descarca - Libraria Muzicala

BUCINATORE (s. m.) – trâmbiţaş, cel care suna din
bucină (la romani).
BUCOLICA (s. f.) – bucolică.
BUCOLICO (adj.) – bucolic: rappresentazione bucolica
– reprezentare bucolică.
BUBBOLO (s. m.) – clopoţei.
BUFFO (adj.) – bufă: opera buffa.
BUFFO CARICATO (s. m.)– tip de bas folosit de
Rossini pentru roluri de tată, de tutore, cu un
comic exagerat până la caricaturizare, alături
de buffo nobile, care putea interpreta şi roluri
de caracter sau de amorezi. Buffo caricato
avea calităţi tehnice modeste, fiind mai curând
un buffo parlante, deşi Rossini i-a oferit unele
pasaje de virtuozitate
BUFFO CANTANTE (s. m.) – a fost al treilea tip de
bas introdus de Rossini, pentru roluri de
intrigant, mediator, deseori mai degrabă
baritonal (Figaro, Dandini).
BUFFO NOBILE (s. m.) – v. buffo caricato.
*Un bas nobile tipic à fost Filippo Galli, în primele
decenii ale sec. al XIX-lea, care interpreta roluri
variate, ca Asdrubale, Mustafa, Selim (M. Duţescu).
BUFFONATA (s. f.) – farsă.
BURLESCO, -ESCHI (adj.) – burlesc.
BURLETTA (s. f.) – vodevil, burletă.
C
CABALETTA (s. f.) – arietă; finalul virtuoz al unei arii.
În sec. al XIX-lea, desemna finalul scurt
(stretta) al unei arii sau duet din operele
italiene (d. e. aria Violetei şi cabaletta din actul
I al Traviatei).
CABARET (s. m.) – 1. cabaret; 2. spectacol de
cabaret.
CABARETTISTICO (adj.) – de cabaret.
CACCIA (s. f.) – caccia (formă muzicală vocală din
Italia sec. al XIV-lea pentru două voci în canon
şi un tenor independent, scrisă de obicei pe un
libret depre vânătoare).
CADENZA (s. f.) – cadenţă, ritm; fragmentul unei arii
care anticipează acordul final, scris de
compozitor sau improvizat de interpret, de
obicei pasajat şi ornamentat.
*Termenul este cunoscut din anul 1558 (Zarlino,
apoi Rameau). In evul mediu se foloseau expresii ca:
conclusio, finis, pausatio, terminatio, teleusis, finis
concordii sau occursus.
CADENZARE (v. t.) – a cadenţa, a ritma (sin. ritmare).
CAFFÈ NOTTURNO/ CAFFÈ CONCERTO/ CAFFÈ-
CHANTANT (s. m.) – café-concert.
CALANDO (adv.) – calando.
CALATA (s. f.) – 1. dans din secolul al XVI-lea; 2.
cadenţă (a glasului).
CALMATO (adv.) – calmato.
CALMO (adj.) – calmo.
CALOROSO (adv.) – caloroso.
CAMBIATA (s. f.) – broderie, ton melodic ornamental,
urmând tonul principal.
CAMERA (s. f.) – cameră: musica da camera – muzică
de cameră.
CAMERATA FIORENTINA (s. f.) – denumire dată unui
grup de intelectuali melomani care, în 1580, au
pus bazele, în casa contelui Giaccomo Bardi,
unei colaborări între muzicieni, poeţi şi filosofi,
în scopul reactualizării tragediei antice.
Compozitori reprezentativi au fost Giaccomo
Caccini şi Jaccoppo Peri.
CAMERISTICO (adj.) – de cameră.
CAMPANA (s. f.) – 1. partea exterioară a
instrumentelor de suflat; 2. (pl.) instrumente de
percuţie.
CAMPANELLI (s. m. pl.) – joc de clopoţei.
CAMPANELLO (s. m.) – 1. (mai ales la pl.)
instrumente de percuţie; 2. clopoţel.
CAMPANACCIO (s. m.) – talangă.
CANCAN (s. m.) – cancan.
CANNA (s. f.) – 1. tub: canna dell’organo – tub de
orgă; 2. (poetic) cimpoi..
CANNEGGIO (s. m.) – tuburile care formează
instrumentele de suflat.
CANONE (s. m.) – canon.
CANORITÀ (s. f.) – cantabilitate: canorità dell’aria –
cantabilitatea ariei.
CANORO (adj.) – (lit.) care cântă frumos.
CANTABILE – 1. (adj.) cantabil; 2. (s. m.) compoziţie
muzicală – cantabile.
CANTALLUSCIO (s. m.) – (înv.) cântăreţ vagabond.
CANTAMBANCO, -ANCHI (s. m.) – cântăreţ de piaţă,
de târg.
CANTANDO (adv.) – cantando.
CANTANTE (s. m. f.) – cântăreţ, -eaţă: cantante
d’opera/ di musica leggera – cântăreţ de operă/
de muzică uşoară.
CANTARE – 1. (v. i.) a cânta: cantare da tenore, da
soprano – a cânta ca un tenor, ca o soprană;
cantare a orecchio – a cânta după ureche;
canta alla radio – cântă la radio ; 2. (v. t.)
cantare una canzone/ un’aria – a cânta un
cântec, o arie; cantare messa – a celebra o
liturghie solemnă cu unele părţi cântate;
cantare canzoni natalizie e per il Capodanno –
a colinda.
CANTASTORIE (s. m.) – (ist.) cântăreţ popular.
CANTATA (s. f.) – 1. cântat; 2. cantată, cea mai
importantă formă de interpretare solistică în
afara bisericii şi a operei în sec. al XVII-lea şi al
XVIII-lea. Mai târziu termenul este folosit
pentru muzica profană cu voce solo şi
acompaniament orchestral, dar şi în muzica
bisericii evanghelice germane..
CANTATORE, -TRICE – 1. (s. m. f.) (pop. Tosc. rar)
cântăreţ; 2. (adj.) (înv.) cântător, melodios.