Studiu privind situația existentă a serviciilor sociale în ... - FDSC

Studiu privind situația existentă a
serviciilor sociale în Municipiul București
Direcția Generală
de Asistență Socială
a Municipiului
București

Direcția Generală de
Asistență Socială a
Municipiului București
Studiu privind situația existentă
a serviciilor sociale în Municipiul București
-Extras -
Proiect finanțat de Guvernele Islandei, Principatului
Liechtenstein și Norvegiei prin Mecanismul
Financiar al Spatiului Economic European

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului “Working together for better life of vulnerable people”
implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile și partenerii săi Direcția Generală de Asistență Socială a
Municipiului București și Salvați Copiii România, finanțat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei
prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European
Studiu privind situația existentă
a serviciilor sociale în Municipiul București
-Extras -
Autori:
Claudia Petrescu (cercetător Institutul de Cercetare a Calității Vieții)
Alexandru Toth (sociolog)
Marian Bojinca (sociolog)
Maria Kedves (Caritas Alba Iulia)
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
Sediu social: Splaiul Independenţei nr. 2K, Scara 1, Etaj 4, Sector 3, București, România
Adresă de corespondenţă: strada Orzari, nr. 86 A, sector 2, București, România
P.O. Box 22-219, București, România
Tel: +40-21-310 01 81 Fax: +40-21-310 01 80
E-mail: office@fdsc.ro
Pagini web: www.fdsc.ro; www.stiriong.ro
Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC). Orice reproducere integrală sau
parţială, indiferent de mijloacele tehnice utilizate, fără consimtământul scris al FDSC, este interzisă. Părţi din această publicaţie pot fi
reproduse în scopuri necomerciale doar cu precizarea sursei.

Contents
Capitolul I : Introducere ............................................................................................................................................................. 2
Capitolul II: Metodologia ........................................................................................................................................................... 3
2.1 Cadrul metodologic și instrumente utilizate .......................................................................... 3
2.2 Metode utilizate ................................................................................................................... 4
Capitolul III. Contextul de furnizare a serviciilor sociale ............................................................................................. 5
3.1 Cadrul conceptual privind serviciile sociale ............................................................................................................. 6
3.2. Furnizori de servicii sociale în municipiul București ............................................................................................ 7
3.3. Principalele responsabilități ale DGASMB și direcțiilor de sector ................................................................ 10
3.4. Percepția responsabilităților DGASMB de către DGASPC-uri .................................................. 12
3.5 Principalii actori care influențează la nivel local furnizarea serviciilor sociale ......................... 13
Capitolul 4: Analiza indicatorilor socio-demografici la nivelul municipiului București ............................... 14
4.1 Strucutura și evoluția populației ........................................................................................... 15
4.2. Starea populației ................................................................................................................. 19
Concluzii ......................................................................................................................................................................................... 27
Capitolul 5: Analiza situației actuale a rețelei de servicii sociale din București .............................................. 28
5.1 Volumul și structura serviciilor sociale specializate oferite de furnizori publici....................... 39
5.2 Serviciile sociale primare oferite de furnizori publici ........................................................... 49
5.3 Nevoia de servicii sociale specializate din perspectiva practicienilor din instituțiile publice .. 52
Capitolul 6: Serviciile sociale din perspectiva beneficiarilor furnizorilor publici ........................................... 54
Capitolul 7: Parteneriatul public privat la nivelul municipiului Bucureşti ......................................................... 56
7.1 Monitorizarea si evaluarea serviciilor sociale ................................................................................................. 58
7.2 Mecanisme de consultare la nivelul municipiului Bucuresti ....................................................................... 61
Anexa. 1. Cadrul juridic care reglementează funcţionarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului....................................................................................................................................................................... 64
Anexa 2. Mecanismul de finanţare a direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi a
serviciilor publice de asistenţă socială în anul bugetar 2010 .................................................................................. 68
1

Capitolul I : Introducere
Oraşul Bucureşti este conform tuturor statisticilor regiunea cea mai prospera din România, deci regiunea cea
mai capabilă să susţină un sistem model de servicii în care problemele sociale majore cu care incă se confruntă
mulți dintre locuitorii acestuia să își găsească soluții comparabile cu cele existente în alte capitale europene.
Problemele sociale nu cunosc graniţe administrative, de aceea colaborarea între sectoare în acest domeniu este
foarte importantă. Serviciile sociale din Bucureşti sunt furnizate şi finanţate de un sistem complex de instituţii,
autorităţi publice centrale şi locale, furnizori publici şi privaţi.
Planificarea strategică pentru organizaţii publice şi non-profit, pornește de la premiza că atât conducătorii cât și
managerii vor să contribuie la realizarea mişunii şi mandatelor legale ale organizaţiilor lor şi să nu îi
dezamăgească pe cei ce au investit încredere în ei 1 . Ei sunt dispuşi să facă o evaluare conştientă a politicilor şi
deciziilor lor înainte de a fi puse în practică, să se angajeze în acest process de analiza raţională a situaţiei şi a
opţiunilor strategice care există.
Procesul de planificare strategică pe care ni l-am propus este de fapt un instrument de management util pentru a
aborda probleme şi oportunităţi într-un proces continuu de construire a comunităţii. Mai important este faptul
că planificarea presupune corelarea de planuri de acţiune care sunt realiste şi care sunt implementate rapid. Cu
alte cuvinte, planurile nu sunt realizate "în vid", şi există o tot mai adâncă convingere că planurile înseamnă
luarea deciziilor şi că deciziile luate printr-un proces de planificare participativă sunt însuşite de cei care
participă la proces, crescând astfel şansele de succes în implementarea deciziilor. 2 .
Tendinţele care se manifestă din ce în ce mai mult în Europa şi peste tot în lume sunt acelea de realizare a unui
mix al bunăstării în care organizaţiile societăţii civile sunt active şi prezente altaturi de stat, astfel încât se
prefigurează trecerea de la statul bunăstării la societatea bunăstării, o societate în care nu mai exista asistaţi şi
un stat care asista ci o societate cu adevart incluziva în care clienţii serviciilor sunt direct implicaţi în deciziile
privind serviciile la care au acces, şi uneori, chiar în furnizarea lor.
Coordonarea resurselor şi intervenţiilor acestei multitudini de instituţii, conectarea lor într-o reţea eficienta,
definirea unor scopuri şi obiective comune la nivelul oraşului şi convergente la niovelul fiecărui sector şi
fiecărui furnizor sunt o cale poisbila spre creşterea eficacităţii şi eficienţei serviciilor. Direcţiile de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului au înţeles că vremurile în care profesioniştii aveau toate răspunsurile iar locuitoriisi
organizaţiile cetăţenilor aveau doar problem au trecut.. şi că participarea acestora este cheia multora dintre soluţii
şi a durabilităţii lor.
Planurile şi strategiile naţionale pe termen scurt său lung şi contrapartida lor la nivel local – planurile
urbanistice, nu reuşesc să răspundă bine problemelor sociale şi nevoii pentru viziune şi strategii specifice
acestui domeniu. Mai mult decât atât, la realizarea acestor planuri pe termen lung participau rareori cei care ar
fi fost afectaţi sau ar fi putut contribui în mare măsură la realizarea lor.
Planificarea strategică a serviciilor sociale pentru București 2011-2015 are la baza evaluarea stadiului de
dezvoltare a serviciilor sociale în București, o cercetare sociologică al cărei rezumat poate fi găsit în corpul
acestui document. Necesitatea de a dezvolta interveții structurate şi abordări integrate la nivelul municipiului
București ne-au determinat să propunem construirea actualei strategii de servicii sociale pornind de la trei
categorii mari de beneficiari ai serviciilor sociale, analiza și procesul de planificare strategică urmând a fi
elaborate în jurul acestora, după cum urmează:
-copiii - copil - persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în
condiţiile legii(art 4, legea 272/2004).
-persoane vârstnice, în sensul prezentei legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege
(legea 17/2000)
1 Planificarea startegica pentru organizatii publice si non-profit John M. Bryson Editura Arc 2002
2 Parteneriate durabile – punţi între autorităţi şi comunitate - MANAGEMENTUL CONFLICTELOR şi al DIFERENŢELOR – Fundatia Parteneri
pentru Dezvoltare Locala Fred Fisher
2

-adulți în situații de vulnerabilitate definiți conform OG 68/2003, altele decât cele menționate mai sus, și include
printre alții: persoane cu handicap, persoane dependente de consumul de droguri, alcool sau alte substanţe
toxice, persoane care au părăsit penitenciarele, persoane afectate de violenţă în familie, victime ale traficului de
fiinţe umane, persoane infectate sau bolnave HIV/SIDA, fără venituri sau cu venituri mici, imigranţi, persoane
fără adăpost, bolnavi cronici, persoane care suferă de boli incurabile, precum şi alte persoane aflate în situaţii de
nevoie socială.
Capitolul II: Metodologia
2.1 Cadrul metodologic și instrumente utilizate
Chestionar
Instrumente:
Chestionar beneficiari
Chestionar unități de asitență socială
Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale
în București
Diagnoza furnizării serviciilor sociale în
București
Analiza datelor primare și secundare
Interviu
Instrumente:
Ghid de interviu reprezentanți DGASPC și
DGASMB
Focus grup
Instrumente:
Ghid de focus grup reprezentanți
compartimente evaluare și monitorizare
DGASPC și DGASMB
Dezbateri
Colectarea datelor din surse primare și
secundare
3
Analiza secundară de date
Analiza documentelor

2.2 Metode utilizate
• Chestionarul - au fost utilizate două tipuri de chetionare unul adresat beneficiarilor și unul furnizorilor
de servicii sociale din municipiul București
Chestionare cu beneficiari ai serviciilor sociale oferite de către DGASPC-urile de sector și DGASMB. A
fost realizat un număr de .... chestionare cu beneficiari.
Chestionare adresate furnizorilor publici și privați de servicii sociale din municipiul București – au
fost completate 127 de chestionare
• Interviul – au fost realizate șapte interviuri cu 11 reprezentanți ai DGASPC și DGASMB. Interviurile au
cuprins întrebări referitoare la rolul DGASMB, ce ar trebui să cuprindă strategia, cum doresc să se
implice în realizarea strategiei, monitorizare și evaluare, parteneriat public-privat, nevoile existente.
• Focus grup – a fost realizat un focus grup cu reprezentanți ai serviciilor de monitorizare și evaluare de
la nivelul DGASPC și DGASMB
• Discuții – pentru a aduna cât mai multe opinii referitoare la serviciile sociale din municipiul București a
fost organizat un Forum social
• Analiza secundară de date – au fost luate în analiză datele furnizate de către Registrul electronic unic al
serviciilor sociale (REUSS), accesibil pe situl Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale din care
am extras o serie de date referitoare la unitățile specializate de asistență socială organizate de furnizorii
publici și privați care oferă servicii sociale în Municipiul București. În plus au fost analizate și datele
oferite de către INS, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății.
• Analiza documentelor sociale – a cuprins analiza legislației în domeniul asistenței sociale și a diverselor
documente puse la dispoziție de către DGASMB și DGASPC (strategiile de dezvoltare, parteneriatele
încheiate)
Capitolul dedicat percepției responsabilităților DGASMB de către DGASPC-uri a fost realizat pe baza datelor
calitative obținute de la reprezentanții acestora în urma aplicării interviurilor. Ghidul de interviu a cuprins
întrebări referitoare la opinia DGASPC-urilor vis-a-vis de: problemele existente în municipiul București în ce
privește furnizarea de servicii sociale, de rolul DGASMB în domeniul furnizării de servicii sociale, ce ar trebui să
cuprindă strategia de dezvoltare a serviciilor sociale a municipiului București, cum doresc să fie implicați în
realizarea strategiei.
Pentru capitolele dedicate evaluării și monitorizării au fost utilizate datele calitative din interviurile cu
reprezentanții DGASPC și DGASMB, care au fost completate cu cele obținute din focus-grupul cu responsabilii
compartimentelor de evaluare și monitorizare de la nivelul DGASPC-urilor și DGASMB-urilor.
În ce privește capitolul dedicat parteneriatului public privat, acesta are la bază datele din interviurile cu
reprezentanții DGASPC și DGASMB și analiza statistică a datelor din ancheta FDSC asupra furnizorilor de servicii
sociale din municipiul București.
Capitolul dedicat analizei situației actuale a rețelei de servicii sociale din Municipiul București are la bază date
statistice și de natură calitativă provenite din mai multe surse. În cazul analizelor statistice au fost folosite în
principal două surse de date:
1. Registrul electronic unic al serviciilor sociale (REUSS), accesibil pe situl Ministerului Muncii, Familiei și
Protecției Sociale din care am extras o serie de date referitoare la unitățile specializate de asistență
socială organizate de furnizorii publici și privați care oferă servicii sociale în Municipiul București. Baza
de date extrasă din REUSS și utilizată în analiză include 368 de astfel de unități specializate de asistență
socială și informații referitoare la categoriile de beneficiari, categoriile de situații de risc adresate prin
intermediul serviciilor sociale, tipurile de servicii sociale oferite și forma lor de organizare.
4

2. Ancheta realizată de FDSC asupra tuturor furnizorilor publici de servicii sociale specializate și primare
din Municipiul București, anchetă realizată pe bază de chestionare auto-completate de coordonatorii
unităților de asistență socială aflate în subordinea acestor furnizori. La anchetă au participat 102 unități
publice care furnizează servicii sociale specializate și 25 de unități care oferă doar servicii primare.
Chestionarele utilizate în această anchetă au cuprins informații referitoare la categoriile de beneficiari,
situațiile de risc în care se află aceștia, tipurile de servicii sociale oferite, și capacitatea de asistență a
unităților.
Datele statistice au fost completate de informații calitative obținute în special din interviurile în profunzime
realizate cu managerii serviciilor publice de asistență socială, precum și din discuțiile purtate cu specialiștii din
organizații publice și private din domeniu cu ocazia unui workshop organizat de FDSC în noiembrie 2010.
Capitolul III. Contextul de furnizare a serviciilor sociale
Schimbările în sistemul de asistenţă socială au venit ca o necesitate în condițiile în care modul de rezolvare a
problemelor sociale ale persoanelor aflate în nevoie era unul birocratic și puternic instituționalizat. Domeniul
asistenței sociale, și în special cel al serviciilor sociale, este unul în care reforma a pătruns destul de greoi, fiind
realizată la început ca răspuns la ”necesitatea dezinstituționalizării, promovată atât pentru respectarea
drepturilor persoanelor din instituții, cât și pentru reducerea costurilor și creșterea calității serviciilor.”
(Lambru, Vameșu, 2010)
Reforma sistemului a presupus, printre altele, dezvoltarea de servicii sociale noi care să răspundă mai bine
nevoilor beneficiarilor, renunțarea la anumite servicii, elaborarea de standarde de calitate pentru servicii.
Începând cu 2001, reforma în domeniul serviciilor de asistență socială presupunea descentralizarea şi
abordarea unitară a problemelor sociale. Legea cadru a asistenței sociale din 2001 a adus în prim plan
orientarea către servicii de prevenire, organizate la nivel de comunitate, astfel încât să permită accesul unui
număr cât mai mare de beneficiari. Acest lucru a fost necesar în condițiile lipsei unei rețele de servicii sociale
primare, deși serviciile specializate se dezvoltaseră într-o măsură mult mai mare. Schimbarea gamei de servicii
sociale oferite beneficiarilor de către instituțiile publice se produce în condițiile în care sectorul ONG dezvoltase
în România o serie de modele în acest sens care au putut fi preluate ulterior de sectorul public. Aceste modele de
servicii sociale dezvoltate de sectorul ONG au dus și la apariția nevoii de schimbare a serviciilor existente în
sectorul public.
Cel mai important domeniu al asistenței sociale în care reforma a fost implementată rapid, a fost cel al serviciilor
oferite copiilor. Aici, reforma a evoluat rapid de la dezistituționalizarea copiilor, către oferirea de servicii
alternative de suport și prevenire a abandonului. În perioada 1990 -1997 sistemul românesc de protecţie a
copilului era centralizat şi orientat protecţia doar spre instituţii. Sistemul avea deficienţe mari care plecau de la
personalul insuficient şi slab pregătit, lipsa de fonduri şi lipsa de preocupare a autorităţilor pentru schimbarea
politicii publice în domeniu. Reforma sistemului de protecţie a copilului a fost realizată în 1997 prin elaborarea
politicii publice în domeniu şi continuată în anii următori. În 1997 schimbarea cadrului legislativ a permis
crearea serviciilor descentralizate şi începerea implementării conceptului de responsabilitate părintească şi a
comunităţii locale în creşterea şi educarea copiilor, statul având rol subsidiar. Legea 272/2004 vine să
întărească serviciile de prevenire a separării copilului de părinții săi și să reorganizeze diversele centre pentru
copii ca și componente funcționale ale direcțiilor, fără însă a avea personalitate juridică. Cadrul legal din
domeniu protecției copilului este cel mai reglementat dintre cele care se referă la categorii vulnerabile.
5

Serviciile sociale pentru adulți sunt preponderent cele oferite persoanelor cu handicap și vârstnicului. Pentru
persoanele cu handicap cea mai importantă este legea 448/2006 prin care sunt reglementate serviciile și
prestațiile acordate persoanelor cu handicap. Pentru vârstnic există legea 17/2000 care definește serviciile și
prestațiile acordate persoanelor vârstnice aflate în nevoie.
În baza de date a furnizorilor de servicii sociale acreditați disponibilă pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei și
Protecției Sociale la 15.02.2011 existau 2608 de furnizori de servicii sociale, din care 135 (5.2%) în municipiul
București.
3.1 Cadrul conceptual privind serviciile sociale
Principalele concepte utilizate în cadrul acestui raport sunt cele de servicii sociale, servicii sociale primare,
servicii sociale specializate, servicii socio-medicale, prestații sociale, furnizori de servicii sociale și beneficiari ai
serviciilor sociale.
Serviciile sociale, conform OG 68/2003, reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a
răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de
dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru
prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii
calităţii vieţii. 3
Serviciile sociale primare sunt ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor
sociale individuale, familiale sau de grup, cu caracter general şi care urmăresc prevenirea sau limitarea unor
situaţii de dificultate sau vulnerabilitate. Aceste servicii sociale primare sunt: activităţi de identificare a nevoii
sociale individuale, familiale şi de grup; activităţi de informare despre drepturi şi obligaţii; măsuri şi acţiuni de
conştientizare şi sensibilizare socială; măsuri şi acţiuni de urgenţă în vederea reducerii efectelor situaţiilor de
criză; măsuri şi acţiuni de sprijin în vederea menţinerii în comunitate a persoanelor în dificultate; activităţi şi
servicii de consiliere; măsuri şi activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară în plan social pentru
încurajarea participării şi solidarităţii sociale; orice alte măsuri şi acţiuni care au drept scop prevenirea sau
limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.
Serviciile sociale specializate sunt ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde
nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, care au ca scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea
capacităţii de funcţionare socială a indivizilor şi familiilor. Serviciile sociale specializate sunt cele de: recuperare
şi reabilitare; suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii aflaţi în dificultate; educaţie informală extracurriculară
pentru copii şi adulţi, în funcţie de nevoia fiecărei categorii; asistenţă şi suport pentru persoanele vârstnice,
inclusiv pentru persoanele vârstnice dependente; asistenţă şi suport pentru toate categoriile vulnerabile; sprijin
şi orientare pentru integrarea, readaptarea şi reeducarea profesională; îngrijire social-medicală pentru
persoanele aflate în dificultate, inclusiv paleative pentru persoanele aflate în fazele terminale ale unor boli;
mediere socială; consiliere în cadru instituţionalizat, în centre de informare şi consiliere; orice alte măsuri şi
acţiuni care au drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei
situaţii de nevoie socială.
3 Art. 1, Alin.1 din OG 68/2003 privind serviciile sociale
6

Serviciile socio-medicale care sunt definite ca fiind un complex de activităţi care se acordă în cadrul unui
sistem social şi medical integrat şi au drept scop principal menţinerea autonomiei persoanei, precum şi
prevenirea agravării situaţiei de dependenţă. Serviciile de îngrijire social-medicală sunt servicii sociale
specializate acordate persoanelor care se găsesc în situaţia de dependenţă parţială sau totală de a realiza singure
activităţile curente de viaţă, celor izolate, precum şi celor care suferă de afecţiuni fizice, psihice, mentale sau
senzoriale.
Prestații sociale sunt o formă de sprijin financiar care răspunde unei game largi de nevoi sociale şi acoperă atât
drepturi universal, cât şi prestaţii care se adresează doar persoanelor sau familiilor aflate într-o situaţie de
dificultate, vulnerabilitate ori dependenţă. Sistemul prestaţiilor sociale din România cuprinde: alocaţii familiale,
ajutoare sociale, indemnizaţii şi facilităţi.
Furnizorii de servicii sociale pot fi persoane fizice sau juridice, publice ori private, care organizează și acordă
servicii ce răspund nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup.
Furnizorii publici de servicii sociale sunt persoane juridice publice și pot fi: serviciul public de asistenţă
socială de la nivel judeţean si local; alte servicii publice specializate la nivel judeţean sau local; unități de
asistență medico–socială; alte instituţii publice care au dezvoltat compartimente de asistenţă socială.
Furnizorii privaţi de servicii sociale pot fi persoane private fizice sau juridice. Ei pot fi: asociaţii şi fundaţii,
cultele religioase si orice alte forme organizate ale societatii civile; persoane fizice autorizate în condiţiile legii;
organizaţii internaţionale de profil; filiale şi sucursale ale asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Beneficiarii de servicii sociale sunt persoane sau grupuri aflate în situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau
dependenţă și pot fi: copii, persoane vârstnice, persoane cu handicap, persoane afectate de violenţa în familie,
bolnavi cronici, persoane care suferă de boli incurabile, persoane fără adăpost, persoane care au părăsit
penitenciarele, familii monoparentale precum şi alte persoane aflate în situaţii de nevoie socială, cetăţeni români
fără deosebire de rasă, naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de orientare sexuală, de
opinie, de apartenenţă politică.
Grup vulnerabil - indivizi sau grup care au incapacitate de a acţiona sau de a adapta acţiunile la cerinţele
structurale ale sistemului social.
3.2. Furnizori de servicii sociale în municipiul București
În municipiul București cadrul instituțional al sistemului public de furnizare a serviciilor sociale cuprinde
Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) de la nivelul celor șase sectoare și Direcția
generală de asistență socială a Municipiului București (DGASMB). Conform legii 47/2006 privind sistemul
național de asistență socială, DGASMB-ul se află în subordinea Consiliului General al Municipiului București, iar
DGASPC-urile în cea a Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București. DGASPC-urile au fost înfiinţate
începând cu anul 2005 prin comasarea serviciilor publice de asistență socială și a direcțiilor județene pentru
protecția drepturilor copilului, având rang de ordonator terțiar de credite. Aceste direcţii au rolul de a asigura
aplicarea politicilor și strategiilor guvernamentale de asistență socială în vederea prevenirii și combaterii
marginalizării sociale și a sărăciei. În funcție de beneficiari, atribuțiile DGASPC-urilor sunt:
7

