descarca - Libraria Muzicala

CASSA (s. f.) – (în expresie) cassa armonica/ di
resonanza – cutie de rezonanţă.
CASSAZIONE (s. f.) – casaţiune (compoziţie
instrumentală din sec. al XVI-lea).
CASTAGNETTE (s. f. pl.) – castaniete.
CASTRATO (s. m.) – monstru sacru, cântăreţ din sec.
al XVIII-lea care-şi menţinea vocea de sopran
sau de contralto pentru că era castrat înainte
de pubertate. A reprezentat stilul interpretativ al
operei din perioada barocului italian, al acelui
cantar che nell’anima si sente (cântatul care se
simte în suflet) şi care producea un efect de
uimire (meraviglia), de transmitere emotivă à
stilului senzitiv al epocii (sin. evirati, musici).
CATENA (s. f.) – scândurică de brad prinsă cu clei
înăuntrul instrumentelor cu coarde (paralelă cu
acestea).
CAVATA (s. f.) – forţă, claritate a unui sunet (mai ales
de coarde).
CAVATINA (s. f.) – cavatină, cântec liric, solistic,
vocal, cu acompaniament instrumental în
muzica de operă sau în oratorii, cu formă
simplă, căci textul se repetă fără abuz de
ornamente şi coloraturi: la cavatina di Norma –
cavatina Normei.
CELESTA (s. f.)/ CELESTE (s. m.) – celestă
(instrument de percuţie).
CELESTE (adj.) – (în expresie) registro/ voce celeste
– (la orgă) registrul care produce un sunet
foarte dulce.
CELESTINO (s. m.) – celestă.
CELLO (s. m.) – violoncel.
CEMBALISTA, -ISTI (s. m. f.) – clavecinist.
CEMBALI (s. m. pl.) – (înv.) cimbal.
CEMBALO (s. m.) – 1. clavicembal, clavecin; spinetă,
cinel (sin. clavicembalo, spinetta); 2. (înv.)
dairea, tamburină; 3. chimval..
CEMBOLO (s. m.) – (pop.) v. cembalo.
CEMBANELLA (s. f.) – 1. instrument asemănător
timpanului; 2. (mai ales la pl.) talere turceşti.
CENNAMELLA (s. f.) – fluier (sin. piva).
CENTONE (s. m.) – potpuriu (sin. pot-pourri).
CENTRALE (adj.) – median (despre note,
instrumente).
CESURA (s. f.) – cezură.
CETERATORE (s. m.) – (înv.) citarist, cântăreţ din
ţiteră.
CETERIZZARE (v. i.) – a cânta din ţiteră.
CETRA (s. f.) – 1. (antic.) un fel de liră; 2. ţiteră;
suonare la cetra – a cânta din ţiteră..
CHANSONNETTE (s. f.) – şansonetă (sin. canzonetta
francese).
CHIARANTANA (s. f.) – dans popular din sec. al XVlea.
CHIARINA (s. f.)/ CHIARINO (s. m.) – 1. trompetă; 2.
sunet ascuţit, notă acută.
CHIAROSCURO (s. m. pl. chiaroscuri) – (mai ales la
pl.) variaţia intensităţii sunetelor, de la deschis
la închis şi invers.
CHIAVE (s. f.) – 1. cheie: uscir di chiave/ esser fuori
chiave – a cânta în altă cheie; 2. clapă (la
instrumentele de suflat).
CHIERICHETTO (s. m.) – (bis.) copil din cor.
CHIESA (s. f.) – (în expr.) musica da chiesa – termen
pentru lucrări polifonice, destinate să fie
cântate în biserică (sonate, cantate, concerte
etc.).
CHIESASTICO (adj.) – musica chiesastica – muzică
bisericească.
CHITARRA (s. f.) – chitară.
CHITARRATA (s. f.) – 1. muzică executată la chitară/
pentru chitară; 2. (depr.) zdrăngăneală,
execuţie muzicală de proastă calitate.
CHITARRISTA, -ISTI (s. m.) – chitarist.
CHITARRONATA (s. f.) – melodie cântată la chitară.
CHITARRONE (s. m.) – 1. (augum.) chitară mare; 2.
lăută folosită în sec. al XVIII-lea, cu gâtul lung
şi două cutii de rezonanţă.
CHIOCALLO (s. m.) – tub.
CHIRIE/ CHIRIELEISON/ CHIRIE ELEISON (s. m.
invar.) – kyrie eleison (variantă: kyrie/ kyrie
eleison)
CIACCONA (s. f.) – ciaconă (dans).
CIARDA (s. f.) – ceardaş.
CIFRA (s. f.) – semn muzical.
CIFRATURA (s. f.) – cifraj, 1. notarea basului; 2.
indicarea digitaţiei.
CIMBALAIO (s. m.) – cimbalist.
CIMBALI (s. m. pl.) – cimbal, talgere.
CITAREDICO, -CI (adj.) – referitor la cântăreţul din
citeră.
CITAREDO (s. m.) – (lit.) cântăreţ din citeră (la vechii
greci).
CITAREGGIARE (v. i.) – (a) (rar) a cânta din citeră.
CITARISTA, -ISTI (s. m.) – cântăreţ din citeră.
CITARISTICA (s. f.) – 1. arta de a cânta din citeră; arta
de a cânta la un instrument cu coarde; 2.
muzică pentru citeră; poezie care se recită cu
acompaniament din citeră.
CITARISTICO (adj.) – referitor la cântăreţul din citeră.
CITARODIA (s. f.) – cântec acompaniat de citeră.
CITERA (s. f.) – citeră.
CITOLA (s. f.) – citolă.
CLANGERE (v. i.) – (rar, literar, despre trompete) a
suna.
CLANGORE (s. m.) – (lit.) sunet puternic de trompetă.
CLARINETTISTA, -ISTI (s. m.) – clarinetist.
CLARINETTO (s. m.) – clarinet.
CLARINETTO BASSO (s. m.) – clarinet bas.
CLARINETTO CONTRABASSO (s. m.) – clarinet
contrabas sau clarinet pedală (sin. contraclarone).
CLARINETTO CONTRALTO (s. m.) – clarinet alto.
CLARINETTO PICCOLO(s. m.) – clarinet mic.
CLARINO (s. m.) – 1. tip de trompetă din sec. al XIIIlea
– al XVIII-lea (sin. clarone); 2. clarinet; 3.
(înv.) trâmbiţă cu sunet ascuţit.
CLARONE (s. m.) – 1. clarinet bas; 2. (înv.) trompetă.
CLASSICHEGGIARE (v. i.) – (a) a imita pe clasici.
CLASSICISMO (s. m.) – clasicism.
CLASSICIZZARE – 1. (v. t.) a conforma opera proprie
modelelor clasice; 2. (v. i.) a imita pe clasici; a
tinde spre stilul clasic.
CLAUSOLA (s. f.) – cadenţă; clausulă.