T4 AcredLab&Calif Cert Pers.pdf

Introducere
Acreditarea laboratoarelor pentru încercări şi etalonări
Laboratoarele de testare nedistructive pot fi acreditate in raport cu cerintele de SR EN ISO/CEI
17025:2005. In acest standard sunt cuprinse cerintele generale ce permit testarea si etalonarea laboratoarelor de
incercari.
Conform acestui standard orice masuratoare efectuata in vederea determinarii unei marimi caracteristice
unui sistem fizic suspus masuratorii se numeste incercare, in acest sense, orice testarea a unui material
este o incercare si se supune cerintelor standardului SR EN ISO/CEI 17025:2005. Respectarea
standardului romanesc este echivalenta cerintelor standardului Uniunii Europene.
Cerinte privind acreditarea laboratorului
Conform cerintelor RENAR laboratorul de incercare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
• Sa aiba personal de management si personal tehnic cu autoritatea si resursele necesare realizarii
sarcinilor si indentificarii aparitiei de abateri de la sistemul calitatii sau de la procedurile de
efectuare a incercarilor/etalonarilor si pentru a initia activitati care sa previna sau sa minimizeze
asemenea abateri.
• Sa aiba reguli care sa asigure ca managementul si personalul nu sunt supusi nici unei presiuni
neadecvate interne sau externe, de natura comerciala, financiara sau de alta natura care le-ar
putea influenta negativ calitatea activitatilor.
• Sa specifice responsabilitatea, autoritatea si relatiile intregului personal care conduce, efectueaza
sau verifica activitati, care influenteaza calitatea incercarilor/etalonarilor.
• Sa asigure o supervizare adecvata a personalului care desfasoara activitati de incercare si
etalonare , inclusiv a personalului in curs de instruire de catre persoanele familiarizate cu
metodele si procedurile de incercare/etalonare, cu scopul fiecarei incercari/etalonari si cu
evaluarea rezultatelor incercarilor si etalonarilor.
• Sa aibe un management tehnic care sa detina intreaga responsabilitate pentru activitatile tehnice
si pentru furnizarea resurselor necesare pentru a se asigura calitatea ceruta pentru activitatile
laboratorului; sa aiba politici si procedure pentru a evita implicarea in orice alte activitati care ar
putea diminua increderea in competenta, imartialitatea, decizia sau integritatea sa functionala
• Sa defineasca structura organizatorica si a managementului laboratorului, locul sau in orice
organizatie tutelara si relatiile dintre managementul calitatii, activitatile tehnice si serviciile support
• Sa desemneze ca reponsabil al calitatii un membru al personalului laboratorului care indeferent
de alte sarcini sa aiba definite responsabilitatea si autoritatea pentru a se asigura ca sistemul
calitatii este implementat si respectat in orice moment. Responsabilul trebuie sa aiba acces direct
la managementul la cel mai inalt nivel unde se iau deciziile privind politica sau resursele
laboratorului.
• Sa aibe politici si procedure prin care sa asigure protectia informaltiilor confidentiale si a
drepturilor de proprietate ale cilentilor sai inclusiv procedurii pentru protectia stocarii si transmisiei
electronice a rezultatelor
1

Aprobarea si difuzarea documentelor
Toate documentele difuzate personalului din laborator ca parte a sistemului calitatii trebuie
analizate si aprobate pentru folosire de personalul autorizat inainte de difuzare. O lista centralizatoare
sau o precedura echivalenta de control al documentelor care indentifica situatia curenta a reviziilor si
distribuirii documentelor din sistemul calitatii trebuie stabilita si sa fie disponibila cu usurinta pentru a
impiedica folosirea documentelor care nu sunt valabile/
Documentele sistemului calitatii generate de laborator , trebuie unic indentificate. Aceasta
indentificare trebuie sa include data editiei sau indeficarea reviziei, numerotarea paginilori, numarul total
de pagini sau un marcaj care semnifica sfarsitul documentului precum si autoritatea emitenta.
Modificarile documentelor trebuie analizate si aprobate de aceleasi functii care au efectuat
analiza initiala cu exceptia cazului in care s-a decis altfel. Personalul autorizat trebuie sa aiba acces la
informatiile de baza relevante pe care isi bazeaza analiza si aprobarea.
Acolo unde nu este realizabil, textul modificat sau cel nou trebuie indentificat in deocument sau in
anexe adecvate. Un document revizuit trebuie reeditat official, cat mai repede posibil.
Cerinte tehnice privind efectuarea incercarilor
Corectitudinea si fiabilitatea incercarilor efectuate de un laborator sunt determinate de mai multi
factori. Dintre acestia, cei mai semnificativi sunt :
• Factori umani
• Conditiilor de mediu si de lucru
• Metodelor de incercare si etalonare si metodele de validare
• Starea echipamentelor
• Trasabilitatea masurarii
• Metode de esantionare
• Manipularii obiectelor de incercare si etalonare
Masura in care acesti factori contribuie la incertitudinea totala de masurare difera considerabil in
fucntie de tipul incercarii si etalonarii. Laboratorul trebuie sa tina seama de acesti factori in dezvoltarea
metodelor si procedurilor de incercare si etalonare, in instruiera si calificarea personalului si in alegerea
si etalonarea echipamentelor pe care le utilizeaza.
Cerinte privind competenta personalului care efectueaza incercarile
Managementul laboratorului trebuie sa se asigure de competenta tuturor celor care lucreaza cu
echipamente specifice, care efectueaza incercari si/sau etalonari, care evalueaza rezultate si semneaza
rapoarte de incercari si certificate de etalonare. Daca se utilizeaza personal in curs de instruire, trebuie
asigurata o supervizare corespunzatoare. Personalul care executa sarcini specifice trebuie sa fie
calificat pe baza unei şcolarizari adecvate, a instruirii, experientei si/sau abilitatii demonstrate, dupa cum
este necesar.
Managementul laboratorului trebuie sa formuleze obiectivele referitoare la scolarizarea, instruirea
si aptitudinile personalului laboratorului. Laboratorul trebuie sa aiba o politica si proceduri pentru
identificarea necesitatilor de instruire si pentru furnizarea instruirii personalului. Programul de instruire
trebuie sa fie relevant, pentru sarcinile curente si pentru cele anticipate ale laboratorului.
2

Laboratorul trebuie sa foloseasca personal care este angajatul sau permanent sau pe baza de contract.
Atunci cand se utilizeaza personal suplimentar tehnic si de inalta calificare, angajat pe baza de contract
laboratorul trebuie sa se asigure ca acest personal este competent si ca lucreaza in concordanta cu
sistemul calitatii din laborator.
Laboratorul trebuie sa mentina fise ale postului pentru personalul managerial, tehnic si de inalta
specializare implicat in incercari si/sau etalonari.
Managementul trebuie sa autorizeze personal specific pentru efectuarea anumitor tipuri de esantionari,
incercari si/sau etalonari, pentru emiterea rapoarteior de incercare si a certificatelor de etalonare si
pentru formularea opiniilor si interpretarilor si pentru a lucra cu anumite tipuri de echipament.
Laboratorul trebuie sa mentina inregistrari referitoare la autorizarile relevante, competenta, scolarizarea
si calificarile profesionale, instruirea, abilitatile si experienta intregufui personal tehnic, inclusiv a
personalului contractat. Aceste informatii trebuie sa fie usor disponibile si trebuie sa mentioneze data la
care autorizarea si/sau competenta respectiva au fost confirmate.
Cerinte tehnice privind conditiile de mediu si de lucru:
Facilitatile laboratorului pentru incercare si/sau etalonare care includ, fara a fi limitate, la surse de
energie, iluminat si conditii de mediu, trebuie sa fie astfel incat sa permita efectuarea corecta a
incercarilor si/sau etalonarilor.
Laboratorul trebuie sa se asigure ca aceste conditii de mediu nu invalideaza rezultatele sau nu
afecteaza calitatea ceruta a oricarei masurari. Trebuie acordata o atentie deosebita situatiilor in care
esantionarea, incercarea si/sau etalonarea sunt efectuate in alte locuri decat localurile permanente ale
laboratorului. Cerintete tehnice pentru conditii de mediu si de lucru care pot afecta rezultatele
incercarilor si etalonarilor trebuie documentate.
Laboratorul trebuie sa monitorizeze, sa controleze si sa inregistreze conditiile de mediu, asa cum este
cerut de specificatiile metodele si procedurile relevante sau atunci cand acestea influenteaza calitatea
rezultatelor.
Trebuie sa existe o separare efectiva intre zonele invecinate in care se desfasoara activitati
incompatibiIe.Trebuie luate masuri pentru prevenirea contaminarii incrucisate.
Trebuie controlat accesul in zonele in care afecteaza calitatea incercarilor si/sau etalonarilor. Laboratorul
trebuie sa determine amploarea controlului pe baza conditiilor sale particulare.
Trebuie luate masuri pentru asigurarea ordinei si curateniei in laborator.
METODE DEZVOLTATE DE LABORATOR
Introducerea metodelor de incercare si etalonare dezvoltate de laborator, pentru uzul propriu, trebuie sa
fie o activitate planificată şi repartizată unui personal calificat dotat cu resurse adecvate. Planurile
trebuie actualizate in timpul dezvoltarii si trebuie sa se asigure o comunicare eficace intre toate
persoanele implicate.
Metode nestandardizate
3

Atunci când este necesar sa se foloseasca metode neincluse in standardele de metoda, acestea trebuie
sa faca obiectul unui acord cu clientul si trebuie sa includa specificatii clare ale cerintelor clientului si ale
scopului incercarii si/sau etalonarii. Metoda dezvoltata trebuie validata corespunzator inainte de folosire.
Validarea metodelor
Validarea este confirmarea prin examinare si furnizare de dovezi obiective că anumite cerinţe specifice
pentru o utilizare intenţionată sunt indeplinite.
Laboratorul trebuie sa valideze metodele nestandardizate, metode proiectate/dezvoltate de laborator,
metode standardizate folosite in afara domeniului lor de aplicare precum si extinderea si
modificarile metodelor standardizate pentru a confirma ca metodele sunt adecvate pentru utiiizarea
intentionata. Validarea trebuie sa fie atat de cuprinzatoare cat este necesar pentru a indeplini
necesitatile aplicatiei sau domeniului de aplicare dat. Laboratorul trebuie sa inregistreze rezultatele
obtinute, procedura utifizata pentru validare si o declaratie ca metoda este adecvata utilizarii
intentionate.
Tehnicile folosite pentru determinarea performantelor unei metode ar trebui sa fie una dintre, sau o
combinatie a urmatoarelor tehnici consacrate:
o etalonarea folosind etaloane de referinta sau materiale de referinta;
o compararea rezultatelor obtinute prin alte metode;
o comparari interlaboratoare;
o evaluarea sistematica a factorilor care infiuenteaza rezultatul;
o evaluarea incertitudinii rezultatelor bazata pe intelegerea stiintifica a principiilor teoretice ale
metodei si pe experienta practica.
Atunci cand in metodele nestandardizate validate se fac modificari, influenta acestora ar trebui
documentata si daca este necesar, o noua validare ar trebui efectuata.
Domeniul si exactitatea valorilor ce se pot obtine prin metode validate trebuie sa fie relevante pentru
necesitatile clientului.
Validarea include specificarea cerintelor, determinarea caracteristicilor metodelor, o verificare conform
careia cerintele pot sa fie indepfinite utilizand metoda si o declaratie cu privire la validitate.
Validarea trebuie sa asigure intotdeauna un echilibru intre costuri, riscuri si posibilitati tehnice.
Sunt mai multe cazuri in care domeniul si incertitudinea valorilor (de exemplu: exactitatea, limita de
detectie, selectivitate, liniaritate, limita de detectie, limita de repetabilitate si/sau reproductibilitate,
robustetea sau sensibilitatea incrucisata) pot fi prezentate numai intr-o forma simplificata datorita lipsei
de informatii.
ESTIMAREA INCERTITUDINII DE MĂSURARE
Un laborator de etalonare sau un laborator de incercare care efectueaza propriile etalonari, trebuie sa
posede si sa aplice proceduri de estimare a incertitudinilor de masurare pentru toate etalonarile si
tipurile de etalonari.
4

Laboratoarele de incercari trebuie sa aiba si sa aplice proceduri pentru a estima incertitudinea de
masurare. In anumite cazuri, natura metodelor de incercare poate sa nu permita un calcul riguros, valid
metrologic si statistic al incertitudinii de masurare. In asemenea cazuri, laboratorul trebuie cel putin sa
incerce sa dentifice toate componentele de incertitudine si sa faca o estimare rezonabila si trebuie sa
se asigure ca forma de raportare a rezultatelor nu va fumiza o impresie gresita cu privire la
incertitudine.
Estimatia rezonabila trebuie sa se bazeze pe cunoasterea performantei metodei si a domeniului de
masurare si sa utilizeze, de exemplu, experienta si datele de validare anterioare.
Gradul de rigurozitate necesar in estimarea incertitudinii de masurare depinde de factori ca:
o cerintele metodei de incercare;
o cerintele clientului;
o existenta unor limite stranse pe care se bazeaza decizia de conformitate cu o specificatie
Atunci cand se estimeaza incertitudinea de masurare trebuie luate in considerare toate
componentele de incertitudine care au importanta in situatia data, folosind metode de analiza adecvate
CERINŢE TEHNICE PRIVIND ECHIPAMENTUL UTILIZAT LA EFECTUAREA ÎNCERCĂRII
Laboratorul trebuie dotat cu toate echipamentele de eşantionare, măsurare si încercare cerute de
efectuarea corectă a încercărilor si/sau etalonarilor (inclusiv esantionarea, pregatirea obiectelor de
incercare si/sau etalonare procesarea si analiza datelor încercarilor si/sau etalonarilor).
In cazurile în care laboratorul trebuie sa utilizeze echipamente din afara controlului sau permanent,
acesta trebuie să se asigure ca sunt îndeplinite cerinţele Standardului National.
Echipamentul si softul utilizate pentru incercare, etalonare si esantionare trebuie sa fie capabile sa
realizeze exactitatea ceruta si trebuie sa fie conforme cu specificatiile relevante pentru incercarile si/sau
etalonarile respective.
Trebuie să se intocmeasca programe de etalonare pentru marimi relevante sau valori ale instrumentelor,
daca acestea au un efect semnificativ asupra rezultatelor. Inainte de utilizare echipamentele (inclusiv
acelea utilizate pentru esantionare) trebuie etalonate sau verificate pentru a se stabili daca indeplinesc
cerintele din specificatiile laboratorului si daca satisfac specificatiiior standardeior relevante. Trebuie
etalonate si/sau verificate inainte de utilizare.
Echipamentele trebuie deservite de personal autorizat. Instructiunile actualizate de utilizare si
mentenanta ale echipamentului (inclusiv manuale relevante furnizate de producatorul echipamentelor)
trebuie sa fie usor disponibile pentru folosirea acestora, de catre personalul implicat al laboratorului.
Fiecare componenta a echipamentului si software-ului acestuia, utilizata pentru incercare si etalonare,
semnificative pentru rezultat trebuie identificata in mod unic, atunci cand este posibil.
Pentru fiecare componenta semnificativă a echipamentului si software-ului acestuia, semnificative
pentru incercările si/sau etalonarile efectuate trebuie păstrate inregistrări. Aceste inregistrari trebuie sa
contina cel putin urmatoarele informatii:
1. identificarea componentelor echipamentului si software-ului;
5

2. numele producatorului, identificarea tipului si numarul de serie sau altă identificare unica;
3. verificarea daca echipamentul satisface specificaţia
4. amplasarea curenta, unde este cazul;
5. instructiunile producatorului, daca sunt disponibile sau mentionarea locului unde pot fi gasite;
6. date, rezultate si copii ale rapoartelor si certificatelor tuturor etalonarilor, ajustarilor, criteriile
de acceptare si data urmatoarei etalonari;
7. planul de mentenanta atunci cand este adecvat si mentenantele efectuate la zi;
8. orice defectiuni, functionari defectuoase, modificari sau reparatii ale echipamentului.
Laboratorul trebuie sa aiba proceduri pentru securitatea în manipularea, transportul, depozitarea,
utilizarea si mentenanta planificate a echipamentului de măsurare, pentru a se asigura buna lor
funcţionare si pentru a preveni contaminarea sau deteriorarea acestora.
Pot fi necesare proceduri suplimentare, atunci cand echipamentul de masurare este folosit in afara
localului permanent al laboratorului pentru incercari, etalonari sau esantionari.
Echipamentele care au fost supuse la suprasarcini sau manipulari gresite sau care dau rezultate
suspecte sau despre care s-a censtatat in alt mod ca sunt defecte sau ca ies din limitele specificate,
trebuie scoase din serviciu.
Acestea trebuie izolate pentru a preveni folosirea lor, sau etichetate clar, sau marcate ca fiind scoase
din serviciu, pana cand sunt reparate si se demonstreaza prin incercare sau etalonare, ca isi indeplinesc
functia in mod corect.
Laboratorul trebuie sa examineze efectul acestor defectiuni sau al abaterilor de la limitele specificate
asupra Incercarilor si/sau etalonarilor anterioare si trebuie sa instituie proceduradura "Controlul lucrarilor
neconforme".
Toate echipamentele tinute sub control de laborator si necesitand etalonare trebuie atât cât este posibil
etichetate, codificate sau identificate in orice alt fel, pentru a indica starea etalonarii, incluzand data
ultimei etalonari si data sau criteriile de expirare la care trebuie facută reetalonarea.
Atunci cand, indiferent din ce motiv, echipamentul iese de sub controlul direct al laboratorului acesta
trebuie sa se asigure ca înainte ca echipamentul sa se reintoarca in serviciu, functionarea si situatia
etalonarii echipamentului sunt verificate si se demonstreaza ca sunt satisfacatoare.
Atunci cand sunt necesare verificari intermediare pentru a mentine increderea referitoare la starea
etalonarilor echipamentului, aceste verificari trebuie efectuate conform unei proceduri definite.
Atunci cand etalonarile conduc la aparitia unui set de factori de corectie, laboratorul trebuie sa aiba
proceduri pentru a se asigura actualizarea corecta a copiilor (de exemplu, in softul calculatorului).
Echipamentul de incercare si etalonare, inclusiv software-ul si hard-ul, trebuie protejate impotriva
interventiior care ar putea invalida rezultatele încercării şi etalonării.
Cerinţe specifice
Pentru laboratoarele de etalonare, programele de etalonare ale echipamentelor trebuie concepute si
derulate astfel incat sa se asigure ca etalonarile si masurarile efectuate de laborator sunt trasabile la
Sistemul International de Unitati de Masura (SI).
6

Un laborator de etalonare stabileste trasabilitatea propriilor etaloane si mijloace de masurare in raport cu
SI prin intermediul unui lant neintrerupt de etalonari sau comparatii, raportandu-le la etaloane primare
relevante ale unitatilor de masura SI. Raportarea la unitatile SL poate fi realizata prin raportare la
etaloanele nationale. Etaloanele nationale pot fi etaloane primare, care sunt realizari primare ale
unitatilor SI sau reprezentari convenite ale unitatilor SI bazate pe constante fizice fundamentale sau pot
fi etaloane secundare care sunt etaloane etalonate de alt institut national de metrotogie. Atunci cand se
utilizeaza servicii de etalonare externa, trasabilitatea masurarilor trebuie asigurata prin folosirea unor
servicii de etalonare ale laboratoarelor care pot sa-si demonstreze competenta, capabilitatea si
trasabilitatea masurarii. Certificatele de etalonare emise de aceste laboratoare trebuie sa contina
rezultatele masurarilor, inclusiv incertitudinea de masurare si/sau o declaratie a conformitatii cu o
specificatie metrologica identificata
Laboratoarele de etalonare care indeplinesc cerintele acestui Standard International sunt
considerate a fi competente. Un certificat de etalonare care poarta o sigla a unui organism de acreditare
de la un laborator de etalonare acreditat in baza acestui Standard International, pentru etalonarea
respectiva este o dovada suficienta a trasabilitatii datelor de etalonare raportate.
Trasabilitatea la unitatile de masura SI se poate obtine prin raportarea la un etalon primar adecvat
sau prin raportare la o constanta naturala a carei valoare este cunoscuta in termenii unitatilor SI
relevante si este recomandata de Conferinta Generala pentru Greutati si Masurari (CGGM) si de
Comitetul International pentru Greutati si Masurari (CIGM).
Laboratoarele de etalonare care isi pastreaza propriul etalon primar sau reprezentarea unitatilor SI
bazate pe constante fizice fundamentale pot declara trasabilitatea la sistemul SI numai dupa ce aceste
etaloane au fost comparate, direct sau indirect, cu alte etaloane similare ale institutului national de
metrologie.
Trasabilitatea la etaloanele nationale nu necesita in mod expres apelarea la institutul national de
metrologie din tara in care este amplasat laboratorul
Daca laboratorul de etalonare doreste sau este necesar sa obtina trasabilitatea de la un institut
national de metrologie,altul decat cel din propria tara, acest laborator ar trebui sa aleaga un institut de
metrologie national care sa partcipe activ la activitatile BIPM, fie direct, fie prin grupari regionale.
Lantul neintrerupt de etalonari sau comparatii poate fi efectuat in mai multi pasi facuti in diferite
laboratoare.
Sunt anumite etalonari care nu pot fi facute in mod curent in unitati SI. In asemenea cazuri,
etalonarea trebuie sa asigure increderea in masurari prin stabilirea trasabilitatii la etaloane adecvate,
cum ar fi:
- folosirea de materiale de referinta certificate fumizate de un furnizor competent care sa
dea o caracterizare credibila fizica sau chimica a unui material:
- folosirea de metode specificate si/sau de etaloane agreate prin consens care sunt clar
descrise si sunt acceptate de toate partile implicate.
Atunci cand este posibil se cere participarea la un program corespunzator de comparatii
interlaboratoare.
7

