Georgeta Blendea Zamfir Orizont psihanalitic in ION de Liviu ...

Georgeta Blendea Zamfir
Orizont psihanalitic in ION de Liviu Rebreanu

Georgeta Blendea Zamfir-Orizont psihanalitic de Liviu Rebeanu

Editura Dealul Melcilor
Brasov 2009

Tehnoredactare Ungureanu Dragos
Ilustrare coperta I

Disingner Ramona Pinte Zamfir
Fotografii coperta a IV a autoarea
Georgeta Blendea Zamfir

Preliminarii
In pofida celor peste 89 de ani care au trecut de la publicarea sa,in 1920,romanul "ION" nu inceteaza sa-si exercite intreaga
putere de fascinatie asupra cititorilor,ca si ascupra criticii literare.
Ca orice capodopera,el se preteaza unei multitudini de interpretari,de intelegeri,capabile sa genere profunde satisfactii
estetice,sa stimuleze gandirea si sensibilitatea,sa modeleze spiritul celor care se apropie de universul rebrenian.
O perspectiva posibila de interpretare este cea psihanalitica,metoda fondata la inceputul secolului nostru de medicul vienez
Sigmund Freud si dezovoltata de teoreticieni ca: J. Lacan,K. Jung,F. Adler,W. Abraham.
In esenta,aceasta teorie asupra vietii psihice,pe care se fundamenteaza un demers analistic si explicativ prodigios,sustine
existenta,in spiritul uman,a doua compartimente distincte. 1)
1) - Constientul care cuprinde idei,sentimente,convingeri si credinte sadite in el prin educatie si vizand socializarea sa si.
2) - Subconstientul,sediul instinctelor primare,animalice,mostenite de la inaintasii speciei,dintre care amintim:insitinctul
sexual,cel de conversare,principiul placerii etc.
. // .
1)- Vezi "S. Freud - introducerea in psihanaliza,Edit. didact. si pe pedag.,Buc. 1980,studiul introductiv": S. Freud sau dreptul la
adevar,semnat de Dr. L. Gavriului,p. 7-58

Continutul acestui compartiment nu are acces la constiinta,datorita cenzurii exercitate de aceasta din urma,fiindca manifestarea sa
directa ar pune in pericol echilibrul social:de aceea el este refulat,blocat in subconstient,singurele posibilitati de exteriorizare
normala,nepatologica fiind onorifica(visul_si cea artistica.
Intermeietorul psihanalizei a aplicat metida sa explicarii unor opere de arta in studiile celebre:"Delir si vise in"Gradiva de
Jensen","Dostoievski si paricidul","O amintire din copilarie in"Poezie si adevar","Motivul alegerii casetei","Pshihopatii pe
scena","Moise si Michelangelo",1)De altfel ,asa cum arata el isusi,sugestii importante in elaborarea teoriei sale,a primit din partea
literaturii:"Poetii si filosofii - spune Freud - au descoperit inconstientul inaintea mea;ceea ce am descoperit eu,e metoda stiintifica in
masura sa permita studierea sa".2)Beneficiind de acest mijloc de investigare,o impresinanta serie de teoreticieni ai artei au inteprins
cercetarea unor creatii artistice si au descifrat semnificatii de reala valoare in explicarea si intelegerea lor.Din acest motiv,consideram
apelil la psihanailiza drept un demrs util relevarii valentelor pshihologice si caracteriale ale personajelor rebreniene.O astfel de
tentativa dse poate dovedi eficienta in cazul personajului pirincipal al romanului "ION" ,in a carui concepere autorul a investit un volum
urias de experienta de ciiata,,intuitie cultura literara si filozofica(bineinteles si talent)si care,trebuie amintit,a suscitat si continua sa
trezeasca controverse in randul criticilor literari.1)
1)- Aceste studii au aparut recent si-n traducerea romaneasca,in volumul intitulat"S.Freud - Scrieri desampla Prefata,semndata de
R.Munteanu.
.//.

2)- J.Starobinsky - Relatia critica,Edit.Albatros,Bucuresti.1978,p.178.-
Nu avem motive sa ne indoim ca L.Rebreanu ar fi cunoscut teoriile Freudiene(el citea curent in limbile maghiara si germana)si studiul
mai detaliat al insemanarilor si corespondentei sale ar putea furniza date revelatorii in acest sens,dar la fel verosimila este ipoteza ca
tocmai profunda cunoasterea legilor pshihologiei umane sa-l fi condus pe scriitorul adrdelean la creearea unor personaje,ale caror
manifestari sa fie explicabile prin intermediul psihanalizei.
Desigur ca o incercare de abordare a pshihologiei personalului Ion si de imterpretare multilaterala a contrapunctului epic
realizat de autor in "ION" presupune utilizarea unui aparat metodologic mai bogat,asa incat se impune apelul la procedeele
comparative,la cele analitice si sintetice,precum si la cele structulaliste.
Intrucat,asa cum au aratat mai sus,operea lebreliana in speta lucrarea mentionata,constituie un teritoriu predilect de cercetare
pentru o seama de critici contemporan sau mai vechi,se impune valorificiarea pretioaselor sugestii pe care
G.Calinescu,T.Vianu,E.Lovinescu,I.Petrovici,Perpessicius,S.Cioculescu,C.Ciopraga,L.Raicu,A.Sasu,Al.Protopopescu,N.Cretu,E.Dragos,
Al.Sandulescu le ofera realizarea demersului nostru,pentru a nu mentiona decat pe cei mai importanti exegeti ai marelui prozator.
1)- Vezi p.12-15 ale studiului nostru.
.//.

G.Calinescu se apleaca asupra operei romacierului ardelean cu multa intelegere si receptivitate,evidentiind laturi si semntificatii
concludente.Ideeile sale despre"ION" sunt formulate fara echivoc in studiul ce i se consacra in "Istoria literaturii romane de la origini
pana in prezent":Dar "ION" nici nu e un roman.Fiindca fraza e lipsita de valoare ,desi observarea limbajului ardelenesc e facuta cu multa
exactitate scrisul lui L.Rebreanu i s-ar fi refuzat meritele artisitce,le are intr-un anumit inteles."ION"e opera unui poet epic care canta cu
solemnitate conditiile generale ale viieti ,nasterea nunta moartea.(s.n.G.Z.).Romanul e facut din canturi vadit cadentate in stilul marilor
epopei..."ION"e un poem epic,solem ca un fluviu american o capodopera de maretie linistita.1)
Parerile lui T.Vianu,expuse intr-un studiu din vlumul "Masca timpului"Concorda,in linii generale cu cele calinsetiene,prin
aprecierea operei drept "o adevarata poema a ardealului".2)In plus,criticul se dovedeste mai receptiv la complexitatea pshihologica a

pers. intuind implicatiile pshihanalitice(dar fara a le numi astfel)inconduita personajului Ion.Daca G.Calinescu prevedea in nuvelistica
rebreliana considerabila creatie de mai tarziu,E.Lovinescu,din potriva,afirma ca "nimic din ceea ce a publicat inainte nu ne putea face sa
anticipam admirabila dezvoltare a acestui talent,care a inceput si a continuat vreo' 10 ani,nu numai fara stralucire dar si faraindicatii de
viitor.1)
1)- D.Calinescu,op.cit.apud. E.Simion-Antologia criticilor romani.Edit.Eminescu,Buc.1971,Vol.2,p.600-617
20-T.Vianu-op.cit.apud.E.Simion-op.cit.p.614-605.

1) Criticul remarca si el suflul de epopee al romanului,subliind ca "ION"reprezinta"o revolutie fata de lirismul semanatorism, de
atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean ,constituiind o data,istoric as putea spune,in procesul de obiectivare a literaturii
noastre epice.2)
Opusa diametral opiniilor enumerate mai sus,privirea lui N.Iorga asupra romanului amintit deota neintelegere fata de
opera,circumscrierea unor criterii de evaluare inadecvate vinalitatii estetice vizate de autor.Ce-i reproseaza marele istoric
prozatorului?In primul rand naturalismul stilistic si lingvistic:
"In romanul cu 80 de personaje,cu violuri si omoruri,cu toate manifestatiile brutei,prezentate curud,ca un cadavreu putred pe care la
scuturat cineva cu un picior(S.N.),e acelasi realism de o salbatica autenticitate:Ceea ce e mai josnic in viiata animalica a rasei
cumisepare autorului ca a vazuto in cinestie ce colt blastamat de ardeal se expune aici ca un testimoniu de iremediabila
inferioritate,intr-un recestil de jandarm care constata infamiile petrecute in raionul sau".(s.n.).3)Acestei viziuni asupra mediului social
transilvaneran,criticul ii opune"Ardealul cuminte a lu Slavici,cel de o inalta valoare epica al D-lui Agarbiceanu"...4)Cu toate acestea
N.iorga intuieste amploarea demersului creator rebrenian,calivficand romanul drept"O carte de faima mare,universala."1)
1)-1) si 2) - Vezi Al.Paru-L.Rebreanu-Antologie critica,Edit.Eminescu,Bucuresti,1973,p.27 si urm.
3)-N.Iorga-povestitorii(L.rebreanu)in Al.Paru,op.cit.p.129.
4)-2)-ibidem

Pe cu totul alta pozitie se situeaza S. Cioculescu, apreciind ca "ION" nu este numai ceea ce stie, o capodopera a geniului si primul
roman romanesc intradevar desavarsit; el este tezaurul unei experiente in care se oglindesc o provincie si un popor.Aici trebuie cautat
taranul nostru, cel ardelean in particular, dar, prin extindere, taranul roman mai in genele.In ceea ce priveste stilul operei, criticul releva
cu pertinenta ca "ION" este prima orchestrare polifonica a romanului romanesc.2)
Daca autorul "Vietii lui I.L. Caragiale" proitecteaza viziunea prozatorului ardelean la proportii nationale, C. Ciopraga intuieste, cu
multa finete, "semnificatii si proportii cosmice" in scrierea la care ne referim,remarcand simtul de "exceptional observator al conretului"
, intr-o profunda radiografie a sufletului romanesc,caracterizat prin mari resurse de gingasie,dar marcat de o "dubla frustrare si
deminitate nationala ultragiata", criticul iesean sugerand sensuri noi si bogate in studiul psihologic al universului rebrenian.3)
Dimensunile romanului sunt corect prezentate de Perpessicius, care vede in el"o vasta fresca in care semnificatia sociala,analiza
sufleteasca,personajele perfect caracterizate,pasiuni,se impletesc intr-o existenta coborata pe pamant de"vointa de creatie" a acestui
demiurg epic in lupta cu marele ziditor,4) iar I. Petrovici apreciaza valoarea operei dupa emulatia pe care a produs-o: " ION" este un
roman social puternic,care a dezlantuit,dupa succesul sau,o productie febrila de romane.
1)-1- ibidem
2) Al.Piru -op.cit.p.139
3)C.Ciopraga-Personalitatea literaturii romane,Edit.Junimea,Iasi,1973,p.177-187.
4)-Perpessicius-Mentiuni etice,Fundatia o.liter.si arta,Buc.1934,p.69-70.

1) Un recent exegent al creatiei rebreniene,A.Sasu,care consacra pagini elogioase autoruluik transilvanean, remarca faptul ca,in ciuda
autoritatii critice,a celor care au scris in timpul vietii lui Rebreanu, despre opera sa rar ne-a fost dat sa intalnim o mai stranie patima a
repetitiei si ceea ce este si mai dificil de explicat,o mai neinsemntata vointa de a trisa, vorba lui Calinescu,in marginea documentului (a
textului).Cand nu sunt de tot rautacioase , observatiile se pastreaza intr-o generalitate salvatoare si,cand nu sunt tardive,depasesc
variantele atributive ale unui gramatic,aglutinat,monolitic,cazuistic s.a.m.d.2) Fara a fi dupa opinia noastra pe de-a-ntregul justificate
dovada concludenta-studiile amintite mai sus , aprecierile lui A.Sasu contin o doza de adevar.Scriitorul insusi nota in 1935 ca "ION"
aparut intr-o totala indiferenta critica.Nu s-a scris un articol, nu s-a publicat o notita, cartea a aparut intr-o desavarsita tacere.Singurul
meu critic,acela care a facut spontan rezonanta cartii,a fost lectorul din marelke public...Ani de-a randul entuziasmul salutar al acestui
public a fost singurul meu razem moral si singurul spirjin...3) Putem accepta aceasta apreciere, cu rezerva ca aparitia cartii a constituit
o veritabila surpriza, necesitand timp pentru a fi inteleasa si judecata la valoarea ei reala, mai ales ca autorul nu se remarcase in chip
deosebit pana atunci.
1)I, Petrovici-Fulguratii...B.P.T . Edit. Socec, Bucuresti, p.260.
2)A.Sasu-L.Rebreanu,sarbatoarea operei,Edit,Albatros,Buc.,1978.p.11-12.
3)L.Rebreanu-Amalgam,Edit.Dacia,Cluj-Napoca,1976,p.297-298.

Dar amploarea reactiilor critice de mai tarziu,in mare majoritate elogioase, au respezentat o revansa binemeritata si deplina a marelui
prozator.
Pe linia [retioaselor sugestii ale exegentelor amintiti se situeaza si prezenta lucrare,urmarind relevarea intr-o noua lumina a
psihologiei personajelor lui L.Rebreanu si a mestesugarului artistic implicit in contrapunctul epic,de o impresionanta virtuozitate,al
operei sale.
X X X
Nascut la Tarlisua,in 1885,familia unui modest invatator,cu o casa de copii,L.Rebreanu si-a petrecut primii ani de viata in Maieru,
o localitate mica de pe Somes, unde a urmat si cursurile scolii primare.Primele sale impresii care i-au marcat personalitatea, sunt legate
de mediu rural ardelenesc, de viata grea, plina de privatiuni a taranimii.Aici isi au originea simpatia sa fata de masele muncitoare,
cunoasterea profunda, plina de sensibilitate a satului transilvanean.Iata cum przinta scriitorul lumea copilariei sale:"Om al muntilor si al
padurilor,natura mi-a intrat in ochi si in suflet de mic copil.Valea Somesului,atat de bine cunoscuta,in cele mai mici cotituri, a fost si va
ramane pentru mine cel mai frumos loc de pe pamant".1)Din "Marturisirile" sale ne retinem atentia o observatie care,asa cum

ecunoaste autorul insusi, va sta la baza romanului "ION" :Ei bine,ION isi trage originea dintr-o scena pe care am vazut-o acum vreo 3
decenii.
1)I.Breazu-literatura Transilvaniei.casa scoalelor.
Era o zi de inceput de primavara.Pamantul jilav,lipicios.Iesisem cu o pusca la porumbei salbatici.Hoinarind pe coastele dimprejurul
satului,am zarit un taran imbracat in haine de sarbatoare.El nu ma vedea.Deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul.L-a sarutat ca pe o
ibovnica.Scena m-a uimit si mi s-a intiparit in minte,dar fara vreun scop deosebit,ci numai ca o simpla observatie.2)
Dupa absolvirea liceului,inceput la Nasaud si continuat la Bistrita si apoi la Sopron,urmeaza cursurile Scolii Militare la
Facultatea de litere din Budapesta.In 1909 abandoneaza cariera militara,ce-i fusese destinata de catre parinti si vine de la Bucuresti sa
se consacre scrisului.Desi isi incepuse cariera literara cu lucrari de limba maghiaza,L.Rebreanu persevereaza in insusirea limbii romane
literare paralel cu cea a mestesugarului scriitoricesc,trimitand la diferite reviste:"Convorbiri critice", "fat frumos","Luceafarul",nuvele
primite cu caldura si publicate, apoi tipareste cateva volume de nuvele si schite:"framantori"
(1912),"Golanii"(1916),"Marturisirea"(1916),"Calvarul"(1919),"Rafuiala",(1919(),comedia"Cadrilul"(1919).

Aceste lucrari,ca si activitatea de gazetar la"Rampa", "Ordinea", "Convorbiri critice", fara sa-i aduca satisfactii materiale
deosebite i-au asigurat o anumita notoritate tanarului scriitor.
1)-I.Breazu-Literatura Transilvaneana,Casa Scolalelor,Bucuresti,1944,p.350.
2)-L.Rebreanu-Marturisiri(1932) in Amalgam, p.35
Aparitia,in anul 1920,a romanului"ION"a constituit o revelatie, de natura sa-l impuna, ce-i drept nu imediat,ca pe unul dintre corifeii
literaturii romanesti.
Inspirat de realitatile satului ardelenesc, pe care il unoastea atat de bine,"ION" este cea mai fidela,viguroasa si complexa imagine a
mediului rural din tara noastra din cate se creasera pana atunci.Cu acest impresionant document al unui univers de o remarcabila

ogatie,Rebreanu se distantiaza de viziunea samanatorista,patriarhala,promovand un stil realist,obiectiv,ale carui influente benefice se
pot avidentia in proza interbelica.
Puternicele impresii ale razboiului,tragedia care a lovit insasi familia sciitorului, condamnarea la moarte si executarea fratelui
sau,ofiterul Emil Rebreanu,pentru vina de tentativa de dezertare la inamic(inamicul fiind armata romana,impotriva careia romanii din
Ardeal erau impinsi sa lupte) au tulburat adanc sensibilitatea romancierului:"Padurea spanzuratilor".Dupa o suita de creatii de o valoare
mai redusa :"Adam si Eva", "Ciuleandra" si "Craisorul", prozatorul ardelean da o noua dovada a genialei sale inzestrari prin publicarea,
in 1933, a monumentalei lucrari"Rascoala", care au subminat cu dramaticile evenimente din primavara lui 1907.Ajuns la apogeul
maturitatii sale creatoare,artistul pare a acuza o reducere a filonului inspiratiei, ultimele lui opere avand o incarcatura ideatica
discutabila si un stil lipsit de forta si originalitatea celor care l-au impus:"ION", "Padurea spanzuratilor" si "Rascoala".Romanele "JAR"
"Gorila" si "Amandoi", inspirata din realitati psihice sau politice, vadesc esecul sau,atunci cand se raporteaza la medii sociale si
caractere umane mai putin familiare lui.
L.Rebreanu moare la 22 septembrie 1944, lasand in urma sa un manunchi de capodopere care indreptatesc sa-l consideram, la
fel ca si majoritatea criticilor literari,drept creatorul romanului social modern in literatura noastra,ca pe o personalitate de prima marime
a culturii romanesti, alaturi de I.Creanga, M.Sadoveanu, Camil Petrescu.
X X X
Pentru a evolua in mod pertinent dimensiunile creatiei prezentatorului ardelean.Se impune o succinta caracterizare a epocii in
care e el si-a desfasurat activitatea.Primele decenii ale secolului 20 reprezinta o perioada de mari transformari social-economice si
politice, marcata de evenimentele remarcabile in istoria poporului roman.Rascoalele taranesti din 1907, care au evidentiat o data in plus
puternicile contradictii sociale ce framantau lumea satului, ca de altfel societatea noastra in ansamblu, primul razboi mondial, intregul
sau cortegiu de privatiuni, de suferinte si de moarte, realizarea visului de secole al neamului nostru de a se unii in granitele etnice firesti
si avantul miscarii muncitoresti, ce a culminat cu crearea Partidului Comunist Roman.
Realizarea, ce-i drept cu sacrificii imense, a idealurilor de unitate nationala, avantul economic ce a urmat, spiritul de emulatie in
toate domeniile: politic, social, artistic, stiintific si filozofic, au determinat afirmarea unor prestigioase personalitati, cum sunt "scriitori
M.Sadoveanu, L.Rebreanu, H.Papadat-Bengescu, I.Agirbiceanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Mateiu I.Caragiale, P.Istrate, poetii
L.Blaga, O.Goga. T.Arghezi, I.Barbu, G.Bacovia, criticii : T.Vianu, M.Ralea, G.Calinescu, M.Dragomirescu, G.Ibraileanu, E.Lovinescu,
S.Cioculescu.Revistele litarare :"Viata Romaneasca", "Sburatorul", "Gandirea", "Bluze albastre", au grupat in jurul lor si au facilitat
afirmarea a numerosi scriitori, critici, poeti de mare valoare.