În domeniul protecției copilului și a familiei, asigură respectarea drepturilor copilului prin servicii de
consiliere, prevenire a separării acestuia de familie, propune și aplică măsurile de protecție specială pentru
copiii aflați în dificultate sau cu handicap.
În domeniul protecției persoanelor adulte (persoane singure, persoane vârstnice, etc.), sprijină aceste
categorii de persoane aflate în nevoie prin consiliere și le asigură servicii adecvate în vederea refacerii și
dezvoltării capacităților individuale și familiale pentru a depăși situațiile dificile în care se află prin acordarea de
suport financiar, material și juridic, în condițiile legii.
În domeniul protecției persoanelor cu handicap, asigură respectarea drepturilor persoanelor cu handicap
prin acordarea de servicii de asistență, consiliere, îngrijire, tratament, recuperare, reabilitare, orientare și
formare profesională, precum și alte tipuri de servicii, în funcție de nevoile persoanelor cu handicap, în baza
încadrării acestora în categorii de persoane cu handicap.
În structura proprie a acestor direcţii sunt organizate şi finanţate centrele de plasament, centrele de primire în
regim de urgenţă, alte tipuri de centre din domeniul protecţiei copilului precum şi centrele publice pentru
persoane cu handicap. În cazul direcţiilor de sector pot fi finanţate şi creşele. Totodată pot avea în finanţare şi
cămine de bătrâni, precum şi centre de zi pentru persoane vârstnice. Toate aceste centre nu pot avea
personalitate juridică.
La nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
exercită şi atribuţiile serviciilor publice de asistenţă socială. Aceste atribuții ale serviciilor publice de asistență
socială sunt: acordarea de prestaţii sociale şi servicii sociale cu caracter primar şi specializate menite să asigure
prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale situaţiilor de risc din domeniul
protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a
oricăror persoane aflate în nevoie ce pot genera marginalizarea sau excluderea socială.
În cazul Consiliului General al municipiului Bucureşti serviciul public este organizat ca direcţie generală cu
personalitate juridică cu rang de ordonator terţiar de credite, având ca atribuţii principale colaborarea cu
direcţiile de la nivelul sectoarelor și cu ceilalți furnizori de servicii sociale în vederea corelării măsurilor de
asistenţă socială, dezvoltarea asistenţei sociale în municipiul Bucureşti ca un sistem unitar, identificarea și
evaluarea nevoilor sociale. Astfel elaborează strategiile de dezvoltare şi planurile de acţiune în domeniul
asistenţei sociale pentru municipiul Bucureşti şi asigură o dezvoltare unitară şi echitabilă a serviciilor sociale la
nivelul întregii capitale.
Prin urmare în cazul municipiului Bucureşti atribuţiile în domeniul acordării asistenţei sociale sunt
reglementate diferit de cele din judeţe, întrucât direcţiile de la nivelul sectoarelor exercită atribuţiile serviciilor
publice, mai ales cele de acordarea prestaţiilor şi serviciilor sociale beneficiarilor, care în cazul judeţelor este
organizată la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, pe când direcţia generală organizată la nivelul
Consiliului General al municipiului Bucureşti are în primul rând funcţii de strategie în elaborarea planurilor de
asistenţă socială, de coordonare a sistemului de asistenţă şi protecţie socială la nivelul municipiului, de
colaborare cu direcţiile sectoarelor, cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi instituţiilor care au
responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale. Totodată direcţia generală are în structura proprie unităţi de
asistenţă socială fără personalitate juridică (cantine de ajutor social, unităţi medico-sociale, etc) pe care le
administrează şi le finanţează.
În exercitarea atribuţiilor direcţiile colaborează în primul rând cu aparatul de specialitate al Consiliului General
al municipiului Bucureşti și al primăriilor de sector. În al doilea rând colaborează cu autorităţile naţionale
pentru protecţia drepturilor copilului şi protecţia persoanelor cu handicap, care au fost reorganizate ca direcţii
8

în cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi cu agenţiile judeţene, respectiv agenţia
municipiului Bucureşti de prestaţii sociale, cărora le furnizează informaţiile şi datele referitoare la sistemul de
servicii sociale şi prestaţii sociale. Totodată colaborează cu organizaţii neguvernamentale -furnizori privaţi- în
domeniul asistenţei sociale prin încheierea unor parteneriate, prin finanţarea nerambursabilă a acestora, prin
finanţarea prestărilor de servicii sociale acordate de către furnizorii privaţi, precum şi ca parteneri în cadrul
unor proiecte cu finanţări externe nerambursabile.
În Municipiul București furnizorii de servicii sociale acreditați numără 135 de entități, din care 122 sunt
furnizori privați. Aceste entități sunt asociații și fundații și persoane fizice autorizate care funizează servicii
primare și specializate. Tipul de servicii furnizate de către furnizorii privați de servicii sociale sunt: educație
specială, găzduire pe perioadă determinată, găzduire pe perioadă nedeterminată, mediere social comunitate,
promovare relații sociale, psihoterapie, reintegrare comunitate, reintegrare familie, servicii de bază pentru
activitățile zilnice, consiliere juridică, consiliere socială, consiliere psihologică, terapie ocupațională, hidoterapie,
identificare și evaluare, informare în domeniu, kinetoterapie, mediere socială persoană, mediere social familie,
orientare psihologică, orientare social, orientare profesională, reintegrare profesională pe piața muncii, servicii
de asigurare a hranei si suplimentelor nutritive, servicii de îngrijire paleativă, servicii de iîgrijire social-medicală
de natură medicală, servicii de îngrijire social-medicală de natură socială, servicii de reabilitare și amenajare a
mediului de viață - ambientului, servicii de recuperare și reabilitare, servicii de suport pentru activități
instrumentale ale vieții de zi cu zi, sprijin de urgență în vederea diminuării efectelor de criză, suport și
acompaniament. Numărul serviciilor sociale oferite de furnizorii privați sunt de 925, din cele 1133 oferite de
către furnizorii acreditați la nivelul Bucureștiului.
Figura 1. Structura de relații existentă în domeniul furnizării de servicii sociale în București
Furnizori publici de servicii
sociale
- DGASMB
- DGASPC de sector
parteneriat
Beneficiari de servicii sociale
9
Furnizori privați de servicii
sociale
- Asociații
- Fundații

3.3. Principalele responsabilități ale DGASMB și direcțiilor de sector
Conform Regulamentului de Organizare și Funcționare al D.G.A.S.-M.B. aprobat prin HCGMB 246/2003, această
instituție îndeplinește, în principal, următoarele funcții:
a) de strategie, prin care asigură elaborarea planurilor de asistență socială pentru prevenirea și combaterea
marginalizării sociale și a programelor de acțiune antisărăcie, pe care le supune spre aprobare Consiliului
General al Municipiului București;
b) de coordonare, prin care stabilește măsuri pentru dezvoltarea strategiilor de intervenție în sprijinul
persoanelor aflate în nevoie și de prevenire a situațiilor de marginalizare și excludere social la nivelul
Municipiului București;
c) de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziție;
d) de colaborare cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor și instituțiior care au responsabilități în
domeniul asistenței sociale, cu serviciile publice locale de asistență socială, precum şi cu reprezentanţii societăţii
civile implicați în derularea programelor de asistență socială;
e) de execuție, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale și financiare necesare pentru implementarea
strategiilor cu privire la acțiunile antisărăcie, prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și pentru
soluționarea urgențelor sociale individuale și colective la nivelul Municipiului București;
f) de reprezentare, prin reprezentarea Consiliului General al Municipiului București, pe plan intern și extern în
domeniul asistenței sociale.
Figura 2. Atribuții ale DGASMB și DGASPC-urilor de sector conform legii 47/2006
Atribuții DGASMB DGASPC Observații
DGASPC elaborează
a) elaborează strategiile de dezvoltare şi planurile
de acţiune în domeniul asistenţei sociale pentru
municipiul Bucureşti şi asigură o dezvoltare
unitară şi echitabilă a serviciilor sociale la nivelul
întregii capitale;
X X
planuri de acțiune
pentru sector în
concordanță cu nevoile
și cu planurile de
dezvoltare ale
municipiului București
și naționale.
b) identifică şi evaluează nevoile sociale,
DGASPC –ul Identifică
categoriile de beneficiari şi tipurile de servicii
sociale dezvoltate la nivelul municipiului
X X
nevoile
sectorului
pe
și
raza
le
Bucureşti;
c) colaborează cu serviciile publice de asistenţă
socială de la nivelul sectoarelor, precum şi cu
soluționează
formele de asociere ale societăţii civile, în vederea
organizării şi dezvoltării serviciilor sociale în mod
X
echitabil,
Bucureşti;
pe întreg teritoriul municipiului
d) avizează proiectele de servicii sociale, iniţiate la
nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, privind
conformitatea acestora cu strategia municipală de
dezvoltare în domeniu;
X
e) iniţiază şi aplică programe de prevenire şi
DGASPC-ul inițiază și
combatere a situaţiilor de marginalizare şi
excludere socială, asigură soluţionarea urgenţelor
X X
aplică aceste programe
pentru locuitorii
sociale şi dezvoltă proiecte de servicii sociale
sectorului, în principal.
10

destinate, în principal, categoriilor de persoane ale
căror nevoi nu sunt acoperite de serviciile create
la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, cum
ar fi centre-pilot, centre de tranzit şi altele
asemenea;
f) creează sistemul informaţional managerial
necesar implementării activităţilor de evaluare,
monitorizare şi comunicare în domeniu;
g) furnizează datele şi informaţiile solicitate de
autorităţile administraţiei publice centrale;
h) elaborează şi propune Consiliului General al
Municipiului Bucureşti proiectul de buget anual
pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor
măsuri de asistenţă socială, în conformitate cu
planul de acţiune propriu.
j) răspunde de înfiinţarea, organizarea şi
furnizarea serviciilor sociale primare şi
specializate, în condiţiile legii;
k) încheie convenţii de parteneriat şi iniţiază
programe de colaborare cu alte autorităţi locale,
instituţii publice şi private, structuri asociative,
precum şi cu instituţii de cult recunoscute de lege,
pentru furnizarea serviciilor sociale dezvoltate, în
conformitate cu nevoile locale identificate şi cu
prevederile planului de acţiune al municipiului
Bucureşti
l) monitorizează şi evaluează serviciile sociale
înfiinţate şi administrate
m) elaborează şi implementează proiecte cu
finanţare naţională şi internaţională în domeniu
X
X X
X X
11
X
X X
X
X X
DGASPC-ul furnizează
date solicitate atât
autoritățile publice
central, cât și
Serviciului public de
asistență social al
Municipiului București.
DGASPC-ul propune
proiectul de buget
Consiliului
sectorului.
Local al

Figura 3. Structura relațiilor dintre actorii sistemului de furnizare a serviciilor sociale conform legii 47/2006
coordona
DGASPC sector Furnizori privați
parteneriat servicii sociale
furnizare
DGASMB
Beneficiari
Copii
Adulți
3.4. Percepția responsabilităților DGASMB de către DGASPC-uri
Furnizare servicii sociale
Conform declarațiilor reprezentanților DGASMB și DGASPC, în acest moment, DGASMB-ul este furnizor de
servicii primare și specializate pentru persoanele aflate în grupuri de risc și nu îndeplinește funcția de
coordonare și strategie, stabilită prin Regulamentul de organizare și funcționare al instituției.
Opinii ale DGAPSC-urilor vis-a-vis de rolul DGASMB:
- În opinia reprezentanților DGASPC-urilor de sector, DGASMB-ul nu are atribuții clar stabilite, care să fie
diferite de cele ale sectoarelor, în acest moment activitatea DGASMB suprapunându-se peste cea a
direcțiilor de sector. Deși conform legii 47/2006, DGASMB-ul are funcții de coordonare,
strategie/planificare, monitorizare și avizare servicii noi la nivelul întregului municipiu, acestea nu au
putut fi îndeplinite datorită unor inconsistențe legislative cum ar fi cele dintre legea finanțelor publice
locale sau legea administrației publice locale și legea sistemului de asistență socială – L47/2006.
Coordonarea implică și relații de subordonare între cel care coordonează și cel care execută. Conform
legii administrației publice locale și legii finanțelor publice locale, între sectoarele municipiului
București și primăria general nu există relații de surbordonare, fapt care se răsfrânge și asupra relațiilor
în domeniul asistenței sociale dintre direcția generală și cele de sector. Direcțiile generale de asistență
socială și protecția copilului ale sectoarelor sunt subordonate Consiliilor locale de sector. Consiliul
General al municipiului București este asimilat, conform legii 215/2001, unui consiliu local, nu unui
consiliu județean, fapt ce nu permite subordonarea consiliilor de sector. Din moment ce finanțarea
DGASPC-urilor depinde de consiliul local al sectorului, este dificil să existe o subordonare față de
DGASMB care nu finanțează activitatea lor. Conform articolului 85 din legea 215/2001 numai hotărârile
Consiliului General al Municipiului București și dispozițiile cu caracter normative ale primarului general
sunt obligatorii și pentru autoritățile administrației publice locale organizate în sectoarele municipiului
București.
12
avizare
furnizare
parteneri

- Din interviurile efectuate cu reprezentanții direcțiilor de sector a rezultat că există o serie de disensiuni
legate de rolul pe care DGASMB-ul ar trebui să îl joace în domeniul serviciilor sociale la nivelul
municipiului. Discrepanțele destul de mari între sectoare în ce privește dezvoltarea sistemului de
servicii sociale duc la existența unor opinii diferite în ce privește rolul acestei instituții în furnizarea de
servicii sociale. Dacă unele sectoare consideră că ar trebui ca DGASMB-ul să funizeze servicii dar doar
pentru cei care nu au domiciliu stabil în București, altele apreciază că banii pentru servicii ar trebui dați
la sectoare, iar DGASMB-ul doar să coordoneze activitatea de plasare a beneficiarilor.
- Toate direcțiile de sector intervievate, prin reprezentanții lor, apreciază că rolul DGASMB nu trebuie să
fie de furnizor de servicii sociale, ci acela de a avea o imagine clară a nevoilor și a serviciilor din
municipiul București. Această imagine clară a nevoilor și serviciilor din București ar ajuta la dezvoltarea
pieței de servicii sociale. Sectoarele apreciază că DGASMB-ul are cel mai mare buget în condițiile în care
furnizează cele mai puține servicii. Bugetul de cheltuieli al DGASMB pentru 2010 a fost de 99.447 mii lei.
Bugetul de cheltuieli al DGASPC sector 3 în anul 2010 a fost de 8281 mii lei.
- În opinia unora dintre reprezentanții direcților de sector, DGASMB-ul în construcția programelor și a
planurilor sale nu ține seama într-o măsură foarte mare de nevoile DGASPC-urilor.
- Un aspect care a strârnit nemulțumirea reprezentanților direcțiilor de sector, este cel al decontării
cheltuielilor pentru beneficiarii serviciilor. Pentru serviciile furnizate beneficiarilor se solicită
decontarea cheltuielilor de către consiliile locale ale sectoarelor, fapt care, în opinia DGASPC-urilor, este
nejustificat atâta timp cât beneficiarii sunt cetățeni ai municipiului București și bugetul DGASMB este
furnizat de către Consiliul General al Municipiului București.
- Reprezentanții Direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul sectoarelor
apreciază că DGASMB-ul ar trebui să își asume rolul de coordonare și să devină o ”structură funcțională,
flexibilă care să ajute la eficientizarea serviciilor”. În opinia lor, structura aceasta eficientă și flexibilă ar
trebui să aibă rolul de coordonare a pieței de servicii sociale la nivelul municipiului. Acest rol de
coordonare presupune existența unei situații a furnizorilor și a capacității acestora de intervenție, dar și
a beneficiarilor pe care să îi distribuie la diverși furnizori în funcție de nevoile lor. Acest mecanism ar
permite eficientizarea costurilor pentru anumite tipuri de servicii prin acoperirea unei părți cât mai
mari a capacității lor de furnizare. De asemenea ar crea concurență între furnizori. Rolul de coordonare
presupune în opinia reprezentanților DGASPC și atribuții de evaluare a calității serviciilor furnizate,
atribuții care sunt în sarcina instituției Inspecției Sociale.
3.5 Principalii actori care influențează la nivel local furnizarea serviciilor
sociale
Principalii actori de pe piața de servicii sociale din București sunt furnizorii publici (respectiv DGASPC-urile de
sector și DGASMB-ul), furnizorii privați (organizațiile și fundațiile societății civile, cultele, persoanele fizice
autorizate) și beneficiarii acestora.
Pentru a avea o imagine cât mai reală a rolurilor şi poziţiei acestor actori în procesul de frunizare a serviciilor
sociale am elaborat o analiză a factorilor interesați. Această analiză este realizată pe baza informațiilor obținute
în urma realizării interviurilor în profunzime cu reprezentanții DGASMB, DGASPC-urilor de sector, discuțiilor cu
reprezentanți ai furnizorilor privați de servicii sociale, chestionarelor cu beneficiarii de servicii și prestații
sociale și a analizei de date secundare.
13

Conform declarațiilor reprezentanților DGASPC-urilor, interesul față de realizarea acestei strategii este legat în
mare parte de beneficiile pe care le pot pentru clienții lor. Aceste beneficii pot consta în finanțarea anumitor
servicii, de sprijin logistic pentru furnizarea de servicii (de ex, clădiri pentru furnizarea de servicii), servicii pilot
pentru diverse categorii de beneficiary ai sectoarelor. Un alt aspect amintit de către DGASPC-uri este cel al pieței
de servicii sociale care să fie coordonată de către DGASMB și prin care să se asigure o dezvoltare unitară a
serviciilor.
În cazul sectoarelor care au sistemul de servicii sociale mai puțin dezvoltat (au un număr mai mic de servicii
sociale față de numărul de beneficiari existenți), interesul lor major este legat de eliminarea acestor decalaje
prin suport oferit de către DGASMB pentru dezvoltarea de noi servicii și crearea de infrastructură socială
(construcția de centre, dotarea acestora).
Organizațiile neguvernamentale sunt interesate de dezvoltarea pieței de servicii sociale prin accesul la finanțare
pentru serviciile oferite pentru beneficiari. Din cercetarea realizată de FDSC reiese faptul că serviiciile sociale
sunt în mare parte finanțate din surse externe (Lambru, Vameșu, 2010). Finanțarea acestor servicii sociale a
devenit cu atât mai important pentru sectorul ONG în condițiile reducerii finanțărilor externe.
Beneficiarii sunt interesați de rezolvarea propriilor probleme și nevoi. În acest moment, cei mai mulți beneficiari
ai serviciilor publice de asistență socială sunt cei care primesc prestații sociale.
Capitolul 4: Analiza indicatorilor socio-demografici la nivelul
municipiului București
Orice strategie menită să deservească o comunitate are nevoie în primul rând de o evaluare a structurii și stării
populației pentru a evidenția probleme, zone în care este necesară o intervenție, evoluții așteptate care pot
influența viața economică și socială. "În felul acesta, se definesc indicii care permit evaluarea nevoilor actuale,
dar și cele viitoare, privind locuințele, serviciile și locurile de muncă, permit înțelegerea stării de avansare a
procesului de îmbătrânire a populației și schimbului intergenerațional" (Coord. Serge Moscovici și Fabrice
Buschini, 2007, 38) 4 . Profilul socio-demografic al comunității aduce un diagnostic pe ceea ce înseamnă
caracteristicile la nivel macro ale populației și implicațiile acestora.
Capitolul își propune să aducă în atenție situația socio-demografică a muncipiului București, să evidențieze
principalele tendințe existente la nivelul populației având în vedere însă că “Impactul evoluțiilor demografice
asupra riscurilor sociale este unul complex și, în multe cazuri greu de identificat, pentru că acțiunii factorului
demografic i se asociază influențe ale factorilor de altă natură. Pe de altă parte, a vorbi despre riscuri în aria
demograficului este oarecum impropriu, datorită inerției, stabilității și rigidității manifestărilor demografice și
faptului că schimbările care se produc și efectele acestora sunt lente, etalate în timp și în mare măsură
previzibile" (Vasile Ghețău, 2009, 278) 5 . Întrebările care structurează analiza sunt: Cum evoluează populația
municipiului București sub aspect numeric și structural și care sunt efectele sociale asociate? Ce dezechilibre
4 Moscovici Serge și Buschini Fabrice (coord.) [2003] (2007). Metodologia științelor socioumane. Iași: Editura Polirom
5 Ghețău Vasile (2009). Dezechilibre și procese demografice și teritoriale. În Marian Preda (coord.). Riscuri și inechități sociale în România.
Iași: Editura Polirom
14

demografice ar trebui avute în vedere în momentul structurării serviciilor sociale? Ce efecte a produs criza
asupra populației municipiului?
4.1 Strucutura și evoluția populației
Volumul populației și structură pe vârste.Dacă la nivelul României se produce, după 1990, o scădere
constantă a populației atât prin mișcare naturală (scăderea natalității) cât și migratorie (sold negativ al migrației
externe), la nivelul municipiului București situația este diferită prin înregistrarea unei creșteri ușoare a
populației începând cu 2003. La recensământul din 2002, municipiul București avea o populație de 1.936.724 de
persoane, aproximativ 9% din populația totală a României. În 2010, conform datelor INS, populația stabilă a
municipiului București este de 1.944.451 de persoane, în creștere cu 0,39% față de momentul recensământului
din 2002. Structură pe sexe arată că populația de gen feminin are o pondere mai mare în totalul populației
(1.036.773 de persoane). Se observă că ponderea ce mai mare de locuitori din totalul populației se află în
sectorul 3, iar sectorul 1 are cel mai mic număr de locuitori.
Figura 4. Distribuția populației municipiului București pe sectoare
Sector 1 Sector 2 Sector 3 Sector 4 Sector 5 Sector 6
224 146 356 679 410 975 300 101 289 778 371 772
12% 18% 21% 15% 15% 19%
Sursa: INS, Buletin statistic lunar al D.R.S.M. București
Structura pe vârste a populației are implicații în evaluarea potențialului productiv al unității teritoriale
analizate, în continuare fiind calculați o serie de indicatori ai acestei structuri, care pot evidenția anumite
dezechilibre care determină vulnerabilități sociale.
Figura 5. Structura pe vârste a populației municipiului București (2010)
0-19 ani 20-64 ani 65 + ani
Municipiul București 322 394 17% 1 345 935 69% 276 122 14%
Sector 1 37 541 17% 142 129 63% 44 476 20%
Sector 2 56 642 16% 246 342 69% 53 695 15%
Sector 3 66 033 16% 281 285 70% 54 657 14%
15

Sector 4 48 312 16% 210 911 70% 40 878 14%
Sector S 5 54 489 19% 205 823 71% 29 466 10%
Sector 6 59 377 16% 259 445 70% 52 950 14%
Sursa: INS, Buletin statistic lunar al D.R.S.M. București
Raportul de dependență totală în cadrul populației municipiului București este de 52% (populația de vârstă
inactivă ca procent din populația de vârstă activă). Raportul înregistrează o valoare semnificativ diferită de total
urban (45%), ceea ce indică o presiune mai ridicată asupra populației potențial active din muncipiul
București,fără a depăși însă limitele acceptabile.
Raportul de dependență tineri este de 23% (populația tânără ca procent din populația de vârstă activă) față de
27% pentru total urban iarraportul de dependență bătrâni are o valoare de 28% (populația vârstnică ca procent
din populația de vârstă activă) în timp ce pentru total urban rezultatul raportului este de 18%.
Indicele de suport potențial pentru populația municipiului București este de 3,5 (numărul de persoane adulte -
20-64 ani - care revin la o persoană vârstnică 65+ ani) iar pe total urban este de 5,4. 6
Datele de mai sus relevă că, la nivelul municipiului București, din populația inactivă cea mai mare presiune o
exercită populația inactivă vârstnică. Un aspect negativ este acela că populația inactivă tânără, care va deveni
populație activă, înregistrează o pondere mai scăzută comparativ cu ponderea populației inactive vârstnice. De
asemenea din structura de vârste pe fiecare sectoare în parte, se constantă că sectorul 1 are populația cea mai
îmbătrânită. Aici proporția tinerilor sub 19 ani este mai mică decât proporția vârstnicilor de peste 65 de ani.
Natalitate.Municipiul București a înregistrat constant valori ale ratei natalității mai mici comparativ cu total
urban sau total populație. În 1990 rata de natalitate pentru București era de 10,3‰,la nivelul întregii populații
de 13,6‰ iar pe total urban de 12,9‰. După 1990, rata de natalitate a municipiului București cunoaște un
recul, urmând dinamica natalității înregistrată la nivelul întregii populații. Se apreciază că "Reculul natalității nu
numai că nu a amplificat riscurile sociale dar a contribuit la diminuarea unora dintre acestea. Scăderea
numărului de născuți nedoriți de către părinți, a celor de ranguri superioare (trei și peste) și a celor proveniți de
la cupluri având statut socioeconomic inferior sunt evoluții care, în general, au diminuat riscurile sociale
asociate acestor categorii de copii" (Vasile Ghețău, 2009, 278). 7 Totuși, dincolo de o reducere temporară a
anumitor riscuri sociale, analizele arată că, pe fond, această scădere a natalității va conduce la îmbătrânirea
populației active iar redresarea natalității nu mai poate modifica această evoluție. 8 Din 2003 până în 2006 rata
natalității prezintă o creștere atât la nivel național (9,8-10,2‰), total urban (8,7-10,1‰) cât și în municipiul
București (8,1-10,1‰). Anul 2007 aduce iarăși o scădere ușoară a ratei natalității pe toate cele trei dimensiuni
6 Raportul de dependență totală, raportul de dependență bătrâni, indicele de suport potențial sunt obținute prin calcule proprii în baza
structurii pe vârstă a populației municipiului București – INS, Buletin statistic lunar al D.R.S.M. București. Calculele au la bază structura pe
grupe mari de vârstă utilizată de statele Uniunii Europene (0-19 ani, 20-64 ani, 65 de ani și peste).
7 Ghețău Vasile (2009). Dezechilibre și procese demografice și teritoriale. În Marian Preda (coord.). Riscuri și inechități sociale în România.
Iași: Editura Polirom
8 Ghețău Vasile (2007). Declinul demografic și viitorul populației româniei. București: Editura Alpha MDN
16

avute aici în vedere (municipiul București, total populație, total urban), urmând ca din 2008 creșterea să fie
reluată. În 2009,rata de natalitate a municipiului București depășește pentru prima dată valorile înregistrate pe
total populație (10,4‰) și total urban (10,3‰). Rata natalității municipiului București, din 2009, de 11,2 ‰,
are un nivel despre care se poate spune că se află printre valorile întâlnite, în general, în Europa.
Mortalitate și rata sporului natural. În București mortalitatea prezintă valori mai ridicate comparativ cu total
urban dar și cu alte județe (urban).
Figura 6. Rata mortalității ( ‰ )
1990 1995 2000 2005 2009
Total populație 10,6 12 11,4 12,1 12
Total urban 8,2 9,1 8,9 9,9 9,9
Municipiul București 10,2 11,5 11 11,5 10,9
Cluj 8,7 9,4 9,4 10,2 9,6
Mureș 8,2 9,1 8,9 10,8 10,7
Sibiu 7,5 8,9 8,9 10,2 10,4
Iași 6,6 7,6 7,4 8,3 8,5
Constanța 7,5 8,8 8,7 9,7 9,9
Dolj 7,7 8,2 8,4 9,2 9,3
Timiș 9,6 10,6 10 10,7 10,6
Sursa: INS, Tempo On-line - Rata mortalității pe medii, macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județ
În ceea ce privește rata sporului natural al populației, evoluția pe perioade cincinale arată că acesta are valori
negative după 1990 urmată din 1995 de o revenire constantă dar negativă. În 2009 se înregistrată o valoare
pozitivă a ratei sporului natural, la nivelul muncipiului București.
17

