antologie V – 2010-2011

SORANA CANCEL
„«...situaţia se răstoarnă şi brusc nu mai eşti tu cel plin şi
lumea din jur goală, ci eşti singurul gol într-o lume plină. O lume plină
de viaţă, iar tu nimic altceva decât un contur gol rătăcind printre culori.
Cum te-ai simţi?» – iată o dublă ipostaziere, necesară autorului, în
demersul său, interesant, de a deveni un «un contur viu, plin de
substanţă», într-o lume cu coordonate, ontologice şi axiologice,
dominate de actul creaţiei.
Laurenţiu STROE
„Această proză are o uşoară ironie comică la adresa firii
umane... Personajele sunt construite extraordinar, influenţele din
cultura populară dau un aer personal naraţiunii. Totul este scris cu o
ingeniozitate deosebită. Natura umană este criticată tocmai prin
ilustrarea defectelor ei ca un lucru absolut firesc. Spre deosebire de
majoritatea prozei tinere, autorul chiar îşi conduce personajele într-o
naraţiune, le oferă evoluţie şi trăiri, toate acestea cu un umor
sarcastic.”
Joc de tangram
87
Anca IFRIM
Era iunie şi ploua, iar ea nu exista.
Dacă ar fi existat, ai fi văzut-o mergând pe stradă, desculţă,
în rochia albă şi lungă ce şterge piatra udă a trotuarului. În timp,
ai fi văzut noroiul citadin dezvirginând marginea de jos a rochiei,
care din albă ar fi devenit de aceeaşi culoare cu piatra de sub ea.
I-ai fi văzut chipul umed şi senin, buzele destinse într-un zâmbet
de copil şi ochii mici şi negri analizând cu agilitate oraşul
împietrit. Contrastând cu părul prins cu rigiditate într-un coc
deasupra cefei, trăsăturile feţei ei ţi-ar fi indicat o înţelegere
profundă a lumii. Ţi-ai fi spus: „Iată un om fericit.”
Dar tot ce poţi vedea e nimic.
Închipuie-ţi: eşti singur într-o mare de vid. În jurul tău
nu eşti decât tu. Dacă încerci să ţipi, nu poţi auzi nimic. Dacă
încerci să te mişti, ţi se pare că stai pe loc, căci te mişti cu greu,