antologie V – 2010-2011

Seceriş
De fiecare dată, secunda de la miezul nopţii e alta,
dar de fiecare dată, tu tot nu-ţi dai seama
că atunci eşti în două zile în acelaşi timp.
N-ar fi frumos ca atunci să te împarţi în două,
ca şi cum ai păşi pe tăişul unei săbii?
O parte din tine să rămână în azi,
cealaltă să-şi continue călătoria spre mâine.
Să te divizi la nesfârşit
până când devii o firmitură de om.
Asta din cauza unei afurisite de secunde.
Şi de fiecare dată când numeri, 23, 24, 25, să rămână mai
puţin din tine.
Să rămână ce e mai tâmpit, mai egoist, mai idiot, mai
deprimant din Tu
în ziua de azi.
Să continue drumul partea ta bună,
sau dacă nu cea bună, măcar cea care are şanse mai mari
să devină
ce vrei tu să fii.
Să cadă secerate părţi din tine în fiecare noapte.
A doua zi le vezi împrăştiate în pat, pe podea, în ochii
celorlalţi.
Una e în vaza cu flori, chiar acolo.
Asta până când noaptea nu mai are ce tăia
şi rămâi tu pur, tu cel care ai vrut să fii mereu.
Şi acum, ce?
32