descarca - Libraria Muzicala

CHARLESTON (adj. invar.) – cymbale charleston:
cimbal charleston, cimbal dublu montat pe un
mecanism acţionat cu ajutorul unei pedale,
element important în bateria de jaz, de rock
etc.
CHEF DE MUSIQUE (s. m.) – capelmaistru.
CHEF-D’ŒUVRE (s. m. pl: chefs-d’œuvre) – chefd’œuvre
de la musique – capodoperă
muzicală.
CHEF D’ORCHESTRE (s. m.) – dirijor.
CHEVALET (s. m.) – căluş, suport al coardelor unui
instrument muzical: le chevalet d’un violon –
şevaletul unei viori.
CHEVILLE (s. f.) – cui de întins coardele.
CHEVILLIER [∫evije] (s. m.) – gât (la instrumentele cu
coarde).
CHIFFRAGE (s. m.) – cifraj.
CHIFFRÉ, E (adj.) – cifrat: basse chiffrée – bas cifrat;
notes chiffrées – note cifrate.
CHIFFRER (v. t.) – a cifra (basul).
CHŒUR (s. m.) – 1. cor, grup de persoane care
interpretează cântece liturgice sau polifonii
laice: faire partie des chœurs de l’Opéra – a
face parte din corul Operei; 2. bucată polifonică
pentru mai multe voci: chanter en chœur – a
cânta în cor; 3. corul grecesc: le chœur des
tragèdies grecques – corul tragediilor greceşti.
CHORAL 1 , -E, -AUX/ -ALS (adj.) – coral, referitor la
cor: chant choral – cântec coral; musique
chorale – muzică corală.
CHORAL 2 (s. m. pl: chorals) – corală, cântec religios
conceput iniţial pentru a fi cântat în cor de
credincioşii cultelor protestante; piesă
instrumentală, în special pentru orgă, inspirată
de melodia unei corale: les chorals de Bach –
coralele lui Bach.
CHORALE (s. f.) – cor, grup de persoanr care
interpretează cântece scrise pentru cor.
CHORÉOGRAPHIE (s. f.) – coregrafie.
CHOREUTE (s. m.) – membru al corului în teatrul
grec.
CHORISTE (s.) – corist, persoană care cântă într-un
cor: les choristes de l’Opéra – coriştii Operei.
CHORUS [korys] (s. m.) – chorus, ansamblu de
măsuri ale unei teme de jaz care furnizează
improvizaţiilor ţesătura armonică; improvizaţie
instrumentală pe această ţesătură: prendre un
chorus – a lua un chorus; chorus de trompette
– chorus de trompetă.
CHROMATIQUE (adj.) – gamme chromatique: gamă
cromatică, formată dintr-o succesiune de
semitonuri (intervale cromatice) reprezentând a
douăsprezecea parte dintr-o octavă temperată.
CHROMATISME (s. m.) – cromatism, scriitură
cromatică; caracter a ceea ce este cromatic.
CISTRE (s. m.) – citolă, instrument muzical cu gâtul
lung, cu corzi ciupite şi cu fundul plat din sec.
al XVI-lea, al XVII-lea.
CITHARE (s. f.) – 1. (od.): ţiteră, citeră, liră cu o cutie
mare de rezonanţă; 2. orice instrument cu
coarde întinse pe o cutie de rezonanţă fără gât.
CITHARÈDE (s.) – (antic. gr.) persoană care cânta
acompaniindu-se la ţiteră.
CITHARISTE (s.) – cântăreţ la ţiteră, citarist.
CITOLE (s. m.) – citolă.
CLAIRON (s. m.) – 1. goarnă, instrument de suflat
fără pistoane, folosit mai ales în armată (din
1822 în infanterie) şi în marină; 2. trompet,
gornist.
CLAQUETTE (s. f.) – plesnitoare, instrument format
din două plăcuţe care se lovesc pentru a da un
semnal (sin. claquoir).
CLAQUOIR (s. m.) – plesnitoare.
CLARINETTE (s. f.) – (din vechiul clarin – care sună
clar, puternic) instrument de suflat, cu ancie
simplă, din categoria instrumentelor din lemn;
petite clarinette – clarinet mic.
CLARINETTE ALTO (s. f.) – clarinet alto.
CLARINETTE BASSE (s. f.) – clarinet bas.
CLARINETTE CONTREBASSE/ PÉDALE (s. f.) –
clarinet contrabas sau clarinet pedală.
CLARINETTISTE (s.) – clarinetist.
CLASSICISME (s. m.) – clasicism.
CLASSIQUE (adj.) – musique classique – muzică
clasică, a unor mari compozitori, opusă jazului,
varietăţilor: préférer le jazz à la musique
classique – a prefera jazul muzicii clasice.
CLAUSULE (s. f.) – clausulă, ultimul element al unui
vers, al unei strofe; cadenţă.
CLAVECIN (s. m.) – clavecin, instrument muzical cu
coarde metalice ciupite şi cu claviatură: Bach a
été le prince de l’orgue et du clavecin – Bach a
fost regele orgii şi al clavecinului.
CLAVECINISTE (s.) – clavecinist, cântăreţ la
clavecin.
CLAVICORDE (s. m.) – clavicord, instrument cu
coarde lovite şi cu claviatură, strămoş al
pianului: Le pianoforte est le successeur du
clavicorde – Pianofortele este succesorul
clavicordului.
CLAVIER (s. m.) – 1. totalitatea clapelor unor
instrumente muzicale (pian, orgă, acordeon
etc); 2. (pl.) totalitatea instrumentelor
electronice cu claviatură, la care cântă un
singur muzician; 3. clavecin: Clavier bien
tempéré, de Bach – Clavecinul bine temperat,
de Bach.
CLAVIÉRISTE (s.) – claviaturist, muzician care
utilizează claviatura electronică.
CLÉ/ CLEF (s. f.) – 1. cheie, semn pus la începutul
portativului şi care identifică notele: clef d’ut,
de sol, de la – cheia do, sol, la; 2. cheie, piesă
mobilă care deschide sau închide tuburile unui
instrument de suflat.
CLUSTER [klyster] (s. m.) – cluster, efect sonor
obţinut prin suprapunerea mai multor tonuri şi
semitonuri.
CODA (s. f.) – coda, partea conclusivă a unei bucăţi
muzicale.
COLACHON (s. m.) – colascione.
COLORATION (s. f.) – coloratură: la coloration de la
voix – coloratura vocii.
12