Total
populație
Figura 7. Rata sporului natural al populației ( ‰ )
1990 1995 2000 2005 2009
3 -1,6 -0,9 -1,9 -1,6
Urban total 4,7 -0,2 : : 0,5
Municipiul
București
0,1 -4,2 -3,2 -1,8 0,3
Sursa: INS, Tempo On-line - Rata sporului natural al populației pe medii, macroregiuni, regiuni de
dezvoltare și județe
Scăderea natalității în municipiul București, după 1990, către valori destul diminuate, inferioare ratelor de
mortalitate a afectat semnificativ piramida vârstelor, efectul fiind de îngustare a bazei. Astfel, generațiile de
adulți tineri vor fi din ce în ce mai mici,populația puternic îmbătrânită iar raportul de dependență schimbat.
Mortalitate infantilă. O serie de analize constatau că “România deținea în anul 1990 un trist loc 1 la rata
mortalitãții infantile, cu 26,9 decese sub 1 an la 1.000 de născuți-vii, la mare distanțã față de alte țãri europene:
Polonia – 19,4‰, Bulgaria și Ungaria – 14,8‰, Letonia cu 13,7‰. Cele mai mici rate ale mortalității in-fantile
aveau Finlanda și Islanda – sub 6‰, Suedia, Belgia, Elveția, Norvegia – sub 7‰. Deși, în anul 2004, România
reușise să-și scadă rata mortalității infantile cu 37,5%, de la 26,9‰ la 16,8‰, rămâne în fruntea clasamentului,
doar două țări europene mai înregistrând valori peste jumătatea valorii din România: Bulgaria – 11,6‰, Letonia
– 9,4‰. Islanda era în anul 2004 țara cu cea mai mică rată a mortalității infantile: 2,8 decese la mia de născuțivii,
valori sub 4‰ înregistrând țările: Suedia, Norvegia,Finlanda, Spania, Cipru, Slovenia, Republica Cehă, Franța,
Luxemburg și Grecia” (Adriana Veronica Litra, 2006, 96-97). 9 Datele din ultimii ani arată o continua scădere a
nivelului mortalității infantile în România, în 2009 ajungând la valoarea de 10,1‰. Cu toate acestea nivelul
rămâne cel mai ridicat în rândul țărilor din Uniunea Europeană. Municipiul București are o rată a mortalității
infantile diminuată comparativ cu rata înregistrată la nivelul întregii țări, aceasta fiind de 6‰ în 2009. Se
apreciază că "Nivelul de trai, cel cultural, stresul și calitatea asistenței medicale se află în spatele acestui nivel
ridicat al mortalității infantile" (V. Ghețău, 2009, 282). 10
Figura 8. Evoluția indicelui mortalității infantile în București (‰)
1990 1995 2000 2005 2009
20 14,5 12,7 9,4 6
Sursa: INS, Tempo On-line - Rata mortalității infantile pe medii, macroregiuni, regiuni
de dezvoltare și județe
9 Adriana Veronica Litra (2006). Evoluția demografică a României – convergență sau periferizare? în Theoretical and Applied Economic.
10 Ghețău Vasile (2009). Dezechilibre și procese demografice și teritoriale. În Marian Preda (coord.). Riscuri și inechități sociale în România.
Iași: Editura Polirom
18

Speranță de viață.Se remarcă faptul că “După 1997, în România, speranța de viață a crescut în fiecare an cu
aproape un an la bărbați și cu câte o jumătate de an la femei, astfel că supramortalitateamasculină s-a redus
treptat” 11 . În 2009 speranța de viață în România este de 69,68 ani pentru bărbați și 77,09 ani pentru femei 12 .
Chiar și cu aceste creșteri înregistrate în ultimii ani, România are în continuare una dintre cele mai scăzute
speranțe de viață în rândul statelor Uniunii Europene, alături de Bulgaria, Estonia, Lituania și Letonia care
prezintă valori similare13 . În București speranța de viață a crescut, și dacă în 1990 era mai mică decât media
națională, în 2009 depășește semnificativ media națională.
4.2. Starea populației
Figura 9. Durata medie a vieții (ani)
București România
Ani Masculin Feminin Masculin Feminin
1990 67,01 73,64 67,58 73,79
1995 66,68 74,51 66,06 73,83
2000 68,88 75,96 68,16 75,01
2005 70,57 77,41 68,87 75,71
2009 71,65 78,65 69,68 77,09
Sursa: INS, Tempo On-line –Durata medie a vieții pe medii, sexe, pe macroregiuni,
regiuni de dezvoltare și județe
Estimarea liniilor de sărăcie.În 2003 un raport al Băncii Mondiale sublinia următoarele aspecte referitoare la
ratele de sărărcie: ”Există diferențe notabile în incidența sărăciei între regiunile țării. Cea mai ridicată expunere
se întâlnește în Nord-Est, cu 47% mai mare decât media națională (rata sărăciei extreme și ea cu 77% mai
mare). Această regiune cuprinde și cel mai mare număr de persoane sărace (25% dintre cei total săraci,
respectiv 30% dintre cei extrem de săraci). București, capitala țării, are cel mai mic risc al sărăciei, de
aproximativ o treime din media la nivel național. După 1996, diferențele regionale în privința sărăciei și a celei
extreme s-au atenuat ușor.” (Emil Tesliuc, Lucian Pop, Filofteia Panduru, 2003, vol II, 38) 14 .
11 Mureșan Cornelia (2005). Introducere în demografie. Cluj: Editura Presa Universitară Clujeană
12 Sursa: INS, Tempo On-line –Durata medie a vieții pe medii, sexe, pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe
13 Sursa: EUROSTAT - Life expectancy by age and sex
14 Tesliuc Emil, Pop Lucian, Panduru Filofteia (2003). România: Raport de Evaluare a Sărăciei. Banca Mondială
19

Figura 11. Evoluția ratei sărăciei absolute la nivel național, 2000-2009
Sursa: Preluare - Raport de cercetare privind economia socială în România din
perspectivă europeană comparată
Aceste tendințe remercate în 2003,pentru municipiul București, rămân valabile, o serie de indicatori arătând
această stare de risc diminuat la sărăcie (rata șomajului, numărul de angajați, rata de ocupare etc.) „În privința
distribuirii teritoriale a sărăciei observăm o concentrare a sărăciei în anumite zone geografice. Rata sărăciei este
mult mai ridicată în regiunea Nord-Est (8,5%), Sud-Vest 7,9% și Sud (7,1%), regiuni cu o istorie a sărăciei
constantă în ultimii ani de zile. Riscul cel mai mic de sărăcie se înregistrează în București (1,1%)”. Același raport
remarcă faptul că persoanele cu nivel de educație scăzut, lucrătorii pe cont propriu în sectorul agricol și nonagricol,
șomerii și romii au un risc mult mai mare de sărăcie. În funcție de structură pe vârste, riscul cel mai mare
de a cădea în sărăcie îl are populația de 15-24 de ani. 15
Dacă ne uităm la programul de acordare al venitului minim garantat se poate constata că în perioada ianuarieseptembrie
2010 au beneficiat, la nivel național, un număr de 572.000 de persoane. Dintre acestea, doar359 de
persoane din regiunea București-Ilfov. În aceeași perioadă, la nivelul municipiului București,un număr de 77 de
persoane au beneficiat de VMG.
Evaluarea datelor privind ocuparea.Sub aspectul ratei de ocupare, municipiul București a înregistrat valori
mai mici decât media națională până în 2001 inclusiv. Din 2002 rata de ocupare în București depășește media
națională și își menține această evoluție până în prezent. Cu toate acestea, se observă că anul 2009 a însemnat
un declindin acest punct de vedere, probabil cauzat de criză economică (vezi Tabel 6). Situația indică o scădere a
capacității pieței muncii din muncipiul București de absorbție a forței de muncă.
15 Sursa: Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă europeană comparată.
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune%20si%20asistenta%20sociala/Programe/301210Raport%
20de%20cercetare_EScomplet.pdf, consultat ianuarie 2010
20

Total populație ocupată
civilă
Figura 12. Rata de ocupare a resurselor de muncă (%)
1990 1995 2000 2005 2006 2007 2008 2009
82 71,5 64,6 60,7 61,4 63,4 63,6 60,6
Municipiul București : : 58,3 71,6 75,7 81,1 85,9 81,1
Județul Cluj 85,1 75,7 66,3 68,5 68,3 71,8 73,2 70,5
Județul Mureș 83,1 73,9 69,6 64,8 65,1 65,8 65,5 62,7
Județul Sibiu 75,2 69,1 61,9 60 62,6 65,4 65,5 61,3
Județul Iași 80,4 70,1 62 56,9 56 56,7 56,1 53,8
Județul Constanța 73,6 75,5 57,6 58,4 59,9 61,7 63 59,7
Județul Dolj 82 70 69,1 61,3 61,8 63,7 63,9 60,5
Județul Timiș 83,1 77,1 69,4 73,2 73,3 74,7 74,3 69,8
Sursa: INS, Tempo On-line – Rata de ocupare a resurselor de muncă pe macroregiuni, regiuni de
dezvoltare și judete
Efectivul total de salariați la nivelul municipiului București, estimat de INS, pentru luna iulie 2010 este de
868.065 persoane, în continuă scădere față de aceeași lună din 2009, când au fost estimat un număr de 943.958
salariați. 16Conform datelor Agenției Naționale a Ocupării Forței de Muncă, rata șomajului, ca medie anuală în
2009, la nivelul întregii țări a fost de 6,3 % față 4% în 2008. La sfârșitul lunii septembrie 2010, municipiul
București, alături de județele Timiș și Ilfov înregistra una din cele mai scăzute rate de șomaj (3,0%). Potrivit
ANOFM în luna noiembrie rata de șomaj în municipiul București a scăzut la 2,53%. 17
În trimestru II din 2010, conform datelor INS "Rata șomajului BIM a atins valorile cele mai ridicate în regiunile
Centru (10,4%), Sud-Est (8,4%) și Sud-Muntenia (7,7%), iar cele mai mici în regiunile Nord-Est (5,2%) și
București-Ilfov (4,2%) 18 . În trimestrul III, din 2010, rata șomajului BIM în regiunea București-Ilfov a crescut la
4,7%. Se poate observa că rata șomajului BIM este constant (1996-2010) mai ridicată în rândul populației de gen
masculin (5,1%) comparativ cu 4,3% pentru femei. 19 O ipoteză, avansată de diverse studii, pentru explicarea
acestei diferențe a ratei șomajului în funcție de gen se referă la categoria persoanelor de gen feminin casnice
care ar putea reprezenta o formă de șomaj ce nu este luată în considerare.
16 Sursa: INS, Buletin statistic lunar al D.R.S.M. București
17 Sursa: ANOFM, www.anofm.ro, consultat pe 20 decembrie 2010
18 Sursa: INS, Forța de muncă în România. Ocupare și șomaj - Trimestrul II 2010
19 Sursa: INS,Tempo On-line - Rata șomajului BIM pe grupe de vârstă, sexe, macroregiuni și regiuni
21

În ceea ce priveşte şomajul de lungă durată, conform datelor ANOFM, în luna februarie 2010, la nivel național "se
aflau înregistraţi în evidenţele agenţiei 31.193 tineri sub 25 de ani aflaţi în şomaj de peste 6 luni (ceea ce
reprezintă 29,8% din totalul şomerilor sub 25 de ani); adulţii aflaţi în şomaj de peste 12 luni, 100.807 persoane
reprezintă 15,3% din totalul şomerilor adulţi, ponderea şomerilor de lungă durată în numărul total de şomeri
fiind de 17,31%. 20 "
Potrivit datelor INS în Municipiul București șomajul de lungă durată a crescut în 2010 cu 115%, de la 1768 de
persoane la 3816.
Județul
Municipiul
București
Figura 12. Numărul șomerilor înregistrați, după nivelul de instruire, septembrie 2010
Numărul șomerilor
înregistrați
total din care femei universitar liceal și postliceal primar, gimnazial,
profesional
32442 16384
Sursa: INS, Buletin statistic lunar, septembrie 2010
total din care
femei
22
total din care
femei
total Din care
femei
6355 3693 10957 5994 15130 6697
În ceea ce privește numărul de persoane cu handicap angajate în municipiul București acesta se ridică la 4326 de
persoane21 . Se observă că integrarea pe piață a persoanelor cu handicap, la nivelul municipiului București, se
realizează mult mai bine comparativ cu situația existentă la nivel național. Desigur, acest rezultat trebuie privit
și în corelație cu gradul de dezvoltare socio-economică al unității teritoriale analizate.
Figura 13. Indicatori proxy pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor cu handicap
Raportul dintre numărul de angajați și numărul total de adulți cu
handicap
Raportul dintre numărul și numărul total de adulți cu handicap
accentuat, mediu sau ușor
Nivel național București
4% 8%
6% 10%
Sursa: Calcule proprii în baza datelor ANPH – septembrie 2010
20 Sursa: ANOFM, Situația Statistică a Jomajului Înregistrat la 28 februarie 2010
21 Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale –Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap, Date Statistice – 30
septembrie 2010, http://www.anph.ro/

Educație. Situația sub raport numeric a unităților de învățământ din municipiul București, în anul școlar
2008/2009, care se menține și pentru anul școlar 2009/2010, are următoarea structură:
Figura 14. Situația unităților de învățământ preuniversitar din municipiul București
Unităţi de învăţământ preuniversitar
Grădinite
Şcoli cu cls I-VIII
Licee
Şcoli de arte şi meserii
Şcoli postliceale
învăţământ de masă
învăţământ
special
23
TOTAL
Bucureşti
Dintre care în sectorul:
1 2 3 4 5 6
153 26 28 25 26 23 25
1 1 0 0 0 0
Total 154 27 28 25 26 23 25
învăţământ de masă
162 26 31 30 24 25 26
învăţământ special 15 4 4 1 3 1 2
Total 177 30 35 31 27 26 28
învăţământ de masă
103 26 22 17 15 9 14
învăţământ special 2 0 2 0 0 0 0
Total 105 26 24 17 15 9 14
învăţământ de masă
0 0 0 0 0 0 0
învăţământ special 2 0 2 0 0 0 0
Total 2 0 2 0 0 0 0
învăţământ de masă
1 0 1 0 0 0 0
învăţământ special 0 0 0 0 0 0 0
Total 1 0 1 0 0 0 0
Cluburile copiilor - 6 1 1 1 1 1 1
Cluburi sportive - 7 1 2 1 1 1 1
Şcoli de muzică şi arte plastice - 5 2 2 1 0 0 0

Total unităţi
Sursa: Starea învățământului an școlar 2008/2009,Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Inovării
Inspectoratul Şcolar al Municipiului București
În analiza ISMB se apreciază că în acest moment există un deficit de 8000-9000 de locuri în grădinițe raportat la
numărul de cereri. Situația nu este surprinzătoare având în vedere relansare natalității în București, începută în
2003.
Conform Raportului asupra stării sistemului național de învatamânt pe anul 2009, realizat de Ministerul
Educației, Cercetării și Tineretului, indică faptul că rata de abandon şcolar în România este una dintre cele mai
ridicate din Europa. Totodată, indicatorul privind rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie a tinerilor în
vârstă de 18-24 ani, situează România pe unul dintre ultimile locuri din Uniunea Europeană. Rata abandonului
şcolar calculat pe baza metodei “intrare-ieşire” este mai ridicată în special pe segmentul tehnic şi profesional.
Inspectoratul Școlar al Muncipiului București estimează o cifră de aproximativ 1400 de cazuri de abandon şcolar
pentru 2009/2010 în creștere semnificativă față de anul școlar 2008/2009 când au fost înregistrate 300 de
abandonuri școlare. Sub aspectul numărului de elevi înscriși în anul școlar 2009/2010 și cazurilor de abandon
școlar, datele sunt următoarele:
Figura 15. Elevi înscriși la începutul anului școlar 2009/2010 și cazurile de abandon
Sector
învăţământ de masă
Sursa: ISMB – Starea învățământului 2009/2010
24
437 82 87 75 67 59 67
învăţământ special 20 5 8 1 3 1 2
Total 457 87 95 76 70 60 69
Cls. I-IV Cls V-VIII Cls IX-XII (XIII)
Elevi
înscriși
Abandon
școlar
Elevi
înscriși
Abandon
școlar
Elevi
înscriși
1 8514 28 8827 58 15954 16
2 10641 99 11002 129 17373 120
3 7972 0 7602 10 13957 161
4 8749 28 9125 50 8603 55
5 8605 48 9242 90 10828 36
6 8501 36 8525 49 12552 390
Abandon
școlar
Total 52982 239 54323 386 79267 778

În municipiul București abandonul școlar tinde să aibă o incidență mai mare în rândul elevilor înscriși în clasele
IX-XII, sectorul 6 având cele mai multe cazuri de abandon școlar. În general, s-a constatat că "riscul neparticipării
și al abandonului școlar se înregistrează în special în cazul copiilor cu dizabilități fizice sau psihice copiilor romi
și al celor din mediul rural" (Hatos, Adrian, 2006, 97) 22 . Datele referitoare la numărul de instituții de învățământ
superior arată că “timp de peste 10 ani de zile (1991 - 2002), numărul de instituţii de învăţământ superior a fost
în continuă creştere: de la 56 de unităţi, în 1991, la 126 de unităţi în 2002. Cu alte cuvinte, numărul de instituţii
de învăţământ superior a crescut de 2,25 de ori în 11 ani. Din 2002, numărul de instituţii de învăţământ superior
aînceput să scadă, ajungând în 2006 la nivelul înregistrat în anul universitar 1997 – 1998. Dinamica numărului
de instituţii de învăţământ superior de la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov este similară cu dinamica înregistrată la
nivel naţional. Astfel, timp de 10 ani de zile (1991 - 2001), numărul de instituţii de învăţământ superior în
regiunea Bucureşti-Ilfov a crescut de 2,93 de ori (de la 15 la 44). Din 2001 însă numărul a început să scadă,
ajungând la 34 de unităţi de învăţământ superior în 2005/2006” 23 .
Aceeași analiza arată că „pe intervalul 2000 – 2005 numărul de stundenţi s-a plasat pe un trend ascendent.
Creşterea pozitivă a numărului de studenţi, în frecvenţă absolută, a fost mult mai consistentă pentru regiunea
Bucureşti-Ilfov, decât pentru regiunile Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia şi Sud EST. Astfel, din 2000 până în 2005
populaţia de studenţi înregistrată în Bucureşti a crescut cu aproape 10,000 de persoane, în timp ce creşterea
pentru regiunile de sud a fost de cel mult aproximativ 3,000 de persoane.”
Sănătate. Datele de mai jos arată că atât la nivel național cât și la nivelul municipiului București, rata de
mortalitate pentru persoanele în vârstă de până la 64 de ani din cauza bolilor de inimă și a celor respiratorii
cunoaște valori mult mai mari comparativ cu alte țări ale Uniunii Europene.
Figura 16. Rata mortalității pentru persoanele în vârstă de 64 de ani sau mai puțin
de boli de inimă și boli respiratorii
2007-
2010
2003-
2006
25
1999-
2002
1994-
1998
Cehia 0,92 0,98 0,90 : :
1989-
1993
Praga 0,96 1,38 0,92 1,14 1,37
Germania 0,50 1,33 0,70 0,78 0,85
Berlin 0,56 0,64 0,68 0,31 :
Estonia 1,34 1,60 1,60 : :
Tallinn 1,11 1,41 1,62 1,74 1,58
Italia 0,35 : 0,52 0,57 :
22 Hatos Adrian (2006). Sociologia educației. Iași: Editura Polirom
23 Sursa: Planul regional de acțiune pentru învățământ 2008-2013, Regiunea București-Ilfov

Roma 0,34 : 0,44 : :
Letonia : 1,80 1,86 : :
Riga : 1,60 1,99 2,15 1,95
Ungara 1,45 1,49 1,42 : :
Budapesta 1,18 : 0,83 1,02 1,15
Polonia 1,04 0,98 0,98 : :
Varșovia 1,10 0,78 0,90 : 1,57
România 1,45 1,60 1,30 : :
București 1,24 1,25 0,70 : :
Sursa: Urban Audit Cities
Datele privind numărul persoanelor cu handicap la nivelul municipiului București arată că “Din punct de vedere
al persoanelor cu dizabilității din județ, în totalul persoanelor cu dizabilități din România, cele mai mari valori se
înregistrează în București (8,28%), județele Prahova (4,61%) și Argeș (4,11%). Cele mai mici valori sunt în
județele Harghita (1,07%), Ilfov (1,01%) și Covasna (0,57%). Din punct de vedere al ponderii persoanelor cu
dizabilități din județ din totalul populației din județ, cele mai mari valori se înregistrează în județele Vrancea
(6,07%), Sălaj (5,65%) și Alba (4,74%). Cele mai mici valori sunt în județele Dolj (1,99%), Galați (1,78%) și
Covasna (1,72%). 24 ” În 2010, rata persoanelor cu handicap în municipiul București este de 2,95%.
Figura 17. Numărul persoanelor cu handicap
Regiune/Județ Total persoane cu handicap Din care femei Copii (din
total)
26
Adulți (din
total)
București 57 409 32 279 3 555 53 854
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale –Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap,
Date Statistice – 30 septembrie 2010
Figura 18. Persoane cu handicap, pe tipuri de handicap în municipiul București
Grav Accentuat Mediu Ușor
17 483 32 717 7060 149
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale –Direcția Generală Protecția
Persoanelor cu Handicap, Date Statistice – 30 septembrie 201
24 Sursa: Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă europeană comparată.
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune%20si%20asistenta%20sociala/Programe/301210Raport%
20de%20cercetare_EScomplet.pdf, consultat ianuarie 2010