Aceeasi atmosfera de efervescenta creatoare se manifesta si in domeniul plasticii, datorita lui C.Brancusi,T. Jalea,D.
Paciurea,St. Luchian,N. Tonitza,O. Bancila,Th. Pall Ady,C. Baba sau muzicieni prin G. Enescu,D. Lipatii,M. Jora,P. Constantinesc,A.
Zirra,C. Brailoiu.
In stiinta si filozifoe se impune cu stralucire:D. Gusti,H. Coanda,Tr.Vuia,V. Babes,Tr. Lalescu,C. Constantinescu,C. Radulesc-Motru,P. P.
Negulescu,P. Andrei,I. Petrovici,L. Blaga.
Acest climat social-cultural si spiritul avantat,dinamic, a stimulat si potentat evoluatia literaturii romane,care se imbogateste cu
opere stralucite,izabanzii ale genuiului creator al poporului nostru,prin intermediul carora valorile culturale nationale aspira la
consacrarea internationala.
Spatiu mioritic,admirabil,definit si teoretizat in opera filozofica blagiana,isi gaseste un echivalent literar deosebit in "Baltagul" de
M. Sadoveanu.Vitoria Lipan intruchipeaza virtuti si credinte ancestrale,proprii taranului roman: intelepciunea,cumpatarea,spirit de
dreptate,omenie,tenacitate.Acest personaj iradiaza farmecul patriahal al unei civilizatii neschimbate,specific traiului pastoral.
Sondand meandrele sufletesti ale unor personaje ce partin mediului citadin,Camil Petrescu ofera in scrierile sale: "Patul lui
Procust","Ultima noapte de dragoste,Intaia noapte de razboi" si "Jocul Ielelor",imaginea cautarii halucinante a unui "modus viventi"
intr-o lume dominata de contradictii.
Personaje ca Gheorghidiu,George Demetru,Ladima,Fred Vasilescu,Gelu Ruscanu sunt in cautarea absolutului iubirii,al cinstei,al
dreptatii si onoarei,dar efortul sau se zdrobeste de zidul minciunior,iporcriziei,lacomiei si desfraului,sfarsindu-se prin sinuciderea lor
fizica si morala.La randul sau,I. L. Caragiale zugraveste,cu maiestrie unica in literatura noastra,scene din viata citadiana, intamplari cu iz
de legende si istorie,cu aroma de basm si evlavie in "Craii de curte-Veche" si "Remember".Mai presus de intamplarile si caracterele
eroilor,operele mentionate sunt confesiunea unui suflet insetat de frumos,de fizionomii rare si originale,de semeni sufletesti aristricati
ai gandului si culturii, indragostiti de trecut si visare,cum admirabil noteaza Perpessicius.1)
Remarcabila prin analiza psihologica de factura proustiana,proza H. Papadar-Bengescu imbogateste peisajul literaturii noastre
cu oprere ca: "Fecioara despletita"(1926),"Concert de muzica de Bach"(1927),"Radacini"(1938): sincrone,ca factura, cu literatura
mondiala a epocii,romanele enumerate subliniaza metamorfozele lumii interioare,fluiditatea si dinamismul spiritelor,sentimentul
disolutiei personalitati sub impactul crizei societatii capitaliste.Pornind de la reperele critice amintite,de la datele biografiei rebreniene si
de la cadrul social-istoric in care a activat scriitorul ardelean,vom incerca in continuare sa evidentiem originalitatea si dimensiunile
valorice ale demersului sau creator.
Cum trebuie inteles acest vis, in lumina teoriei amintite?Orizont psihanalitic in « Ion de Liviu Rebreanu.Asa cum arata Sigmund Freud,
dorinta directa nu poate fi recunoscuta prin continutul propriu-zis al visului, deoarece, sub influenta cenzurii constiintei, care
actioneaza chiar si in vis, procesul de elaborare onorica este supus simbolizarii, deplasarii si condensarii.1)

Adeseori continutul manifest al visului contine exact opusul dorintei, sau deformarea dorintei inconstiente.Putem interpreta
visul ce se refera la parasirea eroului de catre sotia sa drept o expresie a dorintei sale inconstiente de a scapa de ea, de a putea sa
redevina liber pentru a se casatori cu aceea pe care o iubea cu adevarat.Dar fiindca dorinta aceasta era « imorala », contravenind,
totodata, si intereselor sale materiale(de a intra in posesia intregii averi a socrului sau), ea a fost refulata, aparind doar sub aceasta
forma sublimata.
O alta serie de visuri, de data aceasta din perioada detentiei lui Ion, indica si ele caracterul obsesiv al dragostei sale pentru
Florica : « Noaptea insa visurile il purtau numai pe la Florica ».Se vedea cu saptamani in urma, inainte de moartea Anei, ducandu-se pe
la George, vorbind de mosie, de munca, planuind lucruri de care dansul nici nu se sinchisea.Se ducea mereu, desi ura pe George ca pe
un talhar care i-a rapit cea mai scumpa comoara.Se ducea fiindca numai asa putea sta aproape de comoara lui.Nu schimba o vorba cu
ea, nici macar o privire, si totusi se simtea fericit si vesel.Nu stia ce vrea, nu se intreba nimic.Se multumea s-o stie aproape si
nadajduia.2)
1)-Sigmund Freud-Introducere in psihanaliza,Edit,didact.si ped.Bucuresti,1980,p.127-175
2)Liviu Rebreanu-op.cit.p.367.

Nu ne trebuie patrundere psihologica deosebita ca sa observam sensul latent al acestui vis: el marturiseste dorinta eroului de a se afla
in preajma fiintei iubite.
Un alt indiciu pretios pentru descifrarea impulsurilor si tendintelor refulate sunt, pentru psihanaliza, actele ratate:lipsurile,
erorile de citit si de scris, uitarea de impresii si proitecte.In cazul personajului analizat, avem de-a face, la un moment dat cu un astfel de
fenomen.
Iata cum il prezinta autorul:"George a trecut prin fata casei lui Baciu, s-a uitat putin, a fluierat ca si cand ar fi intrebat ceva,
neprimind raspuns, si-a urmat calea in mars leganat si lenes...Inima lui Ion zvicni salbatec de bucurie.Suspina usurat si se hotari sa

intre la Ana, sa-i multumeasca si sa-i ceara iertare.Totusi trecu pe dinaintea casei fara sa se opreasca.O lua pe Ulita din dos, grabit,
infierbantat de bucurie, si intra incetisor in ograda vaduvei lui Maxim.
Doi caini ciobanesti, cat niste vitei, hamaira de doua ori, il recunoscura si se gudurara la picioarele lui.Se apropie tiptil de
fereastra, plecandu-se sa nu-l vada cineva, dinauntru, si batu in geam cu degetul de trei ori, usor, ca o aratare.Pe urma se aseza pe
prispa si astepta.Un caine veni langa dansul, ii linse mainile murdare, isi culca pe genunchii lui capul.Gandurile flacaului erau atat de
incalcite ca nici nu mai incerca sa le limpezeasca.Numai bucuria ii tremura in inima mereu vie si stapanitoare.....Apoi,usa tinzii se
deschise fara zgomot.Floica iesi, in camasa, linistita, ca o naluca blanda.
-Tu esti, Ionica? sopti ea foarte domol, fara mirare in glas.
-Eu,eu,mormai Ion.
.//.
Fata se ghemui pe prispa.Racoarea noptii ii cutremura carnea.Se lipi de flacau, murmurand cald:
-Presimteam ca ai sa vii...Te-am asteptat...
Lui Ion vorbele acestea i se pareau prefacute.Cum a stiut ea ca are sa vie cand el insusi n-a stiut."(s.n.G.Z)
Chiar daca stilul obiectiv cu care autorul ne reda scena, nu se ingaduie sa stim cu exactitate ce se intampla in mintea eroului in
momentul trecerii sale prin fata portii Anei, exista in fragmentul citat cateva indicii care ne permit sa-l apreciem drept un act ratat(Ion sia
propus sa mearga la fiica lui Vasile Baciu, dar fara sa-si dea seama, s-a trezit in preajma locuintei Floricai).In acest sens putem
invoca"hotararea sa de a intra la Ana, pentru a-i multumi si a-i cere iertare," continuarea, fara nici o ezitare(de parca l-ar fi condus o
forta mai puternica decat vointa sa) a drumului si presupunerea lui ca"vorbele Floricai pareau prefacute, caci el insusi nu a stiut ca va
veni la ea".De aici putem trage concluzia ca tendinta inconstienta de a o vedea pe fiica vaduvei lui Maxim a fost mai intensa decat
intentia constienta de a vizita pe Ana, in fond numai in vederea unei obligatii protocolare.
Este un indiciu foarte evident al pasiunii sale refulate pentru Florica, manifestata chiar in perioada in care avea interesul sa
inlature din inima Anei pe rivalul sau George Bulbuc.
Pornind de la elementele mentionate mai sus-visul lui Ion si totul ratat- consideram ca ipoteza avansata de noi, dupa care
impulsul dominant al eroului prin intermediul caruia se explica si se leaga intre ele actiunile sale, pe intreg parcursul romanului, este
sentimentul de dragoste pentru Florica, la care se adauga, asa cum am aratat si alte motivatii de o importanta considerabila: aspiratia
catre demnitate, sentimentul mandriei, certitudinea viitorului.

Legatura psihanalitica este destul de bogata in cazuri similare cu aceea al eroului nostru.Pentru exemplificare, vom aminti
interpretarea data de Sigmund Freud nuvelei"1)Gradiva" de Jensen, in studiul "Delir si vise in Gradiva."1)
Personajul principal al nuvelei, tanarul arheolog Norbert Hanold descopera printre ruinele orasului Pompei, din sudul Italiei, un
basorelief foarte bine pastrat, reprezentand o tanara in mers, redata cu o gratie desavarsita.Desi din punct de vedere stiintific obiectul
nu reprezenta o valoare deosebita eroul se simtea atras cu putere de chipul fetei.In cursul unei vizite la Pompei, arheologul este coplesit
de caldura torida a amiezii si incepe sa delireze.
El are impresia ca o vede pe Gradiva mergand pe strazile orasuluisi , la un moment dat, o ploaie de cenusa, cazuta din cer, o
acopera.Ulterior, mergand prin Roma, are strania senzatie ca vede, printre trecatori, aceeasi silueta a fetei.
Deasemeni, ea ii apare frecvent in vise, obsedandu-l, fara sa poata descoperi motivul acestor ciudate fenomene.
In finalul nuvelei, apare si explicatia, constand in intalnirea eroului cu o fosta prietena din copilarie, la care tinuse foarte mult si
de care viata l-a indepartat.
.//.
1)Sigmund Freud-Delir si vise in "Gradiva" de Jensen, in "Scrieri despre literatura si arta", Edit.Univers,Buc.1990 p.57-130
Ea seamana perfect la infatisare cu personajul de pe basorelief si, Hanold se ataseaza atat de intens de relicva arheologica
descoperita la Pompei.Freud conchide ca, in mod absolut spontan, Jensen a surprins in opera sa fenomenul de refulare a unui
sentiment de dragoste(sentimentul eroului pentru prietena sa) si pe acela de sublimare a lui, de transfer al sentimentului asupra
Gradivei.
Prin constientizarea impulsului erotic se produce defularea, adica revenirea sentimentului de dragoste asupra celei care trezise,
cu ani in urma, aceste trairi afective si astfel totul reintra in normal.
Relatarea succinta a cazului descris de intemeietorul psihanalizei ne incita sa incercam a interpreta prin aceasta metoda si
cazult eroului princpial al operei rebreniene.
Datorita convingerii sale ca numai ombogatindu-se. obtinand pamantul, care in lumea satului reprezinta valoarea cea mai
importanta, sub aspect material, Ion isi reprima sentimentul de dragoste pentru Florica; fiind insa extrem de puternic, el nu dispare si
nici nu ramane inert in subconstientul eroului, ci reapare sub o forma sublimata, adica prin dragostea pentru pamant.Asa ne explicam
modul straniu, de-a dreptul bizar in care se manifesta atasamentul fata de glie.
Pentru a respecta adevarul, trebuie sa mentionez ca instinctul de posesiune a pamantului nu a aparut in moentrul refularii
dragostei sale pentru fiica vaduvei lui Maxim: Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil.Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a

inarmat intr-o hotarare patimasa:trebuie sa aiba mult, trebuie! De pe atunci pamantul i-a fost drag ca o mama...."1) Dar acest instinct
capata proportii extreme datorita refularii, ceea ce se observa din modul in care personajul nostru se manifesta:pamantul ii pare sub
aspectul unei ibovnice, 2) al "corpului gol, ispititor al unei fete frumoase",3) simte, o pofta salbatica de a imbratisa huma, de a o
crampoti in sarutari"4), doreste sa-si " mangaie pamanturile".5) Este evident faptul ca" glasul pamantului" nu este decat infatisarea
sublimata a "glasului iubirii"; astfel se explica impresia pe care lectorul opereo percepe, in mod aparent inexplicabil, conduita eroului
drept fireasca si coerenta, logica de-a lungul intregii sale evolutii.
Ca si in cazul arheologului Norbert Hanold, din nuvela lui Jensen, interpretata de Freud unde eroul, fetiseaza un basorelief, Ion
fetiseaza pamantul, care nu e decat un simbol al obiectului pasiunii sale, adica al Floricai.Dupa satisfacerea setei sale de avere,
defularea, implinirea efectiva a pasiunii nu poate avea loc, datorita faptului ca iubita sa era deja casatorita.Cu o admirabila intuitie
psihologica, scriitorul ardelean exprima ceea ce am incercat sa argumentam mai sus(lui Ion) " inima ii batea mereu mai nerabdatoare,
framantata de un dor inabusit prea multa vreme care azi statea sa izbucneasca.Cand ii venea in minte Florica uita de toate, chiar si de
socrul-sau, intocmai precum odinioara a uitat-o pe ea din pricina pamantului"6)(s.n.G.Z) Dar noi stim ca, de fapt, nu o uitase, ci
continuase sa o iubeasca intr-o forma sublimata asa cum am observat.
1)-Liviu Rebreanu-op.cit.p 48
2)-idem p.337 3), 4) si 5) ibidem
6)-idem, p.393
.//.

Un aspect interesant asupra caruia se impune sa reflectam, este semnificatia personajului central al romanului "Ion", simbolurile
filosofice si morale pe care le intruchipeaza.
Viabilitatea sa este dovedita, printre altele, si de faptul ca sucita si in prezent opinii si controverse.In monografia pe care o
consacra romancierului Lucian Raicu confrunta diversele pareri formulate de-a lungul timpului in legatura cu acest personaj."Se afirma
ca Ion este conceput ca o fiinta numai telurica, dominata de pornirile caracteristice oricarei fiinte reduse.Sub aspect moral, Calinescu il
situeaza chiar mult mai prejos de Dinu Peturica, eroul lui N.Filimon,"1) fundamental gresita.Desigur ca, asa cum am incercat sa vodevim

mai sus, personajul are o personalitate puternica, voluntara, este ambitios, tenace si pasiunile care il anima sunt, la randul lor,
navalnice, influentand atat propriul destin, cat si pe cel al altora.Mai aproape de adevar ni se pare opinia criticului Constantin Ciopraga,
care contesta reducerea psihologiei personajului la"instinctul de stapanire a pamantului", asa cum scrie Eugen
Lovinescu."Elementaritatea lui Ion, de pilda, nu se confunda cu simplitatea, sufletul lui avand destule cute ascunse, greu de sondat.
Individul care-si converteste setea de pamant intr-o obsesie unica, ficata in subconstient, care-si reneaga dragostea si se
automistifica, zicandu-si ca fericirea se traduce in numarul de iugare, nu e nici transparent, nici lipsit de imaginate; numai metodele
urmate se deosebesc de cele alea arivistilor clasici.Este surpinsa aici complexitatea personajului, grefata pe o obsesie unica", deci,
strabatuta, de la un capat la altul de o forta unificatoare-pasiunea-care la o privire superficiala lasa impresia unei fiinde reduce.
Nu putini exigenti ai prozei rebrenieie au vazut in fiul Glanetasului" un individ josnic", o bruta, " un scelerat".Asa cum am
inceput sa subliniem, eroul nu merita asemenea calificative, deoarece el nu este lipsit de calitati morale cel putin astfel nu-l reprezinta
scriitorul in primele secvente ale operei sale.Pe langa insusirile potrivite deja enumerate, Ion se caracterizeaza prin harnicie("Ce-ar fi
trebuit sa fie Glanetasu, a fost feciorul.Era iute si harnic, ca ma-sa.Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila.Iar pamantul ii era
drag ca ochii din cap.Nici o brazda de mosie nu s-a mai intrainat de cand s-a facut dansul stalpul casei.In schimb, cum-necum in doi trei
ani a platit datoriile ce le aveau cu cartuliile verzi si rosii care pricinuisera Zenobiei atatea zile fripte...3)
Caracterul eroului este inobilat de un acut sentiment al demnitatii, care transpare in numeroase pagini ale operei
rebreniene.Jignirile suferite din partea lui Vasile Baciu,"Probozirea" lui in biserica, in fata intregului sat, ranesc sensibilitatea sa si
justifica, cel putin partial, hotararea sa ferma de "a intra in randul oamenilor", de a ajunge la o situatie speciala care sa-l scuteasca in
viitor de asemenea ocari."Dojana preotului il sfichiuia ca un bici de foc.
1)Liviu Rebreanu-Ion, p.45.
.//.

