antologie V – 2010-2011

Primăvară
Salutul a fost de adio
când m-au lăsat gleznele,
mă roteau ca pe un străin în apă,
nu le păsa că mă dor,
îmi mutau trupul,
atăt de greoi apăsau pe bietele molecule
de toată fiinţa mi-o simţeam moartă.
Ce-au fost cuvintele acestea?
Păsări mă priveau din zbor
parcă nu m-ar mai recunoaşte,
şi mi-ar fi zis povestea
când capul eu mi-l legănam
pentru ca muşchii să-mi învie
să-i simt cum de mult îi simţeam.
Ce-au vrut astea să mai fie?
Când timpul trece peste mine,
mă-nconjură numai petale,
şi florile îmi cântă-n cor,
cu nişte glasuri tot mai fine
care-mi arată o altă cale,
fără durere, fără dor.
Ce-o fi cu mine?
30