antologie V – 2010-2011

- Ce te-a apucat, bă? zise Critz, un coleg guraliv. Intrigat că
acesta nu se pleacă în faţa incredibilei lui capacităţi de a deschide
gura, Flitz începu să-şi dezvolte teoria elaborată conform căreia
profesorul de matematică era vinovat pentru nota sa mică. Prin
fraze scurte şi concise, Flitz dovedi incompetenţa profesorului
care contrasta cu nevinovăţia proprie, susţinând că el ştia
rezolvarea testului, dar că profesorul îi corectase lucrarea greşit.
Printr-un orgoliu exagerat şi un talent înnăscut pentru a minţi
(căci Flitz nu era chiar atât de prost, încât să nu-şi dea seama că
îndruga numai prostii), reuşi să îşi convingă colegii de adevărul
spuselor sale, iar în ziua următoare, întreaga clasă avea pe buze
gloriosul cuvânt al lui Flitz, pe care nu ezitau să îl folosească ori
de câte ori cineva lua o notă mică. Cu timpul, obţinură o gamă
variată de insulte pe care le adresau nu doar profesorilor, ci şi
părinţilor (în lipsa acestora, desigur). Clasa lui Flitz devenise
celebră în şcoală pentru râsetele lor care răsunau pe holul şcolii în
fiecare zi fără ca nimeni să le ştie sursa. Se înfiinţase chiar şi o
asociaţie care nu se ocupa decât cu încercarea de a afla misterul.
Atunci când Critz îl insultă pentru prima dată pe Flitz pentru
că nu îi amintise să îşi facă tema, se declanşă o isterie generală şi
secretul se răspândi în afara colectivului clasei, spre încântarea
curioşilor. Nu după mult timp, întreaga şcoală ştia cum, când şi de
ce să insulte orice persoană, animal, obiect sau eveniment care sar
fi putut face vinovat de incompetenţa lor.
Deveni un eveniment mondial. Oamenii îşi implantară în
minte falsa idee că sunt infailibili, deşi niciunul dintre ei nu
recunoştea falsitatea opiniei lui. Orgoliul sau uneori chiar şi
prostia erau prea mari. Puţinii oameni care îşi recunoşteau
greşelile erau acuzaţi de ceilalţi şi intrau şi ei în cercul vicios al
supraevaluării de sine. Întreaga lume deveni un haos. Cât despre
Flitz, el muri singur şi neconsolat, inconştient până în ultima clipă
de răul imens pe care-l făcuse lumii şi care fusese, de fapt,
singura sa realizare memorabilă.
Zeci de ani mai târziu, nimic nu se schimbă. Părinţii îşi
acuzau copiii de propriile greşeli, copiii îşi acuzau părinţii pentru
că le-au dat naştere şi mediul nefavorabil pentru rezultatele
şcolare proaste, se acuzau unii pe alţii pentru greşeli imaginare şi,
97