Numai ticalosii sunt loviti astfel in fata lumii intregi.Dar el de ce e ticalos?Pentru ca nu se lasa calcat in picioare, pentru ca vrea sa fie in
randul oamenilor?Ii ardeau obrajii si tot sufletul de rusine si de necaz..."1)
Graitoare, asupra fizionomiei morale a personajului, sunt si sentimentele familiei invatatorului Herdelea fata de el"Familia
invatatorului il privise intodeauna ca pe un om al casei, mai istet si mai spalat decat ceilalti tarani.Herdelea se mandrea ca l-au avut elev
si-l lauda pretutindeni.Ce-i drept si Ion fusese vesnic saritor si nu se codea, daca i se cerea, ba sa alerge pana in Jidovita sau Armadia,
ba sa sfarme niste lemne pentru bucatarie...
In serile lungi de iarna, cand plictiseala omora satele, cand de frica ei oamenii se culcau odata cu gainile, feciorul Glanetasului
petrecea multe ore in casa invatatorului, ascultand sau spunand basmuri, citind ori jucand loton si durac....Insasi D-na Herdelea, care
nu-si ascundea dispretul fata de prosti, cum le zicea dansa taranilor, cu Ion vorbea ca si cu o persoana de sseama e, mai ales ca el stia
sa pastreze totdeauna buna-cuviinta."2)
Asemenea date caracteristice nu pot defini o bruta, un scelerat si, mai putin, o fiinta elementara, primitiva, asa cum incerca sa-l
schiteze pe Ion unii exigenti a lui Rebreanu.
Mai lesne de acceptat pare interpreterea lu Lucian Raicu, autorul unei valoroase monografii asupra prozatorului ardelean, care
arata ca personajul este un individ normal, dotat cu insusiri si defecte firesti, dar care sub imperiul conditiilor in care traieste, "este
constrans sa fie imoral pentru a avea, in sfarsit, pamant"...Nu numai ca Ion este silit(s.a.) sa procedeze, pentru a avea pamantul ravnit,
asa cum procedeaza, ca el trebuie sa urmareasca planul sau fara sa se uite in stanga si-n dreapta, dar ca este de-ajuns, in lumea sa, sa
aiba o clipa de slabiciune, sa fie o clipa numai increzator sau pur si simplu absent(s.a.), ca tinta ravnita sa-i dispara fulgerator din cale si
el sa se intoarca iarasi la punctul de unde a pornit."1)
Prin cele aratate mai sus, nu incercam sa-l disculpam pe erou sau sa-l prezentam drept o personalitate ideala o astfel de
caracterizare ar fi, desigur, eronata.Puterea cu care prejudecatile sociale si fortele adverse i se opun, il impinge la fapte si atitudini
profund imorale si contrarii legilor dreptatii si omeniei.Ion parcurge, pas cu pas, un proces de degradare umana, ce culmineaza, in final,
cu moartea sa.
Tragicul vietii si pierderii lui se datoreaza, cel putin partial, vinovatiei sale, spre deosebire de cel al disparitiei lui G.D.Iadima,
din"Patul lui Procust" a lui Camil Petrescu, de exemplu.Dar, in timp ce moartea lui Dinu Paturica sau a lui Tanase Scatiu ne apar ca o

estabilire a dreptatii si omeniei ultragiate si le primim cu satisfactie, cea a lui Ion ne tulbura, ne emotioneaza, datorita idealului pentru
care el s-a jertfit si care nu este blamabil in sine, adica dragostea.De aceeas subscriem idei, admirabil exprimate de Lucian Raicu care
vede in acest personaj: "Nici figura ma-
.//.
1)-Lucian Raicu- op.cit.p.93

eata, ideala, a campului, nici caz de exceptie, cumul de insusiri reale, vazute de exemplificarea a imoralitatii, eroul ramane uimitor de
normal si iese din comun numai prin apasarea pregnanta a caracterizarii si totodata prin violenta situatiilor pe care le traieste nu este o
"bruta", ci individul, in genere, care se abrutizeaza, e drept, pana la o limita aproape incredibila, sub teroarea procesului social, sub
puterea necesitatii de pamant si avere."2)(s.n.G.Z.)
In lumina psihanalizei personajului, expuse de noi mai sus, apare in mod firesc, intrebarea:"Este, oare, Ion un maniac, un
nevrotic, un caz de resortul patologiei nervoase.
Din cele ce s-au aratat cu privire la motivatiile, refularile si subliminarile impulsurilor sale, s-ar parea ca raspunsul trenbuie sa fie
afirmativ.

Din scrierile fondatorului psihanalizei reiese faptul ca nesatisfacerea unor dorinte sau ambitii ca: onorurile, libertatea, puterea
sau dragostea poate duce la nevroza, mai ales atunci cand conflictul intre dorinte si opozitia mediului social este foarte puternic."3)
Fiindca personajul la care ne referim, este fara indoiala, un temperament plin de forta si vitalitate, iar obstacolele ce i se impotrivesc
sunt considerabile, nevroza este inevitabila.Ea se manifesta, in comportamentul eroului, prin preocuparea obsedata pentru realizarea
dorintelor sale, prin comportamentul sau bizar, ciudat fara de
1)-1.-ibidem
.//.
2)-Sigmund Freud.Metapsihologiem apud Leonard Gavriliu, Introducere la "Prelegeri de psihanaliza" de S.Freud, op.cit.p.46.

pamanturile sale si prin anumite atitudini care dovedesc starea lui psihica anormala:La nunta lui George Bulbuc cu Florica,Ion nu isi lua
ochii de la mireasa,ca si cand i s-au fi lipit de ea intr-o sarutare atat de patimasa ca nicio putere din lume sa nu-i mai poate
desparti".1)Dupa decesul Anei,eroul care are un moment de tulbulare,descrisa astfel de scriitor:"Ion asculta ca prin vis cantecele popii
si raspunsurile dascalului.Gandurile rataceau in zigzaguri stranii,sarind de la Ana la copil,apoi la Vasile Baciu iar la moarta din sicriul de
brad invalit cu zabranicul aspru si pe urma deodata la Florica,revenind la copilul din bratele Zenobiei.Si de cate ori ii venea in minte
copilul avea o tresarire de spaima neninteleasa.2)
In perioada in care ispasea cele 2 luni de inchisoare,starea nervoasa a personajului cunoaste o inrautatire:"In doua saptamani
gandurile si visurile lui il slabira ca un ogar.Fata i se ingalbeni,fruntea i se zbarci de ganduri.Numai in ochi ii ardea parca mai multa
patima si hotarare."3)
In fine,descrierea momentului in care eroul se indreapta spre locuinta iubitei sale,care precede uciderea lui de catre
George,prijeluieste autorului redarea starii de spirit a lui Ion,ce pare a fi cea mai inconstienta:"venind,fluiera vesel ca pe vremea cand
era holtei si se ducea la fete inainte de a fi avut vreun gand de insuratoare.Dar sufletul ii era asa de plin de bucurie,ca se stapanea sa nu
sara sa imbratiseze gandurile pe langa care trecea si cainii care-l lautrau ici-colo.Strecurandu-se in ograda Floricai,trase o
1)-Liviu Rebreaunu-op.cit.p, 343
2)Liviu Rebreanu-op,cit.p.359
3)idem,op.367

injuratura inabusita fiindca poarta scartaia putin si-i era frica sa nu se trezeasca Savista.Dealtfel se hotarase ca,daca oloaga s-ar
destepta si ar carnci,s-o cotonogeasca fara vorba multa.Lasa poarta deschisa dinadins ca sa nu mai scartaie,cand va pleca.Toate le
potrivise cu mare grije,numai la George nu gandise deloc,parca nici n-ar fi fost pe lume.1)
In acelasi mod in vede pe erou si Lucian Raicu atunci cand scrie:"Nu e greu de obsercat ca ceea ce se insipira actele lui Ion este
tocmai individualismul sau foarte "normal"."(s.a.)Poate ca,intr-un anumit sens,exista in erou ceva "monstruos", dar aceasta
"monstruozitate" devenea un fenomen curent,urmarea cea mai fireasca a legii care dicteaza in societatea intemeiata pe relatii de
proprietate.Tiranica,cinica,tendinta aceasta intampina in eroul prevazut cu toate atributiile omenescului,numai ca deviate,comprimate,o
anumita rezistenta ce impiedica,pana la urma,nemiloasa desfrigurare,definitivul exil in zonele de exceptie ale patologiei.2)
Asa cum,pe buna dreptate,afirma criticul citat,romanul "Ion" nu este o fisa clinica,nu relateaza un caz de imbolnavire
nervoasa,ceea ce ar duce la pierderea caracterului sau de epopee tragica.Dar nu este mai putin adevarat ca manifestarile personajului
ne indica,fara nici un echivoc,pierderea progresiva a echilibrului sau psihic.Numai astfel se poate justifica,dramatic,pierea lui,caci,daca
eroul nu ar fi fost "innebunit de patima"(evident si starea sa bahica din clipa mortii se leaga de obsesia sa erotica),uciderea ar fi fost
neverosimila.
1)-idem-p.426
2)-Lucian Raicu-op.cit.p.94

Analiza psihologica a personajului principal al romanului rebrenian ar fi incompleta,fara prezentarea,fie si sumara,a celorlalti
protagonisti ai dramei.Asa este posibila intelegerea si explicarea mai completa a conduitei eroului si evolutiei sale,a resorturilor intime
in care ii determina faptele si atitudinile.
Data fiind structura operei pe mai multe planuri suprapuse si multitudinii de personaje(critica 80),ne vom rezuma la enumerarea
celor care,prin locul pe care il detin in cadrul actinuii romanului,au o legatura mai evidenta cu Ion al Glanetasului.
Printre acestea,o pondere deosebit de importanta o are Vasile Baciu,tatal Anei si socrul eroului nostru.Destinul sau este
impresionant de asemanator celui al lui Ion:si el se casatorise din interes,cu o fata bogata dar urata,fiindca "parinitii nu i-au dat decat
sufletul dintr-insul."1)Si el isi jertfise,probabil,dragostea pentru avere,de aceea vedea in feciorul Glanetasului un "alter ego" al sau si se
inversunase sa refuse ideea de a-l accepta ca ginere.Pus in fata necesitatii de a ceda,el foloseste mijloace perfide ca sa-si insele
ginerele:ii promite verbal satisfacerea tuturor cererilor,dar,dupa nunta nu-si respecta promisiunea.Confruntarea dintre ei reprezinta
conflictele principale ale oprei.Indarjirea cu care batranul se opune planurilor sale,il intarata pe erou si il determina sa foloseasca
viclenia,amenintarile,pentru a-l face sa cedeze.Faptele lui Ion nu pot fi intelese concret,fara a se lua in considerare opozitia acerba si
incapatanarea lui Vasile Baciu de a nu renunta la avere in favoarea
1)-Liviu Rebreanu-op.cit.p.51

ginerelui sau.In clipa cand este obligat,pe cale oficiala,sa treaca pamanturile pe numele lui Ion,Vasile Baciu are o ractie aparent
inexplicabila:el hotaraste sa renunte la absolut toata averea sa.Acest gest poate fi inteles ca o recunoastere a multiplelor
obligatii,necazuri,constrangeri morale izvorate din conditia de om avut si ca transferare a lor asupra dusmanului sau.De acum Ion este
legat de glie,supus cerintelor ce decurg din noul sau status social.
Asa cum,foarte bine,remarca Paul Cornea:"rasturnarea de "roluri" radicala,perfect simetrica,neasteptat semn ca lupta
continua:"asediatorul" de alta data devine "asediat",isi pierde libertatea de miscare,trebuie acum sa se apere;celalalt,trece el la
atac,amenintarea mereu prezenta,tenace.Razboiul lor capata in plan simbolic o umora fantastica,de invartire in cerc inchis.1)
Un alt personaj important,din punct de vedere al caracterizarii eroului nostru,este George Bulbuc,desi personalitatea sa nu se
remarca prea mult ,fiind un ins schimbator,incapabil de mari pasiuni,lui ii revine misiune fatala de a executa sentinta destinului,de a fi
instrumentul mortii eroului.
Mobilurile principale ale conduitei sale,asa cum subliniaza in repetate randuri autorul,sunt vanitatea(mandria de a se stii"fruntea
flacailor)",de a plati"lautarii",deci de a-si divedi resursele materiale) si brutalitatea.Crima pe care o comite nu este decat partial
profesionala;ucigand pe Ion,personajul pedepseste vitalitatea,energia eroului prin care
1)-Miul Cretu-Constructori ai romanului,Edit.

Eminescu,Bucuresti,1982, p. 42-44.
acesta ii era superior.De fapt rivalitatea lor in dragoste nu este decat una dintre modalitatile de manifestare a unei dusmanii mai
profunde:aceea dintre insul capabil,dotat,energic si cel apatic,sarac sufleteste si dornic sa triumfe asupra adversarului sau.In acest
personaj,Paul Cornea vede "agresivitatea" insasi sub forma sa de "patima".1)
La randul ei Ana este un caracter slab,victima a unor forte care o depasesc si care are parte doar de suferinta,rusine,batai,ceea
ce o determina sa aleaga sinuciderea ca salvare din chinurile vietii.Dragostea pentru Ion apare,pentru un moment,ca o compensare a
anilor cenusii si tacuti petrecuti in casa tatalui ei,ca o promisiune de fericire,dar realitatea se dezvaluie curand,in toata grozavia

sa.Treptat spaima in fata mortii se destrama,iar constatarea inutilitatii ei si pasiunii sotului pentru Florica o determina sa imbratiseze
idee sinuciderii.Cinismul si cruzimea lui Ion fata de sotia sa,doar indirect motivata,sunt,poate,atitudinile cele mai "vinovate",care
justifica si indreptatesc tragicul sau destin.Printre personajele romanului,Ana este o figura singuratica,care intruchipeaza frumusetea
morala,devotamentul,gingasia,curatenia sufleteasca si destinul ei nu poate surprinde "intr-o lume dominata de pasiuni insitincte de
posesiune,de conflicte si ura,ea nu-si avea locul.
Mai putin conturata,figurarea Floricai pare a fi echivalentul feminin al eroului principal,si ea este saraca si doreste sa se
imbogateasca prin casatorie,desi nu putem pune la indoiala sentimentul de dragoste fata de fiul Glanetasului.
1)-N. Cretu-op.cit,p. 44

Florica reprezinta,in roman,simbolul feminitatii,al senzualitatii,al misterului femeii.Iubierea pentru ea il mistuie mereu pe Ion,dar acest
sentiment are in sine semnificatiile setei de absolut.Ea nu se epuizeaza prin atacul fizic,ci se amplifica,devine o adevarata fascinatie,o
obsesie,care,asa cum am aratat primeste forme sublimate,atunci cand manifestarile sale contravin intereselor eroului.
De ce eroul nu se casatoreste de la inceput cu Florica,satisfacandu-si astfel visul de realizare erotica(bucuria,voiosia,senzatia de
libertate pe care le traieste in prezenta ei sunt mai mult decat elocvente in acest sens)?Pentru ca,alaturi de dragoste,el doreste si
libertatea,mandria,demnitatea care i-ar fi fost refuzate astfel.A urma,de la sine,chemarile "glasului iubirii" era in neconcordanta cu
caracterul erouli si tocmai aici rezida maiestria arstistului,care a intuit,in chip genial,dinamica sentimentelor lui.
Avand o pondere mai redusa in destinul personajlui principal,familia invatatorului Zaharia Herdelea are,mai mult,rolul de a
contrapuncta actiunea principala,de a sublinia,prin contrast forta si vitalitatea sentimentelor taranilor.
In senstul in care ne preocupa,Titu Herdelea pare a avea un loc mai privilegiat,ca,prieten si confident al eroului.Fire
romantica,lipsita de vointa,cu scopuri insufiecent conturate,fiul invatatorului,ofera in momentele-cheie,sfaturi care au un rol insemnat in
evolutia lui Ion.Alaturarea celor doua personaje permite romancierului sa accentueze puternica personalitate,claritatea scopurilor si
tenacitatea infaptuirii lor,robustetea si vigoarea morala a erului principal.
Elucidarea unor aspecte ale psihologiei lui Ion,ne-a permis sa constatam maiestria remarcabila a autorului,intuitia deosebita in
conturarea unor caractere umane puternice,rupte,parca,din viata.In acest context de preocupari se naste intrebarea: Care sunt relatiile
dintre personajul analizat si personalitatea scriitorului?In ce masura trasaturile caracteriale proprii lui Liviu Rebreanu sunt implicate in
faurirea acestei remarcabile fizionomii spirituale.
Pentru a raspunde in mod convingator si corect,ar trebui sa comparam caracterele puse in discutie:asa cum il prezint cei ce l-au
cunoscut,scriitorul are un caracter flegmatic,caracterizat prin calm,liniste interioara,capacitate de a-si stapani reactiile,tenacitate si
consecventa in activitate.Desi pare mai curand coleric(se lasa purtat de manie,fara sa se poate stapani,Ion poarta in sine ceva din
fizionimia spiriluala a creatorului sau).Ceea ce ne da temeiuri sa presupunem o inrudire sufleteasca intre autor si creator(dincolo de
filiatia fireasca)sunt cateva imoresii pe care Liviu Rebreanu le-a notat,in legatura cu evenimente din copilaria si tineretea sa.
O prima amintire ce ne-a trezit interesul dateaza din primii ani de viata ai scriitorului:"Imi aduc aminte-marturiseste el intr-un
interviu-de unul dintre cele mai minunate lucruri ale vietii mele:cea mai mare:luminatie" pe care am vazut-o eu vreo data,pe cand aveam
numai 3 ani.
Intr-un sat apropiat,in fiecare an avea loc un bal,la care luau parte toti teologii si toate fetele de maritat ale preotilor.Era un fel de
targ de fete,caci ai se alegeau miresele pentru viitorii hirotonisiti.Se numea,nu stiu de ce "bal filantropic".

Tatal meu si cu mama mea s-au suit in caruta si au plecat.Eu,curios si suparat ca ma lasa singur acasa,m-am ascuns mititel cum
eram-in coada trasurii si am mers si eu.
Acolo,am ramas pe dinafara,priveam la luminita aceea care mie mi se parea ca in povesti.Si ce era era decat 2 lampi de petrol,ce
straluceau roscat!Cei trei ani ai mei,gadeau ca e ceva feeric;muzica rasuna,umbre treceau prin fata ferestrelor si eu stam neclintit,cu
totul fermecat de o astfel de priveliste dumnezeiasca.1)
In "Marturisirile" publicate in 1932,autorul ce relateaza cateva impresii care pot si regasite in romanul la care ne referim:"De
satul Maieru se leaga pe urma primele impresii care au lasat urme ce nu se pot sterge in toate domeniile perceptiei si ale constiintei.De
acolo mi-a ramas imaginea jocului romanesc,asa cum l-am descris in capitoul I din "Ion",cu invartita,cu fetele care asteapta sa fie
poftite,cu nevestele si batranele in grup separat de privitoare,cu brabati care palavragesc cu gravitate.Acolo au trait aievea lautarii din
"Ion" si Briceag,si Hoblea,iar si Gavan.De acolo am luat dracii de copii care fac fel de fel de nebunii,fura buchetele de flori din mainile
fetelor emotionate,se aduna langa cei ce joaca,se pleaca pe vine si privesc cu infrigurare la picioarele fetelor,asteptand ca,in toiul
invartitei sa se ridice mai sus poalele si sa zareasca,poate,ceva.Am fost si eu negresit printre dracii aceia plini de curiozitati,in care se
manifesta fara seama lor,instincte si dorinte,inca embrionare.2)
Tot in articolul citat mai sus,scriitorul relateaza
1)-L.Rebreanu-interviu cf.L.Raicu op,cit.p.111
2)-L.Rebreanu-op.cit. p.111
in felul in care s-au nascut sentimentul iubirii in inima sa,pentru prima oara.

