descarca - Libraria Muzicala

A
A (s. m. invar.) – la în sistemul de notaţie folosit de
ţările germanice şi anglo-saxone.
ACADÉMIE (s. f.) – academie: académie de musique
– academie de muzică.
ACADÉMICIEN, -ENNE (s.) – academician, -ană.
ACADÉMIQUE (adj.) – academic.
A CAPELLA/ A CAPPELLA (loc. adv./ adj.) – 1.
chanter a capella – a cânta fără
acompaniament instrumental; 2. propriu
operelor muzicale religioase în stil polifonic,
executate în capele, care nu admiteau
instrumente.
ACCELERANDO [akselerãdo] (adv.) – accelerando,
accelerând mişcarea.
ACCENT (s. m.) – accent, inflexiune, intonaţie
expresivă a vocii: accent joyeux – intonaţie
veselă.
ACCENTUÉ, -ÉE (adj.) – accentuat.
ACCIDENT (s. m.) – accident, alteraţie (diez, bemol,
becar) în afara tonalităţii.
ACCOMPAGNATEUR, -TRICE (s.) – acompaniator,
cel care acompaniază partea principală cu
vocea sau cu un instrument.
ACCOLADE (s. f.) – acoladă, semn tipografic folosit
pentru unirea mai multor portative.
ACCOMPAGNATEUR, -TRICE (s.) – acompaniator,
-oare: Cette pianiste est l’accompagnatrice
d’un violoniste – Această pianistă este
acompaniatoarea unui violonist.
ACCOMPAGNEMENT (s. m.) – acompaniament,
parte sau ansamblu de părţi vocale ori
instrumentale secundare, susţinând partea
principală: accompagnament de piano –
acompaniament de pian.
ACCOMPAGNER (v. t./ r.) – a (se) acompania, a
susţine printr-un acompaniament muzical:
accompagner au piano un chanteur, un
violoniste – a acompania la pian un cântăreţ,
un violonist.
ACCORD (s. m.) – 1. acord, ansamblu de cel puţin
trei sunete muzicale emise simultan: accord
consonant – acord consonant; accord
dissonant – acord disonant; accord parfait –
acord care suprapune tonica, medianta şi
dominanta; 2. acordare, acţiunea de a acorda
un instrument şi rezultatul acesteia: accord du
violon (sol, re, la, mi) – acordarea viorii (sol, re,
la, mi).
ACCORDABLE (adj.) – care se poate acorda.
ACCORDAGE (s. m.) – acordare (de instrumente
muzicale).
ACCORDÉON (s. m.) – acordeon, instrument muzical
portativ, cu butoane, ale cărui ancii de metal
sunt puse în vibraţie de un burduf: Il joue de
l’accordéon dans un bal populaire – Cântă din
acordeon la un bal popular.
ACCORDÉONISTE (s.) – acordeonist: une excellente
accordéoniste – o acordeonistă excelentă.
ACCORDER (v. t.) – 1. a regla un instrument muzical,
a-l acorda; 2. a aduce instrumentele la acelaşi
diapazon.
ACCORDEUR, -EUSE (s.) – acordor, persoană care
acordează instrumente de muzică: accordeur
de piano – acordor de piane.
ACCORDOIR (s. m.) – acordor (instrument, cheie de
acordat): accordoir pour clavecins – acordor
pentru clavecine.
ACOUSTICIEN, -ENNE (s.) – acustician, specialist în
acustică.
ACOUSTIQUE – 1. (s. f.) acustică, calitate a unui loc
din punctul de vedere al propagării sunetelor:
bonne/ mauvaise acoustique d’une salle –
acustică bună/ proastă a unei săli; 2. (adj.) –
acustic (relativ la percepţia sunetelor).
ACROSTICHE (s. m.) – acrostih.
ACTE (s. m.) – act: tragèdie classique en cinq actes –
tragedie clasică în cinci acte.
ACUITÉ (s. f.) – acuitate: l’acuité d’un son – acuitatea
unui sunet.
ADAGIETTO (s. m. adv.) – adagietto.
ADAGIO – 1. (s. m.) bucată executată în tempo
adagio; 2. (adv.) adagio (lent).
ADAPTATION (s. f.) – adaptare.
ADAPTER (v. t.) – a adapta: adapter pour la scène –
a adapta pentru scenă.
ADDOLCENDO (adv.) – addolcendo.
ADDOLORANDO (adv.) – addolorando.
AÈDE (s. m.) – aed, poet grec din epoca veche care
cânta sau recita acompaniindu-se la liră.
AFFETUOSO (adv. adj.) – affetuoso.
AGITATO (adv.) – agitato, într-o mişcare agitată.
AGRÉGAT (s. m.) – agregat, suprapunere liberă de
sunete care nu corespunde procedeelor de
analiză a armoniei clasice.
AGRÉMENT (s. m.) – (înv.) ornament, formulă de
ornamentaţie melodică, omologă, în muzica
veche, ornamentelor moderne.
AÏGU, -Ë – 1. (adj.) (despre voci, sunete) strident,
piţigăiat: note aiguë – notă ascuţită, stridentă;
2. (s. m.) notă înaltă.
AIR (s. m.) – 1. arie, melodie instrumentală: un air de
flûte – o arie de flaut; 2. arie, piesă muzicală
6