antologie V – 2010-2011

Lysandro: Dar ce-aţi venit cu rost de sfadă, mamă?
G: Of, că eşti ameţit, îngeraş căzut din ceruri… (mângâindu-i
fruntea) Ca un străin, a trebuit să le urmezi canoanele, desfrânaţii,
dar gata… (apucându-i brusc de braţe pe Lysandro şi pe Nemo) E
terminat, putem să plecăm acum!…
L: (eliberându-se şi păşind înapoi) Dar de ce? Şi unde,
mamă, înapoi în Olimp? Dar nu se poate!
G: (rugător) Dar trebuie!
N: Lasă-l, mămico, să vorbească!
G: (împingându-l pe Nemo deoparte) Lysandro! Nu e bine ce
faci! Ai nevoie de timp ca să te concentrezi pe iluziile acestea, dar
de ce când poţi să te întorci şi să le uiţi?
L: (după o pauză) Mi-e teamă, mamă, de ceea ce vrei să
împarţi cu mine. Precum în noapte aşa şi în ziuă aici şi chiar aş
putea trăi astfel…
G: (pauză de uimire, după care cu furie) Te-mbeţi cu stropi
de vanitate, copile, trezeşte-te şi împrăştie-ţi singur aburii beţiei
din jurul tău! Sunt egoistă cu zeul şi copilul din tine dar măcar
ştiu că fac ceea ce trebuie! (punându-l pe Lysandro în genunchi în
palme şi apucând de sub pelerină un recipient cu fixativ) Stai! Şi
stai! Şi totul va fi bine!
N: (întorcându-se cu spatele şi acoperindu-şi chipul cu gluga
pelerinei) Pe toţi zeii, nu pot privi! Toate mamele-şi ridică fii sus
pe piedestale, dar ce cruntă e durerea de a fi târât, silit, până în
vârf!
G: (înecându-l pe Lysandro în aburii fixativului) Frumos!
Întocmai ca un zeu! Aşa te va primi Olimpul înapoi! Ascultător!
Întocmai ca un fiu de zeu! Aşa te voi lua înapoi cu mine!
(aruncând recipientul pe treptele templului şi aplecându-se peste
Lysandro) Vorbeşte acum şi vorbeşte bine! Eşti tu Lysandro cel
ce ştie unde-i locul său cu-adevărat?
L: (înecându-se) Nu… E doar Lysandro cel ce este ce-şi
doreşte el să fie!
G: Atunci fii ceea ce eşti, Lysandro! (luându-l paşnic de
umeri) Tu ştii, copile, cine eşti?
L: (pe un ton învins, arătând cu degetul spre subsol) Ascultăi,
mamă! Au doar sticle goale-n loc de gologani. Să-i vezi
283