descarca - Libraria Muzicala

Bach (Misa în si minor), Mozart, Haydn, Beethoven
(Missa solemnis), Schubert, Liszt, Gounod, Bruckner.
MESURE (s. f.) – măsură, diviziune a timpului muzical
în unităţi egale, reprezentate în partitură prin
barele verticale numite barres de mesure –
bare de măsură. En mesure – în măsură, în
cadenţa necesară executării bucăţii. Battre la
mesure – a bate măsura.
MÈTRE (s. m.) – metru.
MÉTRIQUE (s. f.) – metrică.
MÉTRONOME (s. m.) – metronom, aparat care
măsoară pulsaţia ritmică a unei piese muzicale
(controlând regularitatea timpilor şi precizând
viteza de execuţie a diferiţilor timpi).
Metronomul mecanic a fost inventat de D. N.
Winkel şi brevetat în 1816 de J. Maelzel
MEZZA-VOCE [medzavot∫e] (loc. adv.) – mezzavoce,
cu jumătate de glas.
MEZZO – SOPRANO (s. m. sau f. pl: mezzo -
sopranos) – mezzo-soprană, voce de femeie
mai gravă şi cu o amplitudine mai mare decât
cea à sopranei; cântăreaţă care are o
asemenea voce
MI (s. m. invar.) – mi: mi est la 3 e note de la gamme
d’ut – mi este à treia notă à gamei do.
MICRO-INTERVALLE (s. m. pl. micro-intervalles) –
micro-interval, interval mai mic decât un
semiton.
MICROPHONE (s. m.) – microfon. Termenul se
foloseşte mai ales în limbajul tehnic, cel
cotidian preferând forma abreviată micro.
MICROPHONIE (s. f.) – microfonie.
MICROSILLON (s. m.) – microsion, disc care permite
o audiţie de 25 min. pe o suprafaţă cu
diametrul de 30 cm.
MIDDLE – JAZZ (s. m. invar.) – middle-jazz,
ansamblu de stiluri de jaz care au urmat celor
din New Orleans şi din Chicago şi au rămas în
vogă până la apariţia be-bopului, la începutul
anilor 40, fără a dispărea cu totul.
MINEUR, -E – 1. (adj.) minor, referitor la un interval
muzical care este mai mic cu un semiton
cromatic decât intervalul major format din
acelaşi număr de trepte: sonate en fa mineur –
sonată în fa minor. 2. (s. m.) mode mineur ou
mineur: mod minor, în care intervalele formate
începând de la tonică sunt minore sau juste şi
caracterizate printr-un semiton între a doua şi a
treia, respectiv a cincea şi a şasea treaptă.
MINICASSETTE – 1. (s. m.) casetofon; 2. (s. f.)
casetă pentru casetofon.
MIRLITON (s. m.) – 1. instrument muzical în care o
membrană modifică vocea sau cântecul; 2.
(fam.) de mirliton – se spune despre o muzică
de proastă calitate.
MIXOLYDIEN (adj.) – mixolidian.
MODAL, -E, -AUX (adj.) – modal, referitor la o muzică
care foloseşte alte moduri decât cel major sau
cel minor.
MODALITÉ (s. f.) – scară modală a unei piese (în
opoziţie cu tonalité – tonalitate).
MODE (s. m.) – mod, scară cu structură definită în
cadrul octavei, caracterizată printr-o anumită
dispunere a intervalelor sale.
*E păcat, se pare, că muzicologii au aplicat
retrospectiv muzicii greceşti şi medievale definiţia
uzuală a cuvântului mod. “Modurile” antice sunt în
realitate scări-tip inseparabile de formule
caracteristice, după o concepţie destul de obişnuită
în muzica arhaică sau orientală, scări corelate cu
noţiunile de înălţime, de timbru, de ecou. La fel era
concepută şi muzica bizantină primitivă. Cele opt
moduri gregoriene sunt un decalc al celor opt tonuri
bizantine care-şi luaseră numele după modurile
greceşti: dorian, lidian, frigian, mixolidian şi
hipodorian, hipolidian, hipofrigian, hipomixolidian. Ele
sunt caracterizate prin nota finală şi prin locul,
totdeauna de la mi la fa şi de la si la do, pe care îl
ocupă semitonurile. De asemenea, ele pot fi reperate
după nota iniţială (astfel, modul frigian, care începe
cu un mi, este numit şi modul mi). În sec. al XVI-lea,
regulile tonalităţii clasice fixe nu mai recunosc decât
modul major şi cel minor. În sec. al XX-lea, jazul şi
câteva şcoli de muzică contemporană au încercat să
exploateze din nou resursele modurilor.
MODERATO (adv.) – moderato, cu o mişcare
moderată: allegro moderato.
MODULATION (s. f.) – modulaţie, trecere de la o
tonalitzate la alta în timpul unei bucăţi
muzicale.
MODULER (v. i.) – a modula.
MOLTO (adv.) – molto, mult: allegro molto – foarte
vioi.
MONOCORDE (adj. şi s. m.) – monocord,
(instrument) cu o singură coardă.
MONODIE (s. f.) – monodie, cântec pe o singură
voce.
MONODIQUE (adj.) – monodic.
MONOPHONIE (s. f.) – monofonie, tehnică prin care
un semnal muzical se transmite pe o singură
cale (în opoziţie cu stéréophonie –
stereofonie).
MONOPHONIQUE (adj.) – monofon.
MONSTRE-SACRÉ (s. m.) – monstru sacru, castrat.
MORCEAU (s. m.) – operă, fragment luat izolat,
bucată: interpreter un morceau de Couperin –
a interpreta o bucată din Couperin.
MORDANT (s. m.) – mordant, ornament folosit mai
ales în muzica antică, format din nota scrisă,
secunda sa inferioară şi revenirea la nota
scrisă.
MOTET (s. m.) – motet, compoziţie pe una sau mai
multe voci, religioasă sau nu, cu sau fără
acompaniament, apărută în sec. al XII-lea şi
destinată la început să înfrumuseţeze monodia
liturgică: “Stabat Mater” est le titre d’un motet
de Scarlatti – “Stabat Mater” este numele unui
motet de Scarlatti.
MOTIF (s. m.) – motiv, desen melodic sau ritmic, de
lungime variabilă, şi putând suferi modificări
sau transpoziţii de-a lungul unei opere.
MOUVEMENT (s. m.) – 1. grad de viteză a măsurii
(indicat de obicei prin termeni italieni sau printrun
număr ce corespunde unei gradaţii a
metronomului): l’allégro est un mouvement
24