Concluzii
Analiza principalilor indicatori socio-demografici ai municipiului București, fără a avea o abordare exhaustivă,
surprinde anumite evoluții și tendințe care pot fi sintetizate astfel:
• Volumul populației este în creștere ușoară începând cu 2003 cu toate că rata sporului natural se
menține negativă până în 2008. Municipiul București constituie însă un pol de atracție pentru fluxurile
de migrație internă din județele învecinate.Creșterea populației poate aduce totodată și o creștere a
nevoilor sociale sau apariția unor noi tipologii de riscuri sociale (creșterea numărului de născuți
nedoriți, creșterea presiunii asupra pieței muncii etc.).
• Scăderea accentuată a natalității după 1990 și creșterea speranței de viață la naștere vor conduce la
îmbătrânirea demografică a populației. Înprezent un semnal de alarmă îl constituie faptul că populația
inactivă tânără, înregistrează o pondere mai scăzută comparativ cu ponderea populației inactive
vârstnice. În consecință, dezvoltarea serviciilor sociale, la nivelul municipiului București, pentru
persoanele vârstnice ar reprezenta în momentul de față o prioritate.Aceste servicii ar putea cuprinde
atât de îngrijire la domiciuliu cât și cămine sau locuri/modalități de petrecere a timpului. Creșterea
volumului populației în această categorie de vârstă presupune pregătirea pentruaccentuarea nevoilor
sociale și medicale.
• De asemenea având în vedere structură pe vârste la nivel de sector, o importanță deosebită o are
distribuția teritorială a unităților furnizoare de servicii sociale pentru vârstnici. Este de notat că sectorul
1 concentrează cel mai mic volum de populație dar prezintă un grad accentuat de îmbătrânire
demografică.
• Un al aspect semnificativ în câmpul demografic al municipiului București îl constituie, mai nou,
creșterea ratei natalității, care a depășitpentru 2009 media națională. Temporar, acest aspect ar putea
amplifica riscuri sociale asociate acestei categorii (copii în familii monoparentale, copii în afara
căsătoriilor, abandon etc.).
• În ceea ce privește starea populației se constată o scădere a capacității pieței muncii de absorbi forța de
muncă, urmare probabil a crizei economice. Rata de ocupare este în scădere iar șomajul de lungă durată
a înregistrat o creștere foarte mare. Nu trebuie omis faptul că șomerii au o probabilitate mai mare de a
cădea în sărăcie.
• Sub aspectul educație se observă o creștere a abandonului școlar, în special la elevii înscriși în clasele
IX-XII, situația fiind mai pregnantă în sectorul 6. De asemenea numărul de locuri în grădinițe este
insuficient raportat la numărul de cereri. O natalitate mai ridicată, chiar și temporar, va accentua
situația.
Este cunoscut că "O populație cu o stare de sănătate precară amplifică dramatic resursele pe care societatea
terebuie să le aloce asistenței medicale și celei sociale, în detrimentul altor nevoi ale societății. Pe de altă parte,
într-o populație cu probleme majore de sănătate, gradul de participare la activitatea economică este afectat,
ducând la apariția unei anumite incompatibilități între starea de sănătate și o productivitate ridicată a muncii"
27

(V. Ghețău, 2009, 283). Din această perspectivă municipiul București înregistrează o rată ridicată de mortalitate
la persoanele sub 64 de ani din cauza bolilor de inimă și respiratorii 25 .
Capitolul 5: Analiza situației actuale a rețelei de servicii sociale
din București
Obiectivul principal al acestui analize este de a oferi o imagine detaliată, bazată pe date statistice, a rețelei de
servicii sociale care funcționează în prezent la nivelul Municipiului București și totodată de a identifica nevoile
de dezvoltare a anumitor categorii de servicii care lipsesc sau sunt insuficiente în raport cu cererea din partea
actualilor și potențialilor beneficiari aflați în diverse situații de dificultate.
Datele utilizate în această analiză provin în principal din două surse: una este Registrul electronic unic al
serviciilor sociale (denumit în continuare REUSS) accesibil pe situl Ministerului Muncii, Familiei și Protecției
Sociale, iar cea de-a doua sursă este reprezentată de ancheta realizată de FDSC asupra tuturor furnizorilor
publici de servicii sociale specializate și primare din București26 .
Trebuie subliniat că demersul de a analiza rețeaua de servicii sociale din punct de vedere statistic nu este deloc
unul ușor, date fiind diversitatea foarte mare de situații pe care aceste servicii le adresează și încearcă să le
îmbunătățească și totodată paleta foarte largă de moduri de organizare și furnizare a acestor servicii.
Clasificările și definițiile utilizate în această analiză sunt cele din legislația în vigoare, relevantă pentru domeniul
serviciilor sociale, respectiv O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, H.G. nr. 1007/2005 pentru aprobarea
Nomenclatorului instituţiilor de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal și Ordinul Ministrului
Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 280 din 2006 privind aprobarea procedurii de lucru în vederea
constituirii, actualizării și accesării Registrului electronic unic al serviciilor sociale. Furnizorii de servicii sociale
pot fi instituții publice sau private, iar furnizarea de servicii sociale se realizează prin intermediul unor unități
specializate de asistență socială organizate de aceste instituții. Un furnizor poate organiza și gestiona mai multe
unități de asistență socială, iar la nivelul unei astfel de unități pot fi furnizate mai multe tipuri de servicii sociale
primare și/sau specializate.
În mod inerent, abordarea noastră este una reducționistă, iar la aceasta se mai adaugă și alte câteva limite
metodologice asupra cărora trebuie să atragem atenția. În primul rând, analiza este una de tip transversal,
centrată pe momentul în care a fost realizată ancheta, neexistând din păcate date statistice longitudinale privind
evoluția acestui sector în București. De asemenea datele din REUSS sunt de așa natură încât nu se poate analiza
dinamica rețelei de servicii sociale27 . O a doua limită constă în lipsa unui sistem de referință la care să raportăm
datele statistice referitoare despre volumul și structura serviciilor sociale. Altfel spus, analiza noastră este
centrată pe oferta de servicii în sine, datele disponibile la acest moment și în general lipsa unui sistem
25 Ghețău Vasile (2009). Dezechilibre și procese demografice și teritoriale. În Marian Preda (coord.). Riscuri și inechități sociale în România.
Iași: Editura Polirom
26 Trebuie menționat că s-a încercat și cuprinderea în anchetă a tuturor furnizorilor privați de servicii sociale din București, însă din păcate
rata de răspuns în cazul acestora a fost una foarte scăzută în măsură să afecteze substanțial reprezentativitatea rezultatelor.
27 Dincolo de natura informațiilor din REUSS, modul în care sunt stocate și accesibile aceste informații îngreunează foarte mult procesarea și
analiza lor statistică. Totodată unele informații din această bază de date ridică semne de întrebare cu privire la actualitatea lor.
28

comprehensiv de indicatori statistici pentru domeniul serviciilor sociale limitând substanțial posibilitatea de
analizare a ofertei prin raportarea la cererea de servicii sociale. În al treilea rând, din motive ce țin de lipsa
datelor statistice, analiza serviciilor specializate și a celor primare se concentrează mai mult asupra serviciilor
sociale oferite de instituțiile publice din București, în condițiile în care numărul de unități private care
furnizează servicii sociale este destul de apropiat de cel al unităților publice.
Dincolo de aceste limite care sunt o consecință a lipsei unei sistem de informații statistice despre sectorul
serviciilor sociale, analiza este una validă și utilă din perspectiva faptului că oferă o imagine a Volumului și
structura unităților publice și private care furnizează servicii sociale în București. Conform datelor din
REUSS28 în București există 368 de instituții de asistență socială în cadrul cărora se acordă servicii sociale
primare și specializate. Din acestea aproximativ 53% sunt servicii publice (marea majoritate aparținând
DGASPC-urilor de sector), iar restul de 47% sunt unități ale unor furnizori privați.
Cel mai dezvoltat segment al serviciilor sociale din București este cel al serviciilor care au ca beneficiari copii.
Aproximativ 54% din totalul unităților din București oferă servicii pentru copii aflați în diverse situații de
dificultate, 42% au ca beneficiari persoane adulte, 26% se adresează tinerilor cu vârsta între 18 și 26 de ani, iar
14% se adresează persoanelor vârstnice. Totodată 23% din totalul unităților de asistență socială au ca
beneficiari familii. Graficul 1 prezintă distribuția tuturor unităților de asistență socială din Capitală în funcție de
categoriile de beneficiari cărora le oferă servicii și de formă de proprietate, iar comparațiile între sectorul public
și cel privat relevă câteva diferențe semnificative. Comparativ cu sectorul privat al serviciilor sociale, sectorul
public s-a dezvoltat relativ mai mult în furnizarea de servicii care adresează vulnerabilități ale următoarelor
categorii de persoane: copii 17-18 ani, adulți și persoane cu handicap, în timp ce sectorul privat a dezvoltat în
mai mare măsură servicii pentru următoarele categorii vulnerabile: tineri 18-26 de ani, copii 7-16 ani și
persoane vârstnice.
Circa 70% din totalul unităților de asistență socială din București au mai multe categorii de beneficiari, unitățile
care oferă servicii pentru copii dintr-o anumită categorie de vârstă, tinzând să aibă ca beneficiari copii și din alte
grupe de vârste, iar unitățile care au ca populație țintă adulți în situații de dificultate tind să ofere servicii și
pentru tineri 18-26 de ani și servicii pentru familii.
28 http://www.mmuncii.ro/sas/index, accesat ultima dată în 18 ianuarie 2010
29

Figura 19. Distribuția unităților de asistență socială din București în funcție de categoria de beneficiari
(cifre absolute)
Copii 0-6 ani
Copii 7-16 ani
Copii 17-18
Adulti
Tineri 18-26
Persoane varstnice
Familie
Grupuri 1
Comunitati 1
22
34
43
42
69
30
27
91
93
41
54
51
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
30
62
Servicii Publice Servicii Private
Sursa datelor: Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
90
Total 196 servicii publice
și 172 servicii private
Localizarea geografică a unităților care oferă servicii sociale în București este un indicator relativ important din
perspectiva accesului beneficiarilor și potențialilor beneficiari la ele, precum și un indicator al dezvoltării
neuniforme a rețelei de servicii sociale, cu atât mai mult cu cât acordarea unui serviciu social de către o instituție
(în special în cazul DGASPC-urilor) este adesea condiționată de domiciliul solicitantului. Numărul de unități care
furnizează servicii sociale înregistrează o variație importantă între sectoarele Municipiului București, de la 103
unități pe teritoriul sectorului 1, la doar 44 de unități în sectorul 6 (vezi Graficul 2). Dezvoltarea neuniformă din
punct de vedere teritorial a rețelei de servicii sociale este evidențiată dacă luăm în considerare populația fiecărui
sector. Sectorul 1 cu o populație de circa 224000 de locuitori are un număr de unități de servicii sociale mai
mare decât numărul de unități din sectoarele 3 și 6 luate împreună, în condițiile în care populația însumată a
celor două sectoare este de peste 3 ori mai mare decât cea a sectorului 1. Foarte probabil însă că dezvoltarea
neuniformă nu înseamnă în aceste caz și o dezvoltare disproporționată în raport cu nevoile populației de servicii
sociale, ci mai degrabă faptul că în toate celelalte sectoare, cu excepția sectorului 1, rețeaua de servicii sociale
este mult sub-dezvoltată. În același sens merită remarcat totodată că sectorul 3 care are o populație ce depășește
400000 de locuitori, fiind sectorul cu cea mai mare populație, are însă cel mai mic număr de unități publice care
oferă servicii sociale. De asemenea trebuie să subliniem că și sectorul privat al serviciilor sociale cunoaște o
dezvoltare neuniformă în plan teritorial, numărul de servicii private variind de la 53 în sectorul 1 la doar 13 în
sectorul 6. Și sectorul 4 are un număr relativ mic de servicii sociale furnizate de instituții private (18 unități),
însă pe ansamblul sectorului situație este relativ echilibrată de un număr dublu de servicii publice (37 de
unități).

Figura 20. Distribuția unităților de asistență socială din București pe sectoare (cifre absolute)
Sectorul 1
Sectorul 2
Sectorul 3
Sectorul 4
Sectorul 5
Sectorul 6
23
25
30
31
37
50
27
23
13
18
38
0 20 40 60 80 100 120
31
53
Servicii Publice Servicii Private
Sursa datelor: Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
Total 196 servicii publice
și 172 de servicii private
Analizînd la nivel de sector structura rețelei de unități private care oferă servicii sociale diverselor categorii de
populație se pot observa următoarele disparități (Graficul 3):
• În sectorul 1, ponderea unităților private care furnizează servicii sociale persoanelor vârstnice este de
doar 8%, în timp ce la nivelul Bucureștiului pe ansamblu această pondere este de 16%, iar în sectoarele
2 și 3 de aproximativ 30%, în condițiile în care populația sectorului 1 este cea mai îmbătrânita din
Capitală.
• În sectorul 2, doar 18% din unitățile private au ca beneficiari minori cu vârsta între 17 și 18 ani, în timp
ce pe ansamblul Bucureștiului ponderea este de 30% din totalul unităților private. În schimb, în sectorul
2 comparativ cu Bucureștiul pe ansamblu se înregistrează ponderi semnificativ mai mari de unități
private care acordă servicii sociale adulților, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap și
familiilor aflate în situații de dificultate.
• În sectorul 3 se remarcă ponderea semnificativ mai mică a unităților private care furnizează servicii
sociale persoanelor cu handicap (7% comparativ cu 15% la nivel de Capitală). Pe de altă parte 30% din
unitățile private din acest sector au ca beneficiari persoane în vârstă, pondere mult mai mare decât cea
la nivelul Bucureștiului pe ansamblu.
• În sectorul 4 sectorul privat de servicii sociale este mai slab dezvoltat în cazul serviciilor care se
adresează vârstnicilor și tinerilor din grupa de vârstă 18-26 de ani, dar mai bine reprezentat în cazul
serviciilor pentru copii cu vârsta până la 6 ani.
• În sectorul 5 nu există nicio unitate privată care să acorde servicii sociale persoanelor cu handicap și de
asemenea ponderea celor care se ocupă de copii 0-6 ani semnificativ mai mică decât la nivelul
Bucureștiului.
• În sectorul 6 structura rețelei de servicii sociale furnizate de organizații private înregistrează cele mai
mari disparități în comparație cu structura la nivel de Capitală. Astfel doar 8% din unitățile private din
acest sector oferă servicii pentru copii 0-6 ani, ponderi semnificativ mai mici înregistrându-se și în cazul
serviciilor care se adresează adulților, vârstnicilor, persoanelor cu handicap și familiilor.

Figura 21. Distribuția unităților private de asistență socială în funcție de localizare și categoria de
beneficiari (% din numărul de unități din fiecare sector)
100
80
60
40
20
0
15
Copii 0-6 ani Copii 7-16 ani Copii 17-18 Adulti Tineri 18-26 Persoane varstnice Familie Persoane cu handicap
55
36
34
30
8
21 21
16
47
18
45
34
32
29
26
19
52
33 33
30
26
19
7
28
50
28
39
17
32
6
22
11
48
35
43
35
26
22
9
0 8
69
38
23
31
8
15
8
16
52
36
31
30
Sectorul 1 [N=53] Sectorul 2 [N=38] Sectorul 3 [N=27] Sectorul 4 [N=18] Sectorul 5 [N=23] Sectorul 6 [N=13] Total Bucuresti
[N=172]
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
Conform datelor din REUSS, jumătate din unitățile publice care oferă servicii sociale sunt organizate ca servicii
publice specializate, 21% ca centre rezidențiale, 16% ca centre sociale 29 , iar 11% ca centre de zi (Graficul 4). În
cazul furnizorilor privați, o treime din unitățile din București sunt organizate ca centre sociale, 17% ca centre de
zi, 17% ca centre rezidențiale, iar 17% alte tipuri de centre sociale. 5% din unitățile private furnizează serviciul
social la domiciliul beneficiarilor.
Figura 22. Distribuția unităților de asistență socială din București care furnizează servicii sociale în
funcție de forma de organizare și locul de acordare (cifre absolute)
Servicii publice specializate
Birouri particulare
La domiciliu
Centre sociale
Centre de zi
Centre rezidentiale
Alte centre
Strada
Spitale si centre medicale
Alte locatii
2
1
1
3
2
9
11
22
31
30
41
30
99
30
56
0 20 40 60 80 100 120
Servicii Publice Servicii Private
Sursa datelor: Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
Total 196 servicii publice
și 172 de servicii private
Pe ansamblul Municipiului București, cele mai frecvente tipuri de servicii sociale oferite de instituțiile publice
sunt cele de consiliere psihologică, de informare în domeniu și cele de consiliere socială (Graficul 5). Consilierea
psihologică este tipul de serviciu cel mai frecvent și în cazul furnizorilor privați, ponderea unităților private care
oferă acest serviciu fiind de 73%, iar în cazul unităților publice de 62%. Există diferențe importante între public
și privat în ce privește structura rețelei de servicii sociale din perspectiva tipurilor de servicii oferite, unitățile
private oferind în general o gamă mai diversă de servicii beneficiarilor lor.
29 Conform dispozițiilor din Ordinul MMSF nr. 280 din 2006 categoria ”centru social” cuprinde 3 clase de instituții de asistență socială: centre
de zi, centre rezidențiale și altele. În analiza noastră pe baza datelor din REUSS în categoria ”centre sociale” include în aceeași logică orice fel
de centru care nu e rezidențial sau de zi. Cel mai frecvent în această categorie sunt incluse centrele de informare și consiliere precum și
complexele de servicii sociale.
17
24
15

Figura 23. Principalele tipuri de servicii sociale furnizate în cadrul unităților publice și private din
București (%)
Astfel:
Consiliere psihologica
Informare in domeniu
Consiliere sociala
Promovare relatii sociale (Socializare)- Timp liber
Reintegrare in comunitate
Servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala
Consiliere juridica
Reintegrare in familie
Identificare si evaluare
Educatie sociala
Sprijin de urgenta
Gazduire pe perioada nedeterminata
Orientare profesionala
Servicii de recuperare si reabilitare
Servicii de ingrijire social- medicala de natura medicala
Suport si acompaniament
Educatie speciala
Orientare sociala
Gazduire pe perioada determinata
Servicii de asigurare a hranei si suplimentelor nutritive
6
16
13
17
20
21
15
15
16
15
13
16
10
7
19
12
10
8
12
8
12
14
5
33
39
35
39
36
31
30
28
30
32
35
53
52
54
0 20 40 60 80 100
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
59
62
62
73
Servicii Publice
Servicii Private
% calculate din:
N1= 196 servicii publice
N2= 172 de servicii private
• aproape 60% din unitățile private oferă servicii de socializare și petrecere a timpului liber, serviciu
oferit de circa 40% din unitățile publice;
• circa o treime din unitățile private acordă servicii de educație socială și sprijin de urgență, ponderile
respective în cazul serviciilor publice fiind de 13% și 6%;
• ponderea unităților private care oferă servicii de reintegrare în familie și servicii de suport și
acompaniament este de asemenea semnificativ mai mare decât în cazul serviciilor publice.
• Unitățile publice sunt în mai mare măsură centrate pe servicii primare de tipul identificării și evaluării
și informare în domeniu;
• Ponderea unităților publice care oferă servicii de consiliere juridică, găzduire pe perioadă
nedeterminată și servicii de asigurare a hranei este semnificativ mai mare decât în cazul sectorului
privat.
Datele din REUSS ne permit să identificăm și care sunt cele mai puțin oferite tipuri de servicii sociale atât la
nivelul furnizorilor publici, cât și al celor privați. După cum se poate observa și în graficul 6, în București nu
există nicio instituție de asistență socială care să ofere servicii de kinetoterapie și hidroterapie 30 , servicii absolut
necesare în acțiunile de recuperare și reabilitare a anumitor categorii de handicap. Din rândul serviciilor sociale
oferite de unitățile publice lipsesc terapia ocupațională (ergoterapie), orientarea psihologică, psihoterapia și
servicii de promovare și cooperare socială, care sunt de altfel slab dezvoltate și în cazul furnizorilor privați. Nu
trebuie omisă slaba dezvoltare a serviciilor de reintegrare profesională extreme de importante de exemplu în
cazul foștilor deținuți.
Cele mai puțin dezvoltate servicii sociale în București pot fi grupate în patru categorii mai largi:
1. Servicii de terapie specifică (kinetoterapie, hidroterapie, psihoterapie, alte servicii de recuperare și
reabilitare);
2. Servicii complementare îngrijirii socio-medicale la domiciliu (servicii de bază pentru activitățile zilnice,
servicii de reabilitare și amenajare a mediului de viață);
3. Servicii adresate comunităților sau necesare reintegrării indivizilor în comunitate (mediere socială în
comunitate, promovare și cooperare socială,dinamizarea grupurilor și comunităților)
4. Servicii de găzduire pe timp de zi și/sau pe timp de noapte
30 Este posibil ca aceste rezultate să fie determinate de neactualizarea datelor din REUSS sau de înregistrarea incorectă sau incompletă a
informațiilor despre serviciile terapeutice existente. Un argument în favoarea acestei ipoteze este oferit de faptul că în cadrul anchetei
realizată de FDSC a fost identificat un centru de zi pentru copii cu dizabilități aparținând DGASPC sector 2 care oferă servicii de terapie
specifică (kinetoterapie, fizioterapie, psihoterapie) informații care nu apar în REUSS în cazul respectivului centru.

