în]eleag` în încheierea studiului:
o poezie roman`. În cazul acesta dac` se poate vorbi de incomprehensiune,
ea trebuie în]eleas` în sensul unei caren]e de afinitate”.
Anarhismul poetic este [i o critic` a atitudinilor/manifest`rilor artistice
[i filozofice ale modernit`]ii, judecate prin variile abateri de la modelul clasic
caracterizat prin continuitate cu tradi]ia canonic`, unitate organic` a viziunii
[i concep]iei, ordine ierarhic`, armonie a p`r]ilor în raport cu întregul, echilibru
[i disciplin` formal`, claritate a stilului, „bun-sim]”, coeren]` [i „s`n`tate”
psihologico-moral` („Sufletul uman constituie o unitate organic` ale c`rei
manifest`ri trebuie s` se echilibreze armonic, f`r` hipertrofii sau atrofii”).
Op]iunea autorului pentru o modernitate „cuminte” [i „echilibrat`”, f`r`
„excese”, apare ilustrat` prin elogierea ca model a poeziei lui Ion Pillat, singurul
partener de dialog din zona „anarhismului extremist” fiind considerat
Ion Vinea (al c`rui antimanifest din revista Punct, Vorbe goale, îi prilejuie[te
urm`toarele considera]ii: „Ne bucur`m c` – cel pu]in la finele acestui întins
capitol – s~ntem de acord cu un frunta[ hipermodernist. Cu ceilal]i energumeni,
nu [tim de vom reu[i vreodat`...” la cap`tul unor evalu`ri ale mimetismului
„poe]ilor noui”: „Adoptarea concep]iei relativiste din domeniul strict [tiin]ific
de poe]ii noui e mai mult exterioar`, superficial`. Ei n-au p`truns spiritul [tiin-
]ei, esen]a acesteia. Extravagan]ele [i r`t`cirile extremi[tilor s~nt cea mai
evident` nega]iune a preten]iilor de atitudine [tiin]ific`”. Aceasta înseamn`
ordine, disciplin`, seriozitate, nu anarhie [i frivolitate”.
Printre poe]ii „anarhici” comenta]i este amintit [i Ion Minulescu (cu poemul
„blasfemiator” Spovedanii). În categoria „extremi[tilor” intr` Ilarie Voronca, B.
Fundoianu, I. Vinea [i Tristan Tzara. „Lirica minor`” este ilustrat` de nume ca
F. Aderca, Claudia Millian, Al. Philippide, Luca Ion Caragiale, Camil Baltazar
[i Ion Barbu, iar „lirica de virtuozitate” – de acela[i Ion Barbu, al`turi de G.
Bacovia, Lucian Blaga, Nicolae Davidescu, Adrian Maniu [i Tudor Arghezi.
Pornind de la ideea c` „exist` un raport invers între violen]a inova]iilor [i
talentul scriitorilor”, autorul se opre[te, „pentru u[urin]a studiului” la dou`
categorii mai „cuprinz`toare”: „extremi[tii [i modera]ii”.
Dac` E. Lovinescu vorbea, relu~ndu-l pe istoricul latin Tacit, de existen]a
unui saeculum modern, Emilian vede în „anarhism” (în]eles ca esen]` a mo-
EX PONTO NR.1, 2006
103