ETALOANE DE REFERINTA SI MATERIALE DE REFERINTA
Etaloane de referinta
Laboratorul trebuie sa aiba program si proceduri pentru etalonarea etaloanelor sale de referinta. Etaloanele
de referinta trebuie etalonate de un organism care poate asigura trasabilitatea. Astfel de etaloane de referinta a
masurarilor detinute de laborator trebuie utilizate numai pentru etalonare si nu in alte scopuri, in afara cazului in
care se poate demonstra ca performanta lor ca etaloane de referinta nu va fi invalidate. Etaloanele de referinta
trebuie etalonate inainte si dupa orice ajustare.
Materiale de referinta
Materialele de referinta trebuie, atunci cand este posibil, sa fie trasabile la unitatile de masura SI sau la
materiale de referinta certificate. Materialele de referinta de uz intern, trebuie verificate in masura in care aceasta
este posibil, tehnic si economic.
Laboratorul trebuie sa aiba proceduri pentru manipularea, transport, depozitare si utilizare sigura a
etaloanelor de referinta si a materialelor de referinta pentru a preveni contaminarea sau deteriorarea acestora
precum si in scopul protejarii integritatii lor.
Esantionare
Laboratorul trebuie sa aiba un plan de esantionare si procedeuri pentru esantionare atunci cand acesta
efectueaza esantionarea substantelor, materialelor sau produselor, pentru incercari sau etalonari ulterioare.
Planul de esantionare ca si procedura de esantionare trebuie sa fie disponibile in locurile unde se efectueaza
esantionarea. Planurile de esantionare, pe cât posibil, trebuie sa se bazeze pe metode statistice adecvate.
Esantionarea este o procedura definită prin care o parte dintr-o substanţă, material sau produs este luată, pentru
a obtine un eşantion reprezentativ pentru încercarea sau etalonarea unui întreg.
Laboratorul trebuie sa aiba proceduri pentru inregistrarea datelor şi activitatilor relevante legate de eşantionare
care constitute o parte a incercarii sau etalonarii care se efectueaza. Aceste inregistrari trebuie sa includa
procedura de esantionare folosita, identificarea prelevatorului, conditiile de mediu (daca sunt relevante) si
schemele sau alte mijloace echivalente de identificare a punctelor de prelevare, dupa cum este necesar si, daca
este cazul, metodele statistice care stau la baza procedurilor de esantionare.
Manipularea obiectelor de incercat si/sau de etalonat
Laboratorul trebuie sa aiba proceduri pentru transportul, receptia, manipularea, protectia depozitarea, pastrarea
si/sau eliminarea obiectelor de incercat si/sau etalonat, inclusiv toate masurile necesare protejarii integritatii
obiectuiui de incercat sau de etalonat si protejarii intereselor laboratorului si ale clientului.
Laboratorul trebuie sa aiba un sistem pentru identificarea obiectelor de incercat si/sau etalonat. Identificarea
trebuie pastrata pe toata durata existentei obiectului in laborator. Sistemul trebuie proiectat si aplicat astfel incat
sa se asigure ca obiectele nu pot fi confundate fizic sau atunci cand se face referire la acestea in inregistrari sau
in alte documente.
Sistemul trebuie. daca este cazul, sa permita subdivizarea grupurilor de obiecte si transferul obiectelor la si de la
laborator.
La receptia obiectului de incercat sau de etalonat trebuie inregistrata orice anormalitate sau abatere de la
conditiile normale sau specificate, descrise in metoda de incercare sau etalonare. Atunci cand exista indoieli
8

eferitoare la adecvarea unui obiect pentru incercare sau etalonare sau atunci cand un obiect nu este conform cu
descrierea furnizata sau incercarea sau etalonarea ceruta nu este descrisa cu detalii suficiente laboratorul trebuie
sa consulte clientul pentru alte instructiuni inainte de a actiona si trebuie sa inregistreze rezultatul discutiei.
Laboratorul trebuie sa aiba proceduri si facilitati corespunzatoare pentru a evita deteriorarea, pierderea sau
avarierea obiectelor de incercat sau etalonat.
In timpul depozitarii, manipularii si pregatirii trebuie urmate instructiunile de manipulare primite odata cu obiectul.
Atunci cand obiectele trebuie depozitate sau conditionate, in conditii de mediu specificate, aceste conditii trebuie
mentionate, monitorizate si inregistrate.
MODUL IN CARE ESTE ASIGURATA CALITATEA REZULTATELOR INCERCARILOR SI ETALONARILOR
Laboratorul trebuie sa aiba proceduri pentru controlul calităţii, pentru monitorizarea validităţii rezultatelor
incercarilor si etalonarilor efectuate. Datele rezultate trebuie inregistrate astfel încât tendinţele să fie detectabile si
atunci când este posibil, trebuie aplicate tehnici statistice la analiza rezultatelor. Această monitorizare trebuie
planificată şi analizată si poate include, fara insa a se limita la, urmatoarele:
o utilizarea cu regularitate a materialelor de referinta certificate si/sau controlul calitatii folosind materiale de
referinta secundare;
o participarea la comparari interlaboratoare sau la programe de incercari de aptitudine;
o repetarea incercarilor sau etalonarilor folosind aceleasi metode, sau metode diferite;
o reincercarea sau reetalonarea obiectelor pastrate;
o corelarea rezultatelor pentru diferite caracteristici ale unui obiect.
RAPORTAREA REZULTATELOR
Rezultatele fiecarei incercari, etalonari sau serii de incercari sau etalonari efectuate de laborator trebuie
raportate precis, clar, fara ambiguitate si obiectiv in conformitate cu instructiunile specifice din metodele de
incercare sau etalonare.
Rezultatele trebuie raportate, in mod normal, intr-un raport de incercare sau intr-un certificat de etalonare si
trebuie sa includa toate informatiile cerute de client si necesare pentru interpretarea rezulatelor incercarii sau
etalonarii precum si toate informatiile cerute de metoda folosita.
Rapoartele de incercari si certificatele de etalonare sunt uneori numite certificate de incercari si respectiv
rapoarte de etalonari.
Rapoartele de incercare sau certificatele de etalonare pot fi emise pe suport de hartie sau prin transfer
electronic de date, cu conditia respectani cerintelor acestui Standard International.
Rapoarte de incercare si certificate de etalonare
In afara cazului in care laboratorul are motive intemeiate sa nu faca astfel, fiecare raport de incercare sau
certificat de etalonare trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele informatii:
a) un titlu (de exemplu:" Raport de incercare " sau " Certificat de etalonare ");
b) numele si adresa laboratorului si locul de desfasurare al incercarii si/sau etalonarii, atunci cand aceasta a fost
efectuata in alta parte decat la adresa laboratorului;
c) identificarea unica a raportului de incercare sau a certificatului de etalonare (cum ar fi un numar de ordine) si pe
fiecare pagina o identificare prin care sa se asigure ca pagina este recunoscuta ca parte a unui raport de
incercare sau a unui certificat de etalonare si o identificare clara a sfarsitului raportului de incercare sau a
certificatului de etalonare;
9

d)numele si adresa clientului;
e)identificarea metodei folosite;
f) o descriere a obiectului (obiectelor) incercat sau etalonat, starea si identificarea fara ambiguitate a acestuia ;
g)data primirii obiectului (obiectelor) de incercat sau de etalonat in cazul in care aceasta este critica pentru
validitatea si aplicarea rezultatelor si data efectuarii incercarii sau etalonarii;
h) referirea la planul si procedurile de esantionare folosite de laborator sau de alte organisme, atunci cand
acestea sunt relevante pentru validitatea sau aplicarea rezultatelor;
i) rezultatele Incercarii sau etalonarii cu indicarea, acolo unde este cazul, a unitatilor de masura;
j)numele, functia si semnaturile sau identificarea echivalenta a persoanelor care valideaza raportul de incercare
sau certificatul de etalonare;
j) daca este cazul. o declaratie a faptului ca rezultatele se refera numai la obiectele incercate sau etalonate.
Rapoarte de incercare
Rapoartele de incercare trebuie sa mai cuprinda, suplimentar , daca este necesar pentru interpretarea
rezultatelor incercarii, urmatoarele:
a) abateri de la, adaugiri la, sau excluderi din metoda de incercare si informatii referitoare la conditiile de
incercare specifice, cum ar fi conditiile de mediu;
b) daca este relevant, o declaratie de conformitate/neconformitate cu cerintele si/sau specificatiile;
c) daca este aplicabil, o declaratie referitoare la incertitudinea de masurare estimata; informatii referitoare la
incertitudine sunt necesare In rapoartele de incercare daca acestea sunt relevante pentru validitatea sau
aplicarea rezultatelor incercarii, atunci cand este ceruta de instructiuni ale clientilor, sau daca incertitudinea
afecteaza conformitatea cu o limita a specificatiei ;
d) daca este necesar sau cerut, opinii si interpretari ;
e) informatii suplimentare care pot fi cerute de metode specifice, clienti sau grupuri de clienti.
In plus, rapoartele de incercare care contin rezultatele esantionarii trebuie, daca este necesar pentru
interpretarea rezultatelor incercarilor, sa include urmatoarele:
a) data esantionarii ;
b) identificarea fara ambiguitate a substantei, materialului sau produsului esantionat ;
c) locul esantionarii, inclusiv orice diagrame, schite sau fotografii;
d) o referire la planul si procedurile de esantionare folosite;
e) detalii referitoare la conditii de mediu din timpul esantionarii, care ar putea afecta interpretarea
rezultatelor incercarii ;
f) orice standard sau alta specificatie pentru metoda sau procedura de esantionare, precum si abaterile,
adaugirile la specificatia respectiva sau excluderile din acestea.
10

Atunci cand se face o declaratie de conformitate cu o specificatie, fara a mentiona rezultatele masurarilor si
incertrtudinile asociate, laboratorul trebuie sa inregistreze acele rezultate si sa le pastreze pentru posibile referinte
ulterioare.
Atunci cand un mijloc de masurare pentru etalonare a fost ajustat sau reparat trebuie raportate rezultatele
etalonarii inainte si dupa ajustare sau reparare, daca sunt utile.
OPINII ŞI INTERPRETĂRI
Atunci cand se includ opinii si interpretari, laboratorul trebuie să documenteze baza în care acestea au fost
facute. Opiniile si interpretarile trebuie sa fie clar marcate ca atare in raportul de incercare.
In multe cazuri ar putea fi adecvat sa se comunice opiniile si interpretarile, prin dialog direct cu clientul. Un
astfel de dialog ar putea fi purtat in scris.
REZULTATE ALE INCERCARILOR SI ETALONARILOR OBTINUTE DE LA SUBCONTRACTANTI
Daca raportul de incercare contine rezultate ale incercarilor efectuate de subcontractanti atuni aceste
rezultate trebuie clar identificate. Subcontractantul trebuie sa raporteze rezultatul in scris sau electronic.
Atunci cand o etalonare a fost subcontratata, laboratorul care a efectuat lucrarea trebuie sa emita certificatul de
etalonare catre laboratorul contractant.
TRANSMITEREA ELECTRONICA A REZULTATELOR:
In cazul transmiterii rezultatelor incercarii sau etalonarii prin telefon, fax, telex sau prin alte mijloace electronice
sau etectromagnetice, cerintele standard SR EN 17005:2005 trebuie indeplinite.
Concluzii
SR EN ISO/CEI 17025:2005 se adreseaza laboratoarelor de incercari si etalonari, prezentand cerintele
pe care acestea trebuie sa le indeplineasca pentru a demonstra ca functioneaza conform unui sistem al
calitatii, ca sunt competente tehnic si ca sunt capabile sa genereze rezultate valide din punct de vedere
tehnic.
Pana in prezent, singurul Organism roman de acreditare ce poate acredita este RENAR. Este insa
posibil ca procesul de acreditare sa fie facut si de alte Organisme de acreditare internationale.
Beneficiile implementarii unui astfel desistem sunt:
• Capabilitatea societatii care detine un astfel de laborator de a verifica oricand calitatea
produselor, avand certitudinea obtinerii unor rezultate valide
• Imagine imbunatatita in ceea ce priveste calitatea produselor supuse incercarilor
• Posibilitatea verificarii permanente a incadrarii produselor in limitele calitative impuse de legislatia
aplicabila
• Depistarea la timp a produselor neconforme evitand pierderile suplimentare
• Eliberarea unor documente de calitate care sa garanteze conformitatea produselor livrate,
conformitate atestata de rezultate valide
11

CALIFICAREA SI CERTIFICAREA PERSONALULUI OPERATOR PENTRU
EXAMINĂRI NEDISTRUCTIVE
Aspecte generale
Calitatea serviciilor oferite de către un laborator de examinări nedistructive depinde de
competenţa personalului care execută aceste încercări. De altfel, una din condiţiile impuse
laboratorului în procesul de acreditare se referă la existenţa personalului competent în acest
domeniu.
Competenţa reprezintă capacitatea de a aplica, combina şi transfera cunoştinţe şi deprinderi
în situaţii şi medii de muncă diverse, pentru a realiza activităţile cerute la locul de muncă, la
nivelul calitativ specificat în standardul ocupaţional.
Standardele ocupaţionale sunt documente care definesc în termeni de competenţe, cerinţele
necesare pentru realizarea eficientă a activităţilor într-o ocupaţie.
Ordonanţa 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, emisă de Guvernul României,
prevede condiţiile legale în care se poate realiza activitatea de pregătire în vederea calificării,
specializării sau perfecţionării adulţilor
În prezent, ocupaţia denumită Operator control nedistructiv, are nr. 315204 în Codul Ocupaţiilor
din România (COR). Pentru fiecare metodă de examinare dintre cele care se autorizează în ţară,
există câte un subcod separat:
- Operator CND cu radiaţii penetrante COR 315212;
- Operator CND cu ultrasunete COR 315213;
- Operator CND cu lichide penetrante COR 315214;
- Operator CND cu particule magnetice COR 315215;
- Operator CND cu curenti turbionari COR 315216;
- Operator CND pentru verificarea etanşeităţii COR 315217.
Principalele documente de referinţă în privinţa certificării personalului pentru examinări
nedistructive sunt:
- SR EN ISO/CEI 17024: 2005 − Evaluarea conformităţii. Cerinţe generale pentru organisme
care efectuează certificarea persoanelor
- SR EN ISO 9712: 2013 - Examinări nedistructive. Calificarea şi certificarea personalului
pentru examinări nedistructive (END) - inlocuieste SR EN 473: 2003 /A1: 2006 − Examinări
nedistructive. Calificarea şi certificarea personalului pentru încercări nedistructive (END).
Principii generale
- SR EN ISO 9000: 2006 − Sisteme de Management al calităţii. Principii fundamentale şi
vocabular
Certificarea personalului presupune participarea prealabilă la un program de instruire adecvat,
(calificarea). Pe baza acestei calificări şi a altor condiţii ce vor fi prezentate mai departe, o persoană
se poate prezenta în faţa unei comisii a unui organism de certificare, în vederea obţinerii certificatului
de competenţă (autorizare).
Calificarea şi certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive se acordă pe trei
niveluri de competenţă, descrise succint în anexa 4.
Normele internaţionale şi/sau naţionale în vigoare, care reglementează calificarea şi certificarea
personalului în domeniul examinărilor nedistructive, sunt:
- Standardul european SR EN ISO 9712: 2013 - Examinări nedistructive. Calificarea şi
certificarea personalului pentru examinări nedistructive (END) - care înlocuieşte
SR EN 473: 2003 /A1: 2006 − Examinări nedistructive. Calificarea şi certificarea personalului
pentru încercări nedistructive (END). Principii generale
- Standardul american SNT–TC–1A “Recommended Practice for Personnel Qualification
and Certification in Nondestructive Testing”, emis de către American Society for Testing
and Materials (ASTM ).
- Prescripţia tehnică ISCIR, PT CR 11–2003 “Autorizarea personalului care efectuează
examinări nedistructive la instalaţii mecanice sub presiune şi instalaţii de ridicat ”.
1

3 Termeni şi definiţii
Pentru scopurile acestui document, se aplică următorii termeni şi următoarele definiţii:
organism de calificare autorizat
organism, independent de angajator, autorizat de către organismul de certificare să
pregătească şi să administreze examenele de calificare
examen de bază
examen scris, de nivel 3, care demonstrează cunoştinţele candidatului în materie de ştiinţa
materialelor, tehnologia procedeelor şi tipurile de discontinuităţi ale materialelor, cunoştinţele
privind sistemul specific de calificare şi certificare şi principiile de bază ale metodelor END, aşa
cum sunt cerute pentru nivelul 2.
NOTA 1 - Pentru explicarea celor trei niveluri de calificare, a se vedea articolul 6.
NOTA 2- Sistemul de calificare şi certificare este specificat în acest standard internaţional.
candidat
persoană care solicită (urmăreşte) calificarea şi certificarea şi care acumulează experienţă
sub supravegherea unui personal având o calificare acceptabilă din partea unui organism de
certificare
certificat
document emis de organismul de certificare conform unor prevederi specificate, care arată
că persoana numită a demonstrat că posedă competenţa (competenţele) specificată (specificate)
în certificat
NOTĂ - Prevederile sunt specificate în acest standard internaţional.
certificare
procedură utilizată de organismul de certificare pentru a confirma că cerinţele de calificare
pentru o metodă, un nivel şi un sector au fost îndeplinite, conducând la emiterea unui certificat
organism de certificare
organism care administrează procedurile de certificare în conformitate cu cerinţe
specificate
NOTĂ - Cerinţele sunt specificate în acest standard internaţional.
angajator
organizaţie pentru care candidatul lucrează în mod regulat
NOTĂ - Un angajator poate fi în acelaşi timp şi candidat.
centru de examinare
centru aprobat de către organismul de certificare în care se desfăşoară examenele de
calificare
examinator
persoană certificată nivel 3 pentru metoda şi produsul sau sectorul industrial pentru care
este autorizată de către organismul de certificare să conducă, să supravegheze şi să noteze
examenul de calificare
examen general
examen scris de nivel 1 sau nivel 2 care se referă la principiile unei metode END
experienţă industrială
experienţă, acceptabilă de către organismul de certificare, acumulată sub supravegherea
unui personal calificat în aplicarea metodei END în sectorul implicat, necesară pentru a obţine
îndemânarea şi cunoştinţele cerute în vederea îndeplinirii prevederilor privind calificarea
supraveghetor
persoană autorizată de către organismul de certificare să supravegheze examenele
au de către agentul său) pentru acele aspecte ale examinărilor nedistructive care sunt
specifice pentru produsele, echipamentul END, procedurile END ale angajatorului şi pentru
codurile, standardele, specificaţiile şi procedurile aplicabile, conducând la acordarea autorizaţiilor
de lucru
examen referitor la metoda principală
examen scris de nivel 3, care demonstrează cunoştinţele generale şi specifice ale
candidatului, precum şi abilitatea sa de a redacta proceduri END pentru metoda END aşa cum
este aplicată în sectorul (sectoarele) industrial (e) sau de produs pentru care se urmăreşte
certificarea
2