Figura 24. Tipuri de servicii sociale puțin sau deloc dezvoltate la nivelul unităților publice și private din
București (%)
Reintegrare profesionala
Servicii de baza pentru activitatile zilnice
Servicii de reabilitare si amenajare a mediului de viata
Alte servicii de recuperare si reabilitare
Mediere sociala comunitate
Promovare si cooperare sociala
Promovare relatii sociale - Activitati socio culturale
Ergoterapie
Gazduire pe timp de zi
Dinamizarea grupurilor si comunitatilor
Psihoterapie
Gazduire pe timp de noapte
Orientare psihologica
Kinetoterapie
Hidroterapie
1
1
1
1
1
1
1
2
2
2
2
2
2
2
2
2
34
3
3
3
3
Servicii Publice
Servicii Private
% calculate din:
N1= 196 servicii publice
N2= 172 de servicii private
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
Serviciile care adresează situațiile vulnerabile în care se află copiii cu vârsta până la 7 ani (abandon, risc de
abandon, risc de separare de părinți) sunt furnizate cel mai frecvent în cadrul unor servicii publice specializate,
centre rezidențiale (în special centre de plasament și centre maternale) sau centre de zi. Graficul 7 prezintă
tipurile de servicii sociale oferite cel mai frecvent în cazul acestei categorii de copii, respectiv consiliere
psihologică, informare în domeniu, socializare, reintegrare în comunitate și în familie, consiliere socială, servicii
de îngrijire socio-medicală, educație socială, existând unele diferențe importante între unitățile private și cele
publice în ce privește tipurile de servicii pe care le oferă. Serviciile publice sunt mai mult centrate pe informare,
identificare și evaluare, consiliere juridică, găzduire pe perioadă nedeterminată, în timp ce unitățile private au
dezvoltat mai degrabă servicii socializare, reintegrare în comunitate, educație socială, sprijin de urgență. Ceea ce
lipsește în primul rând sunt servicii de terapie specifică pentru copiii cu diverse dizabilități (kinetoterapie,
hidroterapie)
Figura 25. Principalele tipuri de servicii sociale furnizate în cadrul unităților publice și private din
București care au ca beneficiari COPII 0-6 ani (%)
Consiliere psihologica
Informare in domeniu
44
67
65
76
Servicii Publice
Promovare relatii sociale (Socializare)- Timp liber
Reintegrare in comunitate
35
41
70
67
Servicii Private
Reintegrare in familie
44
44
Consiliere sociala
41
37
Servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala
33
44
Educatie sociala
29
48
Gazduire pe perioada nedeterminata
19
35
Educatie speciala
19
24
Identificare si evaluare 4
32
Consiliere juridica 4
29
Sprijin de urgenta
Servicii de ingrijire social- medicala de natura medicala
Servicii de recuperare si reabilitare
9
18
19
15
19
30
% calculate din:
N1= 34 servicii publice
N2= 27 de servicii private
Suport si acompaniament 9
26
- 20 40 60 80 100
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index

Din cele 181 de unități care au ca beneficiari copii 7-16 ani, 51 (28%) sunt centre rezidențiale (centre de
plasament, case de tip familial), 40 (22%) sunt centre de zi, 33 (18%) sunt centre sociale, iar 32 (18%) sunt
servicii publice specializate.
Distribuția unităților publice și private în funcție de forma de organizare și tipul de servicii sociale adresate
copiilor cu vârsta între 7 și 16 ani este destul de apropiată de cea a unităților care au ca beneficiari copii cu
vârsta până la 7 ani (Graficul 8), iar diferențele dintre unitățile publice și cele private în ce privește structura
serviciilor oferite derivă în mare parte din forma lor de organizare. În cazul unităților publice prevalează
centrele rezidențiale și serviciile publice specializate, astfel încât tipurile de servicii sociale specifice acestor
unități (găzduire pe perioadă nedeterminată, servicii de asigurare a hranei, servicii de îngrijire social-medicală,
consiliere juridică, educație specială, identificare și evaluare) se regăsesc într-o pondere mai mare decât în cazul
unităților private. Acestea din urmă fiind dezvoltate mai ales pe direcția centrelor de zi și a centrelor sociale
furnizează în mai mare măsură servicii de socializare și petrecere a timpului liber, educație socială, reintegrare
în comunitate, suport și acompaniament și sprijin de urgență.
Figura 26. Principalele tipuri de servicii sociale furnizate în cadrul unităților publice și private din
București care au ca beneficiari COPII 7-16 ani (%)
Consiliere psihologica
Promovare relatii sociale (Socializare)- Timp liber
53
68
68
77
Servicii Publice
Informare in domeniu
Consiliere sociala
47
49
44
49
Servicii Private
Servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala
41
48
Reintegrare in comunitate
35
48
Reintegrare in familie
36
38
Educatie sociala
24
41
Gazduire pe perioada nedeterminata
24
33
Consiliere juridica 8
31
Educatie speciala
14
23
Identificare si evaluare 9
25
Sprijin de urgenta 5
28
Orientare profesionala
Servicii de recuperare si reabilitare
Servicii de ingrijire social- medicala de natura medicala
Suport si acompaniament
20
11
15
14
18
10
9
19
% calculate din:
N1= 91 servicii publice
N2= 90 de servicii private
Servicii de asigurare a hranei si suplimentelor nutritive 3
21
- 20 40 60 80 100
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
La nivelul Municipiului București există 120 de unități care furnizează servicii sociale grupei de vârstă 17-18 ani.
Distribuția lor în funcție de modul de organizare este relativ asemănătoare cu a celor care se ocupă de copii 7-16
ani. Serviciile sociale oferite de unitățile publice sunt centrate pe informare și consiliere (psihologică, socială,
juridică), în timp ce în cazul unităților private s-au dezvoltat în mai mare măsură serviciile de reintegrare în
familie și comunitate (Graficul 9).
35

Figura 27. Principalele tipuri de servicii sociale furnizate în cadrul unităților publice și private din
București care au ca beneficiari COPII 17-18 ani (%)
Consiliere psihologica
Informare in domeniu
Consiliere sociala
Promovare relatii sociale (Socializare)- Timp liber
Reintegrare in comunitate
Servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala
Reintegrare in familie
Orientare profesionala
Consiliere juridica
Gazduire pe perioada nedeterminata
Educatie sociala
Identificare si evaluare
Orientare sociala
Sprijin de urgenta
Suport si acompaniament
Servicii de recuperare si reabilitare
Educatie speciala
Servicii de asigurare a hranei si suplimentelor nutritive
Servicii de ingrijire social- medicala de natura medicala
Gazduire pe perioada determinata
3
2
12
8
10
13
8
12
10
16
22
25
24
10
24
12
20
12
16
22
36
28
29
26
31
33
35
41
43
49
49
48
46
49
53
0 20 40 60 80 100
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
57
59
59
61
63
82
Servicii Publice
Servicii Private
% calculate din:
N1= 69 servicii publice
N2= 51 de servicii private
Există 97 de unități publice și private care oferă servicii sociale tinerilor cu vârsta între 18 și 26 de ani, adresând
situații de dificultate în familie, sărăcie, lipsa unei locuințe, izolare socială, urgență socială, dependență de
droguri și handicap. Tinerii care părăsesc instituțiile de protecție socială și cei care sunt consumatori de droguri
constituie două categorii speciale în cadrul acestor beneficiari.
Pe lângă serviciile de informare și consiliere, dezvoltate în general pentru orice tip de beneficiari, pentru tinerii
18-26 de ani unitățile de asistență socială din București oferă îndeosebi servicii de reintegrare în familie și
comunitate, orientare profesională, sprijin de urgență și găzduire (Graficul 10).
Figura 28. Principalele tipuri de servicii sociale furnizate în cadrul unităților publice și private din
București care au ca beneficiari TINERI 18-26 ani (%)
Consiliere psihologica
56
78
Informare in domeniu
61
70
Consiliere sociala
54
60
Servicii Publice
Reintegrare in comunitate
44
51
Promovare relatii sociale (Socializare)- Timp liber
44
50
Servicii Private
Servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala
35
31
Orientare profesionala
28
30
Reintegrare in familie
14
33
Consiliere juridica
21
26
Identificare si evaluare
17
30
Sprijin de urgenta 5
37
Orientare sociala
19
20
Educatie sociala
Suport si acompaniament
Gazduire pe perioada determinata
Servicii de recuperare si reabilitare
12
7
9
12
15
24
24
22
% calculate din:
N1= 43 servicii publice
N2= 54 de servicii private
Gazduire pe perioada nedeterminata 6
21
0 20 40 60 80 100
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
Pentru adulții din București aflați în situații de vulnerabilitate există 155 de unități care furnizează servicii
sociale, dintre care majoritatea sunt servicii publice specializate și centre sociale publice sau private. Ca și în
cazul celorlalte categorii de beneficiari, serviciile de informare și consiliere sunt cele mai frecvente tipuri de
servicii sociale oferite de aceste unități. Graficul 11 prezintă structura unităților publice și private în funcție de

tipurile de servicii sociale pe care le furnizează, remarcându-se diferențe semnificative între public și privat,
dintre care menționăm:
• Consiliere psihologică - 79% din unitățile private, față de 56% din cele publice;
• Socializare și timp liber – 47% din unitățile private, față de 25% din cele publice;
• Sprijin de urgență – 31% din unitățile private, față de 8% din cele publice;
• Suport și acompaniament - 26% din unitățile private, față de 5% din cele publice;
• Orientare profesională și orientare socială – circa 20% din unitățile private față de 12-13% din cele
publice
De asemenea unitățile private oferă într-o pondere mai mare servicii de reintegrare în familie, educație socială și
găzduire pe perioadă determinată, în timp ce în rândul unităților publice găsim mai frecvent servicii de mediere
socială, servicii de recuperare și reabilitare și servicii de îngrijire de natură medicală.
Figura 29. Principalele tipuri de servicii sociale furnizate în cadrul unităților publice și private din
București care au ca beneficiari ADULȚI (%)
Informare in domeniu
77
74
Consiliere psihologica
56
79
Consiliere sociala
61
60
Servicii Publice
Reintegrare in comunitate
38
37
Promovare relatii sociale (Socializare)- Timp liber
25
47
Servicii Private
Consiliere juridica
21
33
Identificare si evaluare
19
33
Servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala
26
23
Sprijin de urgenta 8
31
Orientare profesionala
13
19
Orientare sociala 12
21
Suport si acompaniament 5
26
Reintegrare in familie 8
19
Educatie sociala
Mediere sociala persoane
Servicii de recuperare si reabilitare
Servicii de ingrijire social- medicala de natura medicala
6
6
6
5
14
13
13
21
% calculate din:
N1= 93 servicii publice
N2= 62 de servicii private
Gazduire pe perioada determinata 6
15
0 20 40 60 80 100
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
Rețeaua de servicii sociale pentru persoane vârstnice cuprinde 52 de unități publice și private, din care 18
centre sociale, 10 servicii publice specializate, 10 unități care acordă servicii de îngrijire la domiciliu, 4 centre
rezidențiale și 2 centre de zi. Graficul 12 prezintă structura acestor unități pe tipuri de servicii sociale oferite.
Unitățile publice oferă în mai mare măsură servicii de consiliere socială, socializare, identificare și evaluare,
mediere socială, servicii de asigurare a hranei și găzduire pe perioadă nedeterminată, în timp ce serviciile de tip
consiliere juridică, sprijin de urgență, reintegrare în comunitate și familie, suport și acompaniament, orientare
socială sunt oferite mai mult de unitățile private. Aproximativ o treime din unitățile care au ca beneficiari
vârstnici oferă servicii de îngrijire medicală.
37

Figura 30. Principalele tipuri de servicii sociale furnizate în cadrul unităților publice și private din
București care au ca beneficiari PERSOANE VÂRSTNICE (%)
Consiliere psihologica
Consiliere sociala
Informare in domeniu
Promovare relatii sociale (Socializare)- Timp liber
Servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala
Identificare si evaluare
Servicii de ingrijire social- medicala de natura medicala
Servicii de ingrijire paleativa
Consiliere juridica
Sprijin de urgenta
Reintegrare in comunitate
Suport si acompaniament
Mediere sociala persoane
Orientare sociala
Reintegrare in familie
Servicii de asigurare a hranei si suplimentelor nutritive
Servicii de suport pentru activitatile instrumentale ale…
Servicii de recuperare si reabilitare
Gazduire pe perioada nedeterminata
3
5
5
9
14
13
18
18
20
20
18
10
9
13
14
10
23
38
30
32
30
32
27
27
27
30
33
33
37
41
43
45
53
50
0 20 40 60 80 100
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
55
60
68
68
77
Servicii Publice
Servicii Private
% calculate din:
N1= 22 servicii publice
N2= 30 de servicii private
Nevoile familiilor aflate în situații de dificultate sunt abordate de rețeaua de servicii sociale din București prin
intermediul a 83 de unități, dintre care 36 de servicii publice specializate, 24 de centre sociale și 10 centre de zi.
Serviciile de informare și consiliere sunt predominante și în aceste unități, indiferent că vorbim de cele publice
sau cele private, cu o prevalență mai mare a serviciilor de informare și consiliere juridică în cazul unităților
publice. În cazul unităților private se observă o ofertă mult mai mare de servicii de tip sprijin de urgență și
socializare.
Figura 31. Principalele tipuri de servicii sociale furnizate în cadrul unităților publice și private din
București care au ca beneficiari FAMILII (%)
Informare in domeniu
Consiliere sociala
Consiliere psihologica
Identificare si evaluare
Consiliere juridica
Sprijin de urgenta
Promovare relatii sociale (Socializare)- Timp liber
Reintegrare in comunitate
Servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala
Reintegrare in familie
Suport si acompaniament
Educatie sociala
Orientare sociala
5
7
10
14
17
14
17
15
14
17
17
22
22
24
32
33
40
41
43
56
60
61
0 20 40 60 80 100
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
68
69
68
81
Servicii Publice
Servicii Private
% calculate din:
N1= 42 servicii publice
N2= 41 de servicii private
Pentru persoanele cu handicap există la nivelul Municipiului București 66 de unități care furnizează servicii
sociale, din care 20 de centre sociale, 15 servicii publice specializate, 14 centre de zi și 9 centre rezidențiale. Din
acestea 30 de unități au ca beneficiari copii cu dizabilități, iar 36 se ocupă de persoanele adulte cu handicap. Se
observă că 61% din unitățile care au ca beneficiari persoane cu handicap aparțin sectorului public.

Cele mai răspândite servicii sociale care adresează nevoile persoanelor cu handicap sunt cele de socializare și
petrecere a timpului liber și cele de consiliere psihologică, existând o prevalență mult mai mare a acestor servicii
la nivelul unităților private (graficul 14).
Aproximativ 42% dintre unități oferă servicii de recuperare și reabilitare, 30% oferă servicii de îngrijire sociomedicală
de natură socială, iar 23% servicii de îngrijire medicală. Doar 3 unități au dezvoltat programe de
terapie ocupațională, iar serviciile de terapie specifică cum sunt cele de kinetoterapie sau hidroterapie lipsesc
din unitățile de asistență socială din București, fie ele publice sau private.
Trebuie remarcată ponderea mai mare de unități private care oferă persoanelor cu handicap din București
servicii de educație specială.
Figura 31. Principalele tipuri de servicii sociale furnizate în cadrul unităților publice și private din
București care au ca beneficiari PERSOANE CU HANDICAP (%).
Promovare relatii sociale (Socializare)- Timp liber
Consiliere psihologica
Informare in domeniu
Consiliere sociala
Servicii de recuperare si reabilitare
Reintegrare in comunitate
Consiliere juridica
Servicii de ingrijire social-medicala de natura sociala
Identificare si evaluare
Servicii de ingrijire social- medicala de natura medicala
Orientare profesionala
Educatie speciala
8
10
28
15
23
23
18
19
39
31
33
27
31
43
43
42
40
45
50
50
50
50
0 20 40 60 80 100
Sursa datelor: Calcule proprii pe baza datelor din Registrul electronic unic al serviciilor sociale, http://www.mmuncii.ro/sas/index
58
77
92
Servicii Publice
Servicii Private
% calculate din:
N1= 40 servicii publice
N2= 26 de servicii private
5.1 Volumul și structura serviciilor sociale specializate oferite de furnizori
publici
Ancheta FDSC din perioada noiembrie-decembrie 2010 completează datele public disponibile din REUSS, cu
informații detaliate, de actualitate despre activitatea furnizorilor publici de servicii sociale din București. Analiza
noastră pe baza acestor date pleacă de la o primă distincție importantă în ce privește tipul serviciului social, așa
cum este prevăzută și în legislația relevantă, respectiv distingem între serviciile sociale specializate și cele
primare (vezi nota de subsol 5). Distincția este necesară și utilă având în vedere specificul anumitor
compartimente din interiorul DGASMB și DGSAPC-urilor de sector care furnizează doar servicii cu caracter
primar și care sunt acreditate în acest sens.
Rețeaua publică de servicii sociale specializate este alcătuită din 102 unități, a căror distribuție pe tipuri de
unități specializate 31 este prezentată în graficul 15. Cele mai numeroase tipuri de unități specializate sunt
centrele de plasament (17 unități) și centrele de zi pentru copii (16 unități). Ca alternativă la centrele de
plasament furnizorii publici au dezvoltat 12 centre care acordă servicii rezidențiale de tip familial. De asemenea
la nivelul Municipiului București există și 10 complexe de servicii sociale care în general înglobează în același loc
servicii specializate furnizate de obicei de centre sociale distincte. După cum se poate observa din această
31 Clasificarea folosită în analiză are la bază Nomenclatorul instituţiilor de asistenţă socială şi structura orientativă de personal de
specialitate aprobat prin H.G. 1007/2005

distribuție (ca și din graficul 16) cele mai multe unități specializate dezvoltate de sectorul public de asistență
socială au ca beneficiari copii. În aceeași categorie se mai includ și 7 centre de primire în regim de urgență și 4
centre de coordonare și informare privind copiii străzii.
Figura 32. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale specializate (cifre absolute) 32
Complexe de servicii
10
Centre de plasament
17
Centre de primire in regim de urgenta
7
Centre maternale 1
Centre de zi (pentru copii)
16
Centre de consiliere si sprijin pentru parinti si copii 1
Centre de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat 1
Centre pentru prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii 1
Centre de coordonare si informare pentru copiii strazii
4
Centre care acorda servicii pentru dezvoltarea deprinderilor de viata… 2
Centre care acorda servicii de tip familial
12
Centre de ingrijire si asistenta
2
Centre de recuperare si reabilitare
3
Centru de integrare prin terapie ocupationala 1
Locuinte protejate pentru persoane cu handicap
4
Centre de zi (pentru persoane cu handicap)
2
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu
2
Camine pentru persoane varstnice
4
Centre de zi (pentru varstnici)
2
Centre de prevenire, evaluare si consiliere antidrog
Adaposturi de noapte
Centre de gazduire temporara
Centre de asistenta medico-sociala
1
1
1
1
N=102 unități publice
furnizoare de servicii
sociale specializate
Cantine sociale 1
Alte servicii
5
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
Rețeaua de servicii sociale specializate pentru persoane cu handicap cuprinde 46 de unități, între care sunt
incluse 4 locuințe protejate, 3 centre de recuperare și reabilitare, 3 centre de zi, 2 centre de îngrijire și asistență
și 2 centre de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu. Dintre cele 46 de unități specializate, 24 oferă
servicii pentru copii cu dizabilități. Servicii specializate pentru persoane cu handicap mai sunt furnizate și în 3
din cele 10 complexe de servicii.
Pentru persoanele vârstnice aflate în situații de risc sau dificultate sectorul public de asistență socială pune la
dispoziție 18 unități care furnizează servicii sociale specializate. Între acestea se includ 4 cămine pentru
persoane vârstnice și 2 centre de zi pentru vârstnici, restul unităților fiind unități care adresează nevoile
persoanelor cu handicap sau ale unor diverse categorii de adulți aflați în situații de dificultate.
Pentru persoanele toxico dependente Agenția Națională Antidrog coordonează centre de prevenire, evaluare și
consiliere antidrog în fiecare sector. Chiar dacă există unități care adresează prin serviciile lor și situații de
violență în familie, nu există la nivelul instituțiilor publice unități specializate care să se ocupe de persoane
victime ale violenței în familie. Pentru persoanele fără adăpost în cadrul rețelei publice de servicii sociale există
un adăpost de noapte și un centru de găzduire temporară.
Pe ansamblul rețelei de unități publice furnizoare de servicii sociale specializate aproximativ 70% dintre ele au
ca beneficiari copii, aproximativ o treime se ocupă de tineri 18-26 ani, 45% de persoane cu handicap, 27% de
adulți, 18% de persoane vârstnice și 11% de familii.
32 În categoria cantine sociale este inclus Serviciul Cantine Sociale din cadrul DGASMB, care are în gestiune șase astfel de unități pe teritoriul
Municipiului București.
40

Figura 33. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale specializate în funcție de categoria
de beneficiari (%)
Copii 0-6 ani
Copii 7-16 ani
Copii 17-18 ani
Tineri 18-26 ani
Adulti
Batrani
Familie
Grupuri
Comunitati
Persoane cu handicap
0
4
11
18
27
1. Servicii cvasi-generalizate (oferite de peste 80% din unități): consiliere psihologică, socializare și
servicii de asigurare a hranei
41
32
0 10 20 30 40 50 60 70
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
36
45
49
60
N=102 unități publice
furnizoare de servicii
sociale specializate
Cele mai multe unități specializate de servicii sociale condiționează acordarea acestora de domiciliul
beneficiarilor. Astfel, după cum se poate observa și din graficul 17, sectorul 1 este cel mai bine deservit cu
servicii sociale specializate, 25% din totalul unităților specializate din București acoperind populația din acest
sector. Sectorul 3 are de asemenea o rețea destul de dezvoltată de unități specializate, incluzând 20% din totalul
acestora la nivelul Capitalei. Cele mai puține unități specializate sunt în sectorul 6, doar 5 astfel de centre.
Doar 11 din cele 102 unități specializate nu condiționează furnizarea de servicii de domiciliul beneficiarilor.
Figura 34. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale specializate în funcție de aria de
acoperire (%)
Municipiul Bucuresti pe ansamblu
Sectorul 1
Sectorul 2
Sectorul 3
Sectorul 4
Sectorul 5
Sectorul 6
Nu au o anumita acoperire
Alta situatie
3
6
6
9
12
15
0 5 10 15 20 25 30
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
16
20
25
N=102 unități publice
furnizoare de servicii
sociale specializate
La nivelul unităților specializate de asistență socială din București, majoritatea acestora oferă o gamă largă de
servicii sociale, jumătate dintre ele furnizând cel puțin 10 tipuri de servicii. În funcție de prevalența lor la nivelul
acestor unități, serviciile sociale din rețeaua publică de asistență socială pot fi împărțite în 5 categorii (vezi
graficul 18):

2. Servicii larg răspândite (între 60 și 80% din unități): identificare și evaluare, consiliere socială, îngrijire
medicală
3. Servicii frecvente (între 40 și 60% din unități): informare în domeniu, orientare profesională și
psihologică, orientare socială, mediere socială, găzduire pe perioadă nedeterminată, educație socială.
4. Servicii mai puțin răspândite (între 20 și 40% din unități): consiliere juridică. Sprijin de urgență,
reintegrare profesională, servicii de îngrijire non-medicală, servicii de recuperare și reabilitare, suport
și acompaniament, găzduire pe timp de zi sau noapte, găzduire pe perioadă determinată.
5. Servicii de ”nișă” (sun 20% din unități) – educație specială și servicii de îngrijire paleativă
Figura 35. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale specializate în funcție de tipul de
servicii sociale acordate (% la nivelul Municipiului București)
Identificare si evaluare
Informare in domeniu
Orientare profesionala
Orientare psihologica
Orientare sociala
Consiliere juridica
Consiliere psihologica
Consiliere sociala
Mediere sociala
Sprijin de urgenta
Reintegrare in familie si/sau comunitate
Reintegrare profesionala
Servicii de ingrijire non-medicala
Servicii de ingrijire medicala
Servicii de ingrijire paleativa
Servicii de recuperare si reabilitare
Suport si acompaniament
Gazduire pe timp de zi
Gazduire pe timp de noapte
Gazduire pe perioada determinata
Gazduire pe perioada nedeterminata
Educatie sociala
Educatie speciala
Socializare
Servicii de asigurare a hranei
6
17
23
23
27
42
31
31
35
36
38
38
40
41
42
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
45
49
57
57
65
69
69
74
N=102 unități publice
furnizoare de servicii
sociale specializate
Cele mai frecvente situații de dificultate adresate de unitățile specializate de servicii sociale din București sunt
următoarele: sărăcie (50% din unități), situații de dificultate în familie (41%), lipsa unei locuințe (39%),
dependența determinată de handicap (38%) și separarea de părinți (37%) (vezi graficul 19). O a doua categorie
de situații adresate de 20-30% dintre unitățile specializate din București privesc abandonul parental, riscul de
separare de părinți, abuzul și neglijarea, situații conflictual și violență în familie și situații de urgență socială. O a
treia categorie de situații de dificultate sunt cele specifice persoanelor vârstnice și persoanelor fără adăpost.
Aceste situații sunt adresate prin servicii sociale furnizate de circa 15% din unitățile specializate. În categoria
situațiilor cel mai puțin adresate prin servicii de către sectorul public se regăsesc dependența de droguri,
exploatarea și traficul de persoane, delincvența, discriminarea, bolile rare și șomajul de lungă durată.
82
82
84

Figura 36. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale specializate în funcție de situațiile
de dificultate pe care le adresează (% la nivelul Municipiului București)
Dependenta datorata varstei
Dependenta datorata handicapului
Dependenta datorata unei boli cronice sau incurabile
Handicap mintal
Handicap psihic
Handicap senzorial
Handicap fizic (somatic)
Handicap neuromotor
Boli rare
HIV/SIDA
Izolare sociala
Dependenta de consum de substante toxice
Abuz (violenta) si neglijare
Risc de separare de parinti
Separare de parinti
Abandon
Situati conflictuale, violenta in familie
Situatii de dificultate in familie
Saracie
Trafic de persoane
Exploatare prin munca
Exploatare sexuala
Discriminare
somaj de lunga durata
Lipsa unei locuinte
Persoane care traiesc in strada
Delincventa
Urgenta sociala
4
5
5
4
6
7
7
8
9
12
43
16
16
19
20
23
25
26
29
28
26
0 10 20 30 40 50 60
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
33
32
35
36
37
38
N=102 unități publice
furnizoare de servicii
sociale specializate
Analizând structura unităților specializate la nivel de sectoare și în funcție de categoria de beneficiari se observă
următoarele disparități (graficul 20):
• O concentrare a serviciilor specializate pentru persoane cu handicap în sectorul 1 în care DGASPC a
organizat 16 unități care se adresează acestei categorii (inclusiv copii cu dizabilități) în timp ce în
sectorul 5 există o singură unitate de acest tip, iar în sectorul 6 sunt 3 astfel de unități.
• Concentrarea serviciilor specializate care au ca beneficiari persoane vârstnice în sectorul 3, în condițiile
în care în sectorul 4 și 5 nu există nicio astfel de unitate.
• Lipsa de unități specializate care să se adreseze adulților din sectoarele 5 și 6 aflați în situații de
dificultate
Figura 37. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale specializate în funcție de instituția
furnizoare și categoria de beneficiari (cifre absolute)
20
15
10
5
0
6
14
Copii 0-6 ani Copii 7-16 ani Copii 17-18 ani Tineri 18-26 ani Adulti Batrani Familie Persoane cu handicap
12
8 8
DGASPC S1
[N=24]
16
10
13
11
7
6
4 4
2 2
DGASPC S2
[N=21]
8
10
9
9
8
8
7 7 7
6
6
5 5
5
4 4
4 4
3
3 3 3 3 3 3
1
2
1 1 1 1 1 1
2
2 2
DGASPC S3 DGASPC S4 DGASPC S5 DGASPC S6 DGASMB [N=4]
[N=19]
[N=12]
[N=15]
[N=5]
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
40
49

