antologie V – 2010-2011

iar când deschizi ochii vezi aceleaşi lucruri pe care le-ai văzut cu
o sută de metri înainte. Eşti un contur viu, plin de substanţă, pe o
pagină goală.
Acum, închipuie-ţi că situaţia se răstoarnă şi că brusc
nu mai eşti tu cel plin şi lumea din jur goală, ci eşti singurul gol
într-o lume plină. O lume plină de viaţă, iar tu nimic altceva decât
un contur gol rătăcind printre culori. Cum te-ai simţi? Sau nu te-ai
simţi deloc?
Oamenii de pe stradă au început să şoptească între ei
atunci când au observat. Unii au scos ţipete de uimire. Un copil a
început să plângă, iar un bărbat a leşinat. În final, toţi cei prezenţi
pe alee au luat-o pe urmele conturului gol ce se plimba fără nicio
grijă pe alee, un contur ce părea a fi al unei fete zvelte, nu mai
mare de 18 ani, cu părul prins în coc.
Dacă ea ar fi existat, ai fi văzut-o aplecându-se pentru a
mirosi un trandafir roşu. Un fotograf ar fi surprins contrastul
dintre frumuseţea ei albă, pură şi floarea aprinsă. Realitatea era
alta: un fotograf surprindea acum doar un vid sub formă de fată
mirosind un trandafir.
Dacă ea ar fi existat, acum ai fi văzut-o privind
descumpănită spre norii din care ploaia nu mai avea chef să
coboare. Apoi ai fi văzut-o râzând spre cer, pentru că îi plăcea să
îşi imagineze feţele miliardelor de credincioşi atunci când aflau că
Dumnezeul lor nu există. Sau, dimpotrivă, feţele tuturor ateilor
atunci când îl vedeau pe Dumnezeul blând, dar înfiorător în care
nu crezuseră niciodată. Ea? nu ştia. Obişnuia să elimine
obstacolele evitându-le.
Ai fi văzut toate chipurile acelea respingătoare
acuzând-o din priviri că stă în mijlocul trotuarului şi că încurcă
circulaţia lor spre „treburi urgente şi foarte importante”. Acum, în
schimb, vezi pe feţele aceloraşi oameni expresii de stupefacţie
alternând cu cele de plăcere pentru că, deşi nu înţeleg ce se
întâmplă, îi sunt recunoscători universului că a plantat un
eveniment inedit în acea zi plictisitoare, în acel oraş plictisitor de
cald.
88