întrebare de examen cu răspunsuri multiple
formulare a unei întrebări dând posibilitatea la patru răspunsuri potenţiale, din care doar
unul este corect, celelalte trei rămase fiind incorecte sau incomplete
instrucţiune END
descriere scrisă a etapelor precise care trebuie parcurse în cadrul unei examinări realizate
conform unui standard, unui cod, unei specificaţii sau unei proceduri END stabilite
metodă END
disciplină care aplică un principiu fizic la o examinare nedistructivă
EXEMPLU - Examinare cu ultrasunete.
procedură END
descriere scrisă a tuturor parametrilor esenţiali şi a tuturor precauţiilor de aplicat când se
examinează nedistructiv produse conform unui standard (unor standarde), unui cod (unor coduri)
sau unei (unor) specificaţii
tehnică END
mod specific de utilizare a unei metode END
EXEMPLU - Examinare cu ultrasunete în imersie.
formare END
proces de instruire teoretică şi practică în metoda END pentru care se urmăreşte
certificarea, care ia forma unor cursuri de formare în conformitate cu o programă analitică
aprobată de organismul de certificare
autorizaţie de lucru
declaraţie scrisă, emisă de către angajator, bazată pe domeniul de aplicare a
certificării(certificare), prin care se autorizează persoana să execute sarcini definite
NOTĂ - O astfel de autorizaţie poate să depindă de furnizarea unei formări specifice
activităţii.
examen practic
evaluare a îndemânărilor practice, în cursul căreia candidatul îşi demonstrează
familiaritatea cu examinarea respectivă şi abilitatea de a o realiza
perienţei, cerute pentru a executa corect sarcini END
examen de calificare
examen, administrat de către organismul de certificare sau de către organismul de
calificare autorizat, care evaluează cunoştinţele generale, specifice şi practice ale candidatului şi
îndemânarea acestuia
supraveghere calificată
supravegherea candidaţilor care acumulează experienţă sub supraveghere, de către
personal certificat END în aceeaşi metodă sau de către personal necertificat care, în opinia
organismului de certificare, posedă cunoştinţele, îndemânarea, formarea şi experienţa cerute
pentru a efectua corect o astfel de supraveghere
sector
domeniu particular al industriei sau tehnologiei, în care se utilizează practici specializate
END care cer cunoştinţe, îndemânare, aparatură sau formare specifice produsului respectiv
NOTĂ - Un sector poate fi interpretat ca fiind un produs (produse sudate, piese turnate)
sau o industrie (aerospaţială, încercări în exploatare). A se vedea anexa A.
întrerupere semnificativă
absenţă sau schimbare de activitate care împiedică persoana certificată să îndeplinească
sarcinile corespunzătoare nivelului său în metoda şi sectorul (sectoarele) din cadrul domeniului
de certificare, o perioadă neîntreruptă de peste un an sau două sau mai multe perioade,
reprezentând un timp total care depăşeşte doi ani.
NOTĂ - Concediile legale sau perioadele de boală sau cele petrecute la cursuri mai scurte
decât 30 zile nu se iau în considerare la calcularea întreruperii.
3

examen specific
examen scris de nivel 1 sau 2, care se referă la tehnici de examinare aplicate într-unul sau
mai multe sectoare particulare, incluzând cunoaşterea produsului (elor) examinat (e) şi a
codurilor, standardelor, specificaţiilor, procedurilor şi criteriilor de acceptare
specificaţie
document care formulează cerinţe
fişă de identificare a probei pentru examen
răspuns model indicând rezultatul optim pentru un examen practic dat într-un ansamblu
definit de condiţii (tipul aparaturii, reglajele, tehnica, proba pentru examen etc), faţă de care va fi
notat raportul de examinare al candidatului
supraveghere
act constând din dirijarea aplicării unei END efectuate de un alt personal END, care
cuprinde controlul acţiunilor implicate în pregătirea examinării, efectuarea examinării şi
raportarea rezultatelor
validare
act constând din demonstrarea că o procedură verificată funcţionează în practică şi îşi
îndeplineşte funcţia prevăzută, obţinută în mod normal prin asistare efectivă, demonstrare,
verificări(încercări) in situ sau în laborator sau prin încercări(verificări) selecţionate
reînnoire
procedură pentru revalidarea fără examen(examinare) a unui certificat, în orice moment din
perioada până la cinci ani după reuşita unui examen iniţial, suplimentar(unei examinări iniţiale,
suplimentare) sau de recertificare
certificat printr-un examen(printr-o examinare) sau prin satisfacerea în alt mod a cerinţei
organismului de certificare de îndeplinire a criteriilor de recertificare publicate.
4 Metode şi termeni abreviaţi
Pentru scopurile acestui standard internaţional, termenii abreviaţi din tabelul 1 se utilizează
pentru identificarea metodelor END.
Tabelul 1 — Metode şi termeni abreviaţi
Metoda END Termeni
abreviaţi
Examinare prin emisie acustică AT
Examinare prin curenţi turbionari ET
Examinare prin termografie cu TT
radiaţii infraroşii
Verificarea etanşeităţii LT
Examinare magnetoscopică MT
Examinare cu lichide penetrante PT
Examinare radiografică RT
Verificarea tensiunilor cu
ST
traductor tensometric
Examinare cu ultrasunete UT
Examinare vizuală VT
5 Responsabilităţi
5.1 Generalităţi
Sistemul de certificare, care trebuie controlat şi administrat de către organismul de certificare
(cu ajutorul organismelor de calificare autorizate, dacă este necesar) cuprinde toate procedurile
necesare pentru a demonstra calificarea unei persoane pentru a realiza sarcini referitoare la o
metodă END specifică şi un produs sau un sector industrial specific, conducând la certificarea
competenţei sale.
5.2 Organism de certificare
5.2.2 Organismul de certificare:
1) a)trebuie să iniţieze, să promoveze, să menţină şi să administreze schema de certificare
conform ISO/IEC 17024 şi acestui standard internaţional;
4

2) b)trebuie să publice specificaţii pentru cursurile de formare, incluzând programele analitice
care încorporează conţinutul unor documente recunoscute, de exemplu, ISO/TR 25107 [2] sau
echivalent;
3) c)poate să delege, sub directa sa responsabilitate, administrarea detaliată a calificării, unor
organisme de calificare autorizate, cărora trebuie să le furnizeze specificaţii şi/sau proceduri
referitoare la calitate acoperind facilităţile, personalul, calibrarea şi controlul echipamentului END,
materialele de examen, probele pentru examen, desfăşurarea examenelor, notarea examenelor,
înregistrările etc.;
4) d)trebuie să efectueze un audit iniţial şi audituri ulterioare periodice de supraveghere ale
organismului (organismelor) de calificare autorizat(e) pentru a se asigura de conformitatea acestuia
(acestora) cu specificaţiile;
5) e)trebuie să monitorizeze, conform unei proceduri documentate, toate funcţiile delegate;
6) f)trebuie să aprobe centre de examinare care dispun de personal şi de echipament
corespunzător, pe care trebuie să le monitorizeze periodic;
7) g)trebuie să stabilească un sistem adecvat pentru menţinerea înregistrărilor, care trebuie
păstrate cel puţin pe durata unui ciclu de certificare (10 ani);
8) h)trebuie să fie responsabil pentru emiterea tuturor certificatelor;
9) i)trebuie să fie responsabil pentru definirea sectoarelor (a se vedea anexa A);
10) j)trebuie să fie responsabil pentru asigurarea securităţii tuturor materialelor de examen
(probe pentru examen, fişe de identificare a probelor pentru examen, baze de date cu întrebări,
documente de examen etc.) şi trebuie să se asigure că probele de examen nu sunt utilizate în scopul
formării;
11) k)trebuie să ceară tuturor candidaţilor şi tuturor deţinătorilor de certificate să semneze
sau să ştampileze un angajament de respectare a unui cod de etică pe care trebuie să îl elaboreze în
acest scop şi să îl publice.
5.3 Organism de calificare autorizat
5.3.1 Dacă a fost creat, organismul de calificare autorizat trebuie:
a) să funcţioneze sub controlul organismului de certificare şi să aplice specificaţiile emise de
acesta;
b) să fie independent faţă de orice interes individual predominant;
c) să se asigure că este imparţial faţă de fiecare candidat la certificare şi să aducă la cunoştinţa
organismului de certificare orice risc prezent sau potenţial în legătură cu imparţialitatea sa;
d) să aplice un sistem documentat de management al calităţii, aprobat de către organismul de
certificare;
e) să aibă resursele şi experienţa necesare pentru crearea, monitorizarea şi controlul centrelor
de examinare, inclusiv examinările şi calibrarea şi controlul echipamentului;
f) să pregătească, să supravegheze şi să administreze examenele sub responsabilitatea unui
examinator autorizat de către organismul de certificare;
5

g) să menţină înregistrări adecvate privind calificările şi examenele, în conformitate cu cerinţele
organismului de certificare.
5.3.2 Dacă nu există organisme de calificare autorizate, organismul de certificare trebuie să
îndeplinească cerinţele privind organismul de calificare.
5.4 Centru de examinare
5.4.1 Centrul de examinare trebuie:
a) să funcţioneze sub controlul organismului de certificare sau al organismului de calificare
autorizat;
b) să aplice o procedură documentată referitoare la calitate, aprobată de către organismul de
certificare;
c) să aibă resursele necesare pentru a administra examenele, inclusiv calibrarea şi controlul
echipamentului;
d) să dispună de personal calificat corespunzător, de localuri şi echipament adecvate, pentru a
asigura desfăşurarea în mod satisfăcător a examenelor de calificare pentru nivelurile, metodele şi
sectoarele implicate;
e) să pregătească şi să realizeze examenele sub responsabilitatea unui examinator autorizat
de către organismul de certificare, utilizând numai chestionare de examen şi probe pentru examen
stabilite sau aprobate de către organismul de certificare pentru acest scop;
f) să utilizeze numai probe pentru examen pregătite sau aprobate de către organismul de
certificare sau organismul de calificare autorizat pentru examenele practice realizate în acest centru
(atunci când există mai mult decât un centru de examinare, fiecare centru trebuie să aibă probe
pentru examen cu dificultate similară şi conţinând discontinuităţi similare) — în nicio situaţie probele
pentru examen nu trebuie să fie folosite în scopul formării;
g) să menţină înregistrări adecvate privind calificările şi examenele, în conformitate cu cerinţele
organismului de certificare.
5.4.2 Un centru de examinare poate să fie situat în localurile angajatorului. În acest caz,
organismul de certificare trebuie să ceară verificări suplimentare pentru a se asigura imparţialitatea
iar examenele trebuie să fie realizate numai în prezenţa şi sub controlul unui reprezentant autorizat al
organismului de certificare.
5.5 Angajator
5.5.1 Angajatorul trebuie să prezinte candidatul organismului de certificare sau organismului
de calificare autorizat şi să documenteze valabilitatea informaţiilor furnizate referitoare la candidat.
Aceste informaţii trebuie să includă declaraţia referitoare la educaţia, formarea şi experienţa şi
acuitatea vizuală necesare pentru determinarea admisibilităţii candidatului. În cazul în care candidatul
este neangajat sau este propriul său angajator, declaraţia referitoare la educaţie, formare şi
experienţă trebuie atestată de cel puţin o entitate independentă acceptabilă de către organismul de
certificare.
5.5.2 Nici angajatorul şi niciun membru al personalului său nu trebuie să fie implicat direct în
examenul de calificare.
6

5.5.3 În privinţa persoanelor certificate sub controlul său, angajatorul trebuie să fie responsabil
pentru:
1) tot ceea ce se referă la autorizarea de a opera, de exemplu, furnizarea unei formări specifice
activităţii (dacă este necesar);
2) emiterea autorizaţiei scrise de a opera;
3) rezultatele operaţiilor END;
4) asigurarea că sunt îndeplinite cerinţele 7.4 a) referitoare la verificarea anuală a acuităţii
vizuale;
5) verificarea continuităţii în aplicarea metodei END fără întrerupere semnificativă;
6) asigurarea că persoana deţine o certificare valabilă, relevantă pentru sarcinile acesteia din
organizaţie;
7) menţinerea înregistrărilor adecvate.
Se recomandă ca aceste responsabilităţi să fie descrise într-o procedură documentată.
5.5.4 Un candidat care este propriul său angajator trebuie să-şi asume toate responsabilităţile
atribuite angajatorului.
5.5.5 Certificarea conform acestui standard internaţional furnizează o atestare a competenţei
generale a operatorului END. Aceasta nu reprezintă o autorizaţie de a opera, care rămâne în
responsabilitatea angajatorului, întrucât angajatul certificat poate avea nevoie de o cunoaştere
suplimentară specializată a parametrilor specifici angajatorului, cum sunt echipamentul, procedurile
END, materialele şi produsele.
Atunci când se cere prin reglementări sau coduri, autorizaţia de a opera trebuie să fie dată în
scris de către angajator în conformitate cu o procedură referitoare la calitate care defineşte cerinţele
angajatorului privind formarea specifică activităţii şi examenul, concepute pentru a verifica
cunoştinţele deţinătorului de certificat din domeniile codului (codurilor) industrial (e), standardului
(elor), procedurilor END şi echipamentului relevante şi criteriilor de acceptare pentru produsele
examinate.
5.6 Candidat
Candidaţii, indiferent dacă sunt angajaţi, proprii lor angajaţi sau neangajaţi, trebuie:
a) să furnizeze o dovadă documentată de absolvire a unui curs de formare;
b) să furnizeze o dovadă documentată verificabilă că experienţa cerută a fost acumulată sub
supraveghere calificată;
c) să furnizeze dovada documentată că acuitatea vizuală satisface cerinţele 7.4;
d) să se angajeze să respecte un cod de etică publicat de organismul de certificare.
5.7 Deţinători de certificate
Deţinătorii de certificate trebuie:
7

a) să se angajeze să respecte un cod de etică publicat de organismul de certificare;
b) să se supună unei verificări anuale a acuităţii vizuale în conformitate cu 7.4 a) şi să transmită
rezultatele verificării angajatorului;
c) să notifice organismul de certificare şi angajatorul în situaţia în care condiţiile de valabilitate
a certificării nu sunt îndeplinite.
6 Niveluri de calificare
6.1 Nivelul 1
6.1.1 O persoană certificată nivel 1 a demonstrat competenţă în efectuarea de END conform
unor instrucţiuni scrise şi sub supravegherea unei persoane certificate nivel 2 sau nivel 3. În cadrul
domeniului de competenţă definit în certificat, o persoană certificată nivel 1 poate fi autorizată de
către angajator să efectueze în conformitate cu instrucţiuni END următoarele:
a) să regleze echipamentul END;
b) să efectueze examinările;
c) să înregistreze şi să clasifice rezultatele examinărilor în funcţie de criterii scrise;
d) să raporteze rezultatele examinărilor.
6.1.2 O persoană certificată nivel 1 nu trebuie să fie responsabilă nici pentru alegerea metodei
de examinare sau a tehnicii de utilizat şi nici pentru interpretarea rezultatelor examinării.
6.2 Nivelul 2
O persoană certificată nivel 2 a demonstrat competenţă în efectuarea de END conform unor
proceduri END. În cadrul domeniului de competenţă definit în certificat, o persoană certificată nivel 2
poate fi autorizată de angajator:
a) să aleagă tehnica END pentru metoda de examinare de utilizat;
b) să definească limitările privind aplicarea metodei de examinare;
c) să transpună codurile, standardele, specificaţiile şi procedurile END în instrucţiuni END
adaptate condiţiilor de lucru reale;
d) să regleze echipamentul şi să verifice reglarea acestuia;
e) să efectueze şi să supravegheze examinările;
f) să interpreteze şi să evalueze rezultatele în funcţie de standardele, codurile, specificaţiile
sau procedurile aplicabile;
g) să realizeze şi să supravegheze toate sarcinile atribuite nivelului 2 sau inferior acestui nivel;
h) să îndrume personalul de nivel 2 sau inferior acestui nivel;
i) să raporteze rezultatele END.
8

6.3 Nivelul 3
6.3.1 O persoană certificată nivel 3 a demonstrat competenţă în realizarea şi conducerea
operaţiilor END pentru care este certificată. O persoană certificată nivel 3 a demonstrat:
a) competenţă pentru evaluarea şi interpretarea rezultatelor în funcţie de standardele, codurile
şi specificaţiile existente;
b) o cunoaştere suficientă, bazată pe experienţa practică, a materialelor, a fabricaţiei, a
procesului şi a tehnologiei produselor aplicabile, pentru a alege metodele END, pentru a stabili
tehnicile END şi pentru a ajuta la stabilirea criteriilor de acceptare, atunci când acestea nu sunt
disponibile;
c) o cunoaştere generală a altor metode END.
6.3.2 În cadrul domeniului de competenţă definit în certificat, o persoană certificată nivel 3
poate fi autorizată:
a) să-şi asume întreaga responsabilitate pentru o instalaţie de examinare sau pentru un centru
de examinare şi personalul acestuia;
b) să stabilească, să verifice d.p.d.v. editorial şi al corectitudinii tehnice şi să valideze
instrucţiuni şi proceduri END;
c) să interpreteze standarde, coduri, specificaţii şi proceduri;
d) să desemneze metodele de examinare, procedurile şi instrucţiunile END de utilizat în situaţii
particulare;
e) să realizeze şi să supravegheze toate sarcinile atribuite tuturor celorlalte niveluri;
f) să furnizeze îndrumări personalului END de orice nivel.
7 Admisibilitate
7.1 Generalităţi
Candidatul trebuie să îndeplinească cerinţele minime privind percepţia vizuală şi formarea
înainte de examenul de calificare şi trebuie să îndeplinească cerinţele minime privind experienţa
industrială înainte de certificare.
7.2 Formare
7.2.1 Candidatul trebuie să furnizeze o dovadă documentată, acceptabilă de către organismul
de certificare, că a absolvit în mod satisfăcător un curs de formare în metoda şi pentru nivelul pentru
care a solicitat certificarea.
7.2.2 Pentru toate nivelurile, candidatul trebuie să urmeze în mod satisfăcător un curs de
formare teoretică şi practică recunoscut de către organismul de certificare.
Pentru nivelul 3, suplimentar faţă de formarea minimă dată în tabelul 2, în funcţie de potenţialul
ştiinţific şi tehnic al candidatului, pregătirea pentru calificare poate fi realizată în diferite moduri,
incluzând participarea la alte cursuri de formare, conferinţe sau seminarii, studierea unor cărţi,
periodice sau alte lucrări specializate, tipărite sau în format electronic.
9

NOTĂ -În ISO/TR 25108 [3] sunt date linii directoare pentru organismele de formare a
personalului END.
7.2.3 Durata minimă de formare urmată de candidatul la certificare trebuie să fie cea definită
în 7.2.4 şi tabelul 2 pentru metoda END aplicabilă, cu reducerile posibile definite în 7.2.5.
Această durată presupune deţinerea de către candidaţi a unor îndemânări în matematică şi a
unor cunoştinţe prealabile privind materialele şi procedeele. Dacă situaţia nu este aceasta, poate fi
cerută de către organismul de certificare o formare suplimentară.
Orele de formare cuprind cursuri teoretice şi practice.
Atunci când se creează sectoare industriale aşa cum sunt definite în anexa A, se recomandă ca
organismul de certificare să analizeze dacă cerinţele minime de formare din tabelul 2 sunt suficiente
sau ar trebui mărite.
7.2.4 Accesul direct la nivelul 2 cere suma orelor indicate în tabelul 2 pentru nivelurile 1 şi 2.
Accesul direct la nivelul 3 cere suma orelor indicate în tabelul 2 pentru nivelurile 1, 2 şi 3. Atunci
când sunt luate în considerare responsabilităţile unei persoane certificate nivel 3 (a se vedea 6.3) şi
conţinutul părţii C a examenului de bază pentru nivelul 3 (a se vedea tabelul 6), poate fi necesară o
formare suplimentară în celelalte metode END.
Tabelul 2 — Cerinţe minime de formare
Metoda END
10
Nivelul 1
h
2
Nivelul
AT 40 64 48
ET 40 48 48
U
B — Metoda prin
variaţia presiunii
24 32 32
LT C — Metoda cu
24 40 40
gaz trasor
MT 16 24 32
PT 16 24 24
ST 16 24 20
TT 40 80 40
RT 40 80 40
UT 40 80 40
VT 16 24 24
NOTĂ - Pentru RT, orele de formare nu includ formarea în domeniul
protecţiei împotriva radiaţiilor.
h
3
Nivelul
7.2.5 Reducerile posibile ale duratei de formare sunt descrise în continuare, cu condiţia ca,
atunci când sunt aplicabile mai multe reduceri, reducerea totală să nu depăşească 50 % din durata
de formare. Orice reducere necesită acordul organismului de certificare.
a) Pentru toate nivelurile:
⎯ pentru candidaţii care solicită certificarea în mai mult decât o metodă (de exemplu, MT, PT)
sau pentru cei care sunt deja certificaţi şi solicită certificare în altă metodă, atunci când programa
analitică de formare repetă anumite aspecte (de exemplu, tehnologia produselor), numărul total de
h

ore de formare pentru aceste metode (de exemplu, PT, MT, VT) poate fi redus în acord cu programa
analitică;
⎯ pentru candidaţii care au absolvit cu diplomă într-un domeniu relevant un colegiu tehnic sau
o universitate sau care au urmat cel puţin doi ani de studii inginereşti sau ştiinţifice la un colegiu sau
la o universitate, numărul total de ore de formare poate fi redus până la 50 %.
NOTĂ - Este adecvat ca subiectul să fie relevant pentru metoda END (chimie, matematică sau
fizică) şi/sau în legătură cu produsul sau sectorul industrial (chimie, metalurgie, inginerie etc.).
1) Pentru nivelurile 1 şi 2, atunci când certificarea urmărită este limitată:
⎯ ca aplicare (de exemplu, ET, UT automată a barelor, ţevilor, sârmelor sau măsurarea
grosimii cu fascicul ultrasonic normal şi examinarea tablelor de oţel laminate pentru imperfecţiuni de
laminare);
⎯ ca tehnică (de exemplu, RT utilizând numai radioscopie);
durata de formare poate fi redusă până la 50 %.
2) Pentru accesul direct la nivelul 2 RT, atunci când certificarea este limitată la interpretarea
radiografiilor şi la un singur sector de produse, se aplică o cerinţă de formare minimă de 56 h.
7.3 Experienţă industrială END
7.3.1 Generalităţi
Durata minimă a experienţei care trebuie dobândită în sectorul în care candidatul urmăreşte
certificarea trebuie să fie cea definită în tabelul 3. cu reducerile posibile date în 7.3. Atunci când
candidatul urmăreşte certificarea în mai mult decât o metodă, durata totală a experienţei trebuie să
fie suma duratelor de experienţă cerute pentru fiecare metodă.
Pentru certificarea nivel 2, acest standard internaţional se bazează pe ipoteza că experienţa de
lucru este dobândită ca persoană certificată nivel 1. Dacă o persoană este calificată direct pe nivelul
2, experienţa trebuie să constea din suma duratelor cerute pentru nivelul 1 şi nivelul 2. Nu trebuie
acordată nicio reducere a duratei de experienţă.
Pentru toate nivelurile, trebuie definită de către organismul de certificare o perioadă minimă de
experienţă înainte de examen (o fracţiune sau un procent din cerinţa totală din tabelul 3, după caz).
Atunci când urmează ca o parte a experienţei să fie dobândită după reuşita la examen, rezultatele
examenului trebuie să rămână valabile doi ani sau durata totală de experienţă cerută pentru
metodele implicate, care este mai mare.
Dovada documentată a experienţei trebuie confirmată de către angajator şi prezentată
organismului de certificare.
11

Tabelul 3 — Experienţa industrială minimă
Metoda END
luni a
1
12
Experienţa
Nivelul
2
Nivelul
AT, ET, LT, RT, UT, TT 3 9 18
MT, PT, ST, VT 1 3 12
3
Nivelul
a Experienţa de lucru se bazează pe o săptămână nominală de
muncă de 40 h/săptămână sau pe săptămâna legală de muncă. Când un
operator lucrează mai mult de 40 h/săptămână, poate fi creditat cu o
experienţă bazată pe numărul total de ore, dar trebuie să i se ceară să
furnizeze dovada acestei experienţe.
7.3.2 Nivelul 3
Responsabilităţile corespunzătoare nivelului 3 cer cunoştinţe care depăşesc domeniul tehnic al
oricărei metode END specifice. Această cunoaştere cuprinzătoare poate fi dobândită în diverse
moduri, combinând educaţia, formarea şi experienţa. Tabelul 3 detaliază experienţa minimă pentru
candidaţi care au urmat cu succes un colegiu tehnic sau cel puţin doi ani de studii inginereşti sau
ştiinţifice într-un colegiu sau universitate acreditată. Dacă situaţia nu este aceasta, durata trebuie
multiplicată cu 2.
Pentru certificarea nivel 3, acest standard internaţional se bazează pe ipoteza că experienţa de
lucru este dobândită ca persoană certificată nivel 2. Dacă o persoană este calificată direct de pe
nivelul 1 pe nivelul 3, experienţa trebuie să constea din suma duratelor cerute pentru nivelul 2 şi
nivelul 3. Nu trebuie acordată nicio reducere a duratei de experienţă.
7.3.3 Reduceri posibile
7.3.3.1 Reducerile posibile ale duratei de experienţă sunt descrise în continuare, cu condiţia ca,
atunci când sunt aplicabile mai multe reduceri, reducerea totală să nu depăşească 50 % din durata
de experienţă. Orice reducere necesită acordul organismului de certificare.
Atunci când ia în considerare o posibilă reducere a duratei de experienţă, organismul de
certificare ar trebui să ia în considerare următoarele elemente.
⎯ Calitatea experienţei poate fi variabilă iar bunele practici pot fi asimilate mai rapid într-un
mediu unde experienţa este concentrată şi are o relaţie strânsă cu certificarea urmărită.
⎯ Atunci când se acumulează experienţă simultan în două sau mai multe metode END de
suprafaţă, de exemplu, MT, PT şi VT, experienţa dobândită în aplicarea unei metode END poate fi
complementară experienţei dobândite în una sau mai multe alte metode de suprafaţă.

