antologie V – 2010-2011

Ploaia încetase brusc sub influenţa nopţii. Bezna de nepătruns
dormea sfârtecată de lumina palidă a becurilor străzii pustii. Urcă
scările şi umblă după chei prin buzunare. Deschise uşa de la
apartament, căutând disperat patul. Trupul bine făcut se trânti pe
aşternutul alb.
„Unde rămăsesem? O umbră de tristeţe îi întunecă faţa. Urăsc
visele astea, par atât de reale.”
Dezbrăcat de hainele ude, se lăsă în voia somnului.
**
Razele palide ale soarelui năvăliră în camera goală. Se trezi
din somn buimac şi înjurând frigul din încăpere. „Cum să visezi la
o temperatură atât de joasă?” Dezamăgit că visul din taxi nu-şi
găsise continuarea în liniştea cearceafurilor albe, Şerban intră la
duş. „Nimic nu se compară cu apa caldă dimineaţa!” Se uită
nepăsător la ceas, îşi aminti că era duminică şi că trebuia să fie
prezent la birou.
- La naiba cu Bratu! E ultima oară când îmi pierd duminica
muncind.
Se îmbrăcă şi porni spre firmă. Pe drum, foamea îl îndemnă să
intre în cafeneaua de ieri, dar gândul că acolo l-ar putea întâlni pe
Mihai îl opri imediat. Toate amănuntele zilei în care plutea cu
nepăsare: zgomotul tramvaielor şi al maşinilor, traficul infernal,
pălăvrăgeala inutilă a babelor bârfind în faţa blocurilor,
aglomeraţia şi aerul plin de praf, îl scoteau din sărite. „Pe legea
mea, chiar nu înţeleg ce le place atâta să se bage în vieţile
oamenilor. Pariu că acum discută despre cămaşa mea necălcată.
Încă un burlac pe strada lor!”
Cerul de o seninătate naivă veghea liniştit asupra
Bucureştiului. Mihai tocmai ieşea pe poarta şantierului.
- Neaţa, Şerbane!
- Neaţa! Aţi terminat deja?
- Da. Bratu era cam dezamăgit de absenţa ta.
- Mda... Îi trece lui. Au plecat toţi?
- Da. Eu am rămas să închid.
- Am pierdut ceva interesant?
- Un pahar de suc şi o felie de tort, nimic mai mult.
72