La varsta de 5 ani s-a indragostit de fata padurarului,o fata de maritat,de vreo 20 de ani.Ea si-a dat seama de pasiunea pe care o
inspirase copilului,l-a luat in brate si l-a sarutat,ceea ce,petrecandu-se in public,l-a ofensat."Cu sarutarile acestea,s-a ispravit prima mea
idila amoroasa.Din sufletul meu a disparut incetul cu incetul pana si imaginea trupeasca a iubitei,incat n-as mai putea reconstitui nici
ochii ei,nici parul,necum figura ei.
Si cu toate acestea,evocarea fetei padurarului imi face intodeauna inima sa fie alintata parca de o mangaiere eternica,desi toate
eforturile amintirii nu mai pot redestepta si filtra azi,din subconstientul in care se ineaca incetisor tot trecutului omului,decat un suras
foarte vag si-o doua siraguri de dinti foarte albi...1)
Fara a avea vreo legatura directa cu personajul principal al romanului "Ion",impresiile citate spun despre senzualitatea inascuta
a autorului,despre sensibilitatea sa fata de farmecul feminin,Ceea ce a si socat mintea copilului care sedea la geam si urmarea dansul
perechilor din sala de bal,nu era poate numai iluminatia,ci senzatia obscura ca acolo se leaga firele nevazute ale iubirii,ale
sentimentelor erotice,
La toate aceste impresii,care nu dispareau asa cum arata si scriitorul,ci s-au sedimentat in subconstient,se adauga scena cu
taranul care sarutase pamantul si o alta,

1)-L.Rebreanu-Amalgam-Ed. Dacia,Cluj-Napoca,1976,p.52-53
redata de aceleasi "Marturisiri": "Tot in zilele acelea,am stat mai mult de vorba cu un flacau vecin,voinic,harnic,muncitor si foarte
sarac.Il cheama Ion Pop al Glanetasului.Mi se plangea flacaul de diversele-i necazuri, a caror pricina mare,grozava,unica el o vedea in
faptul ca n-are pamant.Din toate vorbele lui se simtea o dragoste pentru pamant aproape bolnavicioasa.Pronunta deastfel cuvantul
"pamant" cu atata sete,cu atata lacomie si pasiune,parca ar fi fost vorba de o fiinta vie si adorata...Ascultandu-i vorba,mi-am adus

deodata aminte de omul care a sarutat deunazi pamantul,afara,pe horat,intr-ascuns.Si mi-am zis ca flacaul acesta,Ion al
Glanetasului,daca ar ajunge sa dobandeasca o bucata de pamanant ar fi in stare sa-l imbratiseze si el,ca si pe cel care l-am surprins
si,poate chiar cu si mai multa ardoare".1)
Aceste cateva indicii sumare,fara a clarifica intru-totul problema cercetata,ne perminte sa presupunem ca autorul a avut modele
reale,dupa care s-a inspirat in conturarea personajelor,Desigur,interventia sa creatoare,imaginatia,purtarea de a fauri destine nu pot fi
constate si modul organic,firesc al evolutiei eroilor sai marturiseste boagata sa capacitate de inventie.
Trebuie remarcat,deasemenea,faptul ca eroul,ca fenomen spiritual,detine o pondere apreciabla in scrierile lui Liviu
Rebreanu.Cateva dintre ele,cum sunt:"Adam si Eva","Ciuleandra",il au ca tema principala.
In inchiere trebuie sa subliniem ca preocuparea pentru clarificarea psihologiei personajului Ion din romanul cu acelasi nume de
Liviu Rebreanu,nu a avut in vedere decat o posibila perspectiva asupra sa si ca nu exclude ci din potriva,presupune si alte modalitati de
abordare;contradictiile sociale lupta dintre "bocotani" si "saraci" contradictiile nationale dintre poporul roman si autoritatiile
maghiare,aspectele de oridin politic si sociologic nu au fost studiate,dar ele merita,cel putin tot atata atentie ca si problematica
psihologica prezentata de noi,
Numarul impunator de studii critice si analize asupra prozei rebrenieni ofera dealtfel,sugestii extrem de valoroase si concluzii
interesante in legatura cu aspectele enumerate.
Am ezitat cu minutiozitate in directia aratata pentru a sugera si alte modalitati de concentrare,menite sa permita accesul la
semnificatiile adanci ale creatiei scriitorului ardelean,
X X X
C A P I T O L U L II.
E P O S U L

"Monumentalitatea nu tine exclusiv de dimensiuni enorme,ci de
indrazeneala viziunii,de proportiile fericite,de viata pe care o respita".
C. Ciopraga.
De o considerabila atentie s-a bucurat si continua sa o faca,arta de contructor epic al romancierului Liviu Rebreanu,talentul sau
narativ,inventivitatea cu care imagineaza situatii dramatice capabile sa confrunte caracterele umane,maiestrica care stapeneste
cuvantul si-l aduce pana la nivelul maximei expresivitati epice,dramatice sau descripitive.1) In romanul "Ion",prozatorul atinge culmi
impresionante pe toate planurile enumerate;mai mult de cat atat,oprera sa apare ca un organism inchegat unitar,perfect
articulat,rezultat al unei uriase incordaturi a vointei sale creatoare.
Ne propunem in continuare sa relevam cateva asptecte ale structurii sale,in lumina opiniilor critice cele mai semnificative.
1)-vezi interesantul studiu "Arhitecturi rebrenieni" in n. Cretu-op.cit.p.30-90

Drama la care ne face partasii romancierului are in centrul ei pe Ion al Glanetusului,flacau istet,harnic,dar sarac.Indragostit de
Florica,fata chipesa,dar la fel de saraca eroul renunta la ea si-si indreapta privirile catre fica "bogatanului" Vasile Baciu,urmarind sa
ajunga si el om instarit.
Decizia sa se consolideaza sub impresia jignirilor suferite din partea tatalui Anei,a preotului Belciug si a sfidarii fatise a rivalului
sau,George Bulbuc.Setea de avere il impinge pe erou la acapararea unei parti din "delnita" vecinului sau Simion Lungu,dar aceasta
tentativa puerila esueaza.
Abia datorita "sfatului prietenesc" al amicului sau Titu Herdelea,Ion realizeaza ca drumul spre implinirea setei sale de pamant
trece prin patul Anei.Prefacandu-se indragostit de ea si speculandu-i naivitatea,Ion o seduce pe fica lui Vasile Baciu si o lasa
insarcinata.Afland de "rusinea" suferita,talal ei este obligat sa accepte casatoria Anei cu Ion,promite ca dupa nunta va ceda pamanturile
sale ginerelui,dar curand isi uita fagaduiala.
Sub amenintarea de a fi fortat pe cale juridica,batranul trece intreaga sa avere pe numele feciorului Glanetasului.Devenit el
insusi un om avut,Ion isi da pe fata adevarurile,sentimentele fata de sotia sa si cauta tot mai insistent sa reinoade legaturile cu
Florica.Drept urmare a deceptiilor,a matratarilor suferite atat de la tata cat si de la sot,Ana se sinucide si nu dupa multa vreme moare si
pruncul nascut din aceasta nefericita legatura.
Drept urmare,Vasile Baciu revendica restituirea pamanturilor sale,Ion refuza cu indarjire si conflictul dintre cei doi se
amplifica.Insitentele lui Ion de a recucerii dragostea Floricai trezesc gelozia si setea de razbunare a sotului ei,Gerge Bulbuc.
Surprins intr-o noapte la geamul fostei sale iubite,eroul este ucis de catre George,iar averea pentru care-si jertfise dragostea
revine bisericii din sat.Aceasta este,il linii mari,actiunea principala a romanului,pe care se brodeaza numeroase alte actiuni
secundare,inspirate din viiata satului ardelean si a intelectualitatii rulale.
Asa cum se remarca romanul este fundamentat pe o situatie " schematica"1):seducerea unei fete instarite de catre un flacau
sarac , lupta pentru avere,crima pasionala.Chiar si caracterele ce stau in centrul operei,parca in mod voit,schematice:fata bogata si
urata,cea frumoasa,dar saraca,flacaul istet si viclean,dornic de imbogatire,socrul incapatanat si rigid. In ciuda acestor premize
aproape banale,lucrarea are organicitate,interes dramatic si forta de impresionare.Aceasta se explica prin firescul devenirii eroilor,prin

concentrare n personalitatile lor a absolutului lui:a avea,a iubi,a ura,capata astfel dimensiuni mitice,monumentale,fara insa a pierde
ceva din veridicitate,concretete si individualitate.
Dupa cum am mai aratat,opera este structurata pe doua planuri distincte,dar legate organic intre ele:lumea taranilor,reprezentata
prin Ion,Ana,Vasile Baciu,Florica,George,Simion Lungu,Zenobia,Glanetasu,Savista,carora li se adauga ceilalti sateni,mai putin
individualizati ca:Macedon Cercetasu,Avrum,Comsa si Margareta Ciocanas,Toader Burlacu,Simion Butunoiu,Paraschiva,Dumitru,Trifon
Tataru,Ilie Onu,Floarea Caruntu si multi altii;alaturi de ea,apare intelectualitatea satului prin familia incatatorului Zaharia
Herdea:Maria,Laura,Ghighi,Titu,prin preotul Belciug,Zugreanu,avocatul Victor Grofsorul,naratorul Cantareanu,practicantul
Stoessel,teologul George Pintea,sotii Lang,Cernatony,Lendvay,plutonierul de jandarmi si altii.In ambele registre ale lucrarii apar
ciocniri de caractere ,sentimente,pasiuni,contradictii diverse.Liantul lor este coexistenta in aceelasi spatiu geografic si
socialistoric,sunt variantele relatii,atat pe linie sociala,oficiala,dar si individuala,personala dintre eroi.
Arta de povestitorpe care o demonstreaza autorul,il aseaza,pe drept cuvant,alaturi de M,Sadoveanu,I.Creanga,in galeria marilor
nostri naratori:cu o maxima econimie de mijloace,el reuseste sa evoce,cu plasticitate si pregnanta surprinzatoare
chipuri,drame,pasini,intamlari.I s-a reprosat lui L.Rereanu arditatea si uscacunea frazei,lipsa de patos aparent,asa cum il gasim ilustrat
in operele sciitorilor citati mai sus.
Este graitor in acest sens articolul de o mare verva polemica a lui Tudor Arghezi:"Cum se scrie romaneste" ,in care ilustrul poet
ctitica cu vehementa stilul literar rebrenian,asa cum apare el in romanul lui "Ion"."Poza D-lui Rebreanu si proza usierului de redactie
sunt la fel,plus gramatica si punctuaia si - din nefericire-tiparul."1)
1)-xx T.Arghezi-op.cit.aupud.Al.Oprea.op.cit.,p.86
Si pentru a exemplifica,poetul da un citat din opera "Ion" nu raspunde.Amandoi tacura o vreme.Calul se opintea,iutea pasii cate o stata
buna,pe urma se oprea singur si rasufla pornind iarasi singur inainte.Taranul,pe marginea soselei,mergea cu pasi marunti,invartea
biciul deasupra capului si indemna calul din cand in cand cu cate un "hi,cinos,hi!" dar fara se se mai uite la invatatorul care cu un
zambet inghetat pe buze,clipea des din ochi,cuprins de o nedumerire apasatoare...1)
Aceeasi neintelegere a artei narative a prozatorului ardelean se remarca si in opiniile lui N. Iorga,care apreciaza stilul sau drept
"un rece stil de jandarm care constata infamiile petrecute in raionul sau." 2). Diametral opuse parerilor citate,sunt cele ale lui G.

Calinescu:"...frazele considerate singure,sunt incolore ca apa de mare tinuta in palma,cateva sute de pagini au tonalitatea verde-neagra
si urletul marii.3)
Se impune remarca,usor de demonstrat,opaciatea unor critici din deceniul al treilea fata de valoarea stilului naratic rebrenian,a
fost compensata ulterior de aprecierile judicioase si pertinente ale majoratatii exegentelor creatiei.
Autorul nu se complace in folosirea unor artifictii stilistice,cum ar fi:suspense-ul,anticiparea,inversarea ordinii
cronologice,sugerarea tulburarii sau incordarii prin interventia sa directa.Faptele sunt lasate sa vorbeasca,sa tensioneze,sa
linisteasca,sa agite sau sa potoleasca.
1)-T. Arghezi-op.cit.apud. Al. Oprea- op.cit.p.86
2)-N. Iorga-"Povestitorii" in Al. Piru, op.cit.p. 120
3)-G. Calinescu- Istoria literaturii romane... apud. E. Simion, Antologia criticilor romani, II Ed. Eminescu, Buc.,1973.p. 609.
Doar natura pare sa contribuie la sublinierea sentimentelor eroilor,asa cum vom vedea mai jos.1) Firul epic curge cu
naturalete,am zice chiar banal,creeand,tocmai de aceea,impresia atat de fericit redata de autorul "Istoriei literaturii romane de la
origini..."...solemn ca un fluviu american.2) Tot din aceasta particularitate a prozei lui L. Rebreanu apare si senzatia de
monumentalitate,care il determina pe S. Cioculescu sa atribuie operei calificativul de epopee.
Ea nu este fortata nici un moment,nu rupe sirul intamplarilor,ci par a fi surprinse de un obiectiv fotografic,nu se accelereaza
ritmul evocarii de parca actiunea ar fi un fragment extras dintr-o insiruire vesnica de intamplari asemanatoare.
Eposul rebrenian ne sugereaza permanenta,durata,curgerea implacabila a vremii peste oameni,perfect comparabili celor ce i-au
precedat si celor cei vor urma.In aceasta privinta "story-ul" este deschis,presupunand alte intamplari dinaintea si de dupa intervalul de
timp redat in roman.
Dealtfel,destul de frecventele referiri la trecutul eroilor (Ion,Zenobia,Glanetasul,Vasile Baciu,Zaharia Herdelea,Maria
Herdelea),trimit la o epoca anterioara,ce nu se deosebeste in liniile esentiale,de cea prezentata.Daca materia acestor rememorari ar fi
dilatata la proportii romanesti,acestea ar fi cu totul asemanatoare celui pe care il avem in fata.La aceasta impresie concura si prezenta
in opera a unor ritualuri,credinte,datini,evenimente(nasterea,petitul,nunta,moartea)datand din timpuri imemorabile.Paralelismul intre
destinele incheiate sau
1)-Vezi p. a lucrarii noastre.
2). G. Calinescu-op.cit. in E. Simion-op.cit.p.605

pe cale de a se termina(pensionarea lui Zaharia si inlocuirea lui de catre Zagreanu),intre casatoria Laurei si prezumtiva petire a
Ghighiei,intre batranul preao Belciug si tanarul Pintea sugereaza si ele continuitatea,deschiderii spre viitor.Ca pentru a ne confima
aceasta observatiei,in finalul operei se poate citi:"satul a ramas inapoi acelasi,parca nimic nu s-ar fi schimbat.
Cativa oameni s-au stins,altii le-au luat locul.Peste zvarcolirile vietii,vremea vine nepasatoare,stergand toate
urmele.Suferintele,nazuintele,mari sau mici se pierd intr-o taina dureroasa de necuprins,ca niste tremurari plamande intru-un uragan
urias.1) Gasim aici,plenar exprimata,dimensiunea cosmica a dramei lui Ion,surprinsa cu justete de C. Cioprag.
Faptul ca aceasta cursivitate a naturii nu este fructul intamplarii,ci al efortului deliberat al romancierului,este marturisit de el
insusi: "Dupa o incercare nereusita de distribuire pe capitole am incercat un aranjament dupa trebuintele evolutiei actiunii,dupa
respiratia naturala(s.n.)a intamplarilor.Materialul s-a grupa aproape de la sine in 13 capitole mari.2)
In analiza operei rebreniene,L. Raicu,releva,cu indreptatire,ca: "Dimensiunea epica a romanului Ion,tendinta de a conferi
maruntele evenimente ale cotidianului,celor de tip calendaristic,cu deosebire,o amploare narativa,si uneori un caracter feeric,de
spectacol vital fascinant,au explicatia psihologica in amintirea anilor de copilarie a scriitorului
1)-L. Rebreanu-op.cit.p. 452
2)-L. Rebreanu-Amalgam p. 47
stari reinterpretate din unghiul maturitatii al unei,filozofii mai curand amare asupra ciclului existential si carora tosusi li se conserva
toata valoare.1)Se releva aici caracterului auto-biografic al eposului rebrenian,caracterul sau de rememorare a unor
evenimente,trairi,senzatii acumulate in sufletul sau din anii sai fragezi.
De aici provine poate plasticitatea vizuala extraordinara a scenelor vietii rurarle,pe care C. Ciopraga o surprinde astfel: "In Ion
expozitia de tablouri(s.n.)se adreseaza cu precadere ochiului detaliile percepute vizual stimuland apoi prezentarea."2)
Cum este prezentata natura in romanul analizat.
Ea nu exista,aproape,ca fenomen in sine,ci doar in relatie cu eroii,ca "mediu uman sau cadru",dupa cum subliniaza criticul citat
mai sus.3) Putem vorbi de un paralelism intre fenomenle naturii si trairile eroilor,ele nefiind decat un comentariu,o subliniere a
lor.Iata,de pilda,cum "participa" natura la sentimentele lui Ion fata de glie: "sub sarutarea zorilor tot pamantul,cristat in mii de
franturi,dupa toanele si nevoile atator suflete moarte si vii,parea ca resping si traieste.Porumbistele,holdele de grau si

ovaz,canepistele,gradinile,casele,padurile,toate zumzeau,sisoteau,fasaiau,vorbind un grai aspru,intelegandu-se intre ele si bucuranduse
de lumina ce se aprindea din ce in ce mai biruitoare si roditoare.
1)-L. Raicu-op.cit.p. 110
2) si 3)C.Ciopraga-op.cit.p. 185

Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului,ca o chemare,coplesindu-l.
Se simte mic si slab,cat un vierme pe care-l calci in picioare,sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place.Suspina
prelung,umilit si infricosat in fata uriasului:
-Cat pamant,Doamne.1)
Rolul peisajului natural in sublinierea,acompanierea sentimentelor si actiunilor eroilor este vizibil pe tot parcursul lucrarii.In
rarele momente cand ea se detaseaza de aceasta fatie,pare a fi expresia frumusetii,oridinii,armoniei se se opun
urateniei,suferintelor,exceselor propri mediului uman.In desrierea naturii autorul dovedeste o mai mare generozitate imaginatica decat
in prezentarea personajelor.
Iata cum reda el dimineata in care Ion decide sa-si dea in judeacata socrul pentru a obtine toate pamanturile acestuia:"Dupa o
saptamana ploiasa si murdara,care-l tinuse mai mult in casa rasari o zi aurita,calda,stralucitoare,cum nu se mai pomenesc decat in
tinuturile muntoase in dricul primaverii.