⎯ Experienţa într-un sector pentru o metodă END pentru care este deţinută deja certificarea
poate fi complementară experienţei cu această metodă într-un alt sector.
⎯ Nivelul şi calitatea educaţiei pe care o are candidatul ar trebui luate, de asemenea, în
considerare. Acesta este cazul, în special, pentru nivelul 3, dar se poate aplica şi altor niveluri.
7.3.3.2 Creditul privind experienţa de lucru se poate câştiga simultan în două sau mai multe
metode END acoperite de acest standard internaţional, cu o reducere a experienţei totale cerute
după cum urmează:
⎯ două metode de examinare: reducerea cu 25 % a duratei totale cerute;
⎯ trei metode de examinare: reducerea cu 33 % a duratei totale cerute;
⎯ patru sau mai multe metode de examinare: reducerea cu 50 % a duratei totale cerute.
În toate cazurile, candidatului trebuie să i se ceară să dovedească faptul că, pentru fiecare din
metodele de examinare pentru care urmăreşte certificarea, experienţa sa este egală cu cel puţin 50
% din durata cerută în tabelul 3.
7.3.3.3 În toate cazurile, candidatului trebuie să i se ceară să dovedească faptul că, pentru
fiecare combinaţie de metodă END şi sector pentru care urmăreşte certificarea, experienţa sa este
egală cu cel puţin jumătate din experienţa cerută, iar aceasta nu trebuie să fie niciodată mai mică
decât o lună.
7.3.3.4 Atunci când certificarea urmărită este limitată în aplicare (de exemplu, măsurarea
grosimii sau examinări automate), durata de experienţă poate fi redusă până la 50 %, dar nu trebuie
să fie mai mică decât o lună.
7.3.3.5 Până la 50 % din durata de experienţă practică poate fi obţinută printr-un curs practic
adecvat, a cărui durată poate fi ponderată cu un factor maxim de 5. Această procedură nu trebuie
utilizată împreună cu cea specificată în 7.3.3.4. Cursul trebuie să fie axat pe soluţii practice ale
problemelor de examinare întâlnite frecvent şi ar trebui să comporte o parte importantă de examinare
a probelor cu defecte cunoscute. Programul trebuie aprobat de organismul de certificare.
7.4 Cerinţe referitoare la vedere — toate nivelurile
Candidatul trebuie să furnizeze dovada documentată a unei percepţii vizuale satisfăcătoare
conform următoarelor cerinţe:
a) vederea din apropiere trebuie să permită cel puţin lectura numărului 1 de pe scala Jaeger
sau a literei N în Times Roman 4,5 sau a caracterelor echivalente (având înălţimea de 1,6 mm), la o
distanţă de minimum 30 cm, cu unul sau cu amândoi ochii, cu sau fără corecţie;
13

) percepţia culorilor trebuie să fie satisfăcătoare, astfel încât să permită candidatului să
distingă şi să diferenţieze contrastul dintre culorile sau nuanţele de gri utilizate în metoda END
implicată, aşa cum este specificat de către angajator.
Organismul de certificare poate lua în considerare înlocuirea cerinţei specificate în a) prin
conformitatea cu o alternativă adecvată.
După certificare, verificările acuităţii vizuale trebuie realizate anual şi verificate de către
angajator.
8 Examen de calificare
8.1 Generalităţi
Examenul de calificare trebuie să acopere o metodă END dată, aşa cum este aplicată într-un
sector industrial sau unul sau mai multe sectoare de produse. Organismul de certificare trebuie să
definească şi să publice durata maximă de timp alocat candidatului pentru a susţine fiecare examen,
care trebuie să se bazeze pe numărul şi dificultatea întrebărilor. Timpul mediu alocat pentru
întrebările care necesită răspunsuri descriptive trebuie determinat de organismul de certificare.
8.2 Conţinutul şi notarea examenului pentru nivelul 1 şi nivelul 2
8.2.1 Examen general
Examenul general trebuie să cuprindă numai întrebări alese la întâmplare din colecţia de
întrebări de cunoştinţe generale a organismului de certificare sau a organismului de calificare
autorizat, care este în vigoare în momentul examenului. Trebuie să i se ceară candidatului să
răspundă, ca un minimum, la numărul de întrebări cu răspunsuri multiple indicat în tabelul 4.
Dacă nu este specificat altfel în reglementările naţionale, în cazul metodei radiografice trebuie
să aibă loc un examen suplimentar privind protecţia contra radiaţiilor.
Examenele privind metoda de examinare radiografică pot cuprinde fie radiaţiile X, fie radiaţiile
gama, fie ambele tipuri, în funcţie de procedura organismului de certificare.
Tabelul 4 — Număr minim cerut de întrebări — Examene generale
8.2.2 Examen specific
Metoda END Număr de
întrebări
AT, ET, TT, 40
RT, UT
LT, MT, PT, 30
ST, VT
14

Examenul specific trebuie să cuprindă numai întrebări alese din colecţia de întrebări specifice a
organismului de certificare sau a organismului de calificare autorizat, asociate cu sectorul
(sectoarele) implicat(e).
În timpul examenului specific, trebuie să i se ceară candidatului să răspundă la un număr de cel
puţin 20 de întrebări cu răspunsuri multiple, incluzând întrebări care cuprind calcule, proceduri END
şi întrebări despre coduri, standarde şi specificaţii.
Dacă examenul specific acoperă două sau mai multe sectoare, numărul minim de întrebări
trebuie să fie de cel puţin 30, distribuite uniform între sectoarele industriale sau de produse implicate
(a se vedea anexa A).
8.2.3 Examen practic
8.2.3.1 Examenul practic trebuie să includă efectuarea examinării pe probele pentru examen
prescrise, înregistrarea (iar în cazul candidaţilor pentru nivelul 2, interpretarea) informaţiilor rezultate
în măsura cerută şi raportarea rezultatelor în formatul cerut. Probele utilizate pentru formare nu
trebuie să fie utilizate la examen.
8.2.3.2 Fiecare probă pentru examen trebuie identificată fără echivoc şi trebuie să dispună de o
fişă de identificare a probei pentru examen care să cuprindă toate reglajele echipamentului utilizat
pentru detectarea discontinuităţilor specificate conţinute în probă, care trebuie să fie unic identificată
printr-o marcare permanentă adecvată, pentru a se asigura că este complet trasabilă. O astfel de
marcare nu trebuie să interfereze cu examinarea practică sau inspecţia probei şi trebuie, în măsura
posibilităţilor, să fie ascunsă candidatului atunci când proba este utilizată pentru examen. Fiţa de
identificare a probei pentru examen trebuie completată pe baza a cel puţin două examinări
independente şi trebuie validată de către un operator certificat nivel 3, în vederea utilizării la notarea
examenelor. Rapoartele independente pe baza cărora a fost completată fişa de identificare a probei
pentru examen trebuie menţinute ca înregistrări.
8.2.3.3 Probele pentru examen trebuie să fie specifice sectorului, să simuleze geometria
curentă şi să conţină discontinuităţi reprezentative pentru cele care apar în procesul de fabricaţie sau
în exploatare. Discontinuităţile pot fi naturale, artificiale sau induse. Pentru sarcinile de evaluare de
nivel 2, în locul probelor reale pot fi utilizate seturi de date (fişiere) sau filme.
Probele utilizate pentru sarcini de calibrare sau de măsurare (de exemplu, măsurarea grosimii
materialului sau a acoperirii) pot să nu conţină discontinuităţi. Pentru RT, nu este necesar ca proba
să conţină discontinuităţi, în măsura în care acestea sunt reprezentate pe radiografii în vederea
interpretării. În mod similar, pentru AT, TT şi ST, nu este necesar ca proba (probele) să conţină
discontinuităţi în măsura în care acestea sunt reprezentate în seturile de date (fişierele) pentru
interpretare de nivel 2.
NOTĂ - În CEN/TS 15053 [6] sau ISO/TS 22809. [1] sunt date îndrumări referitoare la tipurile de
discontinuităţi din probele pentru examen.
8.2.3.4 Organismul de certificare trebuie să se asigure că numărul de zone sau de volume de
examinat este adecvat nivelului, metodei END şi sectorului implicat şi că aceste zone sau volume
conţin discontinuităţi înregistrabile. Cerinţele referitoare la numărul de probe pentru examen şi
15

numărul de zone sau volume de examinat în cadrul examenelor practice pentru nivelul 1 şi pentru
nivelul 2 sunt date în anexa B.
8.2.3.5 Candidatul pentru nivelul 1 trebuie să respecte instrucţiunea (instrucţiunile) END
furnizată (furnizate) de examinator.
8.2.3.6 Candidatul pentru nivelul 2 trebuie să aleagă tehnica END aplicabilă şi să determine
condiţiile de lucru în relaţie cu un cod, un standard sau o specificaţie dată.
8.2.3.7 Pentru acele examene în care discontinuităţile sunt în mod normal înlocuite de surse
artificiale sau de date, candidatul pentru nivelul 1 trebuie să-şi demonstreze abilitatea de a instala şi
calibra echipamentul, de a-i verifica sensibilitatea şi de a înregistra datele examinării; candidatul
pentru nivelul 2 trebuie, de asemenea, să-şi demonstreze abilitatea de a interpreta şi de a evalua
datele examinării, înregistrate în prealabil.
8.2.3.8 Timpul alocat pentru examen depinde de numărul probelor şi de complexitatea lor.
Timpul mediu alocat trebuie definit de către organismul de certificare. Se recomandă ca timpul maxim
alocat pentru fiecare zonă sau volum examinat să fie:
a) pentru nivelul 1: 2 h;
b) pentru nivelul 2: 3 h.
8.2.3.9 Candidaţii pentru nivelul 2 trebuie să redacteze cel puţin o instrucţiune END adecvată
personalului de nivel 1, pentru o probă aleasă de examinator.
Timpul maxim alocat, recomandat pentru această parte a examenului, este de 2 h.
8.2.4 Notarea examenului de calificare pentru nivelul 1 şi nivelul 2
8.2.4.1 Examenele generale, specifice şi practice trebuie să fie notate separat. Atunci când se
realizează examene convenţionale pregătite în prealabil pe hârtie, un examinator trebuie să fie
responsabil cu notarea examenelor, prin compararea răspunsurilor cu răspunsuri tip. La latitudinea
organismului de certificare, pot fi utilizate sisteme de evaluare informatizate, care notează automat
răspunsurile candidatului în raport cu date înmagazinate şi notează totalitatea examenului scris în
conformitate cu algoritmi pregătiţi.
8.2.4.2 Notarea examenului practic trebuie să se bazeze pe punctele 1 până la 4 din tabelul 5,
cu coeficienţii de ponderare recomandaţi în funcţie de nivel şi metodă, după caz.
Tabelul 5 — Subiecte şi coeficienţi de ponderare pentru notare — Examen practic
16

Punct a Subiect
1
2
Cunoaşterea aparaturii END, inclusiv funcţionarea
şi verificarea reglajelor aparaturii.
Aplicarea END la proba pentru examen. Aceasta
constă din următoarele părţi:
pentru nivelul 2, alegerea tehnicilor şi
determinarea condiţiilor de lucru;
pregătirea (starea suprafeţei) şi examinarea
vizuală a probei;
17
1
Factor de ponderare
Nivelul
%
2
Nivelul
%
20 10
35 20
3
reglarea aparaturii;
efectuarea examinării;
operaţiile după examinare.
Detectarea şi raportarea discontinuităţilor şi,
pentru nivelul 2, caracterizarea acestora (poziţie,
orientare, dimensiuni şi tip) şi evaluarea lor.
45 55
4
Pentru nivelul 2, redactarea unei instrucţiuni scrise
pentru nivelul 1.
— 15
a
Tabelul D.1 dă îndrumări referitoare la detaliile suplimentare pentru fiecare dintre aceste
puncte, care ar trebui să fie luate în considerare, după caz, de către examinator.
8.2.4.3 Pentru a fi admisibil la certificare, candidatul trebuie să obţină o notă minimă de 70 % la
fiecare din părţile examenului (general, specific şi practic). În plus, la examenul practic trebuie să
obţină o notă minimă de 70 % pentru fiecare probă examinată şi pentru instrucţiunea END, dacă este
cazul.
8.2.4.4 Partea generală şi partea specifică ale examenului sunt evaluate prin compararea
răspunsurilor date de candidat cu răspunsuri tip aprobate de organismul de certificare. Fiecare
răspuns corect dă un punct iar nota atribuită examinării este suma punctelor obţinute. Pentru calculul
final, nota fiecărei examinări este exprimată în procente.
8.2.4.5 Pentru candidaţii de nivel 2, proba pentru care se elaborează instrucţiunea trebuie
evaluată cu o notare generală de 100 conform tabelului D.1. Celelalte probe (fără instrucţiuni) trebuie
evaluate cu o notare generală de 85 conform tabelului D.1 (a se vedea 8.2.4.2), iar nota finală trebuie
calculată prin înmulţire cu 100/85. Instrucţiunea trebuie evaluată cu o notare generală de 15 conform
tabelului D.1 (a se vedea 8.2.4.2) şi, pentru compararea cu valoarea de 70 % cerută în 8.2.4.3,
această valoare trebuie înmulţită cu 100/15.
Pentru AT, instrucţiunea END cerută poate fi întocmită pentru o probă care nu va fi examinată
în timpul examenului practic
8.3 Conţinutul şi notarea examenului pentru nivelul 3
8.3.1 Generalităţi

Toţi candidaţii pentru certificarea de nivel 3, indiferent de metoda END, trebuie să fi reuşit (cu o
notă ≥ 70 %) la examenul practic pentru nivelul 2 în sectorul şi metoda relevante, cu excepţia
elaborării instrucţiunilor END pentru nivelul 1 (a se vedea 8.2.3.9). Un candidat care este certificat
nivel 2 în aceeaşi metodă END şi acelaşi sector de produse sau care a reuşit la examenul practic
nivel 2 pentru metoda END într-un sector industrial aşa cum este definit în anexa A, este exceptat de
la susţinerea din nou a examenului practic pentru nivelul 2. Această excepţie este valabilă numai
pentru sectoarele de produse acoperite de sectorul industrial implicat şi, în oricare alte circumstanţe,
sectorul relevant este cel în care candidatul solicită certificarea pentru nivelul 3.
8.3.2 Examenul de bază
8.3.2.1 Acest examen scris trebuie să evalueze cunoştinţele candidatului în privinţa subiectelor
de bază, utilizând cel puţin numărul de întrebări cu răspunsuri multiple, indicat în tabelul 6. Întrebările
de examen trebuie alese într-un mod imprevizibil din colecţia de întrebări aprobată de organismul de
certificare, care este în vigoare în momentul examenului.
Tabelul 6 — Numărul minim de întrebări cerute pentru examenul de bază
Partea Subiect
A
B
C
Cunoştinţe în ştiinţa materialelor şi în tehnologia
proceselor.
Cunoaşterea sistemului de calificare şi certificare
al organismului de certificare, bazat pe acest standard
internaţional. Pentru acest examen poate fi autorizată
consultarea de lucrări.
Cunoaşterea generală a cel puţin patru metode,
aşa cum se cere pentru nivelul 2, alese de candidat
dintre metodele prezentate în articolul 1. Aceste patru
metode trebuie să includă cel puţin o metodă
volumetrică (UT sau RT).
18
Număr de
întrebări
25
10
15
pentru fiecare
metodă de
examinare (în
total 60)
8.3.2.2 Se recomandă ca examenul de bază să fie promovat primul, el rămânând valabil cu
condiţia ca primul examen referitor la metoda principală să fie promovat într-un termen de cinci ani
de la promovarea examenului de bază. Un candidat care deţine un certificat de nivel 3 valabil este
scutit de repetarea examenului de bază.
8.3.3 Examenul referitor la metoda principală
Acest examen scris trebuie să evalueze cunoaşterea de către candidat a subiectelor privind
metoda principală, utilizând numărul minim cerut de întrebări cu răspunsuri multiple, indicat în tabelul
7. Întrebările pentru examen trebuie alese într-un mod imprevizibil din colecţia de întrebări aprobată
de organismul de certificare, care este în vigoare în momentul examenului.