Figura 38. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale specializate în funcție de instituția furnizoare și tipul de servicii
acordate (cifre absolute)
Consiliere psihologica
Servicii de asigurare a hranei
Socializare
Consiliere sociala
Reintegrare in familie
Identificare si evaluare
Servicii de ingrijire medicala
Orientare sociala
Informare in domeniu
Orientare psihologica
Gazduire per. nedeterminata
Orientare profesionala
Educatie sociala
Mediere sociala
Consiliere juridica
Ingrijire non-medicala
Suport si acompaniament
Gazduire per. determinata
Gazduire pe timp de zi
Recuperare si reabilitare
Reintegrare profesionala
Sprijin de urgenta
Gazduire pe timp de noapte
Educatie speciala
Ingrijire paleativa
DGASPC S1 [N=24]
1
3
7
8
8
10
12
15
15
15
14
13
12
19
18
17
16
16
16
16
15
23
21
23
21
DGASPC S2 [N=21]
1
2
2
2
2
3
4
4
6
7
7
7
7
7
7
9
9
10
11
12
13
16
16
17
18
DGASPC S3 [N=19]
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
1
2
2
4
4
4
5
5
5
6
7
7
7
8
8
8
9
10
10
44
13
13
15
17
18
19
0
DGASPC S4 [N=12]
1
2
2
3
3
3
4
4
4
5
5
5
5
6
6
6
6
7
7
8
9
9
10
11
0
0
0
0
0
DGASPC S5 [N=15]
1
2
3
4
7
7
7
7
7
8
9
10
11
11
11
11
12
12
13
14
DGASPC S6 [N=5]
1
1
1
1
2
2
2
2
2
2
2
2
3
3
3
3
3
3
4
4
5
5
5
5
5

Dincolo de dezvoltarea neuniformă în teritoriu a rețelei publice de unități specializate de servicii sociale,
analizele statistice relevă existența unor disparități în interiorul rețelelor din fiecare sector în ce privește
dezvoltarea anumitor tipuri de servicii (graficul 21):
• În cazul DGASPC sector 1, în ciuda faptului că în comparație cu celelalte sectoare are cea mai
dezvoltată rețea publică de servicii sociale, doar 3 unități din cele 24 existente oferă sprijin de
urgență;
• Unitățile DGASPC sector 2 sunt în mai mare măsură dezvoltate pe direcția serviciilor de identificare
și evaluare și a serviciilor de îngrijire de natură socială, însă oferă în mai mică măsură servicii de
consiliere socială, îngrijire medicală și servicii de recuperare și reabilitare, servicii de orientare
socială și psihologică, servicii de orientare și (re)integrare profesională și de asemenea are mai slab
dezvoltată raportat la dimensiunea rețelei din acest sector serviciile de găzduire pe perioadă
nedeterminată sau cele de găzduire pe timpul zilei/nopții.
• Unitățile DGAPC sector 3, luând în considerare dimensiunile rețelei de servicii sociale oferă în mai
mică măsură servicii de identificare și evaluare, orientare profesională și socială, mediere socială.
Structura serviciilor sociale din acest sector sugerează îndeosebi nevoia dezvoltării de noi servicii de
recuperare și reabilitare, de îngrijire socio-medicală de natură socială, precum și servicii de
consiliere juridică și servicii de educație specială.
• Raportat la dimensiunile propriei rețele, DGASPC sector 4 are bine dezvoltate serviciile de educație
socială și cele de găzduire pe timp de zi, însă are subdezvoltate serviciile de identificare și evaluare și
cele de îngrijire medicală. Nevoile de dezvoltare așa cum reies din analizele datelor de anchetă se
concentrează în sfera serviciilor rezidențiale pentru vârstnici și persoane cu handicap, precum și a
celor de consiliere juridică.
• DGASPC Sector 5 are bine dezvoltate serviciile de îngrijire medicală, precum și cele de orientare
socială, psihologică și profesională și de asemenea serviciile de consiliere juridică. Nevoile de
dezvoltare în acest sector se concentrează la nivelul următoarelor tipuri de servicii: educație socială
și specială, servicii socio-medicale de natură socială, recuperare și reabilitare, găzduire pe timp de
noapte. Totodată ar trebui acordată o atenție sporită serviciilor de identificare și evaluare precum și
a celor de informare în domeniu.
• Pentru sectorul 6 și DGASMB, având în vedere dimensiunile extrem de reduse ale rețelelor de unități
specializate, este greu de identificat anumite nevoi prioritare în ce privește serviciile sociale din
analiza datelor de anchetă.
Ancheta FDSC a colectat și câteva date statistice referitoare la capacitatea de asistență a unităților specializate
aparținând serviciilor publice de asistență socială din București. Din păcate, nu toate unitățile au furnizat
aceste informații, astfel încât analiza pe care o prezentăm în continuare se bazează pe date parțiale 33 .
Cele 96 de unități au oferit servicii în 2009 unui număr total de 17599 de beneficiari (persoane și familii).
Ceea ce trebuie însă menționat este că 60% din acești beneficiari provin de la doar 3 (trei) unități specializate,
după cum urmează:
• Serviciul Consiliere Persoane Vârstnice - Clubul Seniorilor (DGASPC Sector 1) – 6901 beneficiari
(39% din totalul beneficiarilor la nivelul celor 95 de unități din București)
• Serviciul Cantine Sociale (DGASMB) – 2738 de beneficiari (16% din totalul beneficiarilor)
• Complex de servicii pentru copii cu dizabilități Crinul Alb (DGASPC Sector 3) – 1026 de beneficiari
(6% din totalul beneficiarilor pe București)
33 Din cele 102 unități cuprinse în anchetă 4 nu au avut activitate în 2009, iar 2 nu au furnizat informațiile solicitate.
45

DGASPC Sector 1 a concentrat astfel aproape jumătate din beneficiarii unităților specializate din București în
2009, în timp ce DGASMB a oferit servicii sociale la 16% din totalul beneficiarilor analizați, DGASPC Sector 3
la 12%, iar DGASPC Sector 2 la 10%. La polul opus, DGASPC Sector 5 și 6 au oferit servicii la doar circa 3%
dintre beneficiarii de servicii sociale specializate din București.
Figura 39. Nr. total de beneficiari de servicii sociale specializate în 2009 în funcție de instituția
furnizoare (cifre absolute)
DGASPC Sector 1 [N=21]
DGASPC Sector 2 [N=21]
DGASPC Sector 3 [N=19]
DGASPC Sector 4 [N=12]
DGASPC Sector 5 [N=12]
DGASPC Sector 6 [N=5]
DGASMB [N=3]
Alte institutii [N=2]
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000 9000
514
531
589
879
1778
2053
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
2824
46
8431
N=96 de unități publice
furnizoare de servicii
sociale specializate
Nr. total de de
beneficiari - 17599
Pe tipuri de unități specializate cei mai mulți beneficiari au fost deserviți în 2009 prin intermediul centrelor
de zi pentru vârstnici, dar asta datorită Clubului Seniorilor al DGASPC Sector 1, celălalt centru de zi dedicat
acestei categorii având doar 40 de beneficiari. Cantinele sociale aflate în coordonarea DGASMB au deservit
2738 de persoane, iar prin intermediul complexelor de servicii sociale au fost asistați 1842 de persoane. În
2009 în centrele de plasament din București au fost 1041 de copii, iar prin centrele de primire în regim de
urgență au trecut 896 de persoane. Centrele de zi pentru copii sunt un alt tip de unitate specializată care
deservesc un număr mare de persoane, respectiv 700 de copii în 2009. Pentru restul tipurilor de unități
numărul de beneficiari poate fi găsit în graficul 23. Din totalul beneficiarilor de servicii sociale în unități
publice specializate 81% au constituit clienți constanți ai acestor unități.
Figura 40. Nr. total de beneficiari de servicii sociale specializate în 2009 în funcție de tipul unității
furnizoare (cifre absolute)
( )
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000
Complexe de servicii
1842
Centre de plasament
1041
Centre de primire in regim de urgenta
896
Centre maternale 8
Centre de zi (copii)
700
Centre de consiliere si sprijin pentru parinti si copii 177
Centre de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat 312
Centre pentru prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii 36
Centre de coordonare si informare pentru copiii strazii 226
Centre care acorda servicii pentru dezvoltarea deprinderilor 77
Centre care acorda servicii de tip familial 175
Centre de ingrijire si asistenta 97
Centre de recuperare si reabilitare 270
Centru de integrare prin terapie ocupationala 52
Locuinte protejate 23
Centre de zi (persoane cu handicap) 100
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu 230
Camine pentru persoane varstnice 301
Centre de zi (persoane varstnice)
6941
Centre de prevenire, evaluare si consiliere antidrog 189
Adaposturi de noapte 274
Centre de gazduire temporara 79
Centre de asistenta medico-sociala 249
Cantine sociale
2738
Alte servicii 566
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale

80 de unități specializate au primit solicitări de servicii în 2009, pe ansamblu numărul solicitărilor
reprezentând circa 60% din totalul beneficiarilor acestor unități. În graficul 24 prezentăm gradul în care
anumite tipuri de unități au făcut față solicitărilor de servicii. Gradul de satisfacere al solicitărilor variază
destul de mult de la 20% în cazul centrelor de zi pentru vârstnici 34 la aproape 90% în cazul adăposturilor de
noapte. Din totalul solicitărilor de servicii primite de centrele de îngrijire și asistență mai puțin de 30% au
putut fi soluționate. În general, se poate constata o capacitate deficitară în domeniul serviciilor specializate
pentru persoane cu handicap.
Figura 41. Gradul de acoperire al solicitărilor de servicii sociale în 2009 pe categorii selectate de
unități specializate (%)
Centre de zi (varstnici)*
Centre de ingrijire si asistenta
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulat
Centre maternale
Centre de zi (copii)
Centre de coordonare si informare pentru copiii strazii
Adaposturi de noapte
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
Centrele de zi pentru copii nu au făcut nici ele față solicitărilor primite în 2009 decât în proporție de 66%.
Capacitatea maximă de asistență lunară a unităților specializate cuprinse în anchetă este de aproape 7000 de
persoane/familii, din care aproape 3000 revin DGASPC Sector 1. Graficul 25 prezint numărul maxim de
persoane/familii care pot primi servicii în cadrul unităților specializate aparținând fiecărei instituții publice,
precum și numărul efectiv de beneficiari din octombrie 2010.
Disparitățile între capacitatea de asistență între DGASPC-uri este uriașă. DGASPC sector 1 are o capacitate
maximă de asistență la nivel de unități specializate de 10 ori mai mare decât DGASPC sector 6 și de circa 3 ori
mai mare decât DGASPC sector 3 și sector 2.
La nivelul tuturor unităților publice specializate din București în luna octombrie 2010 a fost utilizată doar
65% din capacitatea maximă de asistență, existând din nou disparități mari între instituțiile furnizoare.
DGASPC sector 4 a utilizat aproape la maxim capacitatea de asistență, în timp ce DGASPC sector 1 ceva mai
puțin de jumătate din capacitatea maximă a unităților lui specializate.
34 În categoria centrelor de zi (vârstnici) nu a fost inclus Serviciul Consiliere Persoane Varstnice Clubul Seniorilor al DGASPC Sector 1.
47
20.0
29.5
59.3
61.5
66.4
76.9
89.5

Figura 42. Capacitatea maximă de asistență lunară și gradul de utilizare în octombrie 2010 la nivel de
instituție furnizoare 35
DGASPC Sector 1
DGASPC Sector 2
DGASPC Sector 3
DGASPC Sector 4
DGASPC Sector 5
DGASPC Sector 6
DGASMB
Alte institutii
Nr. total de beneficiari în octombrie 2010 Capacitate maximă de asistență lunară % utilizare a capacității maxime
Total
228
290
294
471
34
60
580
591
456
654
791
907
758
1077
1412
2927
48%
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
57%
Pe tipuri de unități specializate, centrele de zi pentru vârstnici și centrele de zi pentru copii pot oferi servicii
celor mai mulți beneficiari (graficul 26). Gradul de utilizare a capacității maxime în octombrie 2010 variază
foarte mult, existând unități care și-au depășit această capacitate (cazul centrelor de recuperare și reabilitare)
și unități care nu au folosit nici măcar un sfert din capacitatea de asistență (cazul centrelor de coordonare și
informare pentru copiii străzii). Unitățile specializate care au funcționat aproape de capacitatea maximă sunt
centrele de primire în regim de urgență și centrele care acordă servicii de tip familial. În rândul unităților care
au funcționat în octombrie 2010 la mai puțin de jumătate din capacitatea lor sunt cuprinse: centrele de
consiliere și sprijin pentru părinți și copii, centrele de asistență medico-socială, centrele de servicii de
recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu și centrele de zi pentru vârstnici.
Figura 43. Capacitatea maximă de asistență lunară și gradul de utilizare în octombrie 2010 la nivel de
tipuri de unități specializate
Capacitate maximă de asistență lunară % utilizare a capacității maxime
0% 20% 40% 60% 80% 100% 120% 140% 160% 180%
Complexe de servicii
72%
917
Centre de plasament
79% 852
Centre de primire in regim de urgenta
188
95%
Centre de zi (copii)
65%
975
Centre de consiliere si sprijin pentru parinti si copii 100
47%
Centre pentru prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii 20
50%
Centre de coordonare si informare pentru copiii strazii 172 22%
Centre care acorda servicii pentru dezvoltarea deprinderilor 70
81%
Centre care acorda servicii de tip familial
300
95%
Centre de ingrijire si asistenta
506 84%
Centre de recuperare si reabilitare
192
157%
Centru de integrare prin terapie ocupationala 70
74%
Locuinte protejate 29
90%
Centre de zi (persoane cu handicap) 84
63%
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulat 65
42%
Camine pentru persoane varstnice
366
78%
Centre de zi (varstnici)
30%
1590
Centre de prevenire, evaluare si consiliere antidrog 10
90%
Adaposturi de noapte 90
64%
Centre de gazduire temporara 80
83%
Centre de asistenta medico-sociala 35
46%
Alte servicii, specificati in casuta de jos
262
62%
0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități specializate care furnizează servicii sociale
35 Serviciul Cantine Sociale al DGASMB a fost exclus din analiză din cauza faptului că nu a putut fi estimat nu număr maxim de persoane
care pot beneficia de serviciile acestor unități.
4553
48
62%
65%
70%
70%
79%
87%
6977
98%

5.2 Serviciile sociale primare oferite de furnizori publici
Analiza asupra serviciilor primare se bazează pe ancheta FDSC în care au fost cuprinse doar 25 de servicii din
cadrul DGASPC sector 1, DGASPC sector 6 și DGASMB.
În cazul unităților analizate, cele mai frecvente servicii primare furnizate constau în activități și servicii de
consiliere și activități de informare despre drepturi și obligații. După cum se poate observa și din graficul 27,
doar 12% dintre serviciile publice anchetate oferă măsuri și acțiuni de organizare și dezvoltare comunitară în
plan social. Acțiuni de conștientizare și sensibilizare socială sunt întreprinse de 40% dintre serviciile
cercetate.
Figura 44. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale primare în funcție de tipul de
servicii primare (%)
masuri si activitati de organizare si dezvoltare comunitara in plan social
pentru incurajarea participarii si solidaritatii sociale
activitati si servicii de consiliere
masuri si actiuni de sprijin in vederea mentinerii in comunitate a
persoanelor in dificultate
masuri si actiuni de urgenta in vederea reducerii efectelor situatiilor de
criza
masuri si actiuni de constientizare si sensibilizare sociala
activitati de informare despre drepturi si obligatii
activitati de identificare a nevoii sociale individuale, familiale si de grup
12%
49
40%
60%
64%
76%
0 25 50 75 100
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități publice care furnizează servicii sociale primare (N=25)
Principalele categorii de beneficiari pentru servicii primare sunt familiile și copiii (graficul 28). Persoanelor în
vârstă le sunt furnizate astfel de servicii de circa o treime din serviciile publice, iar persoanelor cu handicap
de 28% dintre acestea.
96%
96%

Figura 45. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale primare în funcție de categoriile
de beneficiari cărora li se adresează (%)
Copii 0-6 ani
Copii 7-16 ani
Copii 17-18 ani
Tineri 18-26 ani
Adulti
Batrani
Familie
Grupuri
Comunitati
Persoane cu handicap
8%
12%
28%
32%
50
44%
0 25 50 75 100
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități publice care furnizează servicii sociale primare (N=25)
Cele mai multe servicii primare acordate adresează probleme legate de sărăcie și situații de dificultate în
familie. Situații de exploatare prin muncă sau sexuală, dependența de droguri, bolile rare, traficul de persoane
și delincvența sunt pe de altă parte situațiile cel mai puțin vizate de serviciile primare publice.
Figura 46. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale primare în funcție de situațiile
de dificultate pe care le adresează (%)
Dependenta datorata varstei
Dependenta datorata handicapului
Dependenta datorata unei boli cronice sau…
Handicap mintal
Handicap psihic
Handicap senzorial
Handicap fizic (somatic)
Handicap neuromotor
Boli rare
HIV/SIDA
Izolare sociala
Dependenta de consum de substante toxice
Abuz (violenta) si neglijare
Risc de separare de parinti
Separare de parinti
Abandon
Situati conflictuale, violenta in familie
Alte situatii de dificultate in familie
Saracie
Trafic de persoane
Exploatare prin munca
Exploatare sexuala
Discriminare
somaj de lunga durata
Lipsa unei locuinte
Persoane care traiesc in strada
Delincventa
Urgenta sociala
8%
8%
13%
13%
21%
21%
21%
21%
21%
17%
21%
17%
25%
25%
52%
33%
29%
29%
29%
33%
60%
42%
64%
64%
46%
54%
54%
50%
54%
50%
76%
71%
75%
0 25 50 75 100
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități publice care furnizează servicii sociale primare (N=25)
80% din unitățile publice care acordă doar servicii primare fac acest lucru la sediul instituției, în timp ce 52%
oferă astfel de servicii la domiciliul beneficiarilor, fiind cel mai probabil vorba de acțiuni de identificare a
nevoilor sociale.

Figura 47. Distribuția unităților publice furnizoare de servicii sociale primare în funcție de locul de
acordare al acestora (%)
La sediul institutiei
in cadrul unui centru
social
La domiciliu
Pe strada
in scoli
altundeva
4%
16%
20%
20%
0 25 50 75 100
Sursa datelor: Ancheta FDSC la nivelul coordonatorilor de unități publice care furnizează servicii sociale primare (N=25)
În 2009 peste 40000 de persoane și familii au beneficiat de servicii primare din partea celor 25 de servicii
publice cuprinse în anchetă. Totodată acestea au primit un număr de aproape 35000 de solicitări de servicii
primare. Serviciul de prevenire a separării copilului de familie aparținând DGASPC Sector 1 nu a reușit în
2009 să ofere servicii primare decât pentru 10% din solicitările primite (graficul 31). În luna octombrie 2010
au beneficiat de servicii primare un număr de aproximativ 13100 de persoane, în condițiile în care
capacitatea lunară de asistență a serviciilor anchetate este de aproape 14000 de cazuri, ceea ce înseamnă că
în luna octombrie aceste servicii au funcționat la 94% din capacitatea lor.
Figura 48. Nr. total de beneficiari și solicitări de servicii primare în 2009
Nr. total de beneficiari și solicitări de servicii
primare în 2009 (cifre absolute)
Nr. total de solicitari de
servicii primare in anul 2009
Nr. total de beneficiari de
servicii primare in anul 2009
34658
40901
30000 35000 40000 45000
51
52%
80%
Furnizori de servicii primare care nu au
acoperit toate solicitările de astfel de servicii
în 2009 (% solicitări acoperite)
Serviciul Ajutor Social (DGAPC
S6)
Biroul Adoptii Si Post Adoptii
(DGASPC S6)
Biroul Prevenire Si Interventie In
Situatia Parasirii Copilului In
Maternitati (DGASPC S1)
Serviciul Prevenire Marginalizare
Sociala (DGASPC S6)
Serviciul De Asistenta Sociala
Crangasi-Giulesti (DGASPC S6)
92%
91%
89%
87%
98%
Serviciul Protectia Persoanelor
Adulte (DGASMB)
Serviciu Prevenire A Separarii
65%
Copilului De Familie (DGASPC
S1)
10%
0 20 40 60 80 100

5.3 Nevoia de servicii sociale specializate din perspectiva practicienilor
din instituțiile publice
În lipsa unor estimări asupra cererii de servicii sociale, am încercat să aflăm de la coordonatorii centrelor
publice specializate care sunt serviciile de care actualii lor beneficiari au nevoie și pe care la momentul acesta
instituțiile lor nu le acoperă. Principala categorie de răspunsuri primite din partea practicienilor în domeniu
se referă la servicii de îngrijire medicală și terapii specifice. Printre serviciile specifice menționate se numără
servicii de stomatologie, kinetoterapie și masaj, hidroterapie, fizioterapie, servicii de recuperare și reabilitare
în centre balneoclimaterice precum și servicii de logopedie și ergoterapie. Răspunsurile date de practicieni
confirmă în parte și observațiile noastre pe baza analizelor statistice prezentate în prima parte a acestui
capitol. Destul de frecvent au apărut în răspunsurile specialiștilor nevoia actualilor beneficiari de servicii de
consiliere juridică, de orientare și integrare profesională și de sprijin financiar.
Informația din chestionare a fost dublată și de discuții aprofundate cu managerii serviciilor publice de
asistență socială precum și de informații culese în cadrul unui workshop organizat de FDSC în noiembrie
2010 36 cu reprezentanți atât ai furnizorilor publici, cât și ai celor privați.
În cazul DGASPC Sector 1, nevoile care sunt insuficient sau deloc acoperite în prezent prin serviciile existente
constau în:
• Lipsa unui centru pentru persoane cu handicap psihic sever, existând o cerere estimată de
aproximativ 300 de persoane;
• Capacitatea redusă de asistare a copilului delincvent în centre specializate;
• Capacitatea redusă a centrelor de primire în regim de urgență pentru persoanele fără adăpost;
• Capacitatea redusă de asistare prin intermediul creșelor.
La nivelul DGASPC sector 3, din perspectiva specialiștilor de acolo principalele probleme în ce privește
acoperirea nevoilor de servicii sociale vizează următoarele:
• Numărul mic de locuri în centrele de zi pentru preșcolari;
• Capacitatea scăzută de asistare în cadrul unor centre de zi pentru persoanele cu handicap și pentru
persoanele vârstnice;
• Numărul insuficient de apartamente/case de tip familial;
• Lipsa unui centru de zi în comunitatea de romi din cartierul 23 August;
• Lipsa unui centru pentru tineri cu handicap psihic
• Lipsa unui centru de primire în regim de urgență pentru victimele violenței domestice
• Lipsa unui centru de recuperare pentru copii cu ADHD;
• Lipsa unui centru de consiliere pentru părinți și copii;
• Lipsa unui centru de zi pentru bolnavi de Alzheimer;
• Lipsa unui centru rezidențial care să ofere îngrijire bolnavilor de Alzheimer în fază terminală.
La nivelul DGASPC sector 4, nevoile identificate de specialiștii Direcției vizează următoarele probleme:
• Lipsa unui centru de tip respiro;
• Insuficienta dezvoltare a serviciilor de informare în domeniu
52

