descarca - Libraria Muzicala

contrepoint – a contrapuncta; compoziţie scrisă
respectând această tehnică: le contrepint
s’applique au canon et à la fugue –
contrapunctul se foloseşte în canon şi în fugă;
2. motiv secundar care se suprapune peste
tema principală.
CONTRE-SUJET (s. m. pl. contre-sujets) –
contrasubiect, frază muzicală care
acompaniază intrarea unei teme, mai ales întro
fugă.
CONTRETEMPS (s. m.) – contratimp, procedeu ritmic
constând în atacarea unui sunet pe un timp
slab urmat de o pauză pe timpul tare.
CONTRE-UT (s. m. invar.) – contra do, do mai sus cu
o octavă faţă de do-ul de sus din registrul
normal.
COR (s. m.) – corn, instrument de suflat din aramă
sau din alamă format dintr-o ambuşură şi dintrun
tub conic încolăcit şi terminat printr-un
pavilion evazat.
COR ANGLAIS (s. m.) – corn englez, oboi alto.
COR CHROMATIQUE (s. m.) – corn cromatic, corn
de orchestră echipat cu un sistem de pistoane
care permite interpretarea gamelor cromatice.
CORDE (s. f.) – coardă, fir de mătase, de oţel, din
intestinul unui animal etc, care se fixează pe
întinzătorul de coarde al unui instrument
muzical: quatuor à cordes – cvartet de coarde.
COR DE BASSET (s. m.) – corn de basset, clarinet
alto în fa.
COR DE CHASSE (s. m.) – corn de vânătoare, corno
da caccia.
COR DE POSTE (s. m.) – corno di postiglione.
(INSTRUMENTS À) CORDES PINCÉES (ex. guitare),
FRAPPÉES (ex. piano), FROTTÉES (ex.
violon) – instrumente cu coarde ciupite (ex.
chitara), lovite (ex. pian), frecate (ex. vioara).
LES CORDES (s. f. pl.)– instrumentele cu coarde
frecate ale unei orchestre simfonice (opuse
instrumentelor din lemn, alămurilor): Les
cordes dans un orchestre sont: violons, altos,
violoncelles, contrebasses – Coardele dintr-o
orchestră sunt viorile, violele, violoncelele,
contrabasurile.
CORDIER (s. m.) – cordar, piesă a viorii unde se
fixează coardele, opusă căluşului.
CORNEMENT (s. m.) – sunet emis accidental de un
tub de orgă prost obturat.
CORNEMUSE (s. f.) – cimpoi, instrument de suflat
compus dintr-un burduf şi din tuburi cu ancie:
cornemuse brettonne/ écossaise – cimpoi
breton/ scoţian.
CORNEMUSEUR /CORNEMUSEUX (s. m.) –
cimpoier, cântăreţ la cimpoi.
CORNER (v. i.) – a suna din corn.
CORNET (s. m.) – 1. cornet à pistons – cornet cu
pistoane, instrument de suflat din cupru, cu
ambuşură, cu pistoane şi a cărui sonoritate
dulce este intermediară între cea a cornului şi
cea a trompetei; 2. cornetist.
CORNET À BOUQUIN (s. m.) – cornet medieval.
CORNETISTE (s.) – trompetist, muzician care cântă
la cornet: le cornetiste d’un orchestre de jazz
traditionnel – un cornetist dintr-o orchestră de
jaz tradiţională (sin. cornet).
CORNISTE (s.) – cornist, cântăreţ din corn.
CORYPHÉE (s. m.) – corifeu, conducătorul corului
antic grecesc.
COTILLON (s. m.) – cotilion, farandolă sau
sarabandă veselă care încheie o serată
dansantă.
COUAC (s. m.) – sunet discordant: trompette qui fait
un couac – trompetă care are un sunet
discordant
COUPLET (s. m.) – cuplet, strofă a unui cântec
urmată de obicei de un refren (sin. strophe,
stance).
COURANTE (s. f.) – curantă, dans popular de origine
franceză, cunoscut din sec. al XVI-lea, în
tempo vioi şi măsură ternară. Din sec. al XVIIlea
este introdusă în suita preclasică după
allemandă şi înainte de sarabandă.
CRESCENDO [kre∫endo] – 1. (adv.) crescendo,
mărind progresiv forţa sunetului: jouer
crescendo – a cânta crescendo; 2. (s. m.) suită
de note executate crescendo.
CROCHE (s. f.) – optime, notă valorând o optime
dintr-una întreagă, a cărei codiţă poartă un
steguleţ, în poziţie izolată: double croche –
şaisprezecime; triple croche – treizecidoime;
quadruple croche - şaizecipătrime.
CROCHET (s. m.) – steguleţ la notă.
CROMORNE (s. m.) – 1. (antic.) vechi instrument de
suflat cu ancie dublă şi cu corpul curbat; 2.
(azi) registru de orgă din ancie, care are
sunetul acestui instrument.
CSARDAS/ CZARDAS (s. m.) – ceardaş, dans
popular unguresc, la început lent, apoi din ce
în ce mai rapid.
CUIVRES (s. m. pl.) – alămuri, grupa instrumentelor
de suflat din metal şi cu ambuşură (corni,
trompete, tromboane, saxhornuri).
CYMBALE (s. f.) – cimbal, chimval, cinel, instrument
de percuţie format dintr-un disc de metal
suspendat sau ţinut în mână, care este lovit cu
o baghetă sau izbit de un al doilea disc:
donner un coup de cymbale – a bate a lovi din
cimbal.
CYMBALIER, -ÈRE /CYMBALISTE (s.) – cimbalist,
cântăreţ la cimbal.
CYMBALUM/ CZIMBALUM [sēbalom] (s. m.) –
ţambal, instrument muzical trapezoidal, cu
coardele lovite de nişte ciocănele, folosit mai
ales în Ungaria (sin. tympanon).
14