Tabelul 7 — Număr minim de întrebări cerute pentru examenul referitor la metoda
principală
Partea Subiect
D
E
F
Cunoştinţe de nivel 3 în raport cu metoda de examinare
aplicată.
Aplicarea metodei END în sectorul implicat, inclusiv
codurile, standardele, specificaţiile şi procedurile aplicabile.
Pentru acest examen poate fi autorizată consultarea de
lucrări în ceea ce priveşte codurile, standardele, specificaţiile
şi procedurile.
Redactarea uneia sau mai multor proceduri END în
sectorul implicat. Codurile, standardele, specificaţiile şi alte
proceduri aplicabile trebuie puse la dispoziţia candidatului.
Pentru un candidat care a redactat deja o procedură
END în cadrul unui examen de nivel 3 promovat, organismul
de certificare poate înlocui redactarea unei proceduri cu o
analiză critică a unei proceduri END existente acoperind
metoda şi sectorul relevante şi care conţine erori şi/sau
omisiuni.
8.3.4 Notarea examenelor de calificare pentru nivelul 3
8.3.4.1 Generalităţi
19
Număr de
întrebări
Notarea examenului de bază şi a celui referitor la metoda principală trebuie efectuate separat.
Pentru a fi admisibil la certificare, un candidat trebuie să promoveze atât examenul de bază cât şi cel
referitor la metoda principală.
Pentru cele trei părţi A, B şi C ale examenului de bază şi părţile D şi E ale examenului referitor
la metoda principală, se aplică cerinţele următoare.
Atunci când se realizează examene convenţionale pregătite în prealabil pe hârtie, un
examinator trebuie să fie responsabil cu notarea examenelor, prin compararea răspunsurilor date de
candidat cu răspunsuri tip aprobate de organismul de certificare. Fiecare răspuns corect dă un punct
iar nota atribuită examinărilor este suma punctelor obţinute. Pentru calculul final, nota fiecărei
examinări este exprimată în procente.
La latitudinea organismului de certificare, pot fi utilizate sisteme de evaluare informatizate, care
notează automat răspunsurile candidatului în raport cu date înmagazinate şi notează totalitatea
examenului scris în conformitate cu algoritmi pregătiţi.
8.3.4.2 Examen de bază
Pentru a promova examenul de bază, candidatul trebuie să obţină o notă de cel puţin 70 % la
fiecare din părţile A, B şi C.
30
20
—

8.3.4.3 Examen referitor la metoda principală
Pentru a promova examenul referitor la metoda principală, candidatul trebuie să obţină o notă
de cel puţin 70 % la fiecare din părţile D, E şi F.
A se vedea tabelul D.2 pentru ponderarea recomandată a probei de redactare a unei proceduri
END (partea F).
8.4 Desfăşurarea examenelor
8.4.1 Toate examenele trebuie să se desfăşoare în centre de examinare stabilite, aprobate şi
monitorizate de către organismul de certificare, direct sau prin intermediul unui organism de calificare
autorizat.
8.4.2 Cu ocazia examenului, candidatul trebuie să posede o dovadă valabilă a identităţii sale
şi o convocare oficială la examen, care trebuie arătate la cerere examinatorului sau
supraveghetorului.
8.4.3 Orice candidat care, în timpul examenului, nu se conformează regulilor sau comite un
act fraudulos sau este complice la un astfel de act, trebuie să fie exclus de la orice alt examen o
perioadă de cel puţin un an.
8.4.4 Atunci când se realizează examene convenţionale pregătite în prealabil pe hârtie,
documentele de examen trebuie validate şi aprobate de un examinator, iar notarea trebuie efectuată
în conformitate cu proceduri aprobate de organismul de certificare (a se vedea 8.2.4 şi 8.3.4). Atunci
când se utilizează sisteme de evaluare informatizate care selectează întrebările, prezintă examenul
"scris" al candidatului pe un calculator şi notează examenele, organismul de certificare trebuie să
valideze şi să aprobe sistemul de evaluare informatizat.
8.4.5 Examenele de calificare scrise (informatizate sau convenţionale) şi cele practice trebuie
supravegheate de un examinator sau de unul sau mai mulţi supraveghetori formaţi, plasaţi sub
responsabilitatea examinatorului.
8.4.6 Unui examinator nu trebuie să i se permită să examineze niciun candidat:
a) pe care l-a format în vederea examenului în perioada de doi ani de la data încheierii
activităţilor de formare;
b) care lucrează (permanent sau temporar) în aceeaşi facilitate ca şi examinatorul.
8.4.7 Cu aprobarea organismului de certificare, un candidat poate folosi propriul echipament
pentru susţinerea examenului practic.
8.4.8 Candidaţilor nu trebuie să li se permită să introducă în sala de examen niciun fel de
articole personale fără încuviinţarea specială a examinatorului.
20

8.5 Reexaminare
8.5.1 Un candidat respins datorită unei comportări contrare deontologiei trebuie să aştepte cel
puţin 12 luni înainte de a se prezenta din nou la un examen (a se vedea 8.4.3).
8.5.2 Un candidat care nu a obţinut nota cerută pentru promovare la oricare parte a
examenului, poate fi reexaminat a doua oară la partea (părţile) la care nu a reuşit, cu condiţia ca
reexaminarea să aibă loc nu mai devreme de o lună, doar dacă a încheiat în mod satisfăcător un
program ulterior de formare, acceptabil pentru organismul de certificare şi nici mai târziu de 2 ani
după examenul iniţial.
NOTE - În acest context, "părţile de examen" se referă la: pentru nivelurile 1 şi 2, examenele
general, specific şi practic; pentru examenul de bază de nivel 3, părţile A, B şi C; pentru examenul
referitor la metoda principală de nivel 3, părţile D, E şi F.
8.5.3 Un candidat care nu a reuşit la reexaminare trebuie să solicite şi să susţină din nou
examenul conform procedurii stabilite pentru candidaţii noi.
8.6 Excepţii privind examenele
8.6.1 Un candidat certificat de nivel 1 sau 2, care trece dintr-un sector în altul sau îşi adaugă
un sector în aceeaşi metodă END, nu trebuie să susţină decât examenul specific şi examenul practic
în metoda respectivă, corespunzătoare noului sector.
8.6.2 Un candidat certificat de nivel 3, care trece dintr-un sector în altul sau îşi adaugă un
sector în aceeaşi metodă END, este scutit de repetarea examenului de bază şi a părţii D de nivel 3
din examenul referitor la metoda principală (a se vedea tabelul 7).
9 Certificare
9.1 Administrare
Un candidat care îndeplineşte toate condiţiile trebuie să fie certificat, iar dovada acestei
certificări trebuie să fie disponibilă din partea organismului de certificare. Aceasta se poate realiza
prin emiterea de certificate pe suport de hârtie şi/sau legitimaţii (a se vedea 9.2) şi/sau prin
descărcarea şi afişarea electronică a informaţiilor relevante de pe site-ul web al organismului de
certificare.
9.2 Certificate şi/sau legitimaţii
Certificatele şi/sau legitimaţiile corespondente trebuie să cuprindă cel puţin:
21

a) numele şi prenumele persoanei certificate;
b) data pronunţării certificării;
c) data la care expiră valabilitatea certificării;
d) o referire la acest standard internaţional (ISO 9712:2012);
e) nivelul de certificare;
f) numele organismului de certificare;
g) metoda (metodele) END;
h) sectorul (sectoarele) aplicabil(e);
i) dacă este cazul, domeniul de aplicare al limitărilor certificării şi/sau al aplicaţiilor speciale;
j) un număr unic de identificare a persoanei;
k) semnătura persoanei certificate;
l) o fotografie a persoanei certificate, în cazul unei legitimaţii;
m) un dispozitiv de prevenire a falsificării în legitimaţiei, de exemplu, timbru sec, plastifiere etc.;
n) semnătura reprezentantului desemnat al organismului de certificare.
Poate exista un spaţiu special atît pe certificat cât şi pe legitimaţie pentru semnătura şi ştampila
angajatorului, prin care îl autorizează pe titularul certificatului să lucreze (a se vedea 3.21). Prin
aceasta angajatorul demonstrează că îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatele examinării.
9.3 Certificate digitale
9.3.1 Digital certification may be provided in lieu of or as well as physical (hard copy)
certificate(s). In this case, subject to compliance with national regulations, the following data are
available without request (online, at the website of the certification body) to interested parties:
⎯ denumirea legală, informaţii de contact şi, dacă este cazul, statutul referitor la acreditare al
organismului de certificare;
22

⎯ numele şi prenumele persoanei certificate;
⎯ un număr unic de identificare a persoanei certificate;
⎯ o imagine fotografică a persoanei certificate (datând din ultimii 10 ani);
⎯ datele de emitere şi de expirare a certificării;
⎯ domeniul de aplicare al certificării, inclusiv nivelul, metoda (ele) END şi sectorul (sectoarele)
aplicabile;
⎯ orice limitări ale certificării, dacă este cazul.
9.3.2 Atunci când datele menţionate în 9.3.1 pot fi imprimate direct de pe site-ul web al
organismului de certificare, rezultatul imprimării trebuie să cuprindă o dată a imprimării şi o declaraţie
care stipulează că valabilitatea actuală a certificării poate fi verificată pe site-ul web relevant.
9.4 Valabilitate
9.4.1 Generalităţi
Perioada maximă de valabilitate a certificatului este de cinci ani. Perioada de valabilitate trebuie
să înceapă (data de emitere acertificării) atunci când au fost îndeplinite toate cerinţele pentru
certificare (formare, experienţă, percepţie vizuală satisfăcătoare, reuşita la examen).
Certificarea este invalidată:
a) pe baza deciziei organismului de certificare, de exemplu, în cazul unei conduite
incompatibile cu procedurile de certificare sau care nu respectă un cod de etică, demonstrate;
b) dacă persoana devine incapabilă fizic să-şi execute sarcinile, pe baza examinării acuităţii
vizuale, efectuate anual sub responsabilitatea angajatorului;
c) dacă are loc o întrerupere semnificativă a activităţii (a se vedea 3.27) în domeniul metodei
pentru care persoana este certificată;
d) dacă persoana nu reuşeşte recertificarea, până când îndeplineşte cerinţele pentru
recertificare sau certificare iniţială.
9.4.2 Revalidare
23

Organismul de certificare trebuie să definească condiţiile de revalidare în cazurile 9.4.1, a) şi b).
For revalidation of the certification after a significant interruption, the individual shall pass a
recertification examination. The certification is revalidated for a new period of validity of five years
from the date of the revalidation Pentru revalidarea certificării după o întrerupere semnificativă,
persoana trebuie să susţină un examen de recertificare. Certificarea este revalidată pentru o nouă
perioadă de valbilitate de cinci ani de la data revalidării..
10 Reînnoire
10.1 La expirarea primei perioade de valabilitate şi în continuare la fiecare zece ani,
certificarea poate fi reînnoită de către organismul de certificare pentru o nouă perioadă de cinci ani,
prin prezentarea:
a) dovezii documentate a examinării acuităţii vizuale, satisfăcătoare în cursul ultimelor 12 luni;
b) dovezii documentate verificabile a activităţii satisfăcătoare continue, fără întreruperi
semnificative (a se vedea 3.27), în domeniul metodei şi sectorului pentru care este solicitată
reînnoirea certificării.
Dacă nu este satisfăcută condiţia b) de reînnoire, persoana trebuie să urmeze aceleaşi reguli
ca şi în cazul recertificării (a se vedea articolul 11).
10.2 Este responsabilitatea deţinătorului de certificat să iniţieze procedura cerută pentru
reînnoire. Dosarele de reînnoire trebuie prezentate cu şase luni înainte de data de expirare a
certificării. Ca excepţie şi pe baza deciziei organismului de certificare, pot fi luate în considerare
dosare prezentate până la 12 luni după data de expirare. După depăşirea acestei perioade nu se mai
admite nicio excepţie iar candidatului trebuie să i se permită să se prezinte la un examen de
recertificare.
11 Recertificare
11.1 Generalităţi
La expirarea fiecărei perioade secunde de valabilitate (la fiecare 10 ani), persoana certificată
poate fi recertificată de către organismul de certificare pentru o nouă perioadă de cinci ani sau mai
puţin, cu condiţia ca persoana să îndeplinească criteriile de recertificare specificate în 10.1 a) şi
condiţiile aplicabile decrise în continuare.
Este responsabilitatea deţinătorului de certificat să iniţieze procedurile cerute pentru obţinerea
recertificării. Dacă cererea de recertificare este făcută la mai mult de 12 luni după expirarea datei de
valabilitate, trebuie susţinut cu succes un examen complet (general, specific şi practic), pentru nivelul
1 şi nivelul 2 şi un examen referitor la metoda principală, pentru nivelul 3.
24

11.2 Nivelul 1 şi nivelul 2
11.2.1 Deţinătorii de certificate nivelurile 1 şi 2 care solicită recertificarea trebuie să
îndeplinească criteriile specificate în 10.1 b) şi să satisfacă 11.2.2.
11.2.2 Persoana trebuie să promoveze un examen practic care demonstrează menţinerea
competenţelor pentru efectuarea lucrărilor din domeniul de aplicare definit în certificat. Aceasta
trebuie să includă examinări de probe (a se vedea tabelul B.1) adecvate domeniului de aplicare al
certificării de revalidat şi, suplimentar, pentru nivelul 2, redactarea unei instrucţiuni aplicabile pentru
utlizarea de către personalul de nivel 1 (a se vedea 8.2.3.9). În cazul în care persoana nu reuşeşte
să obţină o notă de cel puţin 70 % pentru fiecare probă examinată (ponderată conform îndrumărilor
din tabelul 5) şi, pentru nivelul 2, pentru instrucţiune, trebuie să i se permită să repete de două ori
totalitatea examenului de recertificare după cel puţin şapte zile şi cel mai târziu după şase luni dela
prima susţinere a examenului de recrtificare.
În caz de nereuşită la cele două examene acceptabile, certificatul nu trebuie reînnoit şi, pentru
a obţine din nou certificarea pentru nivelul, sectorul şi metoda implicate, candidatul trebuie să solicite
o nouă certificare. În acest caz nu trebuie acordată nicio excepţie pentru examene în virtutea oricărei
alte certificări valabile deţinute.
11.3 Nivelul 3
11.3.1 Deţinătorii de certificate de nivel 3 care solicită recertificarea trebuie să furnizeze dovada
menţinerii calificării lor confirmate prin:
a) satisfacerea cerinţelor pentru nivelul 3 ale 1.3.2 pentru un examen scris;
b) îndeplinirea cerinţelor pentru un sistem structurat de creditare, aşa cum este dat în anexa C.
Persoana poate decide între examen şi sistemul de creditare pentru recertificare. Dacă este
ales sistemul de creditare şi acesta cere furnizarea de documente ale angajatorului sau accesul întrun
local al angajatorului, persoana trebuie să furnizeze o declaraţie scrisă de aprobare a
angajatorului.
În ambele cazuri (examen scris sau sistem de creditare), persoana trebuie să furnizeze o
dovadă documentată adecvată, acceptabilă de către organismul de certificare, a menţinerii
competenţei sale practice în metodă sau să suţină cu succes un examen practic pentru nivelul 2, aşa
cum este specificat în 11.2.2, cu excepţia redactării de instrucţiuni END.
11.3.2 Persoana trebuie să promoveze un examen scris care cuprinde cel puţin 20 de întrebări
privind aplicarea metodei de examinare în sectorul (sectoarele) implicat (implicate) care să
demonstreze înţelegerea tehnicilor, standardelor, codurilor sau specificaţiilor actuale din domeniul
END şi a tehnologiei aplicate şi, la latitudinea organismului de certificare, cinci întrebări suplimentare
referitoare la cerinţele schemei de certificare.
25

11.3.3 În cazul în care persoana nu reuşeşte să obţină o notă de cel puţin 70 % la examenul de
recertificare, trebuie să i se permită să repete de două ori totalitatea examenului de recertificare.
Perioada în care trebuie promovate toate examinările trebuie să fie de 12 luni, dacă nu există o
extensie a acesteia efectuată de organismul de certificare.
În caz de nereuşită la cele două examene acceptabile, certificatul nu trebuie reînnoit şi, pentru
a obţine din nou certificarea pentru sectorul şi metoda implicate, candidatul trebuie să promoveze
examenul adecvat referitor la metoda principală.
11.3.4 Un candidat care solicită sistemul de creditare şi nu îndeplineşte cerinţele acestuia
trebuie să fie recertificat în conformitate cu 11.3.2. În caz de nereuşită la prima încercare de
recertificare prin examen, trebuie să i se permită o singură repetare a examenului de recertificare în
perioada de 12 luni de la data solicitării recertificării prin sistemul de creditare.
12 Dosare
Organismul de certificare sau organismele sale de calificare autorizate trebuie să menţină:
a) o listă actualizată cu toate persoanele certificate, clasificate după nivel, metoda END şi
sector;
b) un dosar individual pentru fiecare candidat care nu a fost certificat, o perioadă de cel puţin
cinci ani de la data solicitării;
c) un dosar (dosare) individual(e) pentru fiecare persoană certificată şi pentru fiecare persoană
căreia i s-a anulat certificarea, care să conţină:
1) fotografie sau o imagine electronică, datând din ultimii 10 ani,
2) solicitările de candidatură,
3) documentele de examen, cum sunt chestionare, răspunsuri, descrierea probelor, înregistrări,
rezultatele examinărilor, procedurilele END şi fişele de notare,
4) documentele de reînnoire şi de recertificare, inclusiv dovada acuităţii vizuale şi a activităţii
continue,
5) motivele unei eventuale anulări a certificării.
Dosarele individuale trebuie păstrate în condiţii adecvate de securitate şi de confidenţialitate pe
durata valabilităţii certificatului şi încă cel puţin un ciclu complet de certificare expirarea certificării.
26

13 Perioada de tranziţie
13.1 Scopul acestui articol este de a permite iniţierea sistemului atunci când un organism de
certificare aplică programul de certificare pentru o metodă END care nu este cuprinsă încă în schema
sa sau atunci când se organizează un sector nou. Organismul de certificare poate numi temporar ca
examinatori persoane calificate corespunzător, pe o durată care să nu depăşească cinci ani de la
data implementării unei noi metode sau a unui nou sector (a se vedea 3.9), în scopul desfăşurării,
supravegherii şi notării examenelor de calificare. Perioada de implementare de cinci ani nu trebuie
folosită de către organismul de certificare ca mijloc de certificare a candidaţilor care nu îndeplinesc
toate cerinţele de calificare şi certificare ale acestui standard internaţional.
13.2 Persoană calificată corespunzător înseamnă că o astfel de persoană::
a) cunoaşte principiile END şi posedă cunoştinţe specifice în sectorul respectiv;
b) dispune de experienţă industrială în aplicarea metodei END;
c) posedă aptitudinea de a desfăşura examene;
d) este aptă să interpreteze chestionarul şi rezultatele examenelor de calificare.
13.3 In perioada de doi ani de la data numirii lor, aceşti examinatori trebuie să îşi
dobândească certificarea prin satisfacerea cerinţelor pentru recertificare aşa cum este descris în
11.3.1
14 Tranziţia între EN 473:2008, [4] ISO 9712:2005 şi acest standard internaţional
Orice certificare în conformitate cu EN 473:2008 [4] şi/sau ISO 9712:2005, pronunţată înainte de
publicarea acestui standard internaţional, rămâne valabilă până la următoarea etapă obligatorie în
procesul de certificare, adică reînnoirea recertificării, care trebuie efectuată în conformitate cu acest
standard internaţional..
Orice certificare în conformitate cu acest standard internaţional este considerată că
îndeplineşte cerinţele celor două standarde EN 473:2008 şi ISO 9712:2005; în consecinţă, orice
cerinţă de certificare conform unuia sau celuilalt dintre cele două standarde este îndeplinită printr-o
certificare în conformitate cu acest standard internaţional.
Calificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
Formarea profesională a adulţilor, în ţara noastră, face obiectul preocupărilor Consiliului
Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA) care are rol consultativ în fundamentarea şi
promovarea politicilor şi strategiilor de formare profesională a adulţilor. Acest organism autorizează
furnizorii de pregătire profesională a adulţilor, care pot fi universităţi, centre de pregătire, centre de
perfecţionare, asociaţii profesionale etc.
27

Centrul de formare trebuie să-şi demonstreze capabilitatea înainte de începerea cursului prin
depunerea unui dosar cu documente la organismul care va organiza examenul de autorizare.
Documentele trebuie să ateste faptul că centrul respectiv are prevăzută activitatea de formare în
statut, are spaţiile şi dotările necesare pentru organizarea cursurilor de formare şi are lectori agreaţi
de organismul de autorizare, certificaţi la un nivel superior celui pentru care predau (dacă predă
cursanţilor pentru nivel 2, este necesar ca lectorul să deţină nivelul 3).
Standard
ocupaţional
+
SR EN 473
Profesare
în domeniu
nereglementat,
în Romania
C N F P A
Autorizare
Centru de
formare
Curs de
specializare END:
metoda; nivelul.
Examen de absolvire
Certificat de absolvire
Înscriere:
- cerere (nivel, metodă)
- certificat de absolvire
- dovadă experienţă
- certificat medical
Supraveghere
Înnoire periodică
Recertificare
28
Solicitant
Inscriere:
- cerere curs END
(nivel, metodă);
- adeverinţă. de studii.
Aviz curs
Organism de certificare:
ISCIR, AFER, CNCAN
Examen de
certificare
(autorizare)
Certificat de
competenţă
(autorizaţie)
Profesare in
domeniul
reglementat,
în România

SR EN 473
Schema obţinerii unui certificat de competenţă
în examinări nedistructive pentru a profesa în România
Solicitant
Centru de
formare
Curs de
specializare END:
metoda; nivelul.
Examen de absolvire
Certificat de absolvire
Înscriere:
- cerere (nivel, metodă)
- certificat de absolvire
- dovadă experienţă
- certificat medical
Supraveghere
Înnoire periodică
Recertificare
Recunoastere
centru
Aviz
curs
Organism de certificare
recunoscut în UE
29
Examen de
certificare
(autorizare)
Certificat de
competenţă
(autorizaţie)
Profesare in
domeniul
END în
Uniunea
Europeană
Inscriere:
- cerere curs END
(nivel, metodă)
- adeverinţă. de
studii.
Organism
european de
acreditare
Acreditare
organism de
certificare din
România
Schema obţinerii unui certificat de competenţă
în examinări nedistructive, pentru a profesa în Uniunea Europeană
Furnizorii de pregătire profesională a adulţilor eliberează certificate de absolvire, în urma
desfăşurării unor programe de iniţiere / perfecţionare / speciali-zare. În domeniul examinăriilor
nedistructive, se organizează cursuri de specializare pentru absolvenţi de liceu sau şcoli
echivalente sau pentru absolvenţi ai învăţă-mântului superior. Aceste certificate permit absolventului
cursului de specializare să practice ocupaţia pentru care s-au pregătit, pe teritoriul ţării noastre şi, de
curând, şi în UE. Excepţie fac unele domenii reglementate în care, este necesară, în plus, şi o

autorizare (certificare) din partea unui organism independent de certificare, de exemplu ISCIR
(pentru cazane, recipienţi sub presiune şi instalaţii de ridicat), sau AFER (pentru material rulant),
autorizarea fiind acordată numai absolvenţilor cursului de specializare.
Numărul minim de ore recomandat, pentru pregătire, este specificat în normele CR11 şi EN
473 pentru fiecare metodă . Accesul direct pe nivelul 2 necesită cumularea orelor recomandate
pentru nivelele 1 şi 2. Pentru cursanţii cu studii superioare, normele, mai sus menţionate, admit o
reducere cu 50% a numărului minim de ore recomandat pentru pregătire.
Absolvirea cursului de specializare este marcată printr-un examen organizat de centrul de
formare, în faţa unei comisii de examen alcătuită din reprezentanţi ai centrului, ai forului care
coordonează la nivel naţional activitatea de formare profesională a adulţilor şi care va elibera
certificatul de absolvire a cursului (în ţara noastră, Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a
Adulţilor CNFPA) şi reprezentanţi ai instituţiei care va organiza examenul de autorizare (de exemplu,
ISIM CERT END, ISCIR, CNCAN, AFER, TÜV, LLOYD etc.).
Examenul constă într-o probă teoretică scrisă, o probă practică şi întrebări adresate de comisie
absolventului. În urma examenului, dacă se obţine un anumit punctaj, cursantul este declarat admis,
după care primeşte un Certificat de absolvire şi o anexă descriptivă, în care sunt precizate
competenţele obţinute
Certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
Certificarea, conform normelor europene EN 45000, este acţiunea prin care o terţă parte
demonstrează că este, în mod rezonabil, îndreptăţită să se aştepte că un produs/proces/serviciu
este conform cu condiţiile specificate. În cazul de faţă, terţa parte este un organism independent de
certificare. Pe baza unei proceduri agreate, el demonstrează calificarea unui operator în examinări
nedistructive, pentru o metodă, un nivel şi un sector industrial şi-i eliberează acestuia un certificat de
competenţă.
De regulă, la acordarea certificatului, denumit uneori şi autorizaţie, se au în vedere: calificarea
persoanei respective (pe baza certificatului de absolvire), experienţa în domeniu şi aptitudinile fizice.
Participarea la examenul de autorizare. După ce se vor îndeplini cerinţele privind perioada
de practică (v. tab. 9.2), la cererea organizaţiei din care provine absolventul sau la solicitarea
personală a acestuia, instituţia cu drept de autorizare (de fapt un organism de certificare)
organizează examenul de autorizare (ISCIR, CNCAN etc.). În urma absolvirii acestui examen,
absolventul primeşte autorizaţia care-i dă dreptul să lucreze ca operator în specializarea dobândită
şi domeniul de competenţă al organismului de certificare şi să semneze documente adecvate
nivelului de pregătire (I, II sau III). Acest document are valabilitate o anumită perioadă timp,
prestabilită şi cunoscută. În timpul valabilităţii documentului, persoana certificată este sub
supravegherea organismului de certificare. După expirarea termenului, valabilitatea certificatului se
poate prelungi pe o altă perioadă.
Observaţii:
- Există o variantă încă nefinalizată, actualmente în fază de propunere, prin care personalul
poate să îşi facă pregătirea pe cont propriu, ca autodidact, şi apoi să se prezinte doar la
examenul de autorizare. Si acest traseu implică şi dovedirea prin documente a unei perioade
de practică, efectuată într-un laborator acreditat.
- Până în prezent, marea majoritate a persoanelor calificate în domeniul END, au solicitat
autorizare ISCIR sau CNCAN şi doar un procent încă mic, cca 20 % doresc alt tip de
recunoaştere.
Metodele şi specialităţile de examinare nedistructivă pentru care se eliberează autorizaţii în
România, conform, normelor specificate, sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1 — Metode şi termeni abreviaţi
Metoda END Termeni abreviaţi
Examinare prin emisie acustică AT
30

