descarca - Libraria Muzicala

O
OBSTINÉ, ÉE (adj.) – basse obstinée – parte de bas
care repetă aceeaşi melodie.
OCARINA (s. m.) – ocarină, mic instrument muzical
popular de suflat, de formă ovoidă şi cu găuri.
OCTACORDE (adj.) – octacord, cu opt coarde.
OCTAVE (s. f.) – 1. octavă, a şaptea treaptă a scării
diatonice; 2. ansamblul de note conţinut de
intervalul de opt trepte.
OCTAVIER (v. i.) – a face să se audă, în mod
accidental, octava de sus a unui sunet în locul
sunetului însuşi, la un instrument muzical: la
clarinette a tendance à octavier dans l’aigü –
clarinetul are tendinţa de cânta cu o octavă mai
sus.
OCTAVIN (s. m.) – (rar) octavin, flaut mic care sună
cu o octavă mai sus decât flautul mare (sin.
piccolo).
OCTUOR (s. m.) – 1. octet, compoziţie în opt părţi; 2.
grup de opt instrumente sau de opt cântăreţi.
ODE (s. f.) – odă.
ODÉON (s. m.) – odeon, edificiu fără acoperiş,
semicircular, destinat în antichitate audiţiilor
muzicale.
ŒUVRE (s. f.) – operă, producţie muzicală: l’œuvre
de Brahms – opera lui Brahms.
ŒUVRETTE (s. f.) – producţie fără mare valoare
artistică.
OFFERTOIRE (s. m.) – ofertoriu, piesă muzicală
interpretată în acea parte a misei catolice în
care preotul oferă pâine şi vin.
OLIFANT/ OLIPHANT (s. m.) – olifant, mic corn de
fildeş al cavalerilor din Evul Mediu.
OPÉRA (s. m.) – 1. operă, lucrare teatrală pusă pe
muzică, compusă dintr-o parte orchestrală
(uverturi, interludii, antracte etc.) şi dintr-o parte
cântată cuprinzând recitative, arii, ansambluri
(duouri, triouri etc.) şi coruri; opéra bouffe –
operă bufă, cu subiect uşor sau comic; opéra
sérieux ou grand opéra – operă tragică; 2. gen
muzical format din aceste opere: aimer l’opéra
– a-i plăcea opera; 3. teatru de operă: La Scala
de Milan, célèbre opéra italien – Scala din
Milano, celebră clădire de operă italiană.
OPÉRA-BALLET (s. m. pl: opéras-ballets) – operăbalet,
lucrare dramatică formată din cântece şi
dansuri (gen specific operei franceze ilustrat în
sec. al XVIII-lea de A. Campra şi J. Ph.
Pameau).
OPÉRA-COMIQUE (s. m. pl: opéras-comiques) –
operă comică, în care alternează episoade
vorbite şi cântate: L’Opéra comique est issue
en France des représentations bouffones
données au XVII e siècle à la foire Saint-Laurent
– Opera comică din Franţa s-a născut în
secolul al XVII-lea din reprezentaţiile bufone
ţinute în târgul Saint-Laurent.
OPÉRA ROCK (s. m. pl. opéras rock) – spectacol
muzical cu muzică rock.
OPÉRETTE (s. f.) – operetă, lucrare teatrală lejeră în
care se amestecă părţi cântate şi vorbite:
chanteuse d’opérette – cântăreaţă de operetă.
OPHICLÉIDE (s. m.) – instrument muzical de suflat,
din alamă şi cu ambuşură.
OPUS [opys] (s. m.) – opus, termen care, urmat de un
număr, este utilizat pentru situarea unei bucăţi
muzicale în opera unui compozitor (abrev. op.).
ORATORIO (s. m.) – oratoriu, compoziţie muzicală
dramatică, cu subiect religios, uneori şi profan,
care cuprinde recitative, arii, coruri şi orchestră:
L’Oratorio de Noël, de Bach – Oratoriul de
Crăciun, de Bach.
ORCHESTRAL, -E, -AUX (adj.) – orchestral: style
orchestral – stil orchestral.
ORCHESTRATEUR, -TRICE (s.) – orchestrator,
orchestrant.
ORCHESTRATION (s. f.) – orchestraţie, repartizarea
diferitelor părţi ale unei bucăţi muzicale între
instrumentele orchestrei (sin.
instrumentation).
ORCHESTRE [orkestr] (s. m.) – 1. orchestră,
ansamblu de instrumentişti: concerto pour
violon et orchestre – concert pentru vioară şi
orchestră; 2. loc într-un teatru, într-un
cinematograf, unde sunt situate locurile de la
parter, din faţa scenei: Donnez-moi deux
orchestres – Daţi-mi două locuri la parter; la
fosse d’orchestre – fosa orchestrei; fauteuil
d’orchestre - fotoliu de orchestră; 3. (antich.)
zonă circulară a teatrului, cuprinsă între scenă
şi locurile spectatorilor, unde stătea corul.
*Destul de redusă în sec. al XVIII-lea, odată cu
Beethoven, Berlioz, Wagner este mărită cu
numeroase alămuri şi câştigă în amploare şi în
intensitate. În sec. al XX-lea, orchestra se
îmbogăţeşte considerabil, mai ales cu instrumente de
percuţie şi cu instrumente electronice. Încercarea de
a repartiza diferit masele sonore şi timbrele conduce
adesea la modificări ale dispunerii tradiţionale, uneori
separându-se total diferitele secţiuni de instrumente
în interiorul locului unde are loc concertul.
ORCHESTRER (v. t.) – a orchestra: Ravel a
orchestré “Tableaux d’une exposition” de
Moussorgsky – Ravel a orchestrat “Expoziţia
de tablouri” de Musorski.
ORCHESTRION (s. m.) – orchestrion.
OREILLE (s. f.) – ureche, aptitudine pentru muzică:
avoir de l’oreille – a avea ureche muzicală; Il
chante faux, il n’a pas de l’oreille – Cântă fals,
nu are ureche muzicală.
ORGANISTE (s.) – organist, cântăreţ la orgă.
ORGANUM (s. m.) – organum.
ORGUE (s. m./ f. la pl. când desemnează un singur
instrument) – instrument muzical cu una sau
mai multe claviaturi, folosit mai ales în biserici:
orgue de chœur ou petites orgues – orgă de
cor sau orgă mică; grand orgue de tribune ou
grandes orgues – orgă mare; orgue électrique
– orgă electrică; orgue électronique – orgă
electronică.
26