antologie V – 2010-2011

În momentul în care presupusul iubit intră pe uşă, se întâmplă
ceva neaşteptat. În clipa în care băiatul se aruncă pe jos, plângând
şi lovindu-şi pumnii de podea la vederea umbrei, pisica familiei o
atinse. Se urcase pe canapea, în căutarea oricărei forme de
afecţiune, sătulă de agitaţia bruscă şi inexplicabilă din apartament
şi dăduse de ea. Abia după câteva secunde toţi cei din cameră
îngheţară, aşteptând ca pe ace să afle ce se va întâmpla în
continuare; singurul care nu observase era băiatul care încă era pe
jos şi se văita, dar nimeni nu îi mai dădea atenţie.
În timp ce pisica se gudura pe lângă ea, capul ei părea să fi
dispărut în interiorul umbrei. Spectatorii îşi înăbuşiră uimirea
acoperindu-şi gura cu mâinile, iar băiatul îşi ridică, în sfârşit,
privirea. Toţi continuau să se holbeze în timp ce felina dispărea
puţin câte puţin în golul acela, până când nu mai rămase nimic
din ea.
Încă stupefiat, publicul nu scoase niciun sunet. Primul
care avu curajul să rupă tăcerea fu unul dintre reporteri, care
începu să vorbească încrezător despre noua ştire în timp ce era
filmat în direct. Odată cu el, întreaga cameră începu să vuiască de
zgomot, de voci, de întrebări şi de răspunsurile lor şchiopătânde,
căci nimeni nu ştia adevărul.
Următoarea privire pe care oamenii o aruncară umbrei fu
întâmpinată de o reală surpriză: aceasta dispăruse, iar proprietara
de drept a spaţiului şi a timpului prezent îi luase locul. Fata ţinea
pisica în braţe, mângâind-o şi şoptindu-i cuvinte nedesluşite.
Era exact cum ţi-o imaginasei tu: delicată şi feminină,
dar hotărâtă şi neprefăcută. Cocul, rochia albă şi lungă, ochii,
buzele: totul era la fel ca în mintea ta. Văzând-o, ţi se părea că o
cunoşteai deja şi că umbra nu existase niciodată. Totul se derula
în mintea ta cu viteza luminii: ai văzut-o plimbându-se în parc,
mirosind trandafirul roşu, stând în autobuz, urcând în
apartament... ai văzut-o pe ea, nu fusese doar conturul ei gol, ci
chiar ea cea adevărată. Privind în jur, observi că şi ceilalţi sunt la
fel de confuzi ca şi tine. Nici ei nu reuşesc să îşi dea seama care e
momentul în care ea revenise în realitate.
- Mi-am luat privirea de la... chestia aia pentru o secundă şi
când să mă uit din nou, ia-o de unde nu-i! Văd o fiinţă vie în locul
92