Metoda END Termeni abreviaţi
Examinare prin curenţi turbionari ET
Examinare prin termografie cu radiaţii infraroşii TT
Verificarea etanşeităţii LT
Examinare magnetoscopică MT
Examinare cu lichide penetrante PT
Examinare radiografică RT
Verificarea tensiunilor cu traductor tensometric ST
Examinare cu ultrasunete UT
Examinare vizuală VT
Observaţii:
- În cazul în care autorizaţia se solicită pentru toate specialităţile unei metode, în autorizaţie
se va trece doar simbolul metodei.
- În cazul în care autorizaţia se solicită numai pentru anumite specialităţi dintr-o metodă, în
autorizaţie se va trece simbolul metodei urmat de simbolul specialităţilor, în paranteză.
- În cazul în care autorizaţia se solicită pentru personal care va lucra pe o instalaţie automată
de examinări nedistructive, în autorizaţie se va trece litera A, înaintea metodei.
Condiţii pentru autorizare
După susţinerea examenului de absolvire a cursului şi obţinerea certificatului de absolvire,
personalul şcolarizat se poate prezenta la examenul de autorizare doar după parcurgerea unei
perioade de practică.
Stagiul minim de practică în vederea autorizării, precizat în luni, pentru fiecare metodă şi nivel,
are o durată precizată în tabelul 2.
Tabelul 2 — Cerinţe minime de formare
Metoda END
B — Metoda prin
U variaţia presiunii
LT C — Metoda cu gaz
trasor
Nivelul 1
h
31
Nivelul 2
h
Nivelul 3
h
AT 40 64 48
ET 40 48 48
24 32 32
24 40 40
MT 16 24 32
PT 16 24 24
ST 16 24 20
TT 40 80 40
RT 40 80 40
UT 40 80 40
VT 16 24 24
NOTĂ - Pentru RT, orele de formare nu includ formarea în
domeniul protecţiei împotriva radiaţiilor.

Stagiul de practică se poate efectua în cadrul laboratorului de examinări nedistructive acreditat,
al agentului economic de unde provine cursantul sau în alte laboratoare, care întrunesc aceleaşi
condiţii privind recunoaşterea şi tipul de lucrări efectuate.
Examenul de autorizare este ultima etapă în certificarea personalului. Acesta constă dintr-o
probă teoretică şi o probă practică, în faţa unei comisii desemnată de autoritatea cu drept de
autorizare.
Cerinţele precizate în CR11 şi EN 473 pentru accesul la examen sunt: vârsta minimă 18 ani,
absolvirea unei forme de învăţământ obligatoriu (minim şcoală profesională sau liceu pentru nivel 2),
absolvirea unui curs de pregătire în vederea certificării avizat şi, în plus, îndeplinirea condiţiilor de
sănătate necesare pentru a putea efectua examinări nedistructive aplicând metoda pentru care
urmează a fi autorizat.
Din punct de vedere medical, vor fi admise să lucreze, în domeniul examinărilor nedistructive
persoanele care, în urma verificării medicale, îndeplinesc următoarele cerinţe:
- acuitatea vizuală naturală sau corectată să fie suficient de bună, astfel încât persoana
respectivă să poată citi literele nr.1 de pe tabloul Jaeger, de la o distanţă minimă de 30 cm;
- să distingă şi să diferenţieze contrastul dintre culorile folosite în cadrul metodei de
examinare nedistructivă pentru care urmează să fie autorizat;
- să aibă abilitatea de a percepe teste tip mozaic (Ortho – Rather) cu punerea în evidenţă a
cel puţin opt plăcuţe de acest tip sau similare;
- în unele cazuri, să aibă capacitatea de a lucra la înălţime, capacitatea de efort fizic sau alte
cerinţe special impuse în cazul în care autorizaţia este solicitată pentru a lucra cu radiaţii
penetrante.
Pentru autorizarea de nivel 3 este necesar ca, pe lângă condiţiile precizate mai sus pentru
nivelul 2, persoanele interesate să efectueze o perioadă de practică în domeniu, ca personal
autorizat de nivel 2, cuprinsă între 2 şi 8 ani, în funcţie forma de învăţământ iniţial absolvită.
În plus, normele precizează că este necesar ca persoanele respective să aibă cunoştinţe şi
aptitudini privind:
- elemente şi principii generale privind examinarea nedistructivă industrială;
- cunoştinţe teoretice şi practice care să permită stabilirea celei mai adecvate tehnici de
examinare;
- aptitudini generale pentru interpretarea şi compararea diverselor coduri, standarde,
prescripţii tehnice şi specificaţii cu privire la examinările nedistructive;
- cunoştinţe generale cu privire la posibilităţile şi limitele celorlalte metode de examinare
nedistructivă;
- proprietăţi fizico-mecanice ale materialelor;
- principii fundamentale ale fabricaţiei şi tehnologiei produselor;
- prelucrarea materiilor prime, procese metalurgice, produse de bază, producerea
semifabricatelor şi a lingourilor;
- procedee de turnare, tratamente termice;
- procedee de prelucrare prin deformare plastică la rece şi la cald (laminare, extrudare,
tragere, forjare liberă şi în matriţă;
- sudarea, placarea, recondiţionarea;
- finisarea suprafeţelor şi protecţia coroziunii.
În rezumat, o persoană care doreşte să activeze în domeniul examinărilor nedistructive,
trebuie să parcurgă următoarele etape :
- să – şi definitiveze studiile generale (învăţământ mediu sau superior);
- să urmeze unul sau mai multe cursuri de specializare, câte unul pentru fiecare metodă
pentru care se solicită specializarea, începând cu nivelul 1 sau direct nivelul 2, şi să obţină
certificatul de absolvire;
32

- să demonstreze aptitudinile fizice, necesare pentru practicarea acestei ocupaţii (starea de
sănătate);
- să acumuleze experienţă în domeniu şi să demonstreze prin acte doveditoare acest lucru;
- să susţină examenul de certificare (autorizare);
- la expirarea perioadei de valabilitate a certificatului (autorizaţiei) să-şi reînoiască certificarea
sau să se recertifice, conform procedurii organismului independent de certificare.
9.4. Standardul ocupaţional
În concepţia CNFPA, a fi competent într-o ocupaţie, presupune:
- a aplica cunoştinţe tehnice de specialitate;
- a analiza şi a lua decizii;
- a folosi creativitatea;
- a lucra împreună cu alţii, ca membru al unei echipe;
- a comunica eficient;
- a te adapta la mediul în care se desfăşoară munca respectivă;
- a face faţă situaţiilor neprevăzute.
După cum se observă, unele competenţe se pot dobândi în procesul de calificare, altele prin
autoeducare, iar altele sunt intrinseci persoanei respective. Pentru a afla lista competenţelor cerute
operatorilor END, accesaţi site-ul web w.w.w.cnfpa.ro/standarde ocupaţionale.
Competenţele necesare unui operator care lucrează în domeniul END sunt descrise sintetic în
standardul ocupaţional (în Romania A25/2007 din domeniul: Construcţii de maşini, mecanică fină,
echipamente şi aparatură, cod COR: 315204) pentru ocupaţia: Operator control nedistructiv.
Descrierea ocupaţiei
Operatorul control nedistructiv se ocupă cu: verificarea produselor, materialelor sau
structurilor reale pe baza unor specificaţii tehnice prestabilite pentru a evidenţia neconformităţi şi a
stabili nivelul de calitate folosind mijloace de investigare specifice. Controlul (examinarea)
nedistructiv(ă) presupune:
- analiza documentaţiei aferente controlului /examinării nedistructiv /e: planul de inspecţie,
procedurile de lucru, standardele sau normele care precizează criteriile de acceptabilitate a
defectelor, documentaţia impusă de beneficiar privind nivelul de calitate al produsului
examinat;
- alegerea metodei de examinare adecvate relevării defectelor (neconformităţilor sau
imprefecţiunilor) posibile: cu ultrasunete, cu radiaţii penetrante, cu lichide penetrante, cu
pulberi magnetice, cu curenţi turbionari, de verificare a etanşeităţii, prin analiza emisiei
acustice, prin termografiere etc.;
- stabilirea tehnicii optime şi, implicit, a echipamentului necesar aplicării metodei de
examinare;
- stabilirea accesoriilor şi consumabilelor: palpatoare, filme, cuplanţi, lichide penetrante,
pulberi etc.;
- etalonarea sistemului de examinare în raport cu produsul examinat şi cu condiţiile prevăzute
de către beneficiar pentru examinare (beneficiarul impune adeseori criteriile de
acceptabilitate ale defectelor sau standardul după care să se lucreze sau etaloanele cu care
să se calibreze);
- stabilirea parametrilor de examinare specifici metodei;
- efectuarea examinării propriu zise;
- interpretarea indicaţiilor de defect şi completarea raportului de examinare;
- înregistrarea rezultatelor.
Operatorul control nedistructiv furnizează informaţiile tehnice necesare la elaborarea
documentaţiei specifice de către departamentul „Calitate”: proceduri/ instrucţiuni de lucru – fişa
33

tehnică de examinare (cu excepţia planului de examinări nedistructive, care, în mod normal, este
conceput de către proiectant).
Operatorul de control nedistructiv execută examinări nedistructive, care presupun încercări ce
nu afectează integritatea obiectelor examinate.
- În normele (prescripţiile tehnice elaborate de ISCIR) naţionale sunt precizate, în prezent,
şase metode de examinare nedistructivă, pentru care este necesară certificarea
personalului operator (ultrasunete, radiaţii penetrante, lichide penetrante, pulberi magnetice,
curenţi turbionari, verificarea etanşeităţii). În standardele europene în vigoare sunt opt
metode de examinare nedistructivă pentru care este necesară certificarea personalului (în
plus faţa de cele 6 precizate la nivel naţional sunt: neutronografia şi emisia acustică).
Examinarea nedistructivă vizează adeseori produse sau materiale de foarte mare importanţă
sau periculozitate: şine de cale ferată sau de tramvai, recipienţi sudaţi şi conducte care funcţionează
sub presiune, componente de ascensoare, teleferice, aeronave, componente ale centralelor
nucleare, material rulant, piese de autovehicule, componente ale echipamentelor militare ceea ce
implică o mare responsabilitate din partea operatorului control nedistructiv şi temeinice cunoştinţe
teoretice şi abilităţi practice necesare aplicării corecte a metodei de examinare pentru a obţine
rezultate credibile şi bine fundamentate.
Ocupaţia de Operator control nedistructiv cuprinde un ansamblu de activităţi efectuate în cadrul
unui laborator de Examinări Nedistructive (sau pe teren), conform unui plan de examinări sau de
inspecţie, elaborat de proiectantul produsului sau de către Departamentul Calitate al unei organizaţii.
Operatorii examinează din punct de vedere calitativ materiale, produse sau structuri şi furnizează
informaţiile necesare luării deciziei ADMIS / RESPINS privind calitatea acestora.
Adeseori, un acelaşi produs sau material este supus unor examinări multiple, prin mai multe
metode de examinare nedistructivă, aşa încât să poată fi semnalate toate tipurile de neconformităţi
posibile, specifice materialului / produsului examinat.
Ocupaţia de operator în controlul nedistructiv are strânse legături cu ocupaţiile specifice
încercărilor distructive ale materialelor şi cu cele din domeniul calităţii.
Caracteristicile generale ale ocupaţiei de Operator control nedistructiv sunt:
- ocupaţia implică activităţi de laborator sau pe teren;
- operatorii folosesc proceduri, norme, standarde, desene, instrucţiuni şi documente prin care
se defineşte calitatea produsului;
- ocupaţia implică un înalt nivel de responsabilitate, conştiinciozitate şi seriozitate în muncă
(o eventuală superficialitate poate conduce la consecinţe foarte grave);
- operatorii utilizează aparate complexe, cu valoare mare, adeseori computerizate şi
accesorii, etaloane, traductoare care trebuie folosite cu grijă şi pricepere;
- efectuarea unei examinări implică utilizarea unui sistem de examinare, incluzând aparatura
de măsurare, materiale de bază sau auxiliare şi operatorul prin procedurile / instrucţiunile de
lucru utilizate;
- după efectuarea examinărilor operatorii trebuie să consemneze rezultatele în documente
specifice, să efectueze înregistrări riguroase şi conştiincioase;
- ocupaţia necesită: cunoştinţe temeinice, simţ tehnic, imaginaţie, inteligenţă, profesionalism,
spirit organizatoric, disciplină tehnică, răbdare, atenţie, spirit de echipă, capacitate de
exprimare clară şi concisă, simţul răspunderii, rigurizitate, corectitudine, cinste, atenţie şi
capacitate de a asculta şi de a înţelege nuanţat.
Unităţile de competenţă din standard sunt precizate în tabelul 9.3
Categorii de
competenţe
34
Titlul unităţii
FUNDAMENTAL Comunicarea interactivă la locul de muncă
E Lucrul în echipă
Tabelul 9.3

Utilizarea calculatorului
GENERALE PE Aplicarea normelor de sănătate şi securitate în
DOMENIUL DE muncă şi a normelor PSI
ACTIVITATE Aplicarea procedurilor de calitate
SPECIFICE
COMUNE
Întocmirea raportului de examinare
Stabilirea metodei/tehnicii de examinare a
produsului
Elaborarea planului de examinare
Pregătirea suprafeţei în vederea examinării
Pregătirea examinării
Opţională Elaborarea procedurilor de lucru
Specifice pe Examinare cu radiaţii penetrante
ocupaţii Întreţinere echipamente - examinare cu radiaţii
penetrante
Examinare cu ultrasunete
Întreţinere echipamente - examinare cu
ultrasunete
Examinare cu lichide penetrante
Întreţinere echipamente - examinare cu lichide
penetrante
Examinare cu particule magnetice
Întreţinere echipamente – examinare cu
particule magnetice
Examinare cu curenţi turbionari
Întreţinere echipamente – examinare cu curenţi
turbionari
Examinare pentru verificarea etanşeităţii
Întreţinere echipamente – examinare pentru
verificarea etanşeităţii
La fiecare unitate de competenţă se precizează următoarele cerinţe:
- Gama de variabile
Exemplu de gamă de variabile pentru unitatea de competenţa nr. 1:
Interlocutori: superiori ierarhici, beneficiari, membrii colectivului sau echipei de lucru,
colective de muncă similare, reprezentanţi ai organismelor de supraveghere, operatori de
nivel inferior, pe care trebuie să-i îndrume şi a căror activitate trebuie coordonată.
Surse de informare: ordine de serviciu, documentaţii tehnice/normative, documente de
evidenţă şi raportare a activităţii, cataloage de componente, instrucţiuni de serviciu.
Informaţii despre activitate: lucrări executate/neexecutate/lucrări recepţinate/nerecepţionate/materiale/subansamble.
- Activităţi
Exemplu de activităţi pentru unitatea de competenţă nr. 1: analiza în echipă, a
documentaţiei tehnice; analiza obiectului de examinat; stabilirea echipei de lucru; consultări
cu şefii ierarhici privind echipamentul disponibil; organizarea unor examinări pe teren;
informări periodice pentru îmbunătăţirea calităţii produsului; analiza criteriilor de
acceptabilitate a defectelor; verificarea documentelor.
35

- Canale de comunicare: formale – definite prin structura organizatorică în vederea realizării
sarcinilor specifice şi informale - în cadrul echipei de lucru.
- Forme de comunicare: orală sau scrisă; verbală / nonverbală.
- Tipuri de comunicare: verticală (între niveluri ierarhice diferite cu sens
ascendent/descendent), orizontală sau diagonală. Comunicarea se face cu superiorii
ierarhici, colegii, beneficiarii lucrării sau colective de muncă din alte unităţi economice.
- Mijloace de comunicare: directă, documente de evidenţă şi raportare a activităţii, reţeaua
telefonică de comunicare, intranet, e-mail, fax.
- Ghid pentru evaluare
Exemplu la unitatea de competenţă nr.1
Cunoştinţele necesare se referă la: terminologia de specialitate, standarde naţionale şi
internaţionale în domeniu, mijloace de comunicare, surse de informare. La evaluare se
urmăreşte: capacitatea de a comunica eficient în situaţii concrete, capacitatea de a se
exprima oral şi în scris, capacitatea de argumentare, tonul utilizat şi atitudinea faţă de
interlocutor, capacitatea de a se adapta la interlocutor şi la situaţii neprevăzute.
36

Certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
9.5. Programe minimale
Pentru recunoaşterea pregătirii, efectuate exclusiv în centre autorizate în acest
sens, normele internaţionale impun parcugerea unor capitole de curs în mod
obligatoriu şi efectuarea unor lucrări practice de laborator.
În cele ce urmează sunt prezentate programele minimale pentru acele calificări
pentru care se fac şcolarizări în Romania. În numărul de ore sunt incluse cursuri +
activităţi practice de laborator
9.5.1. Programa analitică VT
Numărul minim de ore pentru nivel 2 este de 40 ore.
1. Introducere: definirea examinării vizuale; istoria examinării vizuale;
aplicaţii ale examinării vizuale, defecte detectabile.
2. Noţiuni fundamentale, vederea: ochiul ca aparat optic, sistemul receptor;
vederea – mecanismul formării imaginilor, acomodarea (fiziologia vederii, limitări),
adaptarea; vederea binoculară, iluzii optice, îmbunătăţirea imaginii; vederea cromatică
– perturbări; metode de verificare a vederii – acuitatea vizuală şi vederea culorilor,
iluminarea: noţiuni fundamentale despre lumină; mărimi fizice, contrast, culoare,
reflexie, refracţie; măsurarea iluminarii; nivele de iluminare recomandate.
3. Tehnici de iluminare pentru inspecţie, caracteristicile (atributele)
obiectului examinat: curăţenia, culoarea, starea suprafeţei, textura şi reflectanţa,
geometria, factorii ambientali şi fiziologici: iluminarea, atmosfera, confortul, distanţa,
poziţia şi înălţimea, oboseala, sănătatea, atitudinea psihică a observatorului, percepţia
vizuală, ce văd ochii, ce reţin ochii, când percepţia este eronată, ce doreşte
proiectantul, ce urmăreşte inginerul să fie văzut; randamentul vizual, contrastul,
orbirea, metode de vizualizare directă şi la distanţă.
4. Echipamentul: oglinzi, prisme, lupe, lentile, microscoape, instrumente de
mărire, instrumente pentru examinarea unor suprafeţe interioare sau greu accesibile,
endoscoape boroscoape, (endoscoape rigide) şi fibroscoape (endoscoape flexibile),
alegerea dotării pentru endoscopie, calitatea imaginii în cazul endoscoapelor rigide şi
flexibile, accesorii pentru înregistrare, accesorii optice şi mecanice, televiziune cu
circuit închis CCT (Closed Circuit Television), combinaţia de endoscoape şi de
camere CCD (Charge-coupled devices), utilizarea camerelor CCD la examinarea
vizuală, mijloace auxiliare, sisteme bazate pe calculator, sisteme de poziţionare şi de
transport în examinarea vizuală la distanţă, surse de lumină, tehnici de iluminare şi
iluminare specială, filtre optice, instrumente de măsurare (rigle, lere, calibre etc.),
echipamente pentru examinarea la distanţă, periscoape, binocluri.
5. Discontinuităţi de material, discontinuităţi inerente, discontinuităţi de
procesare primară: discontinuităţi în piese forjate, discontinuităţi în produse laminate,
discontinuităţi de tragere, extrudare şi perforare, discontinuităţi în piese turnate,
1

