antologie V – 2010-2011

aşa? Lysandro ar putea da buzna pe porţile Olimpului oricând! Nu
e chiar un scandal…
G: (apropiindu-se încet de Nemo) Nemo, ştiu prea bine că
ceea ce aud e mult mai puţin decât ceea ce este şi că eviţi a-mi
cânta cum nu trebuie, dar te rog!…
N: Oricum ştii mai mult decât pot lua înapoi, ce rost ar mai
avea să-ţi ascund ceva? Răscumpărarea nu ţi-e ieftină, e clar, dar
crezi cumva ca mă menajezi prea mult?
G: Nemo, dar înţelege o mamă suferindă… (mai tare)
Înţelege o zeiţă pusă la pământ! Dă-l încolo de amor şi dă-o-ncolo
de răscumpărare, tot îţi este iertat dacă-mi cânţi, dar cântă-mi şi
despre fiul meu şi cântă bine, te implor!
N: (începând să cânte agale) O, dar vai, nu e nevoie să-mi
cazi în genunchi! Măcar de-ai face-o precum un muritor! (pauză)
Cât despre Lysandro… să ştii că e bine.
G: (înecându-se) Bine?!
N: Muritorii i-au pătruns în sfârşit lumina fără a-l ghici şi fără
a-l întreba. L-au primit cum se cuvine printre ei, ca pe unul de-ai
lor. L-au deprins cu cele permise şi cu cele mai puţin permise şi
nu dă vreun semn cum că ar tânji după aşternuturile sale de
acasă… Mhm, probabil că în timp ce noi vorbim, el se luptă să
iasă dintre alte aşternuturi, dar… Teafăr şi nevătămat, în orice
caz.
G: (agitată din ce în ce, foindu-se în semicercuri în jurul
pianului şi alternând lacrimile cu încleştări ale pumnilor) De ce?
De ce-mi face una ca asta? E ca şi cum nu mi-ar fi lăsat nimic să-i
spun cât timp el îmi întorcea spatele! Eros n-ar putea fi mai trist
dacă ar şti că eu stau şi plâng vocea fiului meu şi cu siguranţă, da,
s-ar teme de ce-ar putea să-i facă dragostea de care eu am încercat
mereu să-l ţin deoparte! (pauză lungă, după care se opreşte în
mijlocul camerei, privind în partea opusă pianului) Of, de-aş
putea fi amanta morţii însăşi, doar ca să-l bântui pe copilul acela
de deasupra-i în linişte, dar nu sunt! Nu sunt şi mi-e teamă ca de
moarte! (întorcându-se în lacrimi spre Nemo) Nemo, ştii cum e?
Ştii?!
280