La nivelul DGASPC sector 5, așa cum este prevăzut și în strategia de dezvoltare a serviciilor sociale, nevoile
prioritare vizează următoarele probleme:
• Lipsa centru rezidențial pentru persoane cu handicap psihic sever
• Lipsa unui cămin de bătrâni
• Lipsa unităților protejate pentru persoane cu handicap
• Lipsa unui centru pentru victime ale violenței domestice
• Lipsa unui centru de asistență destinată agresorilor
• Lipsa unui centru pentru copilul delincvent
La nivelul DGASMB principalele direcții de dezvoltare ar trebui să vizeze rezolvarea următoarelor probleme:
• Numărul mic de centre pentru victime ale violenței în familie
• Capacitatea redusă de găzduire temporară pentru persoanele fără adăpost
• Lipsa unor centre pentru copiii delincvenți
• Lipsa unor centre tip respiro
Dezbaterile din cadrul workshop-ului organizat de FDSC cu reprezentanți ai furnizorilor publici și privați au
condus la identificarea mai multor nevoi de servicii sociale care sunt puțin sau deloc adresate în prezent la
nivelul Municipiului București. Astfel pentru copii aflați în situații de risc, practicienii din domeniul serviciilor
sociale au accentuat nevoia de dezvoltare a serviciilor de consiliere psihologică, a celor de orientare și
integrare socio-profesională, precum și a celor de educație pentru o viață sănătoasă. Totodată, există o nevoie
acută pentru copiii din familii foarte sărace sau cei instituționalizați de servicii medicale, în special
stomatologice.
Pentru tinerii care au părăsit sistemul de protecție practicienii consultați au identificat ca principale nevoi de
servicii sociale următoarele:
• Servicii de găzduire în apartamente/case protejate
• Consiliere psihologică și juridică
• Servicii de socializare
În cazul persoanelor cu handicap, în cadrul dezbaterilor s-a ajuns la un consens cu privire la insuficienta
dezvoltare a următoarelor tipuri de servicii:
• Centre de tip respiro
• Servicii de asistență și îngrijire la domiciliu
• Servicii de recuperare și terapie specifică
• Servicii de integrare pe piața muncii
• Servicii de (re)integrare socială
Pentru vârstnici, nevoile de servicii sociale identificate de practicieni au vizat în principal următoarele tipuri:
• Servicii de asistență și îngrijire la domiciliu
• Servicii de socializare
• Servicii de consiliere psihologică
53

Capitolul 6: Serviciile sociale din perspectiva beneficiarilor
furnizorilor publici
În 2010, FDSC a realizat prin intermediul DGASPC-urilor de sector și a DGASMB un sondaj pe un eșantion de
1572 de persoane care beneficiau de servicii sociale și/sau prestații sociale din partea instituțiilor publice de
asistență socială din București. În cele ce urmează, prezentăm pe scurt principalele concluzii ale acestui
studiu.
Utilizarea serviciilor sociale. În majoritatea cazurilor serviciile sociale sunt furnizate pe perioade
îndelungate acelorași beneficiari. Aproape 70% dintre beneficiarii de servicii sociale publice din București
folosesc aceste servicii de cel puțin doi ani. În parte, acest fapt este explicabil prin natura nevoilor care sunt
adresate de aceste servicii (handicapuri grave, bătrânețe, copii abandonați etc.), însă în multe cazuri indică și
o eficiență scăzută în ce privește (re)integrarea socială a beneficiarilor din cauză că nevoile complexe ale
multora dintre beneficiari sunt parțial acoperite de serviciile la care au acces. Noii intrați în sistemul de
servicii sociale, respectiv cei care primesc servicii de cel mult 6 luni, nu reprezentau la momentul cercetării
decât 15% din totalul beneficiarilor din București. Cei mai mulți dintre noii intrați (62%) fiind clienți ai
cantinelor sociale, ai serviciilor de urgență pentru adulți și ai anchetelor psihosociale, în timp ce circa 17%
beneficiau de servicii specializate destinate copiilor in situații de risc. Totodată, aproape 80% din totalul
beneficiarilor utilizau de cel puțin 3 ori pe săptămână serviciul social la care au acces, la 23% serviciile sociale
respective fiindu-le furnizate zilnic.
Accesul la informații. Accesibilitatea informațiilor referitoare la serviciile și prestațiile la care au dreptul
este evaluată pozitiv de circa 70% din clienții instituțiilor publice de asistență socială la nivelul Bucureștiului,
existând însă diferențe între sectoare în această privință. Ponderea celor care afirmă că le-a fost greu sau
foarte greu să găsească informațiile necesare este de aproape o treime în cazul clienților DGASPC-urilor din
sectoarele 4 și 5, în timp ce în cazul sectoarele 1 și 6 ponderea celor nemulțumiți de accesibilitatea
informației este de circa 20%. Din perspectiva beneficiarilor cele mai puțin accesibile par să fie informațiile
referitoare la venitul minim garantat și ajutoarele de încălzire, în condițiile în care aproape jumătate din
beneficiarii de astfel de prestații spun că au găsit greu sau foarte greu informații despre acestea.Rețelele
informale și instituțiile publice sunt relativ în egală măsură principalele surse de informații despre serviciile
și prestațiile sociale. Circa 46% dintre cei intervievați au menționat că au aflat informații de la cunoștințe,
prieteni sau vecini, în timp ce 42% au menționat primăria și DGASPC-ul ca sursă de informații. O sursă
secundară de informații pentru beneficiarii de servicii sociale o constituie cadrele medicale. Comparațiile la
nivel de sectoare relevă că în cazul sectorului 4 instituțiile publice sunt o sursă de informații pentru doar un
sfert din beneficiari. Cadrele medicale au constituit o sursă de informații pentru aproape 60% din beneficiarii
sectorul 3, fiind o sursă destul de importantă și pentru circa 30% din beneficiarii din sectoarele 5 și 6.
Experiențele beneficiarilor în ce privește promptitudinea răspunsului instituțiilor publice la solicitările lor
sunt extrem de variate. Categoria celor care au primit un răspuns relativ prompt, respectiv în maxim 5 zile
lucrătoare, la solicitările lor reprezintă circa o treime din totalul beneficiarilor, în timp ce alți 30% constituie
categoria celor care au așteptat mai mult de 30 de zile lucrătoare. DGASPC sector 3 pare a fi cel mai prompt în
răspunsurile la solicitările beneficiarilor – 72% au primit răspuns în maxim 5 zile, iar la polul opus este
DGASPC sector 5 unde 45% dintre clienți au primit răspuns în mai mult de 30 de zile.
54

Evaluare subiectivă a impactului beneficiilor primite. Marea majoritate a beneficiarilor evaluează în mod
pozitiv serviciile pe care le primesc din partea instituțiilor publice de asistență socială. Pe de o parte,
aproximativ 85% din beneficiari afirmă că aceste servicii le sunt de un real ajutor și că acest ajutor le-a fost
acordat atunci când avea mai multă nevoie de el. Pe de altă parte, cam aceeași proporție de beneficiari se simt
înțeleși și respectați de personalul care le oferă serviciile sociale. La nivel de sectoare, cei mai mulți
nemulțumiți de serviciile primite sunt printre clienții DGASPC sector 4 și sector 5. Aproximativ 30-35% dintre
beneficiarii acestor instituții consideră că serviciile pe care le primesc nu le sunt de ajutor. Mai mult, în cazul
sectorului 4, se înregistrează și cea mai mare proporție de beneficiari care simt că nu sunt înțeleși și nici
tratați cu respect de către personalul care le oferă servicii. În ierarhia celor mai apreciate servicii pe primele
locuri beneficiarii tind să le plaseze pe cele care adresează nevoile lor de bază: hrană, adăpost, asistență
medicală și medicamente. Totodată, se remarcă însă tendința de a valoriza mai mult prestațiile decât
serviciile pe care le primesc. Aproximativ 23% dintre beneficiarii de servicii atunci când au fost întrebați care
sunt cele mai folositoare servicii pentru ei au menționat transferurile financiare pe care le primesc în forma
indemnizațiilor lunare sau alocațiilor.
Nevoile de servicii sociale complementare. Din perspectiva majorității beneficiarilor nevoile de servicii
sociale complementare se reduc in fapt la creșterea accesului la resurse financiare și materiale, adică la
sporirea prestațiilor, ajutoarelor materiale și diverselor facilități. Circa două treimi din clienții instituțiilor
publice de asistență socială au menționat astfel de ajutoare financiare și materiale atunci când au fost
întrebați ce alte servicii în afara celor existente ar trebui oferite de DGASPC. Doar circa un sfert dintre
respondenții au dat răspunsuri care fac referire la servicii propriu-zise. Printre cele mai frecvent menționate
servicii se numără următoarele: servicii de facilitare a accesului pe piața muncii, servicii de asistență medicală
gratuită și/sau îngrijire la domiciliu, servicii de consiliere și servicii de socializare și petrecere a timpului
liber. Ponderile celor care menționează aceste servicii nu depășesc însă 5% din totalul beneficiarilor.
Beneficiarii actuali ai sistemului de asistență socială din București sunt centrați în primul rând pe ajutoarele
financiare și materiale pe care le primesc de la autorități, conștientizând în mică măsură propriile nevoi de
servicii complementare care să le faciliteze (re)intregarea socială. De asemenea este de subliniat faptul că
sunt situații în care serviciile sau prestațiile sociale nu fac altceva decât să producă dependență fără a-și
atinge scopul definitoriu, cel de (re)intregarea socială a beneficiarilor. Deși serviciile și prestațiile sociale ar
trebuie să constituie suport pentru perioade limitate de timp, se observă din date că acestea tind să fie
furnizate pentru perioade lungi. Finalitatea este rareori urmărită, în termeni de „obiectiv propus al
programului”, de către furnizor în acordarea unui anumit serviciu social sau prestație socială. De aceea
evaluarea continuă a acestor programe dar în special practica intervențiilor multi-direcționate (pentru
soluționarea nevoilor multiple ale asistaților), care să aducă persoanele din stadiul de beneficiar în starea de
non-beneficiar, sunt extrem de necesare.
55

Capitolul 7: Parteneriatul public privat la nivelul municipiului
Bucureşti
Parteneriatul public-privat este un instrument prin care sistemul public finanțează furnizarea de servicii
sociale de organizațiile neguvernamentale). Acest parteneriat este realizat fie sub forma unui contract de
colaborare, acord de asociere, contract de prestări servicii (încheiate în baza legii 215/2001 – art. 81, Alin. 2,
pct.q) sau a finanțării pe legea 34/1998. De asemenea sunt realizate parteneriate între instituțiile publice și
actorii privați din domeniu pentru elaborarea și implementarea diverselor proiecte de dezvoltare.te rog
precieaza dacă ptr colaborare este nevoie de hotatrea CL, şi când este nevoie de ea. – eu am văzut că este
nevoie de hotărâre de CL, dar poate că Adrian este mai în măsură să îţi răspundă.
DGASMB-ul are 6 acorduri de sociere cu organizații neguvernamentale furnizoare de servicii sociale, prin
care acordă finanțare acestora. Aceste organizații sunt furnizoare de servicii de îngrijire la domiciliu, servicii
pentru copii. În afara acestor acorduri de asociere, instituția mai are încheiate acorduri de parteneriat cu
organizații neguvernamentale pentru derularea diverselor proiecte.
În ce privește modul de funcționare al acestor parteneriate, fie ele pentru derularea de proiecte sau pentru
furnizarea de servicii sociale, DGASMB-ul se declară mulțumit. Aceste acorduri de asociere au permis
furnizarea de servicii sociale unui număr mai mare de beneficiari, în condițiile în care serviciile publice nu
aveau astfel de servicii (servicii de îngrijire la domiciliu) sau capacitatea lor de furnizare a serviciilor era
redusă putând acoperi un număr mai mic de beneficiari (servicii pentru copil).
DGASPC sector 1 are aproximativ 60 de parteneriate public-privat. În cele mai multe cazuri DGASPC sector 1
se pliază pe cererea de parteneriat venită din partea diverșilor furnizori de servicii publice sau a
organizațiilor neguvernamentale. Aceste parteneriate sunt realizate în funcție de nevoile existente la nivelul
sectorului 1. Instituția inițiază parteneriate doar dacă au nevoie pentru diversele proiecte la care aplică.
DGASPC sector 3 are încheiate cca 50 de parteneriate dintre care 2 sunt contracte de prestări servicii pentru
servicii de îngrijire la domiciliu și unul pentru servicii de îngrijire paleativă (servicii socio-medicale pentru cei
din centre). În cadrul acestor contracte de prestări servicii, instituția public finanțează furnizarea serviciilor.
Între DGASPC și cele 2 ONG-uri există acorduri de asociere prin hotărâre a Consiliului Local. Restul
parteneriatelor sunt pe diverse proiecte.
DGASPC sector 5 are 15 parteneriate încheiate pentru derularea diferitelor proiecte. Au un singur
parteneriat cu o organizație neguvernamentală pentru servicii în sistem rezidențial.
Din cele 31 de organizații neguvernamentale furnizoare de servicii sociale la nivelul municipiului București
care au răspuns la chestionar, 8 au colaborat cu DGASMB, 12 cu DGASPC sector 1, 9 cu DGASPC sector 2, 10 cu
DGASPC sector 3, 12 cu DGASPC sector4, 11 cu DGASPC sector 5 și 13 cu DGASPC sector 6. În ce privește
satisfacția ONG-urilor vis-à-vis de această colaborare, organizațiile care colaborează cu DGASPC sector 6 au
acordat punctajul cel mai mare (11 din 12 ONG-uri au dat note de 9 și 10), iar cele care lucrează cu DGASPC
sector 2 au evaluat că nu foarte bună această colaborare (numai 3 din cele 9 organizații au acordat note de 9
și 10). În cazul celorlalte direcții, peste jumătate dintre organizații au evaluat că excelentă această colaborare.
56

Figura 49. Colaborarea ONG-urilor cu DGASPC-urile și DGASMB
Dacă analizăm și numărul convențiilor de colaborare încheiate între organizațiile neguvernamentale și
instituțiile publice furnizoare de servicii sociale, putem vedea că cele mai multe sunt la sectorul 6, unde toate
cele 13 ONG-uri care au declarat colaborează cu DGASPC au încheiate și convenții, situație similar fiind
întâlnită și la DGASPC sector 5. La celelalte sectoare situația se prezintă astfel: DGASPC sector 4 – 7 din cele 12
organizații care colaborează cu această instituție au încheiate convenții de colaborare, DGASPC sector 3 – 7
din 10 au convenții de colaborare, DGASPC sector 2 – 7 din cele 9, DGASPC sector 1 – 8 din cele 12. În ce
privește colaborarea cu DGASMB-ul, 5 din cele 8 organizații care colaborează cu instituția public au încheiate
și convenții de colaborare.
Figura 50. ONG-uri care au încheiate convenții de colaborare cu DGASPC și DGASMB
57

7.1 Monitorizarea si evaluarea serviciilor sociale
i. Monitorizarea
Monitorizarea este procesul de colectare sistematică a datelor, pe baza unor indicatori clar precizați, privind
dimensiunea progresului înregistrat. Ea presupune o examinare minuțioasă și contsntă a resurselor,
realizărilor imediate și a rezultatelor intervențiilor.
Monitorizarea serviciilor sociale se realizează de către compartimentele specializate ale DGASPC-urilor și
DGASMB pe baza raportărilor primite de la fiecare centru/serviciu/compartiment. Sunt monitorizări lunare,
trimestriale, semestriale și anuale care se fac pentru Direcția Generală Protecția Copilului (fosta Autoritate
Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului), Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap (fosta
Autoritate Națională pentru Persoane cu Handicap), Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Raportările lunare sunt cele oferite către DGPC (baza CMTIS) și DGPPH – Direcția Generală Protecția
Persoanelor cu Handicap și cuprind indicatori care se referă la intrările și ieșirile din sistem pe diferite tipuri
de beneficiari: copii și persoane cu handicap: număr de copii care au intrat în sistemul de protecție, număr de
copii din sistemul de protecție, număr de copii care au ieșit din sistemul de protecție, număr persoane cu
handicap aflate în sistemul rezidențial, ieșiri din sistemul rezidențial ale persoanelor cu handicap, număr
persoane cu handicap din sistemul nerezidențial.
Monitorizarea trimestrială include indicatori diferiți ceruți de cele două instituții centrale:
- cea către DGPC cuprinde indicatori referitori la orientarea școlară a copiilor, spațiile de joacă, abuz,
neglijare, exploatare, separarea copilului de părinți, copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în
străinătate, capacitatea centrelor rezidențiale, personalul din centre, copiii străzii, copii de
dizabilități, copii infectați HIV/SIDA, măsuri de protecție specială pentru copii care săvârșesc fapte
penale, copii români aflați pe teritoriul altor state, copii repatriați, traficul intern de copii
- cea către DGPPH include indicatori privind intrările și ieșirile din sistem pe tipuri de handicap și
grupe de vârstă
Pe lângă raportările către DGPC și DGPPH, semestrial se realizeaza raportari catre Ministerul Muncii, Familiei
și Protecției Sociale și includ indicatori sociali referitori la diferite tipuri de servicii și beneficiari (cum ar fi
numărul vârstnicilor din centrele rezidențiale, numărul beneficiarilor de hrană la cantinele sociale).
DGAMSB-ul realizează o monitorizare trimestrială a serviciilor pe baza unei liste de indicatori care se referă
la toate categoriile de beneficiari și la toate tipurile de servicii oferite de către DGASPC-urile de sector. Acești
indicatori curpind date referitoare la toate tipurile de beneficiari – copii, persoane adulte și vârstnici. În ce
privește copiii cuprind date referitoare de copii care beneficiază de măsura de protecție specială (copii care
58

eneficiază de măsura plasamentului în regim de urgență într-un serviciu de tip rezidențial/asistent
maternal/persoană sau familie, cei care beneficiază de măsura plasamentului într-un serviciu de tip
rezidențial/asistent maternal/persoană sau familie, copii care au săvârșit fapte penale, asistenți maternali
profesioniști, tineri care urmează să părăsească sistemul de protecție), copiii străzii, copiii abandonați în
unități sanitare, adopții, familii plecate la muncă în străinătate. Pentru persoanele adulte cuprind indicatori
referitori la persoanele fără adăpost și la persoanele cu dizabilități pe tip de dizabilitate. Pentru persoanele
vârstnice, indicatorii se referă la cei din instituțiile rezidențiale, cei care primesc îngrijiri la domiciliu sau
ajutor social, cei care au dizabilități. Pentru fiecare tip de beneficiar, fișa cuprinde informații referitoare la
capacitatea unităților publice și la gradul lor de ocupare. Fișa de monitorizare a DGASMB cuprinde și
informații referitoare la prestațiile sociale acordate.
Probleme ale monitorizării:
- Aceste monitorizări, indiferent de solicitant, sunt realizate pe baza raportărilor oferite de către
centrele de servicii sociale. Centrele fac aceste raportări pe hârtie, fără a utiliza un program
informatic unitar dedicat. Lipsa bazelor de date centralizate îngreunează monitorizarea și raportarea.
În plus, de cele mai multe ori, pentru raportări se utilizează formulare în word, nu în excel sau alt
program care să permită analiza și sinteză rapidă a informațiilor.
- Lipsa unor proceduri clare de monitorizare este o altă problemă. Nu sunt stabilite proceduri clare
referitoare la cum anume se culeg datele, ce anume cuprind indicatorii, de unde trebuie culese datele
pentru indicatorii respectivi.
- Lipsa indicatorilor pentru anumite tipuri de beneficiari cum ar fi: romii, tinerii post-instituționalizați,
consumatori de droguri, violența domestică. De multe ori se cer date pentru aceste categorii de
beneficiari, deși nu există datorită lipsei indicatorilor în fișele de monitorizare utilizate în sistemul
public.
- Exceptând datele existente în bazele de la DGPC și DGPPH, pentru celelalte servicii sociale și
beneficiarii lor nu există baze de date unitare, ci agregarea informațiilor obținute se face de către
instituția solicitantă pe baza fișelor primite de la compartimentele de specialitate. Lipsa bazelor întrun
format electronic corespunzător face dificilă prelucrarea informațiilor primite și crește perioada
de timp care trebuie alocată pentru culegerea și centralizarea lor.
Soluții propuse:
- Este necesar un sistem informatic unitar în care să fie introduse periodic informații referitoare la
beneficiari
59

- Bazele de date centralizate ar permite măsurarea diferiților indicatori fără a fi necesară alocarea unei
persoane în fiecare centru pentru aspecte legate de monitorizare și evaluare.
Una din sarcinile prevăzute de politică publică în domeniu pentru DGASMB este cea de creare a sistemului
informaţional managerial necesar implementării activităţilor de evaluare, monitorizare şi comunicare în
domeniu. În acest moment la nivelul DGASMB se derulează un proiect care își propune realizarea unui sistem
de management integrat al informației prin crearea unei baze de date unitare la nivelul municipiului
București care să cuprindă beneficiarii și serviciile oferite. Pentru realizarea acestui sistem este necesar să fie
consultate celelalte DGASPC-uri de sector deoarece în afară de baza de date, trebuie stabilite proceduri de
colectare a informațiilor, indicatorii care trebuie măsurați și definirea lor exactă pentru a se cunoaște ce
informații sunt necesare, personalul care trebuie să se ocupe de culegerea datelor și introducerea lor în
sistem.
ii. Evaluarea la furnizorii publici
Evaluarea este un proces continuu sau periodic care se poate exercita după fiecare etapă a derulării
programului/politicii publice și care vizează relevanţa programului/politicii publice în raport cu problema pe
care a propus-o spre rezolvare, influenţele mediului extern în care se derulează programul şi impactul
acestuia asupra societăţii.
În acest caz vorbim despre două tipuri de evaluare: evalarea nevoilor si a serviciilor sociale. Evaluarea
nevoilor este o evaluare ex ante realizată înainte de implementarea serviciilor și care are dept scop obținerea
unei diagnoze a necesităților la nivelul populației. Evaluarea serviciilor sociale este mai curând o evaluare
continuă care are în vedere dinamica programului, efectele obținute, îndeplinirea standardelor de
calitatecastfel încât să se poată realiza îmbunătățiri ale programului.
Evaluarea serviciilor se face în special în funcție de obiectivele anuale propuse a fi atinse de fiecare
centru/serviciu. La începutul fiecărui an se realizează un plan anual de acțiune pentru fiecare serviciu, iar
evaluarea serviciului se face pornind de la acesta. Această evaluare a realizării obiectivelor stabilite se face
anual.
Probleme ale evaluării:
- Evaluarea calității servicii sociale se realizează în cele mai multe cazuri rar și doar în cazul unor
solicitări în acest sens sau a unor reclamații. Există și sectoare unde există serviciul de management
al calității (DGASPC sector 4) care se ocupă de evaluarea calității serviciilor. Această evaluare se face
pe baza standardelor de performanță stabiliți prin lege pentru serviciile respective.
- Evaluări ale impactului serviciilor sociale asupra beneficiarilor nu sunt realizate în mod organizat și
sistematic. Acest impact este cunoscut la modul informal, fără a exista o procedură de evaluare a lui.
DGASPC sector 6 realizează o evaluare a impactului prin măsurarea satisfacției beneficiarilor față de
serviciile primite pe baza unui chestionar aplicat periodic acestora.
60

