descarca - Libraria Muzicala

H
H (s. m. invar.) – si natural în sistemul de notaţie
folosit de ţările anglo-saxone şi germanice.
*HABANERA (s. f.) – habaneră, dans de origine
cubaneză, cu ritm binar şi sincopat.
*HARD ROCK (s. m.) – hard rock, formă de rock
foarte violentă.
HARMONICA (s. m.) – armonică, instrument muzical
cu ancii libere aşezate în cavităţile unui cadru
şi puse în vibraţie prin suflu.
HARMONICA À BOUCHE (s. m.) – muzicuţă.
HARMONICISTE (s.) – cântăreţ la armonică.
HARMONIE (s. f.) – 1. armonie, ştiinţa formării şi
înlănţuirii acordurilor: traité d’harmonie – tratat
de armonie; 2. orchestră compusă numai din
instrumente de suflat şi de percuţie.
HARMONIEUSEMENT (adv.) – (în mod) armonios.
HARMONIEUX, -EUSE (adj.) – armonios, melodios:
voix harmonieuse – voce melodioasă.
HARMONIQUE (adj.) – armonic: son harmonique –
sunet armonic.
HARMONIQUEMENT (adv.) – în mod armonic.
HARMONISATION (s. f.) – armonizare.
HARMONISER (v. t.) – 1. a adăuga (la o melodie)
una sau mai multe părţi armonice; 2. a acorda,
a conferi o sonoritate echilibrată diferitelor
registre ale unui instrument cu claviatură:
harmoniser un clavecin, un orgue, un piano,
etc – a acorda/ armoniza un clavecin, o orgă,
un pian etc.
HARMONISTE (s.) – 1. armonist; 2. acordor.
HARMONIUM [armonjom] (s. m.) – armoniu,
instrument muzical cu claviatură, cu ancii libere
puse în vibraţie de aerul emis de nişte foale
acţionate de un pedalier: Elle joue de
l’harmonium à l’église – Ea cântă la armoniu în
biserică (sin. orgue expressif, orgue
d’anches).
*HARPE (s. f.) – harpă, instrument muzical
triunghiular cu coarde de lungimi diferite ciupite
cu ambele mâini: harpe celtique – harpă
celtică.
*HARPE EOLIENNE (s. f.) – harpă eoliană.
*HARPER (v. i.) – a cânta la harpă.
*HARPISTE (s.) – harpist, -ă.
*HAUTBOIS [obwa] – 1. (s. m.) oboi, instrument de
suflat cu ancie dublă şi tub conic; 2. (s.) oboist.
*HAUTBOÏSTE (s.) – oboist (şi hautbois).
*HAUTBOÏS BARYTON (s. m.) – oboi bariton.
*HAUTBOÏS D’AMOUR (s. m.) – oboe d’amore.
*HAUTBOÏS-SOPRANO (s. m.) – oboi mic.
*HAUTE-CONTRE (s. f. pl: hautes-contre) – tenorul
tradiţional, amorezul operei comice franceze de
la începutul sec. al XIX-lea, care avea o voce
mică, dar deosebit de înaltă pentru acea
vreme. Rossini a scris în perioada «franceză»
rolurile Arnold din Guillaume Tell şi Idreno din
Semiramide, roluri cu tissatura înaltă pentru
haute-contre..
*HAUTE-FIDÉLITÉ (s. f. pl: hautes-fidélités) – hi-fi,
ansamblu de tehnici menite să asigure o
reproducere de o mare calitate a sunetului (şi
hi –fi [ifi]).
HÉLICON (s. m.) – helicon, fligorn contrabas,
instrument de suflat din aramă cu ambuşură,
prevăzut cu pistoane, contrabas din familia
tubei (sin. saxhorn contrebasse).
HÉLICON BASSE EN FA (s. m.) – suzafon (sin.
souzaphone)
HÉROÏNE (s. f.) – eroină.
HÉROÏQUE (adj.) – eroic.
*HEROS (s. m.) – erou, personaj principal al unei
opere.
HEPTACORDE (s. m.) – heptacord, instrument cu
şapte coarde.
HÉTÉROPHONE (adj.) – heterofon.
HÉTÉROPHONIE (s. f.) – heterofonie.
HEXACORDE (s. m.) – hexacord, serie ascendentă
sau descendentă de şase trepte diatonice pe
care se baza sistemul muzical până în sec. al
XVII-lea (există trei tipuri de hexacord:
hexacorde naturel do – la – hexacord natural
do – la; hexacorde du bécarre sol – mi –
hexacord de becar sol – mi; hexacorde fa – re
– hexacord fa – re).
*HI-FI (s. f. invar.) – v. haute-fidélité.
*HIT [it] (s. m.) – hit, mare succes în domeniul
muzical: Ce disque, c’est un hit – acest disc
este un hit.
HOMME-ORCHESTRE (s. m. pl: hommes-
orchestres) – (od.) om-orchestră, muzician
ambulant care cânta simultan la mai multe
instrumente.
HOMOPHONE (adj.) – 1. omofon, care are acelaşi
sunet; 2. la unison sau la octavă, referitor la
execuţia diferitelor părţi ale unei opere (sin:
homophonique).
HOMOPHONIE (s. f.) – omofonie.
HOMOPHONIQUE (adj.) – omofon.
HONGROISE (s. f.) – palatas, dans de origine
populară maghiară, de la care a evoluat
ceardaşul (sin. pas hongrois).
HOQUET/ HOCQUET (s. m.) – hoquetus.
*HOT [ot] (adj. invar. s. m. invar.) – hot-jazz, stil de jaz
expresiv şi colorat din anii 1925 – 1930, care
folosea din abundenţă procedee ca inflexiunile,
glissando-urile, vibrato-urile etc.
HYMNE (s. m.) – 1. (antich.) imn, cîntec compus în
cinstea eroilor sau a zeilor, adesea însoţit de
un ritual religios; 2. cânt, poem liric în cinstea
unui personaj, a unei idei etc: hymne national –
imn naţional: La Marseillaise est l’hymne
national français – Marseillaise-a este imnul
naţional francez.
HYPODORIEN (adj.) – hipodorian.
HYPOLYDIEN (adj.) – hipolidian.
HYPOPHRYGIEN (adj.) – hipofrigian.
HYPOMIXOLYDIEN (adj.) – hipomixolidian.
20