Iesind in ograda,Ion se opri ca traznit si,fara sa vrea,sorbi lacol mirosul de verdeata,salbatec si umed ce plutea in vazduh.Ca si
cand peste noapte tot pamantul s-ar fi spala cu apa fermecata,atat se infatisa de mandru in verdele deschis pe care stropii licareau in
toate culorile curcubeului,ca niste diamante pastrate dinadins de o mana nevazuta.2)
Specificitatea sitlului rebrenian se regaseste in ata dialogurilor.Asa cum remarca L. Raicu3),el se poate recunoaste prin
materialitatea exprimarii,prin reformularile memorabile
1)-L. Rebreanu-Ion,p. 47-48
2)-idem,p. 268
3)-L. Raicu-op.cit.p. 997
de neuitat:"
-
Sa vii Ancuta...sa nu cumva sa nu vii!...
-Apoi ce sa facem?Muncim,ca de aceea ne-a lasat Dumnezeu pe lume...
-Bine,draga tatei,bine...Bine ca stiu.Ca daca-i pe-asa,trimis...Asa,Anuta,asa sa-i spui!Ca eu cu tine n-am ce sa ma sfatuiesc.","

-Cand iti vine ceasul,te duci la moarte,cum te-ai duce la nunta..."
Intelectualitatea foloseste un limbaj mai putin expresiv,mai dulceag,de o redusa forta emotionala.Nu de putine ori,in replicile
ei,apar termini administrativi,expresii banale si chiar unele imprumutate din germana sau franceza,":"Iubirea lucru gingas si se sfarma
de-o atingere cu indainuiri grabite."-spune Laura.","Elle est ravissante-Gogule-n'est-ce pas?" 1)Dar dincolo de savoare replicilor,de
plasticitatea si oralitatea lor,cu acele fraze neterminate,ramase in suspensie,cu pauzele ce par a sufera dificultatea de a reda gandul in
complexitatea lui,personajele se disting prin modul de exteriorizare verbala mai mult intre cele doua categorii sociale decat intre ele ca
persoane.Asa cum aprecia T. Vianu in "Arta prozatorilor romani",L. Rebreanu ar fi singurul care nu ar manifesta inclinatie speciala in
directia intuitiei limbii vorbite.2)
Remarca ni se pare valabila,dar cu referirea la lipsa de caracterizare a personajelor prin limbaj;dincolo de aceasta
rezerva,consideram ca obiectia ilustrului critic si filozof al artei este neintemeiata,replicile si dialogul fiind in perfecta consonanta cu
finalitatea estetica a operei.Dealtfel insusi autorul marturiseste ca a urmarit cultivarea expresiei "ca scop si nu ca mijloc".Prefer sa fie
expresia bolovanoasa si sa
1)-T. Vianu-op.cit.1941,cf. L. Raicu-op.cit.p. 97
2)-L. Rebreanu- "Cred",in "Amalgam",p. 33

spun intr-adevar ce vreau-scrie romancierul-decat sa fiu sflefuit si imprecis.Stralucirea stilistica,cel putin in oprera de creatie,se face
mai intodeauna in detrimentul preciziei si al miscarii de viata.
De altfel,cred ca e mult mai usor de scris frumos,decat ai exprima corect.1) (s.n.).
Aceeasi atitudine "anticonfundabila" o manifesta si in naratiune.Limba folosita de L. Rebreanu in romanele sale inspirate din
viata taranimii este frustra,obisnuita,de multe ori chiar banala.Regionalismele,destul de putine la
numar,ca:blaja,melenas,bojiitai,blohotai,delnita,ponihos,latunoi,a stirci,a se sfadi,a probozi,au darul de a concura la localizarea
spatiala,geografica a actiunii si mai putin de a colora discursul epic.Pe marginea stilului rebrenian,criticul C. Ciopraga noteaza
ca:"posibilitatile de expresie de verbale sunt mai reduse decat imaginatia psihologica.Romancierul lucreaza mai mult in tonuri
fundamentale,lipsit de rafinamentul nuantelor.2)
Remarcabila ca o constatare defapt,afrimatia de mai sus nu poate fi luata ca un repros:oare cum ar arata piramidele egiptene
daca gigantele lespezi ce le alcatuiesc ar fi perfect slefuite,eventual ornamente cu stilizari vegetale,arabescuri sau suprafete
colorate?Unui organism artistic cum este cel faruit de romancierul ardelean nu i s-ar potrivi nici un alt stil literar decat cel pe care il
are;or daca ar fi un altul,atunci opera ar fi altceva decat este.
Adecvarea modalitatilor de expresie la tema tratata si la telurile vizate se desprinde cu evidenta si din
1)-T. Vianu-op.cit.1941,cf. L. Raicu,op.cit.p. 97
2)-L. Rebreanu-Ion p. 78 si 386
plasticitatea comparatilor:"grohaind ca niste mistreti prinsi in capcana",(p. 266),vazuta "(p. 268)",se prelinse ca o soparla(p.
295),"moarte-i buna si blanda ca o sarutare de fata mare"(p. 311),"se vede mare si puternic ca un urias din basme"(p. 388)? Din bogatia
invectivelor: "rapandula","fleandura","sarantocu","tartane","hodorogul","talharule","bicisnicule"),din frecventa folosire a unor expresii
si imagini dure,vulgare,grosolane:"zapuseala aspra de sudori"(p. 32),"muschii umflati ca niste serpi flamanzi"(p. 32),"rusinea ei ranjea
de pe toate acoperisurile caselor"(p. 166),"o burta uriasa,vinovata,urata,atatatoare,in care rusinea se lafaia sfidatoare si trufasa"(p.
181)casa dormea ca o matahala moarta "(p. 422),"fata se jigari ca o scoaba"(p. 187);exemplele date ilustreza din plin faptul ca,asa cum
aprecia C. Ciopraga,Rebreanu este "un partizan al unei literaturi a autenticitatii".4)
Descrierea personajelor,din puncte de vedere fizic,si fizionomic,sunt sumare,abia schitate:Titu Herdelea este "un tanar de vreo
23 de ani,inalt,cam desirat,cu o fata latareata,ochi albastri,spalaciti si o frunte larga"2).Langa "avea niste mustati unguresti,un nas
gros,ochi vii nergri si-un par nergru taciune."3)Dupa cu remarca si criticul citat mai sus "mastile fizionomice il preocupa pe romancier
mai putin decat personajul debaut,luat in totalitate"4)Insistenta cu care el reda trairile emotionale,sentimentele,pasiunile ce-i anima pe
eroii sai ne indreptateste sa atibuim operei caracterul de roman

1)-T. Vianu-op.cit. 1941,cf.L. Raicu-op.cit.p. 97
2)-L. Rebreanu - "Cred",in "Amalgam",p. 33
3)-C. Ciopraga - op.cit. p.178
4)-C. Ciopraga-op.cit. p. 186
5)- si 3) L. Rebreanu - Ion,p. 56 si 140
6)-C. Ciopraga - op.cit.p. 184.

psihologic,alaturi de acela de epopee a vietii rurale si fresca sociala.Densitatea si forta de fascinatie a operei derive cu precadere din
ciocnirile caracterelor,mai mult decat originalitatea faptelor narate sau din minutiozitatea,rigoare si lirismul descrierilor.
Pe o alta coordonata decat cea proustiana,prozatorul ardelean vadeste un uimitor dar al introspectiei psihologice o rara
capacitate de a analiza si redare a celor mai complexe si diverse stari sufletesti.1)Prezentarea sentimentelor de dragoste pentru
glie,pentru Florica,ale eroului principal,a gingasiei si puritatii iubirii Anei,a inversunarii lui Vasile Baciu si a urii atavice a lui
George,raman pagini antologice ale literaturii noastre,prin care artistule le plaseaza alaturi de mari scriitori ai lumii.
Ceea ce a retinut atentia,cu deosebire,in evaluarea stilului narativ rebrenian,este obiectivitatea,detasarea cu care autorul
trateaza bogatul material faptic si caracteriologic prezentat.Ca acest mod de scriitura e rolul unei intentii deliberate,el ne-o marturiseste
indirect,referindu-se la romancierul polonez Reymont: "autorul se tine mereu in planul al doilea participand la toate episoadele pe care
le descrie,fara a iesi niciodata in fata cititorului.2)Cu toate acestea ne ingaduim a semnala fiorul emotional ce strabate unele pagini de
descriere a naturaii,in care autorul pare a se fi lasat de visare,prada unui lirism tainuit:"Era o zi de primavara minunata,cu miresme de
flori de camp in aer,cu un cer ca oglinda fermecata."
Peste drum,Hristosul de tinichea statea incremenit pe cruce,cu ochii plecati,ca si cand ar fi simtit ca durerea
1)-vezi capitolul "Psihologia lui Ion" a lucrarii noastre p. 15-33.
2)-L. Rebreanu-Amalgam.p. 120

lui nu se potriveste cu pofta mare de viata ce respira din toti porii firei de redesteptate.1)Cu privire la asa-zisa obiectivitate a stilului
rebrenian,L. Raicu scrie: "autorul are o atitudine(s.n.)si forta ei de aceea care misca lumea creata,dar un anumit mod al atitudinii,atat de
forma,de precisa si de obiectiva incat produce senzatia de liniste desavarsita,calm epic asemanator cu cel al naturii."Originalitatea
acestui punct de vedere ne indeamna sa continuam citatul: "obiectivitatea epica a romanelor sale reflecta in planu artei obiectivitatea
ideilor sale:acestea nu sunt "idei" personale,ci cristalizarea aproape impersonala a unei largi experiente colective.Rebreanu,in fazeòe
majore,n-are "pareri" ci idei generale,atitudini largi si sentimente unitare,care cuprind in afara lor o portiune a vietii ca viata in toate
dimensiuniile ei.2)Un alt valoros exeget al operei autorului nostru-Al. Protopopescu-considera,si el necesara "corectarea notiunii de
obiectivitate,cu care romancierul este invariabil taxat,daca acesta se rezuma la asa-zisa"indiferenta"autorului fata de ce fac si gandesc
personajele sale.3)Fireste,indiferenta sau obiectivitatea,oricum am numi atitudinea despre care e vorba,ea trebuie privita cu o atitudine
voita,premeditata dar numai partial clasificabila cu termenii subliniati;cum ar putea fi neutru,obiectiv sau indiferent autorul fata de eroii
carora el insusi le-a dat viata,de care este legat printr-o filiatie spirituala incontestabila?
O alta scuza,de care L. Rebreanu a fost ferit,este aceea de naturalism,argumentata prin prezenta,in operele sale,
1)-L. Rebreanu-Ion,p. 242,aceeasi nota lirica,meditativa,apare si in descrieriile de la p. 262,387.
2)-L. Raicu-op.cit.p. 337

3)-Al. Protopopescu-romanul psihologic romanesc,Ed. Emin.Buc. 1978,p. 103.
a numearoase "scene tari" ca:batai,maltratari,violuri,crime,sinucideri,executii.N. Balota intituleaza chiar unul dintre eseurile sale din
volumul Labirint1)-Rebreanu si universul violentei.Sesizata si incriminata cu asprime de unii critici,cum ar fi N. Iorga,Vl. Streienu sau cu
oarecare indulgenta de altii ca E. Lovinescu,P. Constantinescu sau G. Calinescu,aceasta caracteristica a prozei romancierului,in speta
ION se justifica prin condiitile specifice acelei perioade istorice si nu printr-o dispozitie morbida,printr-un sadism de care l-au
suspectat,pe nedrept unii critici din vremea sa.
In spiritul unei viziuni proprii asupra realitatilor sociale si fizionomiei spirituale romanesti,autorul a nazuit catre un realism fara
false pudori,fara reaticente puritane,dar,sa o recunoastem,si fara excesele pe care le putem gasi in operele unor scriitori naturalisti ca
E. Zola,Dos Passos,J. Steinbeck,E. Caldwel,in care apar monstruozitati biologice,alieratii sau perversi ce trezesc oroare si dezgust.Asa
cum bine arata N. Cretu: "naturalismul(care trebuie distins de realism,dar nu opusul)a marcat opera lui Rebreanu (inclusiv
capodoperele),amprenta lui si afinitatile cu el fiind insa abosrbite in Ion,in rascoala aproape fara rost intr-o viziune artistica personala.3)
(s.n.)
Intr-adevar,ceea ce impresioneaza in arta scriitorului ardelean este integrarea organica,justificarea artistica deplina a
"duritatilor",in a caror absenta tounul ar fi plat,edulcorat,convectional si neconvingator.Oroarea nu subzista in sine si pentru sine in
romanul analizat.Ea isi gaseste compensarea

1)-N. Balota - op.cit. Ed. Eminescu,Buc. 1970,p. 191-196
2)-vezi opiniile citate de L. Raicu,in op.cit.p. 319
3)-N. Cretu - op.cit.p. 291.
in episoadele de mare elevatie morala,in descrierea naturii,a ritualurilor vietii satului.Nu intamplator scenele "natraliste ritualului vietii
satului" sunt precedate si urmate de altele,menite sa destinda,sa calmeze pe cititor,de adevarurile interludii senine,a caror functie
psihologica este riguros calculata,asa cum avea prilejul sa dovedim.1)
Relevarea maiestriei artistice implicate in opera impune cateva reflexii si observatii si legate chipul organic in care evolueaza
personajele.Caracteristica eroilor din romanul "Ion" este unitatea si veridicitatea personalitatilor,consecventa si logica artistica a
evolutiei lor pe parcursul intregii actiuni.Dupa cum remarca L. Raicu "Ana care apare la hora,Ana care se indragosteste de Ion,Ana care
nu surprinde ca e victima inselatoriei,Ana care se marita cu deznadejdea in suflet,Ana care observa ca Ion "pofteste" pe Florica,Ana
care se strecoara in gandul mortii,Ana care se spanzura in grajd...e aceeasi si totusi e desigur alta de fiecare data.2)Aceeasi constatare
poate fi facuta si la Ion,Vasile Baciu,George Bulbuc.Prefigurarea intregii evolutii a personajelor,de la prima sa aparitie "in
scena",succesiunea logica,dar nu lipsita de surprize a faptelor sale,dau forta de convingere,credebilitate,autenticitate si interes
manoperei.

Devenirea eroilor este dialectica;motivatiile atitudinilor si faptelor deriva firesc din caracterele lor,din aspiratiile lor,din
intensitatea opozitiei pe care o intalnesc in cale.Avem impresia ca romancierul nu mai intervine in destinul lor
1)-N. Cretu-op.cit,p. 291
2)-Vezi p. a lucrarii noastre.
3)-L. Raicu-op.cit.p. 301
de indata de l-a dat "certificat de indentitate",lasandu-i sa evolueze "de la sine",sa-si deruleze existenta conform logicii.
Chipul in care se comporta adevarul creator,redat in termeni exemplari de A. Thibaudet,este si acela in care procedeaza in care
procedeaza autorul nostru:"un romancier,dupa ce a creat embrionul personajelor sale,traieste ca aceste personaje,se lasa condus de
exigentele lor de viata,se fereste de a trai durata lor inainte ca ei insisi sa o fi trait.1)Aici rezida si explicatia monumentalitatii
caracterelor zugravite,care,fara a fi execeptionale,ne impun prin forta si maretia,patetismul si tragismul implicate in destinele lor.

Momentele sarutarii gliei de catre feciorul Glanetasului,al sinuciderii Anei,al nasterii lui Petrisor se imprima in memoria
cititorului,eroii capata dimensiuni legendare,se profileaza ca niste colosi ai intensitatii trairilor si puterii pasiunii.Unele dintre
scene,zugravite cu o plasticitate vizuala remarcabila,se decupeaza pe canavaua dramatica a operei,raman in sufletul nostru ca imagini
de neuitat: "dupa ce a sarutat pamantul ravnit,si.in sfarsit,"Ion" se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit,in
lupte grele o ceata de balauri ingrozitori.
Isi infipse mai bine picioarele in pamant,ca si cand ar fi vrut sa potoleasca in cele din urma ale unui dusman doborat.Si pamantul
parca se clatina,se inchina in fata lui.2)
Remarcabila se dovedeste capacitatea autorului de a concentra in fiecare gest,atitudine,fapta a personajelor in intreaga lor
personalitate si evolutie dramatica.
Asa cum un auditor exersat sesizeaza inca din primele
1)-A. Thibaudet-Reflections sur le roman,apud, L. Raicu,op.cit.p. 306
2)-L. Rebreanu-Ion,p. 338

fraza muzicale ale unei simfonii toate potentialitatiile expresive ascunse in ele,ce se vor lavida pe parcurs tot la fel,inca de la primul
contact cu eroii-in cunoscuta scena a horei,scriitorul care e un bun psiholog,intuieste destinul lor,cu care se destinde treptat,totul pare
a decurge in virtutea unor legi,a unei necesitati inexorabile,dincolo de vointa sau controlul autorului:el nu este decat un simplu
"spectator" a dramei pe care a declansat-o prin initiativa sa creatoare.
O atentie aparte merita analiza structurii operei a "montajului" scenelor si succesiunii capitolelor.Observatie subtila a lui C.
Ciopraga asupra facturii cinematografice a romanului "Ion",ca si a "Rascolei" si "Padurii spanzuratilor" ne incita sa incercam o
explicare in aceasta perspectiva a primeia dintre ele.
Chiar utilizarea unor termeni prelucrati din arta filmului ar putea sa ne ajute in acest demers.Lucrarea incepe cu imagine
panoramica,cu un gros-plan,cum o numesc cinestii,menita sa ne introduca in spatiul actiunii: "Din soseauna ce vine de la
Carlibaba,intovarasind Somesul cand in dreapta,cand in stanga,pana la Cluj si chiar mai departe,se desprinde un drum alb mai sus de
Armadia,trece raul peste podul batran de lemn,acoperit cu sindrila mucegaita,spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita,unde se
prinde in cealalta sosesa nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Bargaului.1)...s.a.m.d.
Privirea domina spatiul,ii da acolo,se opreste pe cateva elemente de relief,apoi suntem introdusi in ambitia rurala,cu elemente
de decor aparent neutre:"o baba
1)-L. Rebreanu-Ion,p. 9.
sade pe prispa ca o scoaba","doi tarani ingramaditi ofteaza rar,cu o sticla de rachiu la mijloc1),dupa care ca si in film apare
distributiva.
.

