descarca - Libraria Muzicala

ECHEO (s. m.) – vas mic de bronz care se punea în
interiorul instrumentelor cu coarde pentru a le
mări rezonanţa.
ECLOGA (s. f.) – eglogă.
ECO, ECHI (s. m.) – ecou.
EGLOGA (s. f.) – eglogă.
ELEGIA (s. f.) – elegie.
ELEGIACO (adj.) – elegiac.
EMISSIONE (s. f.) – emisiune, controlul tonului pe o
respiraţie liniştită, bine susţinută. Presarea
aerului expirat produce pierderea fluidităţii şi
flexibilităţii tonului, acesta fiind deseori întrerupt
printr-un sunet exagerat, murdar, zgomotos.
Emisiunea poate fi, în funcţie de text, dreaptă,
viobrată şi diferit colorată. În literatura belcanto
termenul se foloseşte mai ales pentru analiza
părăsirii tonului.
ENARMONIA (s. f.) – enarmonie.
ENARMONICO (adj.) – enarmonic.
ENARMONIZZARE (v. t.) – a face enarmonic.
ENTRARE (v. t.) – a intra: I violini entrano dopo i
tamburi – Viorile intră după tobe (sin.
attacare).
ENTRATA (s. f.) – intrare; entrată, intradă.
EOLIO (adj.) – (în expresie) arpa eolia – harpă eoliană.
EOLIFONO (s. m.) – maşină de vânt.
EOLINA (s. f.) – 1. (înv.) muzicuţă; 2. registru de orgă
(foarte dulce).
EPICEDIO, - EDI (s. m.) – cântec funebru, bocet (în
amintirea celui defunct).
EPICO, -CI (adj.) – 1. epic; 2. (fig.) eroic, grandios..
EPILOGO, -GHI (s. m.) – epilog, deznodământ.
EPISODICO (adj.) – episodic.
EPISODIO, -ODI (s. m.) – episod.
EPITALAMIO, -AMI (s. m.) – epitalam.
EPODO (s. m.) – epodă.
EPTACORDO (s. m.) – heptacord (liră antică cu şapte
corzi).
EROE (s. m.) – personaj, erou, protagonist (sin.
protagonista).
EROICITÀ (s. f.) – faptul de a fi eroic; caracter eroic.
EROICO (adj.) – eroic.
EROICOMICO (adj.) – eroicomic.
EROINA (s. f.) – eroină, protagonistă.
ESEGUIRE (v. t.) – a executa: eseguire un pezzo al
piano/ sul pianoforte – a executa o bucată la
pian; eseguire un duetto – a executa un duet.
ESECUTORE (s. m.) – executant, -ă.
ESECUZIONE (s. f.) – execuţie: esecuzione ottima –
execuţie optimă.
ESERCIZIO (s. m.) – exerciţiu.
ESIBIZIONE (s. f.) – spectacol: un’esibizione musicale
– spectacol muzical.
ESPOSIZIONE (s. f.) – expoziţie,partea iniţială a fugii
sau à formei de sonată..
ESPRESSIONE (s. f.) – expresie.
ESPRESSIONISMO (s. m.) – expresionism.
ESTENSIONE (s. f.) – întindere (sin. durata).
ETEROFONIA (s. f.) – heterofonie.
ETEROFONICO (adj.) – heterofonic.
ETNOMUSICOLOGIA (s. f.) – etnomuzicologie.
ETNOMUSICOLOGO (s. m. f.) – etnomuzicolog.
EUFONIA (s. f.) – eufonie.
EUFONICO (adj.) – eufonic.
EUFONIO (s. m.) – eufoniu, fligorn bariton (sin.
bombardino basso).
EVIRATO (s. m.) – castrat.
F
FA (s. m. invar.) – fa.
FAGOTTINO (s. m.) – fagottino, fagot tenor.
FAGOTTISTA, -ISTI (s. m.) – fagotist.
FAGOTTO (s. m.) – 1. fagot (presc. Fag.); 2. fagotist.
FAGOTTO CORISTA (s. m.) – fagotto corista, strămoş
al contrafagotului (sec. al XVI-lea).
FAGOTTO D’AMORE (s. m.) – fagotto d’amore, utilizat
în trecut în muzica religioasă a cantoanelor
elveţiene. El avea pavilionul sferic şi era
acordat în la.
FAGOTTONE (s. m.) – contrafagot (sin.
contraffagotto).
FALSEGGIARE (v. i.) – (înv.) a cânta din flaut.
FALSETTO (s. m.) – falset, registrul cel mai înalt al
vocilor bărbăteşti, care sună ca vocea de copil
înainte de mutaţie.
*Tonul falset apare suflat, rigid, fără vibraţie,
nebărbătesc. Dacă este bine susţinut de rezonatorii
abdominali şi toracici şi corect educat, poate fi plăcut
şi adecvat stilului vocal al Barocului italian, aşa cum
demonstrează falsetiştii. Deşi caracteristic şi uşor de
observat la vocile bărbăteşti, mai ales la cele joase,
falsetul este prezent la toate tipurile de voci, adică şi
la femeie, copil sau castrat. Aceştia din urmă puteau
cânta în falset (sau falsettone) nu numai foarte sus,
ci şi foarte puternic şi strălucitor, asemănător
tenorilor de mai târziu. Counter-tenorul şi altus cântă
în general numai în falset. Unii dintre ei pot asocia
registrele naturale şi falsetul aproape imperceptibil
(N. Duţescu)
FALSETTONE (s. m.) – cântec în falset.
FALSO (adj. adv.) – fals.
FALSOBORDONE (s. m.) – faux bourdon (modulaţie
continuă a mai multor voci).
FANDANGO, -ANGHI (s. m.) – fandango.
FANFARA (s. f.) – 1. fanfară; 2. (înv.) fanfară
(compoziţie muzicală).
FANTASIA (s. f.) – fantezie.
FANTASISTA, -ISTI (s. m.) – artist de varietăţi.
FARANDOLA (s. f.) – farandolă (dans provensal).
FARSA (s. f.) – intermezzo burlesc (între două acte ale
melodramei); vodevil.
FASCIA, -SCE (s. f.) – 1. suprafaţa exterioară a tobei;
2. eclisă: fascia per liuti e violini – eclisă pentru
lăute şi viori.
FAVOLA (s. f.) – intrigă (a comediei, a dramei);
comedie; dramă.