01.06.2013 Views

antologie V – 2010-2011

antologie V – 2010-2011

antologie V – 2010-2011

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Lumina soarelui de toamnă străpunse ferestrele camerei întrun

joc inocent de raze strălucitoare. Şerban se trezi alintat de

aroma proaspătă de migdale.

„Oare ce face de miroase mereu aşa?”

Se uită spre chipul adormit, contemplându-i trupul gol..

„Perfect.”

O sărută uşor pe frunte, nevrând să o trezească şi coborî din

pat. Se duse în bucătărie şi puse pe foc un ibiric cu apă. Căută

prin dulapuri şi găsi o cutie cu cafea. Într-un sertar, dădu peste o

pungă cu zahăr. O luă şi vru să închidă la loc, dar o poză îi atrase

atenţia. Un bărbat înalt, bine făcut, cu părul blond şi ochii verzi îi

zâmbea. Alături de el, Ileana, la fel de fericită.

„Hmm... o fostă iubire uitată în bucătărie.”

Puse poza la loc şi închise sertarul.

„La urma urmei, nu e treaba mea...”

Între timp, ea se trezise. Privea pe fereastră imaginea topită a

dimineţii de toamnă.

- Aşa mult mă iubeşti? zâmbi ea, aruncând priviri sclipitoare

ceştilor pline de cafea.

- Nici nu ştii cât de mult...

- Mulţumesc, dar lasă iubirea adolescenţilor.

- Cred că e destulă şi pentru mine.

Îl privi cu o umbră de ironie tristă.

- Nu vreau să-ţi faci iluzii. În primul rând, nu mă cunoşti şi, în

al doilea rând...

- Ileana...

- Confunzi atracţia cu dragostea. Nu fi naiv!

Se ridică din pat, deschise uşa şifonierului şi îşi alese o

rochie.

- Îmi stă bine cu asta? Nu prea am îmbrăcat-o...

- Da, e frumoasă... Eu trebuie să plec. Am puţină treabă în

oraş. Te sun eu! şi continuă în gând: „Deşi nu am numărul tău...”

- Şerban! Stai... am vrut doar să... Iartă-mă! Sunt o proastă. Îl

luă în braţe şi îl sărută. Nu pleca!

- Eşti sigură că asta vrei?

74

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!