Hora duminicala este un bun prilej de prezentare eroilor,dupa care actiunea romanului poate incepe.Inca din primul capitol conflictul
este declansat,actorii sunt in scena,romanul deruleaza secventa cu secventa curgerea dramei spre un final previzibil,in liniile sale
generale.Din cand in cand,asa cum o cere actiunea,apar in plin-plin chipurile lui Ion,al Glanetasului,al lui Vasile Baciu,al Anei,al lui
Titu,ocazii de introspectie psihologica si evocare a trecutului lor.Scenele dinamicea sunt incadrate de alte relaxante,ca in orice opera
cinematografica reusita.Punctul culminant al operei este admirabilsubliniat si incadrat(sarutatrea pamantului),deznodamantul are
intreaga forta a suspense-ului cinematografic,iar epilogul,menit sa potoleasca puternica emotie produsa de uciderea eroului,este urmat
de aceeasi imagine panoramica a imprejurimilor satului,vazut parca din aer.Nu ne putem opri nematografica a lui Victor Iliu,realizata
dupa " Moara cu noroc"a lui Slavic.Gros-planurile de la inceput ,cu sesurile,padurile,hanul,drumurile isi afla pandatul in imaginea
panoramica finala,in care ruinele fumegande ale fostei"Mori cu noroc",in decorul dezolant,sterp,sugereaza tragismul soartei eroilor.
Aceleasi subtil analist al eposului rebrenian-(Ciopraga-observa,-in legatura cu"Rascoala",un aspect preferabil,dupa opinia
noastra si in cazul lui "Ion":Romancierul
1)-Idem-p.10

opereaza asemeni unui cineast(s.n.),cu imagini luate pe viu,uneori fara sa adauge nici un comentariu ,nici o explicatie.1)
Nu intamplator"Ion" a cunoscut recent o excelenta versiune cinematografica-filmul:Blestemul pamantului-blestemul iubirii",in
regia lui Dinu Tanase.
Arta lui L.Rebreanu de la a manui cu o impresionanta dexteritate un material uman si faptic deosebi de bogat i-a atras elogii
indreptatite din partea majoritatii criticilor.El este considerat un arhitect excelent,un constructor versat,capabil sa cladeasca edificii
romanesti de un desavarsit echilibru,puternice,solide,viguroase si exhilibrate.Fara a cadea in didactcism sau exces analitic,se
cuvine,credem,sa evitati em pilonii de baza ce dau tranicie si stabilitate romanului"I:,acestia sunt:hora(p.11-30),seducerea Anei(p.150-
152),petitul(p.217-213),nunta lui Ion(p.235-238),nasterea lui Petrisor(p.285-289),moartea lui Dumitru(p354,357)si moartea li Ion(p.423-425).
Asa cum observam,repartizarea acestor evenimente in roman este facuta astfel incat sa mentina interesul,destinderea dramatica
sa nu suprasolicite pe scriitor,monumente lega de ciclurile vietii (nasterea,casatoria,moartea se alatureaza cu cele direct imlicate in
mersul actiunii.Aceeasi enumerare ne mai prilejuieste o constatare interesanta:cresterea continua,riguros gradata a tensiunii
emotionale ,ce se acumuleaza pas cu pas pana la teribila explozie din final.
1)-C.Copraga-op.cit.p.183.

Conflictele principale ce opun personajele si centreaza,psihologic,drama sunt:Ion-Vasile,ZahariaBelciug,Ion George,carora li se adauga
cele secundare:Ana-Florica-Paraschiva-Dumitru.Titu-Cantareanu,IonSavista,Grofsoru-Cernatov,Zaharia,inspectorul soclar,Tituplutonierul
de jandarmi ec.>Trrebuie subliniat faptul,oarecum estompat in tesatura operei,dar sugerat cu consecventa de autor ca lupta
lui In pentru panmant este similara,inrudita cu cea a romanilor din Ardeal pentru emancipare nationala.
Conflictele deschise sau mcnite pe tema folosirii limbii magheara in scoala,revolta taranului din Lusca imotriva sasilor care
voiau sa le rapeasca pamanturile mostenite din stramosi,disputele dintre Titu,acuzat de "iredentism"si reprezentantii autoritatilor si
romanii renegati vadesc forta si aria cuprinzatoare a acestui conflict latent.Pliduioare in acest sens este discutia inspectorului
Horwatch si cei doi intelectuali si satului :Zaharia si Belciug(p.380.382).In fata pericolului deztioanlizarii,cei doi se unesc,uita certurile si
se solidarizea. -E geu de tot,ioane!S-au pus pe capul nostru sa ne doboare!zise Herdelea tristi si nehotarat.
-Nici pe Dumnezeu nu nu-l cruta,paganii!...Vor sa ne ucidata sufletul,nu le ajunge ca ne-au incatusat limba!murmura Belciug cu
o indarjire adanca si stapanita.

Tacura iar.Primejdia parca ii iprejmuia tot mai trans,acoperindu-i si induiosandu-i.Ochii lor se indulcira privindu-se.Si in acelasi
timp inimile lor se umpleau de iubirea care infrateste pe ostasi in fata sumanului,1)Dar poate si m
1)-L. Rebreanu - Ion, p,382
de sentimentul erotic,Zaharria Heredea si Ion Belciug sunt reprezentanti ai unui univers inchis,sufocant),dau coeziune si incarcatura
simbolica operei rebreniene.
Paralelismul unor situatii cum sunt:seducerea Anei de catre Ion si a Rozei Lang de catre Titu,scena nasterii lui Petrisor si cea a
imbratisarii lui Ion cu Florica sub acel mar salbatic,sinuciderea prin spanzurarea a lui Avrum si a Anei,nunta lui Ion si cea a lui George
dau romanului o anumita simetre,echilibru,avand si sensuri ce transcend faptele luate in sine.
Proportiile scenelor si episoadelor sunt judiciodozate,neexistand nici hiatusuri,alaturi conventionale sau diluari ale substantei
dramatice,dar nici aglomerari,suprapuneri sau coleziuni ale culminatiilor.Totodata se pot dintinge cateva teme si motive ce strabat
opera de la prima si pana la ultima fila,care ii confera unitate si organiciune ori organicitate:dragostea Ion-Florica,Titu-Roza.Ungureanu-
Laura,Titu-Virginia,Ghighi-Zagreanu;ura:Ion-Vasile,Ion-Belciug,Paraschiva-Dumitru,Ion-George,Ana-Florica,Ion-Savista,violenta:bataia
dintre Ion si George,dintre Ion si Simion Lungu,maltratarile Anei,sinuciderea,moartea lui Ion,instinctul de
posesiune:Ion,Vasile,Baciu,George,Simion Lungu.
Din acest punct de vedere,remarca lui S.Cioculescu:"Ion este prima orchestrare polifonica a romanului romanesc"1),este bogata
in sensuri si sugestii,nu doar metaforice asa cum vom incerca sa dovedim mai jos.2)In cuprinzatorul studiu"Argitecturi rebreniene"
N.Cretu remarca alte caeva detalii
1)-Vezi p.52 a lucrarii noastre.
2)-S.Ciculescu-apud.Al.Piru-op.cit.p.139

de structura ale dramei,menite sa potenteze conflictul:retragerea lui Ion in fata realitatii si evadarea in afara constrangerilor
sale(acapararea unei parti din "delnita"lui Simion Lungu,ce apartinuse tatalui sau,scena de dragoste cu Florica sub mar,vizita nocturna
si casa iubirei"ca pe cremea cand era holtei").
Eroul se comporta in asa fel incat parca ar dori sa intoarca trecutul inapoi,atunci cand lotul lui Simion ii apartinea lui,atunci cand
el era necasatorit,iar Florica-libera.1)
Daca am compara romanul "Ion" cu o opera muzicala,asa cum ne sugereaza S.Cioculescu,motivul lui Ion si cel al lui Vasile par a
fi cele doua teme contrastante,ce se confrunta cu forta,data fiind puterea lor relativ egala.Desi cauzele adversitatii lor sunt deosebite:Ion
vrea sa obtina pamantul,iar Vasile rea sa-l pastreze,in fond iubirea de glie ii apropie.Vasile Baicu nu e decat in Ion care si-a realizat
telul,iar acesta din urma,un Vasile Baciu in curs de metaorfa observa frapanta inrudire intre drama rebreniana si forma mzicala
cunoscuta sub numele de fuga.De ce nu cu o snta sau tema variatiuni?Fiindca fuga este o forma muzicala prin exeelenta
polifonca,implicand un travaliu contrapunctic,o suprrapunere si armonizare de teme si motive mai bogata devat cele mentionate.
Temele expuse inca din primul capitol(expozitia tematica):cea a posesiunii si cea a iubirii,sunt distincte in tomalitati diferite,par
a fi lipsite de afinitati.In cursul
1)N.Cretu-op.cit.p.40.
actiunii,numite-muzical.dezvoltare,elesunt puse in confruntare,in opozitie,se ciocnesc,se acopera una pe cealalta:in prima parte a
romanului domina"glasul pamantului paa la aparenta surimare a temei erotice:in cea de a doua,"glasul iubirii",tema dragostei se
impune cu evidenta.
Imitatia,ca procedeu polifonic,apare frecvent:Ion este un Vasile Baciu potential,Laura este o replica a Anei intr-un registru (
sonor) mai senin,mai luminos;la fel si canonul(seducerea Ane si Rozei Lang se produc in acelasi capitol),interludiile:momente cand
tensiunea tematica se estompeaza,pentru a face loc meditatiei sau unor temcalme(balul de la Armadia sunt iubirile lui Titu),stretta din
final,in care temele se precipita,se aglomereaza pana suprapunere(dragostea de pamant sicea pentru Florica alterneaza rapid in sufletul
eroului),pentru a apoi sa se produca armonizarea(pe tonica),supraounerea,indentificarea celor doua teme in culminatia
dramei(sarutarea pamantului),ceea ce suna ca o apoteza.
Acordul ragic al finalului pune definitiv capat conflictului tematic,iar postludiul pare a cauta seninatatea si echilivrul,grav
zdruncinate dupa acerba confruntare a celor doua teme.grav zdruncinate dupa acerba confrunatre a celor doua teme.Daca Ion ar fi
transpus intr-o nvesmantare muzicala,sonora,ar avea grandoarea,maretia si tragismul elevat al unei fugi de J.S.Bach.
Desigur ca romanul rebrenian poate fi analizat si comentat si din alte perspective,poate la fel de fecunde si sugestive.1)Nu am
dori nsa ca demersul nostru analitic,punerea in evidenta din diverse unghiuri de vedere a dialectecii subtile si exceptionalei maiestrii

artistice implicate de autor in romanul sau, sa fie intelese ca o adulatie exagerata a sa,ori ca o negare a valorii altor scrieri ale
prozatorului sau a celorlalti romancieri ai nostri.
"Ion" este,fireste,o reusita exemplara a literaturii romanesti,dar nu este unica;ea se include intr-o constelatie de valori ce nu
revendica o ierarhie;capodoperile sunt imcomparabile.Caci ele sunt nepereche,nu-si au termeni bitorilor de frumos.Fiindca pana la
urma,valoarea artistica nu se preteaza unei puneri in ecuatie(fie ea matematica,arhitectonica sau muzicala),oricat de complexa ar
fi;astfel reteta capodoperelor ar fi fost de mult descoperita si ele ar fi produse in serie.
Secretul valorii si perenitatii artei sta in insasi substanta artistica,in inefabilul,misterul sufletului si mintii creatorilor ei.
1)O asemenea perspectiva,bogata in valete explicative,ne este oferita de metoda structuralista.Studierea evenimentelor intamplarilor si
caracaterelor zugravite de romancier poate fi interprinsa atat pe axa simultaneitatii ,sincronismului,orizontale,diacrononismului,a
semanicitatii si semioticii sugerate de competentele opusuri ale lui F.de Saussure,I.Lotman,A.J.Greimas,R.Barthes si altii.Aceste
modalitati de analiza sunt flosite cu mult succes de Elena Dragos In Structuri naravite la L.Rebreanu,(editura stiintifica si
enciclopedica,Bucuresti,198.Valoare acestui mod de abordare decurge din caracterul sau sistematic,cantitativ,stintific,dar,desigur,el nu
exclude celelate metde si procedee analitice in studiul creatiilor literare.
De altfel,asa cum sesizeaza cu justete Al.Protopopescu romanul "Ion"se inrudeste intim cu celelate pere rebreniene:"Marea
dimensiune a operei lui-scrie criticul cita-estetragicul." "Moartea eroilor sai:Apostol Bologa,ion,Liana,Toma Novac-continua el-nu este
un accident istoric propriu pentru sfarsitul lor este mantuirea(s.n.)1)
Ca opera rebreniana este doar o parte a unui ipresionant ansamblu de creeatii valoroase,ne-o spune fara exhivorat al poporului
roman,Ion si Rascoala se intalneau pe acelas meridian cu opera lui M.Sadoveanu si n-aveau alt termen de comparatie decat tot ce
daduse mai bun literatura romaneasca-poezia lui Eminescu si proza lui I.Creanca.2)
Camil Petrescu scrie in 1935 ca:"Ion este suficient ca sa infunte timpul inca mult,foarte mult de aici incolo.3)Evaluand locul
operei rebreniene in contextul literaturii universale,acelasi L.Raicu afirma ca"eroii lui Ion si Rascoala participa la o definire generala a
tipologiei taranesti pe planul literaturii intregii lumi.
Universitatea acestor note tipologice si adevarul lor se confirma dincolo de atatea categorice deosebiri,in scrierile lui Balzac si
Tolsoi,Zoala si Reymont,Maupassant si Verga,Cehov si Prus,Bunin si Blasco Ibanez,Gracia Lorca si Caldwell.
In traditia acestui realism demstificator se situeaza,uneori cu imcomparabila forta,Liviu Rereanu.4)(s.n.)
1)-Al.Protopopescu-op.cit.p.104
2)-L.Raicu-op.cit.p.342

3)-Camil Petrescu-apud.L.Raicu,op.cit.p.352
4)-L.Raicu-op.cit.p.363.

Critucul iesean C.Ciopraga descopera uimitoarea corespondenta tipologie si de situatii intre operele romancierului ardelean si ale
scriitorului straini:"Cu toate ca prozatorului ardelean si ale scriitorilor straini :"Cu toate ca prozatorul apasa in Lauda taranului roman
ideea ca setea de posesiune i-ar fi specifica numai acestuia,fenomenul apare in conditii similare si in alte pari.
De mentionat,de pilda,romanul"Tarani" al polonezului Wladislaw Reymont.O scena similara cu acea a sarutului din ION se
gaseste si in "La terre" de Zolta;alta mai apropiata inca,in Regain (regenerare)de Jean Ciono.1)
Opiniile critice prezentate evidentiaza faptul ca romanul analizat face parte din operele cele mai semnificative asupra vietii
satului,nu mai ale literaturii romanesti,cisi ale literaturii universale,fiind in acelasi timp,o marturie stralucita a geniului creator al
poporului nostru.
1)-C.Ciopraga-op.cit.p.181
X X X

ASPIRATIA SPRE ROTUND
Fiecare clipa,fiecare cuvant scapat din intamplare si fiecare privire,fiecare gand adanc sau jucaus,fiecare miscare invizibila a
inimii omenesti asemenea fulgilor zburatori ai plopilor sau sclipirii unei stele intr-o balta noaptea-sunt farame de pulbere pe nesimtit
chiar si pentru noi insine,le transformam in lingouri si pe urma daltaim din ele"trandafirul nostru de aur"-o nuvela,un roman sau un
poem.-K.Paustovski-"Trandafirul de aur".
Asa cum releva Al.Protopopescu in "Romanul psihologic romanesc critica din primele decenii ale secolului nostru aus cu
acuitate in fata scriitorimi intrebarea:"De ce nu avem roman?"1)

E.Lovinescu semnala in 1911 "ncapacitatea prozei de a depasi copilaria psihica a gesturilor pitoresti si idilice".2)"Nu poate fi
nici o indoiala pentru nimeni ca nu puteam trai-literaliceste pana la nesfarsit in lumea haiducilor,a hotilor de cai,in care se plimba unii
scriitori...Nu putem asculta mereu povestile unui mos Gheorghe ce pufaie din lulea,in lumina scazuta a murgului,isi drege glasul spre a
incepe
1)-Al.Protopopescu-op.cit.p.31-77
2)-E.Lovinescu-Criza actuala a lit. noastre,idem p.43-44

o poveste de demult,,sasaind-o ,lungind-o si neispravind-o niciodata...Nu putem face singura noastra hrana sufleteasca din aceasta
literatura ce abia se incheaga la cateva rudimente de sentimente omenesti luate in vadirea lor cea mai primitiva...3)
Cu 16 ani mai tarziu,intrebarea,nu lipsita de retorism,formulata de N. Ralea ca titlu pentru articolul amintit mai sus,nu mai avea
aceeasi indreptarire;fusesera deja publicate:Ion si Padurea spanzuratilor ale lui Rebreanu,Soimii si Strada Iepureseanu ale lui M.
Sadoveanu,"Balaurul",scris de H. Papadat-Bengescu.
In timp ce E. Lovinescu cerea abordarea in literatura a mediului citadin,mai complex ca factura psihologica,N. Ralea indemna pe
litarari la "depasirea realismului rustic de tip traditional",2) si gasirea unor noi modalitati stilistice sincrone cu tendintele majore din
Europa a acelei epoci.
In cadrul acestei dezbateri,G. Ibraileanu a avut o remarcabila contributie.Fiind,asa cum arata si Al. Protopopescu,primul
cercetator serios,din cultura romana,a "Fenomenului Proust".3),criticul iesean a pledat pentru sinteza celor 2 directii:sociala si
psihologica,intr-o imbinare care sa fie specifica sufletului romanesc:"nu putem avea orice literatura,-scrie autorul."Spiritului critic in
cultura romana"-si numai pe aceea care se potriveste cu realitatile noastre".4)
Este directia pe care s-a axat si L. Rebreanu in romanele sale,asa cum sublinia,cu justete,P. Constantinescu.4)intr-adevar,putem
afirma ca,dincolo de dezbaterile teortice,
1)-M. Ralea,op.cit.cf.Al. Protopopescu,p. 33
2)-Al. Protopopescu - idem. p. 39
3)-Idem,p. 39
4)-vezi op.cit.p. 68

etice,ale caror efecte directe asupra scriitorului nostru,le putem doar presupune,prozare rebreniana reprezinta o prima victorie
stralucita in realizarea romanului romanesc modern.
Ea nu este nici o imitatie palida a proustismului,nici a balzacianismului,nici o constructie hibrida,depasind totodata net
idealismul rustic al precedesorilor sai I. Slavici,D. Zamfirescu.Prin Ion,autorul demonstreaza mai mult decat convingator ca "tema
rurala",departe de a fi fost secatuita,de a-si fi epuizat resursele de noutate si originalitate,oferea inca mari posibilitati de investigatie
artistica.
Aspiratia fundamentala a lui L. Rebreanu a fost aceea de a crea opere unitare,inchegate,pline de adevar de viata si de
profunzime psihologica.De aceea ne permitem sa numim telul sau literar: "aspiratia spre profund".Iata cum ne prezinta scriitorul insusi
aceasta ravna a sa:"Un capitol trebuie sa fie o grupare fireasca,rotunda(s.n.),cel putin ca un act de pirsa de teatru.2)Si tot el scrie mai
departe:"Toate firele romanului au trebuit innodate intr-un anumit fel,ca sa se poata intoarce in cuprinsul actiunii principale,care si
ele,la sfarsit,trebuiau sa se uneasca
1)-vezi op.cit.p. 45
2)-L. Rebreaunu - Amalgam, p. 47

sa se rotunjeasca(n.s.)sa ofere imaginea unei lumi unde inceputul se confunda cu sfarsitul.
De aceea romanu,un corp sferoid,se termina cum a inceput."Cititorul care s-a dus in satul Pripas pe soseaua laterala,trecnd
peste Somens si prin Jidovita,se intoarce la sfarsit pe acelasi drum,inapoi,pana ce iese din lumea fictiunii si reintra in lumea lui reala,1)
Romancierul ne prezinta aici,cu o plasticitate vizuala specifica,chipul subtil in care opera il transporta pe lector intr-un mediu
uman fictiv,dar pline de sensuri si invataminte.Trecerea de la spatiul real la cel imaginar se face pe nesimtite,asa ca ne pomenim in
Pripas - locul desfasurarii dramei - ca intr-o miraculoasa calatorie in timp si spatiu,de unde ne vom intoarce in lumea noastra cea de
toate zilele,cu sufletul plin de experiente,sentimente,parte din propria personalitate.
1)-L. Rebreanu - Amalgam,p. 61
2)-G. Lukacs - Prefata la "Estetica" edit. Meridiane,Buc. 1972

