antologie V – 2010-2011

RALUCA ANTON
„Textul impresionează prin modul în care se susţine tensiunea
acţiunii şi prin gradarea acesteia către punctul culminant, totuşi
sfârşitul apare brusc, parcă nefinalizat.”
Ramona MOCANU
Ploaie
Ora 16.00. Porţile şantierului îşi lăsară zăvoarele ruginite să
prindă viaţă.
„În sfârşit, am terminat!”
Şerban ieşi pe uşa biroului având o stranie senzaţie de
oboseală. Coborî scările udate de mopul murdar al femeilor care
se ocupau de curăţenie. Aerul încărcat de parfum tomnatic îl izbi
cu putere în nări. Soarele se ascundea speriat după norii încărcaţi
de ploaie. Era totuşi o după-amiază caldă de răpciune. Dintrodată,
îşi aminti că nu mâncase nimic de la 11.00. Intră într-o
cafenea plictisitor de banală. Oamenii pălăvrăgeau sub efectul
cofeinei, într-o atmosferă de mahala. În ciuda dispreţului profund
pe care îl avea pentru astfel de localuri, arhitectul hotărî să se
aşeze la o masă, răpus de strigătul foamei. Comandă şuncă, ouă,
pâine şi o cafea amară. Un sentiment intens de melancolie îl
năpădi. Într-un fel, era fericit. Avea un serviciu extraordinar, un
apartament spaţios, destui bani... se simţea însă oarecum
neîmplinit. „Oare ce-mi lipseşte?”, întrebarea îi răsări curioasă în
minte.
- Salut, Şerbane!
Noul său coleg de la departamentul de creaţie îl luă prin
surprindere. Şirul gândurilor ameţite se rupse repede. Bărbatul era
enervat la culme de apariţia acestui individ într-un moment în
care vroia să rătăcească singur pe străzile gândurilor sale.
- Salut, ia un loc!
- Nu vreau să deranjez. Bratu m-a rugat să-ţi transmit că
mâine trebuie să fii la birou.
69