2
Introducere în defectoscopia nedistructivă
discontinuităţi produse la sudare, la brazare şi lipire, discontinuităţi de procesare
secundară, discontinuităţi produse în exploatare, discontinuităţi induse ambiental.
6. Examinarea vizuală conform procedurilor specifice, documentaţia, momentul,
tipul şi metodologia examinarii vizuale: definirea problemei de control,
caracteristici de verificat şi tipul examinării, efectuarea examinării, alegerea
parametrilor: obiectivele inspecţiei, puncte de verificare a inspecţiei, planuri de
eşantionare pentru examinarea vizuală, metode de eşantionare, planuri de eşantionare
pentru testarea unor caracteristici, scheme de inspecţie, proceduri documentate,
standarde de examinare / calibrare, rapoarte şi alte documente.
7. Criterii de acceptare / respingere: pe bază subiectivă (calitativ) şi pe bază
obiectivă (cantitativ), evaluarea rezultatelor conform criteriilor de acceptare
8. Înregistrări şi rapoarte: metodă subiectivă şi metodă obiectivă, metode de
înregistrare.
9. Protecţia în examinarea optico-vizuală: protecţie la surse de lumină şi de
radiaţii, factorul termic, pericolul “albastru”, fotosensibilizanţi, recomandări de
protecţie vizuală.
10. Standarde si norme cu privire la examinarea optico-vizuală: standarde
emise de Asociaţia de Standardizare din România (ASRO), standarde emise de
Comitetul European de Standardizare (CEN), standarde emise de instituţii / organisme
naţionale de standardizare. Terminologie asociată cu examinarea optico-vizuală
11. Inspectarea instalaţiilor industriale: exemple de aplicaţii, endoscopia în
combinaţie cu alte metode END, metode de măsurare a caracteristicilor de interes,
stabilite prin examinare vizuală, metoda mecanică de măsurare, metoda de măsurare a
umbrei, metode de măsurare în sistemul OLYMPUS
9.5.2. Programa analitică MT
Numărul minim de ore, care include teorie şi lucrări practice de laborator, este
precizat în tabelul 9.4 pentru nivelele I şi II.
Tabelul 9.4
Nivel \ Norma CR 11 – ISCIR / EN 473
I 16
II 24
Obs.: numărul de ore se poate reduce în funcţie de nivelul de pregătire la cursanţilor.
1. Introducere. Noţiuni de bază privind examinarea MT. Generalităţi: noţiuni
despre electricitate, producere şi unităţi de măsură, legea lui Ohm, circuit în serie şi
circuit în paralel, curent continuu şi curent alternativ, aparate de măsură în
electricitate, noţiuni despre magnetism: magneţi, poli magnetici, câmp magnetic –
proprietăţi, materiale influenţate de câmpul magnetic, electromagnetism, inducţia
2

Certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
electromagnetică, materiale influenţate de câmpul magnetic: materiale paramagnetice,
materiale diamagnetice, materiale feromagnetice.
2. Generalităţi privind examinarea cu pulberi magnetice: domeniul de
aplicabilitate, scopul examinării cu particule magnetice, principiile fundamentale ale
metodei, câmp magnetic de magnetizare, inducţie magnetică. permeabilitate,
magnetizaţie, histerezis, câmp de dispersie, magnetizarea cu ajutorul curentului
electric, câmp magnetic circular, crearea câmpului magnetic circular, direcţia şi
intensitatea câmpului magnetic circular, regula mâinii drepte, distribuţia câmpului
circular produs de curentul continuu: într-un conductor nemagnetic solid, într-un
conductor nemagnetic gol, într-un conductor magnetic solid, într-un conductor
magnetic gol, într-un conductor magnetic gol, folosind un conductor central,
distribuţia câmpului circular produs de curentul alternativ: într-un conductor magnetic
solid, într-un conductor magnetic gol, câmp magnetic în piese prin care trece curentul
electric: în piese lungi, solide, cilindrice şi cu formă regulată, în piese cu o formă
neregulată, în piese tubulare, în piese cu găuri prelucrate, fante, caneluri etc.,
discontinuitati detectabile cu ajutorul câmpului magnetic circular; câmp magnetic
longitudinal, crearea campului magnetic longitudinal, sensul şi intensitatea câmpului
magnetic longitudinal creat în bobină, localizarea inducţiei şi a sensibilităţii maxime,
discontinuităţi detectate cu ajutorul câmpului magnetic longitudinal, avantajele
magnetizării longitudinale, dezavantajele magnetizării longitudinale.
3. Clasificarea metodelor de magnetizare în funcţie de aliajul piesei
examinate, configuraţia geometrică a piesei examinate, starea suprafeţei piesei, tipul
curentului de magnetizare: curentul continuu, curentul alternativ, curentul pulsant,
direcţia câmpului magnetic, secvenţa operaţiilor, valoarea densităţii fluxului.
4. Echipamente pentru examinarea cu particule magnetice: considerente
cu privire la alegerea echipamentelor, tipuri de curenţi de magnetizare, echipamente de
examinare manuală, echipamente de inspecţie fixe, semiautomate şi automate,
dispozitive şi accesorii, alegerea si exploatarea echipamentelor pentru examinarea cu
particule magnetice, verificarea echipamentelor de magnetizare si supravegherea
magnetizării. Considerente cu privire la alegerea echipamentelor, particularitatile
curentului continuu, efectul de adâncime, surse de curent continuu, particularităţile
curentului alternativ, efectul ciclic, efectul pelicular, fenomenul de selfinducţie, surse
de curent alternativ, curentul continuu pulsant, comparaţie cu curentul continuu,
particularitătile curentului continuu în alternanţă simplă, surse de curent continuu
pulsant, aplicatii tipice, echipamente de examinare manuală, echipamente de tip
portabil, juguri electromagnetice (electromagneţi portabili), juguri magnetice (magneţi
permanenţi portabili), generatoare de curent cu electrozi de contact, echipamente de
tip staţionar, aparate universale de control, aparate speciale de control, echipamente de
inspecţie fixe, semiautomate şi automate, echipamente de inspecţie mecanizate,
echipamente de inspectie semiautomatizate şi automatizate, dispozitive si accesorii,
mijloace de manipulare, instrumente şi mijloace auxiliare de vizualizare, lampa UV,
instrumente de mărire, alegerea şi exploatarea echipamentelor pentru examinarea cu
particule magnetice, verificarea echipamentelor de magnetizare si supravegherea
magnetizării.
3

4
Introducere în defectoscopia nedistructivă
5. Tehnologia examinării cu pulberi magnetice: pregătirea produselor
supuse examinării, precurăţirea suprafeţei piesei supuse examinării, magnetizarea
piesei supusă examinării, clasificarea metodelor de magnetizare, metoda continuă de
magnetizare, metoda de magnetizare prin remanenţă, alegerea mediului de detecţie şi a
metodei de aplicare a pulberii, pulberi magnetice, caracteristicile pulberilor magnetice,
clasificarea pulberilor magnetice în funcţie de fluidul purtător, clasificarea metodelor
magnetice în funcţie de tipul pulberii, avantajele şi dezavantajele metodei magnetice
uscate, avantajele şi dezavantajele metodei magnetice umede, aplicarea şi utilizarea
pulberilor magnetice, aplicarea şi utilizarea pulberilor uscate, aplicarea şi utilizarea
pulberilor umede, aplicarea şi utilizarea slamurilor / vopselelor magnetice, aplicarea şi
utilizarea polimerilor magnetici, verificarea mediilor de detecţie.
6. Interpretarea indicaţiilor: clasificarea indicaţiilor, interpretarea
indicaţiilor, discontinuităţi existente în materiale, sensibile la controlul magnetic,
discontinuitţi inerente, discontinuităţi de fabricaţie, discontinuităţi de exploatare,
măsurarea iluminării şi iradierii.
7. Înregistrări, prescripţiile tehnice ISCIR cu privire la criteriile de acceptare
a indicaţiilor apărute in urma examinărilor cu particule magnetice.
8. Demagnetizarea: principiul demagnetizării, metode de demagnetizare,
post-curăţarea, raţiuni pentru demagnetizare, raţiuni pentru renunţare la
demagnetizare, principiul demagnetizarii, metode de demagnetizare, demagnetizare în
bobină folosind curent alternativ, demagnetizare în bobină folosind curent continuu,
demagnetizare cu ajutorul jugului, demagnetizare cu ajutorul cablului flexibil,
influenţa materialului şi a câmpului coercitiv asupra demagnetizării. Punctul Curie,
recomandări utile pentru demagnetizare, echipamente pentru demagnetizare, metode
de verificare a eficientei demagnetizarii.
9. Concluzii privind examinarea cu pulberi magnetice: sensibilitatea
controlului cu pulberi magnetice, avantajele si limitările metodei de examinare cu
pulberi magnetice. Concluzii privind examinarea cu pulberi magnetice, comparaţie cu
alte metode: metoda radiografică, examinarea cu lichide penetrante, examinarea cu
ultrasunete, examinarea cu curenţi turbionari.
10. Norme şi standarde în vigoare referitoare la MT: STAS 10042 – 90
Control nedistructiv magnetic. Terminologie, STAS 8539 – 85 Defectoscopie cu
pulberi magnetice, Standardele ASTM seria E referitoare la MT, Prescripţiile tehnice
ISCIR, Normele tehnice ASME.
11. Norme de securitate şi sănătate ocupaţională în domeniul PM: protecţia
fizică, protecţia împotriva electroşocurilor, reglementările legale privind protecţia
muncii.
12. Lucrări practice:
- Alegerea metodelor de magnetizare şi determinarea parametrilor tehnici
ai examinării: realizarea practică a schemelor de magnetizare;
măsurarea intensităţii curentului elecvtric de magnetizare şi a
parametrilor câmpului magnetic, folosirea sondelor Berthold şi ASTM.
4

Certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
- Aplicarea examinarii MT la diferitele categorii de piese: examinarea
arborilor, examinarea îmbinărilor sudate, examinarea pieselor turnate
sau forjate cu configuraţie complicată, întocmirea rapoartelor de
examinare.
- Iluminarea şi observarea suprafeţelor examinate: iluminarea cu lumină
albă, iluminarea cu radiaţii UV, folosirea fluxmetrului pentru măsurare
parametrilor, adaptarea operatorului la condiţiile de observare.
- Întocmirea documentelor necesare examinării: întocmirea unui plan de
END, întocmirea unei proceduri sau instrucţiuni de lucru, întocmirea
fişei de neconformitate, întocmirea raportului de produs neconform.
9.5.3. Programa analitică PT
Numărul minim de ore, care include teorie şi lucrări practice de laborator, este
precizat în tabelul 9.5 pentru nivelele I şi II.
Tabelul 9.5
Nivel \ Norma CR 11 – ISCIR / EN 473
I 16
II 24
Obs.: numărul de ore se poate reduce în funcţie de nivelul de pregătire la cursanţilor.
1. Introducere: prezentarea şi analiza terminologiei specifice domeniului
examinărilor nedistructive, conform normelor: STAS 12509 – 86 Metode de control
nedistructiv. Clasificare şi terminologie şi ASTM E 1316 – 1992 Terminology for
Nedistructive Examination. Locul PT în ansamblul metodelor END.
2. Documentele sistemului calităţii utile în examinarea PT: proceduri şi
instrucţiuni de lucru; planuri de inspecţie; planuri de examinare; rapoarte de
examinare; rapoarte pentru produse neconforme; fişe de neconformitate; fişe de
trasabilitate.
3. Neconformităţi, defecte, imperfecţiuni şi discontinuităţi specifice
diverselor categorii de produse şi materiale: Noţiuni (SR EN ISO 9000 – 2001), SR
EN ISO 6520-1/99 Clasificarea imperfecţiunilor geometrice din îmbinările sudate de
materiale metalice prin topire. Clasificare şi terminologie. SR EN ISO 6520-2/99
Clasificarea imperfecţiunilor geometrice din îmbinările sudate de materiale metalice
prin presiune. Clasificare şi terminologie. STAS 6656 – 80 Defectele produselor
laminate, extrudate şi trase din oţel. Clasificare şi terminologie. STAS 6092/1 şi 2 –
83 Defectele pieselor forjate din oţel şi materiale metalice neferoase. Clasificare şi
terminologie. STAS 782 – 79 Defectele pieselor turnate. Clasificare şi terminologie.
STAS 12077 - 82 Defectele pieselor lipite. Clasificare şi terminologie. STAS 10354 –
81 Defectele suprafeţelor tăiate termic. Clasificare şi terminologie.
5

6
Introducere în defectoscopia nedistructivă
4. Noţiuni de bază privind examinarea PT: starea lichidă, tensiunea
superficială, umectarea suprafeţelor, legea lui Jurin, principiile fundamentale ale
metodei, cum lucrează penetranţii, indepărtarea penetrantului, acţiunea developantului.
5. Produse de examinare disponibile: clasificarea in funcţie de condiţiile de
vizualizare, clasificarea în funcţie de metoda de îndepărtare a penetrantului,
clasificarea in funcţie de sensibilitate. aplicaţii şi limitări, penetranţii şi proprietăţile
lor, penetranţi cu contrast de culoare sau fluorescenţi, lavabili direct cu apă, penetranţi
cu contrast de culoare sau fluorescenţi, nelavabili direct cu apă, penetranţi post
emulsifiabili, penetranţi îndepărtabili cu solvent, penetranţi speciali, proprietăţile
diverselor tipuri de lichide penetrante.
6. Tehnologia examinării cu lichide penetrante: alegerea tipurilor de lichide
penetrante in funcţie de condiţiile de examinare si de piesele sau materialele ce
urmează a fi examinate, utilizări recomandate pentru principalele tipuri de lichide
penetrante, alegerea tipurilor de lichide penetrante în funcţie de natura materialelor,
pregătirea si/sau precurăţarea suprafeţei supuse examinării cu lichide penetrante,
pregătirea suprafeţei, curăţarea suprafeţei supusă examinării, aplicarea penetrantului
pe suprafaţă şi penetrarea, timpul de penetrare, îndepărtarea excesului de penetrant,
uscarea suprafeţei, aplicarea developatului pe suprafaţă şi developarea, examinarea,
examinarea suprafeţelor pieselor, adaptarea la întuneric, interpretarea indicaţiilor.
7. Staţii de inspecţie, instalaţii manuale, instalaţii automate, control prin
aplicare locală, instalaţii de aplicare prin pulverizare, echipamente speciale, alegerea
echipamentului pentru o sarcina specifică.
8. Spaţii de inspecţie: camere de inspecţie închise, cabinete mici obscurizate,
inspecţie in spaţiu deschis, mese de lucru, instrumente si mijloace auxiliare de
vizualizare, mijloace de manipulare, postcurăţarea (curăţarea finală) şi protecţia
împotriva coroziunii.
9. Indicaţii obţinute la examinarea cu lichide penetrante: semnificaţiile
indicaţiilor, indicaţii relevante, indicaţii nerelevante, indicaţii neconcludente,
momentul apariţiei indicaţiilor si persistenta lor, factori care influenteaza apariţia
indicaţiilor, prescripţiile tehnice ISCIR cu privire la criteriile de acceptare a
indicaţiilor apărute in urma examinărilor cu lichide penetrante.
10. Concluzii privind examinarea PT: verificări de control, concluzii privind
examinarea cu lichide penetrante, sensibilitatea examinării cu lichide penetrante,
avantajele si dezavantajele metodei de examinare cu lichide penetrante. comparaţie cu
alte metode, norme şi standarde în vigoare referitoare la examinarea PT.
11. Norme de securitate şi sănătate ocupaţională: protecţie fizică, protecţie
chimică: în cazul penetranţilor, în cazul îndepărtătorilor, în cazul developanţilor.
12. Lucrări practice:
- Determinarea condiţiilor de utilizare a materialelor pentru examinarea
PT: vizibilitatea penetrantului; contrastul penetrant – developant;
poziţia de examinare.
6

Certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
- Stabilirea şi aplicarea tehnologiei de examinare PT: examinarea
îmbinărilor sudate cap la cap prin topire; examinarea pieselor din
materiale nemetalice; înregistrarea rezultatelor.
- Iluminarea suprafeţelor examinate: iluminarea în lumină albă;
iluminarea în lumină ultravioletă; direcţia de iluminare; măsurarea
parametrilor de iluminare; adaptarea operatorului la condiţiile de
iluminare.
- Determinarea sensibilităţii examinării PT.
- Întocmirea unui plan pentru examinări nedistructive.
- Întocmirea unei proceduri de lucru pentru PT.
9.5.4. Programa analitică ET
Numărul minim de ore, care include teorie şi lucrări practice de laborator, este
precizat în tabelul 9.6 pentru nivelele I şi II.
Tabelul 9.6
Nivel \ Norma CR 11 – ISCIR / EN 473
I 40
II 40
Obs.: numărul de ore se poate reduce în funcţie de nivelul de pregătire la cursanţilor.
1. Introducere, prezentarea şi analiza terminologiei specifice domeniului
examinărilor nedistructive, conform normelor în vigoare. Locul ET în ansamblul
metodelor END, avantajele şi limitele examinării cu curenţi turbionari, domenii de
aplicabilitate; documentele sistemului calităţii utile în examinarea ET: proceduri şi
instrucţiuni de lucru; planuri de inspecţie; planuri de examinare; rapoarte de
examinare; rapoarte pentru produse neconforme; fişe de neconformitate; fişe de
trasabilitate.
2. Neconformităţi, defecte, imperfecţiuni şi discontinuităţi specifice
diverselor categorii de produse şi materiale conform standardelor în vigoare, defecte
detectabile cu ajutorul curenţilor turbionari.
3. Norme specifice: STAS 10785 – 79 Defectoscopie cu curenţi turbionari.
Terminologie. STAS 12789 – 89 Defectoscopie cu curenţi turbionari. Controlul ţevilor
din materiale metalice neferomagnetice. Condiţii tehnice generale. STAS 12514 – 85
Feritometrie magnetică. Clasificare şi terminologie
4. Bazele fizice ale examinării cu curenţi turbionari (ET), câmp electric şi
câmp magnetic, generarea câmpului, electromagnetic, fenomenul inducţiei
electromagnetice: câmpul electric variabil, câmpul magnetic variabil, legea inducţiei
electromagnetice (legea lui Faraday), legea lui Lenz, proprietăţile electrice şi
magnetice ale materialelor, mărimi specifice: inductanţa, reactanţă inductivă,
impedanţă, fază.
7

8
Introducere în defectoscopia nedistructivă
5. Principiul examinării cu curenţi turbionari, cauzele apariţiei curenţilor
turbionari, scheme de principiu a examinării cu curenţi turbionari, repartiţia curenţilor
turbionari în piesele examinate: repartiţia la suprafaţa, formarea semnalului, influenţa
discontinuităţilor, repartiţia în profunzime, adâncimea de penetrare standard,
adâncimea de penetrare efectivă, generatoare de frecvenţă, proprietăţile materialelor
care influenţează curenţii turbionari: conductivitatea electrică, permeabilitate
magnetică, forma şi dimensiunile piesei, efectele prezenţei defectelor asupra curenţilor
turbionari, ocolirea defectelor.
6. Bobina - traductorul folosit la examinările cu curenţi turbionari, impedanţa
unei bobine şi factorii care o influenţează (conductibilitatea, permeabilitatea,
frecventa)., diagrama vectorială a impedanţelor, caracteristicile geometrice ale
bobinei: număr de spire, diametrul sârmei, dimensiuni, bobina aplicate, bobine de
trecere, parametrii care influenţează cuplajul dintre bobină şi material: bobine aplicate,
bobine de trecere, lift - off, efectul de margine, factorul de umplere (fill factor), efectul
de capăt (end effect), clasificarea traductoarelor folosite la controlul cu curenţi
turbionari: traductoare aplicate, traductoare de trecere, traductoare parametrice,
traductoare transformator, scheme, construcţie, caracteristici.
7. Echipamente de examinare cu curenti turbionari, generatoare de
frecvenţă., punţi de măsură şi echilibrare, amplificatoare, discriminatoare de fază,
circuite de compensare pentru lift-off, filtre de frecvenţă, montaje electrice de folosire
a bobinelor: bobine simple, bobine duble, bobine multiple, scheme absolute, scheme
diferenţiale, indicatoare: instrumente de măsură analogice, instrumente de măsură
digitale, osciloscoape, moduri de prezentare a rezultatelor examinării, clasificarea
echipamentelor de examinare cu curenţi turbionari: defectoscoape, structuroscoape,
grosimetre, echipamente universale, echipamente specializate.
8. Tehnici de examinare cu curenţi turbionari, examinarea impedanţei,
măsurarea conductibilităţii electrice, analiza reactanţei, analiza de fază, calibrarea
sistemului de examinare, aplicaţii: detectarea fisurilor, sortarea materialelor,
măsurarea grosimilor straturilor neconductoare pe suport conductor electric,
măsurarea grosimii materialelor nemetalice subţiri (folii), sortarea după duritate,
verificarea structurilor obţinute prin tratament termic, examinarea ţevilor, întocmirea
unei tehnologii de control: alegerea frecvenţei optime, întocmirea unei proceduri de
examinare cu curenţi turbionari, înregistrări.
9. Examinarea diverselor categorii de produse examinarea arborilor,
examinarea ţevilor sudate, examinarea altor produse, măsurarea grosimii straturilor
nemetalice, depuse pe suport metalic, evaluarea unor caracteristici electrice ale
materialelor.
10. Concluzii, comparaţie între examinarea cu curenţi turbionari şi alte metode
de examinare, metode complementare, avantajele şi dezavantajele examinării cu
curenţi turbionari, performanţe.
11. Norme de securitate şi sănătate ocupaţională în domeniul ET: protecţia
fizică, protecţia împotriva electroşocurilor, reglementările legale privind protecţia
muncii.
8

Certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
13. Lucrări practice:
- Cunoaşterea aparatelor analogice şi digitale, identificarea
componentelor unui sistem de examinare şi a posibilităţilor de reglare a
parametrilor de examinare
- Determinarea condiţiilor de examinare ET: alegerea tipului de traductor
şi a schemei de examinare, stabilirea parametrilor regimului de
examinare.
- Stabilirea şi aplicarea tehnologiei de examinare ET: examinarea ţevilor
sudate longitudinal prin topire; examinarea pieselor sudate;
înregistrarea rezultatelor.
- Evidenţierea efectului de margine, estimarea adâncimii de detectare în
funcţie de natura materialului examinat şi a parametrilor electrici.
- Măsurarea grosimilor straturilor depuse.
- Determinarea sensibilităţii examinării ET.
- Întocmirea unui plan pentru examinări nedistructive.
- Întocmirea unei proceduri de lucru pentru ET.
9.5.5. Programa analitică RT
Numărul minim de ore, care include teorie şi lucrări practice de laborator, este
precizat în tabelul 9.7 pentru nivelele I şi II.
Tabelul 9.7
Nivel \ Norma CR 11 – ISCIR / EN 473
I 40
II 80
1. Introducere. Noţiuni de bază privind examinarea RT, prezentarea şi analiza
terminologiei specifice domeniului examinărilor nedistructive, conform normelor:
STAS 12509 – 86 Metode de control nedistructiv. Clasificare şi terminologie şi
ASTM E 1316 – 1992 Terminology for Nedistructive Examination. Locul RT în
ansamblul metodelor END. Documentele sistemului calităţii utile în examinarea RT:
proceduri şi instrucţiuni de lucru; planuri de inspecţie; planuri de examinare; rapoarte
de examinare; rapoarte pentru produse neconforme; fişe de neconformitate; fişe de
trasabilitate.
2. Neconformităţi, defecte, imperfecţiuni şi discontinuităţi specifice
diverselor categorii de produse şi materiale conform standardelor în vigoare, defecte
detectabile cu ajutorul radiaţiilor penetrante.
3. Noţiuni teoretice privind examinarea RT, introducere, principii generale
ale examinǎrii cu radiaţii penetrante, spectrul electromagnetic, radiaţia penetrantǎ,
radiografie, radiometrie, radiografia industrialǎ, comparare cu alte metode, domenii de
aplicare.
9

10
Introducere în defectoscopia nedistructivă
4. Principii fizice, natura radiaţiilor penetrante, raze X, raze gama, alte radiaţii
penetrante, principalele proprietăţi ale radiaţiilor penetrante utile în defectoscopie,
interacţia dintre radiaţia penetrantǎ şi materie, ionizare, absorbţie, difuzie.
5. Surse de radiaţii, surse de radiaţii X, descrierea aparaturii, tubul Roentgen,
principii de funcţionare, betatronul, acceleratoare liniare, surse de radiaţii gama şi alte
tipuri de radiaţii, surse de raze gama, surse de raze beta, surse de neutroni, mărimi
caracteristice ale fiecărui tip de radiaţii, comparaţie între radiaţia X şi gama.
6. Principii de bază ale radiografierii: geometria expunerii, ecrane
radiografice, casete radiografice, compoziţia filmelor radiografice industriale,
interacţiunea dintre radiaţia penetranta şi filmul radiografic, radiografierea, filme
radiografice, formate, tipuri, producerea imaginilor pe film, imaginea latentă,
neclaritatea filmului, densitatea de înnegrire, calculul timpului de expunere, clase şi
tipuri de filme radiografice, curbe senzitometrice, ecrane intensificatore, granulaţii
etc., alegerea filmelor radiografice, producerea imaginilor pe materiale fluorescente,
producerea imaginilor cu ajutorul dispozitivelor electronice, calitatea imaginii
radiografice, sensibilitatea radiografica, contrastul radiografic, efectul ecranelor
radiografice, indicatori de calitate a imaginii radiografice, penetrametre, neclaritatea
geometrică, manipularea filmelor, încărcarea în casete, procesare, camera obscură,
verificarea camerei obscure, procesarea manuală a filmelor radiografice, procesarea
automată a filmelor radiografice, cauzele obţinerii unor radiografii nesatisfacatoare in
urma procesării filmelor radiografice.
7. Tehnici de expunere radiografică: expunerea printr-un perete, expunerea
dublu perete, expunerea panoramică, expunerea cu filme multiple, alegerea numărului
de expuneri, amplasarea indicatoarelor de calitate şi a penetrametrelor.
8. Alegerea surselor de radiaţii X sau gama în funcţie de produsul care
trebuie examinat, interpretarea filmelor radiografice, negatoscoape, condiţii cu privire
la negatoscop şi la camera de interpretare, identificarea radiografiilor, măsurarea
densităţii de înnegrire, prezentarea indicaţiilor de defect.
9. Tehnologia examinării cu radiaţii penetrante a diferitelor tipuri de piese:
Radiografierea îmbinărilor sudate prin topire, radiografierea îmbinărilor sudate prin
presiune, radiografierea pieselor turnate, radiografierea ansamblurilor aflate în
funcţiune, fluoroscopia ţevilor sudate şi a altor categorii de piese, tomografia
industrială cu radiaţii penetrante.
10. Norme şi standarde în vigoare referitoare la examinarea RT: SR EN
444:1996 Examinări nedistructive. Principii generale pentru examinarea radiografică
cu radiaţii X şi gama a materialelor metalice, SR EN 584 – 1: 1996 Examinări
nedistructive. Film pentru radiografiere Partea 1: Clasificarea sistemelor de filme
pentru radiografiere industrială, SR EN 584 –2 : 1996 SR EN 584 – 1: 1996 Examinări
nedistructive. Film pentru radiografiere industrială. Partea II: Controlul prelucrării
filmului cu ajutorul valorilor de referinţă, SR EN 462 – 1: 1996 Examinări
nedistructive. Calitatea imaginii radiografiilor. Partea 1: Indicatori de calitate a
imaginii (tip fire). Determinarea indicelului de calitate a imaginii, SR EN 462 – 2:
1996 Examinări nedistructive. Calitatea imaginii radiografiilor. Partea 2: Indicatori de
10

Certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
calitate a imaginii (tip cu trepte şi găuri). Determinarea indicelului de calitate, SR EN
462 – 3: 1996 Examinări nedistructive. Calitatea imaginii radiografiilor. Partea 3:
Clase de calitate a imaginii pentru metale feroase, SR EN 462 – 4: 1996 Examinări
nedistructive. Calitatea imaginii Partea 4: Evaluarea experimentală a indicilor de
calitate a imaginii, STAS 6606/2–86 Defectoscopie cu radiaţii penetrante. Examinarea
radiografică a îmbinărilor sudate prin topire, STAS 6606/3–86 Defectoscopie cu
radiaţii penetrante. Examinarea radiografică a pieselor turnate din materiale feroase.
standardele ASTM seria E referitoare la RT, normele ASME referitoare la RT
11. Norme de securitate şi sănătate ocupaţională RT: radioprotecţie, acţiunea
radiaţiilor asupra ţesuturilor vii, mărimi fizice şi fiziologice utilizate în radioprotecţie,
aparatură de avertizare, norme şi legislaţie în vigoare privind protecţia împotriva
radiaţiilor, alte măsuri generale de protecţie împotriva accidentelor, dozimetrie,
CNCAN, organisme internaţionale.
12. Lucrări practice:
- Cunoaşterea şi exploatarea surselor de radiaţii. Generatoare Roentgen:
componenţă, caracteristici, reglare, protecţie..Surse de radiaţii gama:
tipuri de radionuclizi, conservare, exploatare, protecţie. Alegerea sursei
de radiaţie optime.
- Formarea imaginii radiografice, influenţa direcţiei de iradiere asupra
imaginii radiografice, influenţa distanţei sursă-film şi piesă-film asupra
imaginii radiografice, utilizarea filtrelor şi intensificatorilor de radiaţii,
măsurarea densităţii de înnegrire.
- Folosirea indicatoarelor de calitate a imaginii, tipuri de ICI, alegerea ICI
şi amplasarea lor, stabilirea calităţii imaginii radiografice pe baza ICI
- Radiografierea diferitelor categorii de piese, stabilirea parametrilor de
radiografiere pentru o piesă, utilizarea standardelor privind
radiografierea, radiografierea îmbinărilor sudate cap la cap,
radiografierea îmbinărilor sudate în colţ, radiografierea pieselor turnate,
întocmirea raportului de examinare RT.
- Citirea şi interpretarea radiografiilor, validarea radiografiilor pe baza
densităţii de înnegrire şi a sensibilităţii radiografice, identificarea şi
caracterizarea indicaţiilor, folosirea colecţiilor de radiografii-etalon,
adoptarea deciziei A/R.
- Redactarea documentelor necesare examinării la RT, întocmirea unui
plan de END, întocmirea planului de radiografiere, întocmirea unei
proceduri sau instrucţiuni de lucru, întocmirea fişei de neconformitate,
întocmirea raportului de produs neconform.
9.3.6. Programa analitică UT
Numărul minim de ore, care include teorie şi lucrări practice de laborator, este
precizat în tabelul 9.8 pentru nivelele I şi II.
Tabelul 9.8
11

12
Nivel \ Norma CR 11 – ISCIR / EN 473
I 40
II 80
Introducere în defectoscopia nedistructivă
1. Introducere. Prezentarea şi analiza terminologiei specifice domeniului
examinărilor nedistructive, conform normelor: STAS 12509 – 86 Metode de control
nedistructiv. Clasificare şi terminologie şi ASTM E 1316 – 1992 Terminology for
Nedistructive Examination. Locul UT în ansamblul metodelor END.
2. Documentele sistemului calităţii utile în examinarea UT: proceduri şi
instrucţiuni de lucru; planuri de inspecţie; planuri de examinare; rapoarte de
examinare; rapoarte pentru produse neconforme; fişe de neconformitate; fişe de
trasabilitate.
3. Neconformităţi, defecte, imperfecţiuni şi discontinuităţi specifice
diverselor categorii de produse şi materiale conform normelor în vigoare. Defecte
detectabile prin examinarea cu ultrasunete.
4. Bazele fizice ale examinării cu ultrasunete: sunete, infrasunete, ultrasunete,
proprietăţile fundamentale ale sunetelor, frecvenţa, vibraţii ultrasonore, aplicaţii ale
vibraţiilor ultrasonore, viteza de propagare în diferite medii, lungimea de undă,
principiile propagării undelor ultrasonore, tipuri de unde ultrasonice: unde
longitudinale, unde transversale (de forfecare), unde de suprafaţa, unde de placă,
impedanţa acustică, fenomene produse la interfaţa a doua medii cu impedanţa acustica
diferită, reflexia, refracţia, transformarea modului de vibraţie, difracţia, dispersia si
atenuarea undelor ultrasonore.
5. Producerea undelor ultrasonore: posibilităţi de generare a US,
piezoelectricitatea, materiale piezoelectrice, traductori ultrasonori: principiu,
construcţie, clasificare, caracteristicile traductorilor ultrasonori, materiale
piezoelectrice, cristale şi materiale sintetice, factorul de cuplaj electromecanic, relaţia
dintre frecvenţă şi grosimea materialului piezoelectric, amortizarea, caracteristicile
geometrice, frecvenţa, caracteristicile fasciculului ultrasonor, câmpul apropiat, câmpul
îndepărtat, unghiul de divergenţă al fascicolului, traductori focalizaţi, lentile US,
traductori normali, traductori unghiulari ficşi şi regabili, traductori matriceali.
6. Metode şi tehnici de examinare cu ultrasunete: metoda impulsului
transmis, metoda impulsului reflectat, metoda ecourilor repetate, examinarea prin
contact: cu incidenţa normală, cu incidenţă oblică, cu unde de suprafaţă, cu unde de
placă, metoda rezonanţei, examinarea prin imersie.
7. Aparate şi echipamente folosite în UT, defectoscopul ultrasonic: schema
bloc, descriere, posibilităţi de reglare, prezentarea rezultatelor: A, B, C, D, E etc.
prezentări combinate, etalonarea defectoscoapelor: blocuri de calibrare standardizate,
metodologia etalonării, informatizarea echipamentelor de control cu ultrasunete,
automatizarea examinării cu ultrasunete: echipamente semiautomate sau automate
specializate (pentru examinarea barelor, ţevilor, îmbinărilor sudate), descrierea
circuitului bazei de timp, descrierea circuitului generatorului de impulsuri şi al
12

Certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
sistemului de amplificare, descrierea modului de vizualizare pe tipuri de ecrane,
aparate de examinare cu înregistrare a datelor, aparate analogice, aparate digitale,
softuri specializate, meniuri şi posibilităţi de reglare şi comandă.
8. Etapele efectuării examinării UT, funcţionarea, verificarea, reglarea si
etalonarea aparatelor si echipamentelor de examinare nedistructivă cu ultrasunete,
etaloane, blocuri de calibrare, blocuri de referinţă – utilizarea lor, modul de verificare
a traductoarelor ultrasonore, alegerea parametrilor de examinare: frecvenţa, tipul şi
caracteristicile geometrice ale traductorului (dimensiuni, unghiul fascicolului, zona
moartă etc.), alegerea mediilor de cuplare, stabilirea modului de explorare: tehnici de
investigare, tehnica în tandem, calculul parametrilor deplasării, examinarea prin
contact; examinarea în imersie, utilizarea blocului de referinţă, localizarea
discontinuităţilor, măsurarea dimensiunilor discontinuităţilor, diagrama DAC.
diagrama AVG.
9. Evaluarea rezultatelor, proceduri de lucru, hărţi de examinare, înregistrări:
rapoarte de examinare, factori ce influenţează examinarea cu ultrasunete, interpretare,
dimensiunile, forma geometrică şi localizarea discontinuităţilor în raport cu suprafaţa
pe care se face examinarea, prevederi tehnice ISCIR cu privire la criteriile de
acceptare a discontinuitatilor din materiale.
10. Norme şi standarde în vigoare referitoare la UT, STAS 6914 - 90 Control
nedistructiv acustic. Defectoscopie ultrasonică. Terminologie.
11. Norme de securitate şi sănătate ocupaţională. Norme generale. Norme
specifice domeniului END.
13. Lucrări practice:
- Traductoare ultrasonice: palpatoare normale; palpatoare înclinate.
Palpatoare dublu-cristal. Traductoare pentru examinarea prin imersie.
Traductoare speciale. Determinarea practică şi prin calcul a zonei
moarte şi a câmpului apropiat.
- Defectoscopul ultrasonic. Defectoscoape analogice. Defectoscoape
digitale. Componenţă. Tipuri. Reglare. Etalonarea defectoscoapelor US
pe baza standardelor.
- Interacţiunea fasciculului ultrasonor cu materia. Propagarea undelor US
în diferite materiale. Atenuarea undelor US. Reflexia şi refracţia
undelor ultrasonore. Difracţia.
- Etalonarea defectoscoapelor, blocurile de etalonare K1, K2, K3, K4.
- Alegerea traductoarelor, cuplantului şi metodei de examinare, în funcţie
de natura materialului, de carateristicile produsului examinat şi de
exigenţele impuse.
- Examinarea diferitelor categorii de produse: examinarea îmbinărilor
sudate cap la cap, examinarea materialelor placate, examinarea plăcilor,
examinarea ţevilor şi barelor. întocmirea rapoartelor de examinare.
13

14
Introducere în defectoscopia nedistructivă
- Examinarea în imersie, examinarea cu mai multe canale, utilizarea
aparatului şi traductoarelor cu unghi de incidenţă reglabil electronic
- Localizarea şi măsurarea defectelor, estimarea formei şi poziţiei
defecetlor, măsurarea defectelor mari, măsurarea defectelor mici,
- Redactarea documentelor necesare examinării UT: întocmirea unui plan
de END, întocmirea unei proceduri, instrucţiuni de lucru pentru
utilizarea aparaturii, întocmirea fişei de neconformitate, întocmirea
raportului de produs neconform.
9.5.6. Programa analitică LT
Numărul minim de ore, care include teorie şi lucrări practice de laborator, este
precizat în tabelul 9.7 pentru nivelele I şi II.
Tabelul 9.7
Nivel \ Norma CR 11 – ISCIR / EN 473
I 40
II 80
Obs.: numărul de ore se poate reduce în funcţie de nivelul de pregătire la cursanţilor.
1. Prezentare introductivă, terminologie şi norme de referinţă, prezentarea şi
analiza terminologiei specifice domeniului examinărilor nedistructive, conform
normelor: STAS 12509 – 86. Metode de control nedistructiv. Clasificare şi
terminologie şi ASTM E 1316 – 1992 Terminology for Nedistructive Examination,
Section E. Documentele calităţii specifice domeniului proceduri şi instrucţiuni de
lucru; planuri de inspecţie, planuri de examinare, rapoarte de examinare, rapoarte
pentru produse neconforme etc.
2. Neconformităţi, defecte, imperfecţiuni, discontinuităţi specifice diverselor
categorii de produse, generatoare de neetanşeităţi.
3. Aspecte teoretice de bază privind verificarea etanşeităţii: principiile de
bază ale verificării etanşeităţii, fenomene, mărimi fizice legi şi principii, folosite la
verificarea etanşeităţii, terminologie specifică: etanşeitate, scăpări, sistem de control,
incinte verificate, metode de verificare a etanşeităţii produselor: schemă de principiu,
clasdificarea metodelor de verificare a etanşeităţii, metode cu suprapresiune, metode
cu vid, metode locale, metode globale, avantajele şi dezavantajele metodelor de
verificare a etanşeităţii, aplicarea testelor de verificare a etanşeităţii.
4. Presiunea, fenomene şi unităţi de măsură, legile gazelor perfecte,
fenomene şi legi ale stării lichid cu extindere la starea gazoasă, elemente de dinamica
fluidelor, procese la interfaţa gaz-solid: adsorbţia, difuzia, desorbţia, iIonizarea
gazelor.
14

Certificarea personalului operator pentru examinări nedistructive
5. Elemente de tehnica vidului, starea de vid, unităţi de măsură, clasificarea
vidului, producerea vidului, pompe de vid: pompe mecanice, pompe cu jet, pompe cu
condensare, caracteristici, alegerea pompelor de vid, măsurarea vidului, vacuummetre.
6. Metode de verificare a etanşeităţii, noţiuni generale, evaluarea scăpărilor
prin neetanşeităţi, unităţi de măsură, stabilirea scăpărilor maxime admisibile prin
neetanşeităţi, măsuri preliminare în vederea aplicării testelor de etanşeitate.
Sensibilitatea metodelor de verificarea etanşeităţii.
7. Metode de verificare a etanşeităţii prin variaţia presiunii: proba
pneumatică, proba hidraulică, verificarea etanşeităţii prin retenţia vidului, metoda
vasului compensator, metoda cu bule de gaz în lichid, pentru fiecare metodă, în parte,
se prezintă: principiul metodei, schema de principiu, parametrii testului (alegerea
fluidului de lucru, parametrii de lucru – presiune, timp), sistemul de control
(componente-echipamente-montare-calibrare), sensibilitatea metodei, măsurile privind
sănătatea şi securitatea operaţională, variante, tehnici de lucru deosebite.
8. Metode de verificare a etanşeităţii cu gaze trasoare: verificarea
etanşeităţii cu heliu, verificarea etanşeităţii cu halogeni, verificarea etanşeităţii cu
hidrogen, principiul de bază, gaze trasoare, condiţii pe care trebuie să le îndeplinească,
clasificarea metodelor, detectoare de gaze: spectrometrul de masă, detectoare de
halogeni, detectorul de hidrogen, caracteristicile de bază ale fiecărei metode în parte,
etalonarea detectoarelor de gaz, domeniul de aplicare a metodelor de verificare a
etanseităţii cu gaze trasoare, combinarea cu alte metode de verificare a etanşeităţii.
9. Alte metode de verificare a etanşeităţii, verificarea ultrasonică a
etanşeităţii, verificarea etanşeităţii cu indicatori chimici (metoda colorimetrică),
verificarea etanseităţii cu lichide penetrante, principiul de bază al metodei,
echipamentul folosit, tehnica de lucru, sensibilitatea metodei, domeniul de aplicare;
10. Măsuri privind sănătatea şi securitatea operaţională, măsuri specifice
privind sănătatea şi securitatea ocupaţională.
11. Standarde şi norme referitoare la verificarea etanşeităţii, prescripţiile
tehnice ISCIR. standardele ASTM, referitoare la verificarea etanşeităţii, aplicarea
standardelor ISO 18 001 şi 18 002 referitoare la sănătatea şi securitatea ocupaţională.
12. Aplicaţii practice de laborator
- Pregătirea unui stand pentru testarea etanşeităţii.
- Aplicarea probei pneumatice la verificarea etanşeităţii unei incinte.
- Efectuarea probei hidraulice unui produs.
- Verificarea etanşeităţii unui recipient sudat, cu ajutorul lichidelor
penetrante.
- Verificarea etanşeităţii unei incinte cu ajutorul heliului ca gaz trasor.
- Etalonarea unei instalaţii de verificare a etanşeităţii cu heliu.
- Conceperea unei proceduri pentru verificarea etanşeităţii.
15

16
16
Introducere în defectoscopia nedistructivă