antologie V – 2010-2011

- Mă duc la birou să predau schiţele. Azi expiră termenul de
predare.
- Am uitat complet de ele.
- Le-am terminat eu. Mănâncă ceva şi dormi dacă poţi. Îl
sărută pe frunte şi ieşi pe uşă odată cu fericirea lui...
„O să mă duc să o aştept la birou, eu şi un buchet de trandafiri
albi...”
Se îmbrăcă şi ieşi în strada sufocată de praf. Trecu pe la
florărie şi cumpără cel mai frumos buchet de trandafiri albi. Ştia
că sunt preferaţii ei. Se opri pe banca unde, într-o după-amiază de
toamnă, a văzut o umbrelă roşie. Cerul era înnorat.
„Sper că nu o să plouă... Nu azi!”
Era unul din momentele acelea în care secundele trec mai
încet ca orele. Parcă vedea trandafirii ofilindu-se în mâinile lui.
Văzu după colţ o rochie albă. Era Ileana. Privi către cer. Era tot
mai negru. Coborând privirea, zări lângă ea un tip blond. O
amintire străfulgeră mintea lui Şerban. Era bărbatul din fotografia
„uitată” în bucătărie. Arhitectul se ascunse după copac. Tipul o
luă de şold şi o sărută în mijlocul străzii. Şerban împietri. Ea nu
părea că se împotriveşte. Cei doi trecură prin faţa băncii. Câteva
petale de trandafiri îşi făceau somnul pe lemnul verde.
„Nu se duce acasă.” Ieşi de după copac şi zvârli buchetul de
flori în coşul de gunoi. Trandafirii îşi găsiră moartea într-o cutie
de tablă printre resturi menajere. Ce sfârşit sinistru...
Şerban porni spre apartamentul lui. Ajuns sus, gâfâind şi
transpirat, îşi căută bezmetic pistolul. Îl ţinea în casă pentru orice
eventualitate.
„După ce i-am cerut iertare în genunchi, ea...”
Picăturile reci de ploaie începuseră să se zdrobească de
pământul cald. Un miros de flori de măr îl izbi cu putere în faţă.
Aroma de migdale însă era mai puternică.
„17.00. Niciodată nu întârzii, nu iubito?”, un râs amar brăzdă faţa
amărâtă a arhitectului. Ploaia uda încontinuu trupul stors de
vlagă. Se simţea părăsit, nenorocit.
Rochia albă păşi grăbită în stradă, neînsoţită de acel costum
bărbătesc.
„Nu te grăbi, iubito! Avem tot timpul...”
79