- Putem spune că avem în special evaluări de obiective și de rezultate, mai puțin a procesului, a
impactului și a calității serviciilor. Acest lucru se datorează numărului redus al personalului
specializat în evaluare și monitorizare.
- În ce privește evaluarea nevoilor, aceasta se realizează la nivelul direcțiilor de sector pe baza listelor
de așteptare existente și în urma anchetelor sociale. Nu sunt realizate studii care să măsoare nevoile
sociale ale populației.
Soluții:
- Realizarea de evaluări periodice ale nevoilor populației pentru a se putea identifica serviciile sociale
ce trebuie dezvoltate
- Evaluări periodice ale respectării standardelor de calitate atât la unitățile publice furnizoare de
servicii sociale, cât și la furnizorii privați finanțați din fonduri publice
- Evaluarea efectelor serviciilor sociale astfel încât să se poată realiza îmbunătățiri ale acestora
- Realizarea de evaluări privind calitatea serviciilor în rândul beneficiarilor
7.2 Mecanisme de consultare la nivelul municipiului Bucuresti
Consultarea publică pe servicii sociale este una dintre metodele de modernizare și eficientizare a furnizării
serviciilor publice. Această consultare este un prim pas în mecanismul de eficientizare a furnizării serviciilor
publice prin stabilirea nevoilor beneficiarilor care trebuie acoperite și a găsirii soluțiilor optime de rezolvare
a lor, dar în același timp este și o condiție a asigurării transparenței și democratizării instituțiilor publice.
Instrumente de consultare privind nevoile beneficiarilor utilizate:
- Nevoile beneficiarilor nu sunt exprimate întotdeauna nu într-un mod formalizat prin diverse
întâlniri, songaje de opinie etc. Ele sunt cunoscute de către personalul direcțiilor în urma discuțiilor
individuale cu aceștia sau în baza cererilor depuse pentru diverse servicii.
- O altă modalitate de cunoaștere a nevoilor este prin intermediul organizațiilor neguvernamentale
care pot oferi informații despre beneficiarii lor.
- Sectorul 6, prin chestionarele de măsurare a satisfacției beneficiarilor, realizează și o consultare a lor
cu privire la nevoile pe care le au.
- La sectoarele 3 și 5, beneficiarii din centrele de zi sau rezidențiale sunt consultați periodic în privința
nevoilor lor și a gradului de satisfacție cu serviciile sociale primite în mod informal, prin discuții față
în față.
Instrumente de consultare cu actorii sociali:
- Aceste consultări ale actorilor sociali nu se realizează într-un cadru organizat, conform declarațiilor
reprezentanților DGASPC și DGASMB, decât cu ocazia adoptării unor politici publice de interes local
(mai ales cu ocazia realizării strategiilor în domeniu).
- În unele sectoare, consultarea cu actorii sociali în privința politicilor publice de interes local se face
prin afișarea la avizier a actului normativ înainte de aprobarea lui în ședința de consiliu.
61

- O altă modalitate de consultare o reprezintă ședințele de Consiliu local care sunt publice, fiecare
putând veni să își exprime punctual de vedere. Din păcate nu la toate sectoarele, în cadrul ședințelor
de Consiliu local, actorii sociali își pot exprima opiniile fără ca înainte să nu fie înscriși pe ordinea de
zi.
Probleme ale consultării actorilor locali:
- În cazul ședințelor de Consiliu local, nu la toate sectoarele actorii sociali își pot exprima opiniile
deoarece este necesar să se înscrie dinaninte pe ordinea de zi.
- Utilizarea redusă a mijloacelor moderne de comunicare în ce privește anunțarea diferitelor măsuri,
face ca mulți actori sociali să nu le cunoască. Nu toți actorii sociali vin la avizier să studieze diferitele
măsuri adoptate.
- Lipsa consultărilor realizate în cadru larg cu actori publici și privați deoapotrivă duc la o
necunoaștere a problemelor lor și la imposibilitatea realizării unui continuum de servicii pentru
beneficiar.
Soluții :
- Realizarea unui Forum Social care să cuprindă atât furnizori publici, cât și privați și care să se
întâlnească periodic pentru a discuta diferitele probleme legate de beneficiari și de serviciilor sociale
acordate la nivelul municipiului București
- Efectuarea de consultări cu beneficiarii prin utilizarea unor metode diverse: chestionare, dezbateri
etc
- Organizarea de dezbateri între actorii sociali pentru crearea de continuumuri de servicii pentru
beneficiari (beneficiarii pot beneficia de servicii diverse oferite de furnizori diferiți pe baza unei fișe
de nevoi inițiale)
Din cele 134 de centre/servicii de servicii sociale (103 centre publice și 31 private) care au răspuns la
cercetare, 69% au declarat că au fost consultate în ultimul an de către DGASPC sau DGASMB. Consultarea cu
actorii locali în domeniu se realizează mai mult în cadrul întâlnirilor informale, 75 (81,5%) din cei 92 de
furnizori de servicii sociale (72 de furnizori publici și 20 de furnizori privați) declarînd că au fost consultați
de către DGASMB sau DGASPC în cadrul unor întâlniri informale. Din cei 75 de furnizori care au declarat că au
fost consultați în cadrul unor întâlniri informale, 61 (81,3%) sunt publici și 14 privați. Aceste întâlniri
informale sunt cele mai utilizate metode de consultare și datorită faptului că în cadrul direcțiilor nu este
nevoie de o dezbatere sau întâlnire formală pentru a discuta nevoile beneficiarilor, sau alte aspecte care tin de
colaborarea cu furnizorul etc. În cadrul dezbaterilor au fost consultați 45 dintre respondenți, din care 32 au
fost furnizori publici și 13 privați. În cadrul unor întâlniri formale au fost consultați 55 dintre respondenți, din
care 43 sunt furnizori publici și 12 privați.
62

Figura 21. Consultarea furnizorilor de servicii sociale de către DGASPC și DGASMB
Figura 52. Metode de consultare ale DGASMB/DGASPC
63

Anexa. 1. Cadrul juridic care reglementează funcţionarea direcţiilor generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului
Legislaţie privind protecţia copilului
LEGE Nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
Această lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului.
Domeniile reglementate sunt: drepturi şi libertăţi civile, mediul familial şi îngrijirea alternativă, sănătatea şi
bunăstarea copilului, educaţie, activităţi recreative şi culturale, protecţia specială a copilului lipsit, temporar
sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi. Sunt reglementate măsurile de protecţie specială a copilului precum:
plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi supravegherea specializată.
Măsurile de protecţie enumerate mai sus se realizează de către instituţii şi servicii la nivel central de către
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (reorganizat ca direcţie în anul 2010), organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, iar la nivel local de către comisia pentru protecţia copilului, ca organ
de specialitate al acestora, fără personalitate juridică, aflată în structura direcţiilor. Conform prevederilor
acestei legi serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, existente în subordinea consiliilor locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul
sectoarelor municipiului Bucureşti au fost reorganizate ca direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului, ca instituţii publice cu personalitate juridică în subordinea consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti.
Pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a
copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, sunt reglementate următoarele tipuri de servicii:
servicii de zi, servicii de tip familial, servicii de tip rezidenţial. Totodată reglementează modalităţile de
finanţare a măsurilor de protecţie, a drepturilor de care beneficiază copii precum şi a serviciilor acordate.
Potrivit prevederilor legii centrele de plasament, centrele de primire în regim de urgenţă şi centrele
maternale au fost reorganizate în regim de componente funcţionale ale direcţiilor însă fără personalitate
juridică.
HOTĂRÂRE Nr. 1434 din 2 septembrie 2004 *** Republicată privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru
de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
Această hotărâre de guvern reglementează cadrul de funcţionare a direcţiilor reorganizate, atribuţiile şi
funcţiile acestora, precum şi obligativitatea aprobării de către consiliile locale a municipiului Bucureşti a
numărului de personal, organigramei, statului de funcţii şi a regulamentul de organizare şi funcţionare a
direcţiilor. Totodată stabileşte şi modul de finanţare ale acestora din bugetele locale ale judeţelor, respectiv
din bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
HOTĂRÂRE Nr. 1437 din 2 septembrie 2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei
pentru protecţia copilului
Este reglementată comisia ca fiind un organism de specialitate fără personalitate juridică în structura
direcţiei, cu activitate decizională în materia protecţiei şi promovări drepturilor copiliului. Înfiinţarea şi
64

componenţa comisiei se aprobă prin hotărâre a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, la
propunerea secretarului sectorului municipiului Bucureşti. Sunt definite atribuţiile principale ale comisiei,
modul de lucru al acestuia precum atribuţia de a emite hotărâri care sunt executorii.
HOTĂRÂRE Nr. 1438 din 2 septembrie 2004 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi
funcţionare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a
copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi.
Serviciile reglementate prin această hotărăre sunt: servicii de tip rezidenţial, care se organizează numai în
structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în regim de componente funcţionale
ale acestora, fără personalitate juridică şi servicii de zi care pot fi înfiinţate prin hotărâre a consiliilor locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi servicii de tip familial. Serviciile de zi înfiinţate de consiliile locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează ca unităţi fără personalitate juridică în structura
direcţiilor. Serviciile de tip familial se organizează numai în structura direcţiilor.
HOTĂRÂRE Nr. 1439 din 2 septembrie 2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a săvârşit
o faptă penală şi nu răspunde penal
Potrivit prevederilor acestei hotărâri aceste servicii sunt asigurate de către direcţii şi de către organismele
private acreditate. Se organizează ca centre de orientare, supraveghere şi sprijinire a reintegrării sociale a
copilului.
HOTĂRÂRE Nr. 1440 din 2 septembrie 2004 privind condiţiile şi procedura de licenţiere şi de inspecţie a
serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit
temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi
Este reglementată obligativitatea autorităţilor publice şi organismelor private acreditate în condiţiile legii,
care activează în domeniul protecţiei drepturilor copilului de a solicita licenţierea serviciilor de prevenire a
separării copilului de familia sa, precum şi a serviciilor destinate protecţiei speciale a copilului lipsit temporar
sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi.
Totodată prevede obligaţia Inspecţiei Sociale de a efectua o inspecţie a tuturor serviciilor descrise în hotărâre.
LEGE Nr. 326 din 8 iulie 2003 privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile
publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centre maternale, precum şi copiii
încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti
Potrivit prevederilor acestei legi copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia
copilului, mamele protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la
asistenţi maternali profesionişti au dreptul la cazarmament, echipament pentru dotare iniţială şi înlocuire,
transport, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şi materiale cultural-sportive. Aceste bareme de
dotare se aprobă prin hotărâre a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Cheltuielile aferente
acestor bareme se suportă din bugetele proprii ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti,
prin asigurarea de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, care să asigure integral nivelul
acestor cheltuieli. Legea prevede ca limitele minime de cheltuieli aferente acestor drepturilor se indexează
periodic, prin hotărâre a Guvernului, cu rata inflaţiei. Ultima dată a fost indexată începând cu anul 2008.
65

Legislaţie privind protecţia adultului
LEGE Nr. 448 din 6 decembrie 2006 *** Republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap
Această lege reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării şi
incluziunii sociale a acestora. Domeniile reglementate sunt: drepturile persoanelor cu handicap,sănătate şi
recuperare, educaţie, locuinţă, cultură, sport, turism, transport, asistenţă juridică, facilităţi. Sunt reglementate
serviciile şi prestaţii sociale acordate persoanelor cu handicap.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza, administra şi finanţa servicii sociale
destinate persoanelor cu handicap, dar totodată pot contracta aceste servicii. Este reglementată funcţionarea
centrelor pentru persoanele cu handicap, centre care pot fi centre de zi şi centre rezidenţiale de diferite
tipuri, publice, public-private sau private. Centrele publice pentru persoane cu handicap se înfiinţează şi
funcţionează ca structuri fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Totodată
sunt reglementate prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap precum şi sumele aferente acestor
drepturi, sume care se asigură prin bugetele proprii ale sectoarelor municipiului Bucureşti din transferuri de
la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, plata acestora fiind realizată prin Direcţiile generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Pe lângă drepturi sunt prevăzute şi obligaţiile
persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali, precum şi atribuţiile comisiei de evaluare,
care este un organ de specialitate al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate
decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad şi tip de handicap. Modalităţile de finanţare a
persoanelor cu handicap se realizează din următoarele surse: bugetele locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, bugetul de stat, contribuţii lunare de întreţinere a persoanelor cu handicap care beneficiază de
servicii sociale în centre, donaţii, sponsorizări şi alte surse.
HOTĂRÂRE Nr. 268 din 14 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
HOTĂRÂRE Nr. 329 din 20 martie 2003 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi
funcţionare a instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap
Această hotărâre de guvern reglementează cadrul de funcţionare a instituţiilor de protecţie specială a
persoanelor cu handicap, care se înfiinţează şi funcţionează ca instituţii de interes public, cu personalitate
juridică, sub formă de centre-pilot, centre de îngrijire şi asistenţă, centre de recuperare şi reabilitare, centre
de integrare prin terapie ocupaţională, centre de zi, precum şi sub alte forme specifice. Guvernul, consiliile
locale, precum şi celelalte persoane juridice prevăzute de lege aprobă, prin hotărâre, regulamentul de
organizare şi funcţionare a instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap pe care le înfiinţează.
LEGE Nr. 17 din 6 martie 2000 *** Republicată privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice
Această lege reglementează dreptul persoanelor vârstnice la asistenţă socială, însă măsurile de asistenţă
socială prevăzute sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale. Asistenţa socială
pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii şi prestaţii sociale.
66

Sunt definite şi reglementate serviciile comunitare pentru persoanele vârstnice, finanţarea acestor servicii,
precum şi organizarea şi funcţionarea căminelor pentru persoane vârstnice
Legislaţie generală
ORDONANŢĂ Nr. 68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale
Această ordonanţă defineşte serviciile sociale, tipologia lor şi condiţiile asigurării a acestor servicii de
furnizorii publici şi privaţi, precum şi drepturile şi obligaţiile beneficiarilor de servicii sociale. Este
reglementată funcţionarea şi organizarea administrativă a serviciilor publice de asistenţă socială atât la nivel
central cât şi la nivel judeţean, respectiv local. Astfel sunt definite separat atribuţiile în domeniul serviciilor
sociale a acestor servicii în funcţie de organizarea lor, însă prin exercitarea acestor atribuţii s-a creat o
situaţie în care furnizorii publici de servicii sociale au ajuns ca în acelaşi timp să fie şi finanţatori pentru
furnizorii privaţi de servicii sociale.
LEGE Nr. 416 din 18 iulie 2001 cu modificările și completările ulterioare, privind venitul minim
garantat
La nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
exercită şi atribuţiile serviciilor publice de asistenţă socială organizate la comune, oraşe şi municipii. Astfel
acordarea ajutorului social reglementat prin această lege se realizează prin aceste direcţii. Este reglementată
nivelul venitului minim garantat, stabilirea cuantumului ajutorului social, persoanele beneficiare, obligaţiile
acestora precum şi modalitatea de stabilire şi plată a ajutoarelor sociale. Totodată este reglementată şi
regimul ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei precum şi acordarea ajutoarelor de urgenţă de către guvern,
respectiv de către primari.
LEGE Nr. 47 din 8 martie 2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială
Această lege reglementează organizarea, funcţionarea şi finanţarea sistemului naţional de asistenţă socială în
România. Asistenţa socială definită ca o componentă a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde
serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi
promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială. Sunt reglementate: dreptul la asistenţă socială şi
sistemul de servicii şi prestaţii sociale, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de asistenţă socială,
finanţarea prestaţiilor sociale şi a serviciilor sociale. Sunt stabilite funcţiile şi atribuţiile pentru Ministerul
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi pentru serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul
consiliilor judeţene, consiliilor locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, Consiliului General al
Municipiului Bucureşti precum şi consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Legat de finanţare,
consiliile locale de la toate nivelurile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele proprii,
distinct, fondurile necesare pentru servicii sociale şi prestaţii sociale, stabilite prin legi speciale şi hotărâri ale
consiliilor locale.
LEGE Nr. 215 din 23 aprilie 2001 *** Republicată cu modificările și completările ulterioare, Legea
administraţiei publice locale
Această lege reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea
administraţiei publice locale. Printre categoriile de atribuţii ale consiliilor judeţene sunt specificate atribuţii
privind gestionarea serviciilor publice din subordine, iar în cazul consiliilor locale sunt specificate atribuţiile
privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni. În exercitarea acestor atribuţii consiliile judeţene şi
67

locale asigură, potrivit competenţelor lor şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor
publice de interes local privind serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a
persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială. Totodată este
reglementată separat administraţia publică a municipiului Bucureşti.
LEGE Nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale
Această lege stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi
utilizarea fondurilor publice locale, precum şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale şi
ale instituţiilor publice implicate în domeniul finanţelor publice locale. Dispoziţiile legii se aplică în domeniul
elaborării, aprobării, executării şi raportări bugetelor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi
municipiului Bucureşti, bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale, după
caz, bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetului împrumuturilor externe şi
interne, bugetului fondurilor externe nerambursabile. Sunt reglementate principiile şi regulile bugetare,
competenţele şi responsabilităţile în procesul bugetar, procedurile privind elaborarea bugetelor, alocarea
cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, calendarul bugetar, prevederile
referitoare la investiţii publice locale, execuţia bugetară, etc.
Anexa 2. Mecanismul de finanţare a direcţiilor generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului şi a serviciilor publice de asistenţă socială în anul
bugetar 2010
Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului denumite în continuare direcţii cu personalitate
juridică sunt finanţate integral din bugetele locale sectoarelor municipiului Bucureşti. Potrivit Legii
nr.273/2006 privind finanţele publice locale, aceste direcţii pot avea unele activităţi finanţate separat,
integral din venituri proprii, pentru care se aprobă bugete de venituri şi cheltuieli odată cu bugetul direcţiei
de care aparţin.
În cazul municipiului Bucureşti serviciul public de asistenţă socială este organizată ca direcţie generală, cu
personalitate juridică în subordinea Consiliului General al municipiul Bucureşti. În această situaţie la nivelul
municipiului Bucureşti asigurarea serviciilor de asistenţă socială se realizează împreună cu direcţiile din
sectoarele municipiului Bucureşti.
1.Finanţarea integrală din bugetele locale.
Acest mod de finanţare înseamnă că de fapt pentru direcţii şi servicii publice se aprobă buget local de
cheltuieli, pentru cheltuielile curente şi de capital ale acestora. Partea de venituri ale acestor cheltuieli se
asigură din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat cu această destinaţie care se completează
cu sume din veniturile proprii ale sectoarelor municipiului Bucureşti în cazul direcţiilor.
1.1 Finanţare din bugetul de stat.
1.1.1 În Legea bugetului de stat pe anul 2010 sunt aprobate Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată
pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul municipiului Bucureşti, din care prin anexa legii sunt
cuantificate sume separat pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului şi pentru susţinerea
68

centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap. Totodată ca urmare a Hotărârii de Guvern
nr.23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, Legea bugetului de stat pe anul
2010 prevede că finanţarea acestor servicii sociale se va face pe baza standardelor de cost calculate pentru
beneficiari/tipuri de servicii sociale.
1.1.2 Prin Agenţia Naţională a Persoanelor cu Handicap, respectiv după reorganizarea acestuia ca Direcţie
Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din
bugetul ministerului sunt transferate sume către bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti
reprezentând Subvenţii de la bugetul de stat pentru finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap,
care sunt destinate plăţii prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap.
1.1.3 Din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pot fi alocate sume pentru finanţarea unor
programe de interes naţional
1.1.4 Având în vedere că, la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti direcţiile generale de asistenţă socială
şi protecţia copilului exercită şi atribuţiile serviciilor publice de asistenţă socială organizate la comune, oraşe
şi municipii, pe lângă cele descrise la punctele 1.1.1-1.1.3 în Legea bugetului de stat pe anul 2010 sunt
aprobate Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul
comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti, din care prin anexa legii sunt
cuantificate sume separat pentru plata ajutorului social şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu
lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. Totodată în cadrul acestor sume defalcate, însă fără a fi
cuantificate prin lege, sunt alocate sume pentru drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu
handicap grav precum şi pentru cheltuielile creşelor, care în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti sunt
finanţate prin direcţii.
1.1.5 În vederea finanţării ajutorului pentru încălzirea locuinţei se transferă bugetelor locale Subvenţii
pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru
încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice.
1.1.6 În prima parte a anului 2010 din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au fost
transferate subvenţii bugetelor locale pentru plata acordării trusourilor pentru nou-născuţi, plata
sprijinului financiar la constituirea familiei şi pentru plata alocaţiei pentru copiii nou-născuţi. Aceste
drepturi au fost abrogate prin Legea nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea
restabilirii echilibrului bugetar.
1.1.7 Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la punctual 1.1.4 pe sectoare
şi municipiul Bucureşti, după caz, se face prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor publice a
municipiului Bucureşti, după consultarea primarilor, şi cu asistenţa tehnică de specialitate a direcţiei de
muncă şi incluziune socială, după caz, în funcţie de numărul de beneficiari ai serviciilor respective
1.2 Finanţare de la alte administraţii locale
În vederea cofinanţării cheltuielilor aferente persoanelor cu handicap aflate în centrele de asistenţă socială,
pe baza unor convenţii încheiate între consiliile locale din judeţ şi consiliile judeţene se transferă sume
69

eperzentând Subvenţii primite de la alte bugete locale pentru instituţiile de asistenţă social pentru persoanele
cu handicap. Totodată se transferă astfel de sume şi de la alte judeţe sau sectoare ale municipiului Bucureşti
în cazul în care persoana cu handicap asistată se află într-un centru de asistenţă socială din alt judeţ sau alt
sector.
1.3 Finanţare din veniturile proprii ale sectoarelor municipiului Bucureşti
În completarea sumelor primite din bugetul de stat şi din alte bugete locale cu destinaţiile enumerate la
punctele 1.1 şi 1.2, consiliul general, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti alocă sume din
veniturile lor proprii .
1.4 Finanţare din fonduri externe nerambursabile
În completarea finanţărilor nerambursabile se alocă sume reprezentând contribuţie proprie din bugetele
Consiliului General al municipiului Bucureşti, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
2. Finanţare din veniturile proprii ale direcţiilor
Veniturile proprii ale direcţiilor de regulă provin din Contribuţia de întreţinere a persoanelor asistate, precum
şi din Alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi.
3. Cheltuielile curente şi de capital ale direcţiilor şi ale serviciilor publice de asistenţă socială.
Bugetele de cheltuieli ale direcţiilor şi ale serviciilor publice se elaborează pe structura clasificaţiei
indicatorilor financiari aprobați prin Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1954/2005 şi se aprobă de către
consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti în cazul direcţiilor şi de către consiliul general al
municipiului Bucureşti în cazul serviciilor publice de asistenţă socială.
Cheltuielile curente se defalcă pe următorii titluri de cheltuieli :
a) cheltuieli de personal, reprezentând cheltuieli salariale ale angajaţilor, inclusiv indemnizaţii de
delegare, detaşare, drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi contribuţiile
de asigurări.
b) cheltuieli cu bunuri şi servicii, reprezentând cheltuieli de funcţionare ale direcţiilor, serviciilor
publice, reparaţii, cheltuieli cu drepturile de care beneficiază copiii, plata prestărilor de servicii
sociale, hrana cantinelor de ajutor social, alte cheltuieli materiale, etc.
c) Cheltuieli cu transferuri interne reprezentând contribuţia proprie pentru finanţările nerambursabile
d) cheltuieli cu asistenţă socială, reprezentând drepturile plătite persoanelor cu handicap, ajutoare
sociale, ajutorul pentru încălzirea locuinţei, ajutoare de urgenţă, precum şi alte ajutoare
e) alte cheltuieli, reprezentând finanţări nerambursabile acordate de către direcţii şi servicii publice
furnizorilor privaţi de servicii sociale , cofinanţări acordate pe baza contractelor de parteneriat cu
furnizorii privaţi de servicii sociale
Cheltuielile de capital reprezintă cheltuieli cu construcţii, maşini, echipamente, mijloace de transport precum
şi dotări.
Direcţiile şi serviciile publice cu personalitate juridică fiind instituţii publice de subordonare locală, îşi
execută bugetele lor potrivit prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, referitoare la
finanţarea instituţiilor publice. În cazul în care serviciile publice sunt organizate în structura proprie a
municipiilor, oraşelor şi comunelor fără a avea personalitate juridică, potrivit acestei legi, au cheltuielile
cuprinse în bugetul propriu al acestor primării.
70

Proiect finanțat de Guvernele Islandei, Principatului
Liechtenstein și Norvegiei prin Mecanismul
Financiar al Spatiului Economic European
Material editat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Martie 2011
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția
oficială a Mecanismului Financiar SEE.