Faptul caaceasta aspiratie a romancierului ardelean nu este o dogma,o ambitie nemotivata,rodul unei mistice personale ,ci rezultatul
unor adanci convingeri estetice si filosofice,ne este demonstrat in urmatorul crez al sau: "Literatura,pamantul si sangele,1)iata trinitatea
care reprezinta o natie in lume.
Istoria literaturii e sinonima cu insasi istoria culturii unui popor,adica cu ceea ce un popor produce mai de pret din sufletul sau
pentru sufletul omenirii.Dar daca ar fi un simplu joc,literatura n-ar mai reprezenta nimic,nici cat un spectacol de revista.2)Din aceasta
acuta constiinta a responsabilitatii morale,patriotice si estetice a scriitorului L. Rebreanu a nazuit cu consecventa sa devina un mesager
vrednic al vitalitatii artistice si creativitatii neamului sau.
De aici,aspiratia lui spre rotund,spre perfectiune si desavarsire,ale care stralucite expresii sunt:Ion,Padurea Spanzuratilor si
Rascoala.Memorabile sunt si ideile sale despre menirea scriitorului,in ceea ce priveste modelarea de fizionomii si chipuri umane:"Aici e
misterul care leaga pe artist de Dumnezeu:artistul,ca sa creeze viata adevarata trebuie sa atinga perfectiunea,(s.n.)
Fratii lui Trahanache poate au murit demult,dar Trahanache al lui Caragiale va trai mereu.Fara aceasta conditie primordiala nu
poate exista opera de arta.2)"Intr-adevar cred ca nu exageram cu nimic afirmand ca tendinta spre perfectiune,spre absolut,l-a condus pe
prozatorul ardelean la
1)-Prin "sange" autorul demonstreaza,desigur,temperamentul,psihologia,caracterul unui popor luat la individualitate etnica.
2)-L. Rebreanu - Amalgam,p. 253.
I

infaptuiri artistice magistrale.
Asa cum portretul Monei Lisa al lui L. da Vinci statuii lui Moise de Michelangelo,Simfoniei a IX-a de L. van
Beethovem,"Faustului" lui W. Goethe,"Anemonelor" lui St, Luchian sau "Oedipului" enescian nu li se pot adauga sau rapi nici macar un
cuvant,o nuanta coloristica,un sunet fara a le alera unitatea si desavarsirea formei,totul pala la cel mai infim detaliu avand o justificare
perfecta,suficient siesi,ce nu comporta:"imbunatatiri" sau "modificari".
Dar nu numai perfectiunea formei,circularitatea si caracterul omogen al operei,realizarea impresiei de organism
incheiat,viu,dinamic,l-au preocupat pe autor,ci si conturarea unei fizionomii umane deplin impletite.Ne permitem sa citam,in legatura cu
aceasta,o idee a subtitlului romancieri(teoretician al literaturii E.M. Forster,care grupa personajele literare in doua mari categorii:plate si
rotunde."Testul unui personaj rotund(s.n.)este capacitatea lui de a surprinde intr-un mod convingator.(Daca nu ne surprinde
niciodata,atunci avem de a face cu un personaj plat.Daca un ne convinge,atunci e un simplu personaj plat care pare ca e rotund).
Imprevizibilitatea reactilor lui e imprevizibilitatea vietii-a vietii din paginile unei carti.1)Comentand aceasta afirmatie,C. Ciopraga
evindetiaza,cu multa indreptatire,cateva aspecte care sunt proprii si personajelor rebreniene:"Romanul cronica,romanul fresca,romanul
datelor exterioare cedeaza pasul,progresiv,romanul cunoasterii,rotunzi-
1)-E.M. Forster - Aspecte ale romanului,cap.Oamenii,apud.C. Ciopraga "Intre Ulysse si Don Quijote",Junimea,Iasi,1978,p. 220.
Mea trebuind privită ca o acută nevoie de totalitate.

Personajul plat evluează linear, unilateral orizontal; un personaj care problematizează, homo significan (s.a.), se desfăşoară radiat într-o
infinitate de direcŃii, o dată ridicându-se deasupra naturii şi orizontului, altă dată căutându-şi obârşia în propriul eu, mergând spre forme
arhetipale sau aspirând să înŃeleagă (mai bine zis: să cunoască) sensurile condiŃiei umane.1) Într-adevăr, eroii lui Rebreanu, fie că se
numesc Ion, Ana, Vasile, George, Apostol Bologa, Grigore Iuga, Nadina sau Toma Novac, evoluează firesc, dar nu în acelaşi timp,
imprevizibil, oferind acea impresie de spontaneitate, de trăire autentică, de natură să-ui facă, pentru cititorii mai reali, mai vii, mai
pregnanŃi decât multe dintre fiinŃele reale care se mişcă în jurul lor.
Putem deci afirma că şi sub aspectul caracterizării personajelor, autorul îşi realizează cu succes năzuinŃa spre perfecŃiune, spre
rotund.
Nu am dori să se înŃeleagă din cele arătate că ar fi vorba aici de oameni perfecŃi sau măcar de întruchiparea absolutului unor
însuşiri morale, eroii rebrenieni sunt zugrăviŃi în culori contrastante doar în măsura în care aspiraŃiile şi Ńelurile spre care tind îi opun şi
îi plaează în situaŃii conflictuale. Tocmai de aici derivă forŃa e convingere a cărŃii: fiecare dintre noi, cei care o citim, ne regăsim în
trăsăturile spirituale ale unuia sau altuia dintre eroii săi.
1) – C. Ciopraga idem p. 22o.
AspiraŃia spre rotund a prozatorului nostru (şi nu doar a sa, ci a oricărui artist autentic) ni se relevează şi în ceea ce am numi, poate
impropriu, obsesia cercului, a circularităŃii. Aceasta apare aşa cum am văzut, în structura romanului, ca operă închisă, circulară1), în
modul de concepere a fiecărui capitol în parte, în conturarea personajelor şi a raporturilor ce se stabilesc între ele2), şi în fregvenŃa
apariŃiei motivul horei (în Ion, Răscoala, Ciuleandra, etc). Cu multă îndreptăŃire sesizează C. Ciopraga geometria ascunsă a dramelor

ebriene: Precum într-o epopee, în Ion şi Răscoala, tonul ia o anumită cadenŃp, încât naşterea, nunta, moartea, calmul, crisparea se
înscriu în ordinea faptelor naturale.
Din această geometrie a cercului (s.n.) nimeni nu poate ieşi, ca atare desfăşurarea epică nu poate avea decât un singur curs3).
AfirmaŃia criticului ieşean ne sugerează extinderea simbolului horei, ca joc, ca dans popular românesc, către un sens mai adânc
si mai general: hora, la Rebreanu, este o horă a vieŃii şi a morŃii, o condiŃie a existenŃei din care nimeni nu se poate sustrage, este o
expresie a fatalităŃii a destinului. Dacă “ai intrat în horă”, atunci nu ai altă cale de urmat decât “să joci”; acceptarea sau neacceptarea
“jocului” depăşeşte limitele opŃiunii individuale: eşti silit “să joci “, eşti antrenat în joc până când destinul, viaŃa până la urmă te silesc
să-l părăseşti. Poate că această vizită ne trimite la o înŃelegere fatalistic a vieŃii ar putea contestată, combătută de pe poziŃii filosofice
distinct de cele ale romanicierului. Oricum însă, în economia operei, această optică este perfect justificată şi deplin argumentată.
1)–şi 2) Vezi p.56-57, respectiv 58, ale lucrării noastre
3) – C. Ciopraga – Personalitatea literaturii române. P.180
Nu poŃi face critica fatalismului revrenian(present în toate, dar în absolut toate scrierile sale majore) decât plasându-te în afara lor,
presupune a adera la viziunea lui şi a subscribe logicii strânse care-l pretidează.
Pe fondul general al cercului (în care toate acceŃiile enumerate mai sus) se proiectează curba unor energii, cumulările,
cristalizarea tensiunilor şi creşterea lor, descătuşări violente, distrugerea şi autodistrugerea elanurilor, dincolo de momentul apogeului
lor1). InterferenŃa acestor prezentări deosebit de fecunde, ne trimite, cu necesitate, la teoriile filosofice protestate cu multă autoritate de
un filosof român, mai puŃin studiat, din păcate: Vasile Conta, autorul unui sistem de gândire, a unei teorii asupra lumii cunoscute sub
numele de: “Teoria ondulaŃiunii universale”.
Concepând întreaga evoluŃie a Universului, a materiei vii şi nevii sub forma unor immense arcuri (ondulaŃiuni în cadrul cărora se
include nenumăratele curbe ale destinelor individuale, filosoful consider că lumea este dominată de un fatalism universal, de un
determinism riguros, care exclude intervenŃia hazardului, ca şi a veunei forŃe divine2). CoincidenŃa între teoria filosofică a lui V. Conta şi
concepŃia estetică a lui Rebreanu, aşa cum vom încerca să dovedim mai jos3).
1) –N. CreŃu – op. cit. p.261, Tot pe linia unei “viziuni geometrice“ eposului rebrenian, L. Raicu relevă faptul că mişcarea epică din
Răscoala este realizată pe direcŃia spiralei ascendente, deci transcenderii cercului ce presupune finitul, într-o mişcare infinită,
progresivă şi parŃial repetitivă, în L. Rebreanu, p.303, Vezi ilustrarea acestor teorii în planşa 1 din anoxa prezentei lucrări.

2) x x x-Mic dicŃionar filosofic, Edit.polit.Bucu.1973,p.108
Caracterizarea romanului ION drept o capodopera a literaturii româneşti şi universal comport unele argument şi justificări suplimentare,
privind împlinirea sa sub aspect esthetic. În acest sens se cuvine relevată armonioasa îmbinare, în cadrul operei, a catergoriilor
estetice: eroicul, tragicul, sublimul, monumentalul, înfricoşătorul, ironia etc. ele sunt implicate în substanŃa artistic a operei în chip
dialetic, fiind prezente atât în naraŃiune, în situaŃiile dramatice, cât şi în caracterele personajelor. Categoria de erotic este reprezentată,
în principal, de personajul central al romanului1). Ion este o personalitate puternică, capabilă să-şi sacrifice sentimentele de dragoste
pentru a-şi birui destinul.
Născut pentru a fid oar “slugă”, umilit şi dispreŃuit, el face pariu cu soarta, luptă prin toate mijloacele pentru a-şi depăşi ursita
căruia îi fusese menit, dar din acest conflict el iese înfrânt. Destinul său tragic il apropie, într-o anumită măsură, de miticul Oedip.
Ambii eroi fac eforturi disperate pentru a ocoli fatalitatea sub a cărei stea s-au născut, dar ei sunt învinşi într-o confruntre tragic,
inegală. Anticul Sofocle l-a înălŃat pe eroul său într-o veritabila apoteuyă, în “Oedip la Colonos” absolvindu-l de “vinile” pe care le-a
acumulat în pofida voinŃei sale. La rândul său Ion este reabilitat normal prin sfârşitul său tragic, care-l transformă dintr-un individ abject,
într-o victimă a unei pasiuni duse până la limita absolutului.
1)- Nu mai puŃin eroic ne pare un personaj episodic al romanului-bătrânul Ńăran din Luşca-deşi prigonit, schingiuit de jandarmi şi umilit
de condiŃia de “tolerat“ în propria Ńară, el întruchipează imlacabilă târzenie a Ńăranului roman, optimismul său nezdruncinat care l-au
făcut să depăşească vitregiile vremurilor şi ale oamenilor, să-şi păstreze conştiinŃa de neam şi fiinŃa etnică.
Din acest motiv sentimentele noastre faŃă de el nu sutn negative, aşa cum ar fi de aşteptat, căci iîn fiecare dintre noi există o
dorinŃă secretă de a ne elibera de sub determinisuml soartei, de a fi liberi, de a înfrânge si domina propriul destin1). Iată de ce ne
considerăm că, nu fără un oarecare efort de imaginaŃie, am putea vedea în personajul rebreian un Oedip modern, iar tulburarea produsă
de tragedia lui drept o expresie a “catharsisului” – acea îmbinare de milă şi teamă ce are drept efect purificarea sufletească.
ForŃa încleştării, amploarea efortului solicită în această confruntare a umului cu destinul, fac ca tragedfia lui Ion să capete, în
acelaşi timp, dimensiuni sublime. Într-unul dintre eseurile cuprinse în volumul “Călătorie în lumea formelor”, esteticianul A. Pleşu
afirmă că omul este “o fiinŃă condamnată la sublim”; prin contrastul zguduitor între forŃa şi vigoarea, vitalitatea şi dinamismul eroului şi
moartea lui absurdă, Ion devine sublim, la fel cum sublimi sunt eroii lui E. Dostoievski, care îmbină în sufletele lor elanurile spirituale
cele mai generoase cu oarbele puteri ale întunericului.

Din această constelaŃie de categorii estetice nu lipseşte monumentalul, reprezentat de eroul principal, în scena care reprezintă
cheia de boltă a edificiului rebrenian scena sărutului, dar şi de amploarea domersului narativ, de imensa acumulare de fapte mărunte
care dau, în cele din urmă senzaŃia de grandoare, “de măreŃie liniştită3)”. Numeroasele scene dure, violente, cum sunt bătăile,
sinuciderea Anei şi a lui Avrum, uciderea lui Ion ilustrează categoria estetică de groaznic, înfricoşător.
1)- Vezi p.18 a lucrării noastre.
2)- A.Pleşu – op. Citit. Edit. Meridiane, Buc. 1974, p. 135
3)- G. Călinescu – op. Cit. În “Antologia criticilor români“ în p.605
Autorul nu-şi cruŃă cititorii nici de unul din detaliile acestor fapte oribile; tot ceea ce se poate reda în cuvinte, începând cu stările şi
senzaŃiile încercate de eroi până la imaginile vizuale ale morŃii violente, este tălmăcit cu fidelitate, cu o intuiŃie psihologică uimitoare şi
cu o plasticitate vizuală neiertătoare. Aceste privelişti halucinante ne urmăresc, ne copleşesc şi, poate, de aici derivă caracterul de
experienŃă livrească memorabilă pe care nu-l lasă parcurgerea operei. Oricât de insensibil, de rece ar fi cititorul el nu poate ramâne
impasibil în faŃa dezvăluirilor pe care i le oferă artistul.
Justificarea lor estetică nu este, desigur, da de stările neplăcute pe care le produce, ci de extinderea limitelor cunoaşterii şi
înŃelegerii unor momente cruciale cum sunt cele prezentate. Omul este dornic să afle totul despre condiŃia umană, despre sine, despre
specia căreia îi aparŃine, de aici şi curiozitatea de a parcurge aceste pagini, care nu au nimic plăcut în ele, ba chiar dimpotrivă, dar care
au meritul de a ne revela laturi necunoscute ale fiinŃei umane şi, de ce nu, ale noastre însăşi, despre care nu ştim atât de multe lucruri.
Ori, experimentând cu sufletul, prin transpunerea noastră spirituală în universul operei, stări-limită ale vieŃii, ne edificăm
sufleteşte, ne autocunoaştem într-o lumină pe care experienŃa noastră cotidiană ne-o refuză şi bine face.
s-ar părea, din cele arătate mai sus, că romanul Ion ca si alte opere ale ilustrului prozator, nu ar cuprinde umorul, ironia, satirea
şi celelalte variante ale comicului. Un indiciu interesant in evidenŃierea elementelor de comic ăn lucrarea analizată ne este oferit de L.
Raicu: “Nu există mare literatură netangentă irniei şi umorului.”. rebreanu pare ivariabil grav, dar este o receptare gre;it[, el prive;te „ de
sus”, cu inevitabilă distanŃă ironică, forfota de jos a lumii, fără ca asta, bineînŃeles, să anuleze fiorul tragic din romanele sale,
dimpotrivă, tocmai distanŃa ceasta îl preface în fior comic1).

Subscriem observaŃiei de o acuta subtilitate a criticului citat, care evidenŃiază prezenŃa ironiei în opera romanicerului nostru.
Putem conchide că din punct de vedere al complexităŃii estetice, lucrarea analizată cuprinde întregul evantai categorial (chiar şi
frumosul – în descrierile de natură, graŃiosul – în redarea portretelor Laurei şui Ghinghiei, la del şi urâtul – în numeroase situaŃii pe care
nu considerăm necesar să le mai enumerăm), implicit în mod dialectic, organic şi convingător în Ńesătura operei.
Ele nu apar nici un moment ca fiind forŃate, neconforme logicii estetice, ci sunt perfect integrate şi justificate. Şi din această
particularitate a creaŃiei rebriene derivă, după opinia noastră, impresia e rotund, de desăvârşit pe care ne-o produce ea nupă lectură.
Cuprinderea vieŃii în toate dimensiunile ei, a emoŃiilor şi sentimentelor în întreaga lor extensie dau acestui roman valoarea unui
document existenŃial, a unui mijloc de înnobilare şi înfrumuseŃare morală de remarcabilă eficienŃă.
1)- L. Raicu – Reflexii asupra spiritului creator; Edit.C.rom. Buc.1070
O altă latură, poate fi la fel de importantă ca şi cele deja prezentate, a aspiraŃiei spre rotund este cea implicată de relaŃiile: scriitor –
operă – cititor. CorespondenŃele şi influenŃele ce se stabilesc între factorii relaŃiilor amintite sunt de natură să ne permită a decela
valoarea practică, eficienŃa formativă, educativă a operei analizate.
În acest demers, de un real folos ne-a fost cuprinzătorul eseu al lui L. Raicu, intitulat: “Reflexii asupra spiritului creator”, în care
criticul1) aspiră să pătrundă în laboratorul unde se nasc capodoperile. Numeroase informaŃii şi gânduri notate de el ne permit să

sintetizăm, în această sancŃiune a lucrării noastre, condiŃiile în care s-a născut capodopera ION, sursele din care s-a inspirat creatorul
ei, datele personale ce l-au servit, precum şi ecoul ei în sufletele cititorilor, dintr-o altă perspectivă decât acea din capitolele anterioare.
Începându-şi activitatea literară prin învăŃarea meseriei de la maeştrii care l-au precedat (Criticul amintit mai sus afirmă că
“Rebreanu a început prin a scrie schiŃe în maniera lui Morciz Zsigimont2)) scriitorul îşi defineşte de timpuriu un stil literar proprium aşa
cum îl regăsim în nuvelistica de tinereŃe3).
1)- Volumul prezintă informaŃii inedite, interesante asupra versului scriitoricesc, utile înŃelegerii procesului de creaŃie literară.
2)- Idem, p.235
3)- Reproşându-şi aprecierile asupra acestui capitol al creaŃiei rebreniene, L. Raicu scrie: “Recitind stilul pe care I l-am consacrat, nu mă
pot opri să regret faptul că, pe urmele unei prejudecăŃi înrădăcinate i-am desconsiderat nuvelistica de tinereŃe; în realitate, excepŃională
poate cu nimic mai prejos de romane. “(op.cit. 237).
Pentru a-şi realiza opera, scriitorul a căutat să se izoleze de banalitatea cotidiană, de grijile li preocupările curente1). De aici, “preferinŃa
sa pentru orele târzii de oboseală productivă, pentru cadrul nocturn, înzestrat cu mai multe resurse germinative decât cel transparent al
zilei2), cum arată criticul L. Raicu.
Este locul să încercăm a da un răspuns întrebărilor formate în legătură cu relaŃiile dintre opera analizată şi biografia
scriitorului3). Oare el a trăit stpri şi emoŃii asemănătoare celor ale eroilor săi, sau le-a intuit doar? După părerea lui L. Raicu, “scriitorul a
dovedit o extraordinară capacitate de a se implica subiectiv în destinul eroilor săi cu existenŃa independentă. Dar, cu referire la aceeaşi
problemă, M. Preda afirmă: “Niciodată n-o să mai putem şti cât de strânsă e o legătură pe care o au cu gândirea autorului viziunilor
înşilor demoniaci, cum este Stravorghin, erou întunecat şi sinistru.
E greu de crezut că Stavroghin a putut fi creat în mod obiectiv de către Dostoievvski, fără ca ceva din gândirea şi simŃirea
personajului să nu fi Ńâşnit, în orele reale ale romancierului, din mintea şi sufletul lui. O afirmaŃie tulburătoare, pe care avem toate
motivele să o suspectăm de adevăr şi care aruncă o lumină revelatoare asupra procesului creaŃiei literare.
1)- De aici şi izolarea sa totală faŃă de părinŃi, fraŃi, care aveau nevoie de sprijinul său. Vezi datele oferite de L. Raicu ăn op.cit.p.37
2)- Idem, p.128
3)- Vezi şi sugestiile avansate la p.34+36 ale lucrării noastre

4)- L. Raicu – op.cit.p.167
5)- M.Preda, apud. L. Raicu, idem.p.302
Nu este mai puŃin adevărat că realizarea unei opere literare, cum este Ion presupune o bogată şi complexă muncă de documentare
artistică. În vibrantul elogiu pe care il aduce prozatorul ardelean cu prilejul apariŃiei lucrării amintite, E. Lovinescu scrie: “dl. Rebreanu
s-a recules într-o muncă de mulŃi ani, adunând în tăcere enormul material al amănuntelor imponderabile (s.n.), pentru a ne da o operă
masivă ce fixează personalitate şi un gen literar1), comentând “caietele” autorului, recent publicate2), L. Raicu scrie: “Lista de nume,
liste de cuvinte, unele necunoscute până atunci autorului), amalgamări de citate scoase la întâmplare, notaŃii strict tehnice privind
intrarea sau ieşirea din scenă a unui personaj abea întrevăzut, dialoguri înregistrate pe stradă sau la cafenea, câte o poantă total
anodină în sine dar care vă ser poate la ceva, nu se ştie unde şi când: deodată îŃi dai seama uimit că va fi replica decisivă a ercului unui
viitor mare roman3). Reiese, din cele acătate că, pentru realizarea unor opere artistice pline de viaŃă, convingătoare, este necesară
cunoaşterea adâncă transpunerea spirituală, intuirea exactă şi nuanŃată a caracterelor umane şi situaŃiilor dramatice, deci o mare putere
de interiorizare şi o acută capacitate de observare a realităŃii.
Dar orice numai aceste însuşiri definesc şi îndreptăŃesc vocaŃia scriitoricească? Evident că nu! “Nu se poate da nici un exemplu
de scriitor important - scrie L. Raicu – care să datoreze totul naturii şi instinctului, unele “chemări” misterioase de a scrie, rămase în
stadiul necultivat4).
1)- E. Lovinescu, apud. L. Raicu, idem p.303
2)- L. Rebreanu – Caiete, Edit. Dacia, Clij-Napoca, 1978
3)-L. Raicu – op.cit. p. 39
4)-Idem p.223.
Cu referire la acelasi “Caiete”, critical sublineayă în ce măsură marele romancier s-a dedicat studiul profesionist al multor literaturi
europene: “apparent” elementarul “Liviu Rebreanu citise la fel de multe cărŃi şi era un om la fel de înzestrat ca şi Camil Petrescu. Deci,
în alchimia rafinată a personalităŃii literare intră, în proporŃii considerabile, cultura literară, artistică, filosofică etc.

Amintind de corespondenŃele surprinzătoare între filosofia lui V. Conta şi viziunea artistică rebreană, am sugerat ideea că
aceasta nu este întâmplătoare. Dacă nu avem dovezi certe asupra lecturilor filosofice (în speŃă a cărŃilor gânditorului amintit), ale
prozatorului ardelean, nu trebuie subestimat rolul contactelor sale personale cu personalităŃi ale vieŃii culturale bucureştene, de la care
ar fi putut afla teze, idei, teorii de circulaŃie curentă în acea epocă.
Iată o indicaŃie extrem de interesantă, furnizată lucrarea lui L. Raicu: “rebreanu era un om tăcut; dar îi plaăcea să tacă lla
Capşa.(s.n.) Fără zgomotul, adesea inconştient, din jur, (?!) el nu se putea odihni! Venea în cafeneaua literară ca un om “beat de muncă”
(Tudor Vianu îl caracterizează astfel) şi îşi revenea dintr-o îngrozitoare oboseală – a nopŃii de lucru continuu – pentru a se pregăti de o
noua oboseală şi a fi apt de ea. Reiese, din cele enumerate mai sus, trăsăturile complexe, bogăŃia personalităŃii, a culturii şi pregătirii ce
caracterizează pe orice mare scriitor şi de care nu a dus lipsă nici romanicierul ardelean. Cum se explică atunci inconştienŃa sa valorică
şi creatoare? De ce nuvelistica de început şi operele strălucite din anii maturităŃii îşi găsesc reversul în lucrări mai slabe sau chiar total
nereuşite?
Dincolo de explicaŃiile logice, privind afinităŃile structurale, temperamentale şi intelectuale între autor şi temă, subiectul,
caracterele zugrăvite, intervin aici elementele inefabile, misterioase ale procesului de creaŃie, ce nu se pretează unor demonstraŃii
riguroase.
Tot ceea ce scriitorul a reuşit să asimileze şi să prelucreze în personalitatea sa creatoare este transpus într-o formă artistică
aleasă, pregnantă şi convingătoare în operele sale. Pentru a realiza comunicarea, dialogul cu ele, cititorul treubie să se lase cucerit (fără
a-şi suspenda luciditatea critică, dar şi fără a o exagera), să le parcurga în spiritul receptivităŃii, al adeziunii la mesajul lor. L. Raicu
semnalează ca neînŃelegerea romanului Ion de către T. Arghezi sau N. Iorga nu este mai puŃin dureroasă decât “atitudinea mai puŃin
vicleană, dar de o platitudine deprimantă, expresie a unui resentiment posomorât, vânzarea cu o grabă suspectă a defectelor, dovedită
de Cezar Petrescu în articolul publicat în “Gândirea” asupra operei amintite. Critica este născută moartă – arată A. Thibaudet – dacă la
baza şi în cursul ei nu este prezentă dragostea de litere; iar G. D. Painter nota “Ceea ce ne propune un scriitor de geniu, în primul rând,
nu e nici o doctrină (orice doctrină suscită o opoziŃie), nici chiar un spectacol armonios, ci o experienŃă fundamentală a sa.
Pentru a-l înŃelege, trebuie sa înpărtăşeşti prin intermediul lui această experienŃă; pentru a o critica trebuie să rămâi pe jumătate
cufundat în ea în momentul redactării acestei critici. Pe aceeaşi coordonată, în conceperea actului de apropiere faŃă de opera literară, se
situează şi poetul german R.M. Rilke: “Operele de artă sunt de p infinită solitudine şi un poŃi să le ajungi cu nimic mai puŃin decât prin
critic.
Doar iubirea poate să le cuprindă, şi poate fi dreaptă faŃă de ele. Este foarte mult adevăr în idreea citată mai sus: indiferenŃa,
dispreŃul sau ignorearea nu au fost şi nu vor fi nicio dată buni sfătuitori, instrumente de cunoaştere utile. Apropierea prin dragoste, care
nu trebuie să fie, în mod obligatoriu, oarbă, este calea cea mai direct care ne poate conduce către miezul viu, valoros al creaŃiilor
artistice.

Cel care se dedică lecturii în spiritual dăruirii şi sensibilităŃii pentru frumos, cartea îi oferă bucurii inexplicabile şi profunde. Ea îi
satisface, poate mai mult decât oricare alt domeniu al artei, dorinŃa secretă de a pătrunde în tainele sufleteşti ale semenilor, de a
cunoaşte oamenii, lumea viaŃa în toate ipostazele lor. Căci, aşa cum arăta marele nostrum istoric şi om de cultură Vasile Pîrvan:
“PutinŃa de a trăi în noi inşine în sufletul altuia e singura adevărată valoare omenească”. Ori, literatura este cea care ne îngăduie să
realizăm acest ideal, mai puternic şi mai viu decât celelalte arte; în vreme ce pictura, sculptura relevă interioritatea umană indirect, prin
vizualizarea exteriorului, muzica ne face să ne adîncim în propriul eu, doar cartea ne permite să plonjăm în tainiŃele sufletului eroului
literar, să-l cunoaştem şi, prin aceasta, să ne îmbogăŃim propria noastră personalitate.
Un argument preŃios în susŃinerea tezei anunŃate mai sus, ne este oferit de G. Seailles: “a iubi frumuseŃea” scrie el – înseamnă a
participa la viaŃa geniului care a creat-o. Plăcerea estetică nu este suportată în chip pasiv; în acelaşi pîn care o primim, ne-o şi oferim.
Gustul este o adevărată artă. Opera nu voreşte tuturor; pentru mulŃi ea rămâne mută, ea nu e decât un obiect exterior care pătrunde în
spirit fără să-l trezească. Artistul loveşte în spirit; dar el nu poate face să Ńâşnească, decât ceea ce spiritul conŃine.
A te bucura înseamnă a crea: a înŃelege, înseamnă a exala: iubirea frumuseŃii este un adevărat geniu. Confirmând ideea expusă
de noi, teoreticianul francez ne îndeamnă să o dezvoltăm; cel care înŃelege şi se pătrunde de sensurile unei opere, este un semen, un
congener al făuritorului ei. Nu ne poate de surprinde remarea lui L. Raicu, după care “cititorul ştie ceea ce autorul cărŃii nu ştie şi nu va
şti nicio dată în absenŃa cititorului: cum este cartea, o împlinire sau un eşec? Lucru demonstrat, printre altele şi de o afirmaŃie a
autorului Răscoalei, făcută cu prilejul unui interviu. Întreba care este opera cea mai îndrăgită, el răspunde: “În principal cea de pe urmă.
După preferinŃele mele intime însă”, Adam şi Eva deşi nu a fost îndeajuns de apreciată de unii critici.
Poate că n-am avut talent să realizez ce-am vrut. Dar în lucrarea aceasta am pus o parte din sufletul meu. Fără a contesta
valoarea romanului cel mai iubit de scriitor, este evident că nu el dă îndreptăŃirea aprecierilor de care se bucură marele nostrum
prozator.
Pornind de la ideile de mai sus, ne permitem să afirmăm că, prin lectură, prin înŃelegere şi pătrunderea mesajului artistic, prin
asimilarea creatoare a experienŃei incorporate în operă, cititorul se înbogăŃeşte şi se înnobilează sufleteşte, îşi formează şi dezvoltă
atitudini şi convingeri, aspiraŃii şi idealuri; acestea, devin, la rândul lor motivaŃii de acŃiune şi comportament, resorturi ale faptei şi
gândului. Astdfel, cercul se închide: ceea ce a izvorât din viaŃă, ca surse de inspiraŃie ale artistului, trecând prin filtrul geniului său
creator, condensate apoi în operă, se reîntoarce în matca originară, în viaŃă, în realitate, prin gândul şi faŃa celui care a adunat cu
dragoste şi înŃelepciunea cărŃilor şi o obiectivează în munca şi viaŃa sa. Suntem nu numai copiii părinŃilor care ne-au dat viaŃă, nu numai
produsul superior al edicatorilor care ne-au instruit şi format, ci şi ai cărŃilor pe care le-am citit.
Nu e lipsită de o adâncă semnificaŃie expresia “carte de căpătîi”. Şi, aşa cum am încercat să dovedim în cuprinsul lucrării
noastre, operele rebriene au fost, sunt şi vor continua să fie, pentru zeci de generaŃii tinere, astfel de cărŃi.
Iată sensul major al aspiraŃiei spre rotund, care justifică şi îndreptăŃeşte cu strălucire demersul creator al prozatorului nostru.

CONCLUZII
La capătul demersului nostrum critic consacrat operei lui L. Rebreanu, în speŃă – romanului “ION” se impun câteva concluzii şi
aprecieri privind rezultatele sale, locul scriitorului în literatura română şi universală şi posibilele aplicaŃii ale lucrării analizate în
educaŃia artistică şi estetică a elevilor.
Aşa cum a reeşit din argumentele prezentate în primul capitol al studiului, personajul principal – Ion al Glanetaşului – este o
personalitate literară complexă, bogată, realizată cu o remarcabilă măiestrie artistică şi o intuiŃie psihologică. Sub influenŃa alienantă a
mediului social, a condiŃiei sale materiale umile, a prejudecăŃilor, el este silit să eludeze ceea ce e pozitiv în caracterul şi firea sa, să-şi
dedice eforturile după care Ion este un “individ primar, rudimentar”, dominat de “instinctual de posesiune al pământului” sau
“inconsecvent cu sine însuşi”.
Valorificând sugestiile oferite de metoda psihanalitică, am încercat să dovedim că personajul este dominat de puternice
impulsuri erotice care, sub influenŃa condiŃiilor concrete, devin refulate şi reapar ca instinct de proprietate..
Această refulare conduce totodată şi la instalarea unei nevroze, manifestate în mod evident în atitudinea sa biară, inexplicabilă
faŃă de pământ.
Ca un argument suplimentar, în sprijinul ideei de mai sus, pot fi invocate interesantele informaŃii sintetizate de G. Dureand în
“Structurile atropologice ale imaginarului” în care esteticianul francez arată că multe mituri ale popoarelor consideră pământul drept”
pântecele din care au ieşit oamenii”, după cum se exprimă folclorul armenesc; cuplul cer - pământ e un leit – motiv al mitologiei
universal, în care pământul joacp rolul femeii; în Biblie, Coran, Legile lui Manu şi Vede, brazda fertilă şi organul genital feminine sunt
unul şi acelaşi lucru.

În acest chip este explicabilă fetişizarea gliei de către personajul nostrum, tratarea ei ca symbol erotic. ComparaŃia cu nuvela
“Gradiva” de W. Jensen (pe care Freud a explicat-o prin teza refulării erotice) ne-a fost de folos, cu precizarea că nuvela scriitorului
scandinav este incomparabil mai palidă şi nesemnificativă în demonstrarea fenomenului respectiv decât romanul rebrenian.
Relevarea stilului narativ şi literar, a structurii şi compoziŃiei operei lui L. Rebreanu ne-a prilejuit o amplă analiză a măiestriei
sale artistice. ComparaŃiile cu cinematograful şi muzica ne-au ajutat să evidenŃiem logica artistică desăvârşită şi complexitatea
travaliului creator al autorului (capitolul II).
Soliditatea şi dinamismul rebrenian sunt relevate în capitolul al treilea, în care, pe baza mărturisirilor scriitorului şi a celor mai
semnificative reacŃii critice am căutat să dovedim “aspiraŃia spre rotund”, ca tendinŃă spre perfecŃiunea artistică.
Dacă poate fi vorba de originalitate sau noutate a viziunii asupra lucrării analizate, atunci ele constau, după modesta noastră
opinie, doarîn sublinierea şi adâncirea unor sugestii deosebit de fertile emise în paginile exegezelor, de o incontestabilă competenŃă şi
autoritate ale lui L. Raicu, C. Cipraga, Al. Protopopescu, N. CreŃu ş.a.
Opera supusă analizei în prezentul stadiu poate constitui un important mijloc de educaŃie artistică, estetică, morală, patriotică a
tinerei generaŃii. Ea poate fi utilizată, în cadrul lecŃiilor de limbă română, în multiple scopuri: pentru demonstrarea complexităŃii
psihologice a unui personaj literar, pentru a explica arhitectura operelor literare şi pentru exemplificarea stilului narativ şi a celui literar.
Scenele naturaliste se pretează înŃelegerii acesti stil, iar opera, ca atare, înŃelegerii covârşitoarei personalităŃi artistice a marelui
nostru prozator.
X X X
Faptul că proza rebreniană este o expresie a unei fericite sinteze între specificul naŃional şi caracterul universal al artei este
demonstrat cu elocvenŃă întreaga critică din Ńara noastră. Începută încă din timpul vieŃii autorului, cariera internaŃională a operei sale
dovedeşte larga ei deschidere, faptul că romanicerul ardelean a surprins cu o genială măiestrie însuşiri şi caracteristici specifice
poporului nostru dar şi trăsături general – umane, capabile să facă din scrierile sale un bun al întregii omeniri.
Cunoscând zeci de ediŃii, cu tiraje enorme, în româneşte, principalele creaŃii ale lui L. Rebreanu au fost traduse în:
cehă(“Pădurea spânzuraŃilor - 1928“), engleză (1930), italiană (1930), franceză (1932), germană )1932), turcă )1942), suedeză (1944),
portugheză (1945), finlandeză (1946), maghiară (1957) ş.a.m.d. Romanul Ion a cunoscut versiuni în limbile cehă (1929), italiană (1930),
poloneză (1930), germană (1941), maghiară (1960), franceză (1946) şi engleză (1961=.
Iată ce scrie Andre Bellesort despre versiunea franceză a “Pădurii spânzuraŃilor“: c’est un roman qui passionne les Roumains et
qui interesse toutes les nations. Il na besoin, pour entre compris d’aucune introduction (…) Iei le camp de bataille cest un povre courer

d’homme. Iar Pierr traducătorul lui “ION“ în limba franceză, notează, la rândul său: “Peut – etre le roman roumain est-il appele a jourer
notreepoque un role de reajeunissement et de transformation auss important que le roman russe ala fin du siècle dernier.
Observatory profund al realităŃilor sociale comâneşti posedând un remarcabil dar al intospecŃiei psihologice şi un talent rar de a
constru edificii româneşti de o incomparabilă vigoare şi soliditate, L. Rebreanu se dovedeşte astfel un mesager strălucit al culturii
noastre în lume, înscriindu-şi numele ăn galleria marilor scriitori, alături de E. Zola, L. Tolstoi, W.S. Rezmont, G. Verga.