antologie V – 2010-2011

fost ca să mă apropii de tine ... Mia, dar acum e prea târziu ...
eram beat, nu aveam echilibriu ... m-am întors brusc şi am căzut
pe spate ... scaunul ei s-a dat la o parte şi ... a căzut ... adică a
murit ... am auzit-o pe Lea trezindu-se ... şi am fugit repede în
cameră, m-am dezbrăcat şi am ieşit aşa, uimit că de ce nu venise
... Nu a fost vina mea ... A fost a voastră! VĂ jur! Sunteţi nişte
imbecili. Tot timpul m-aţi ţinut departe de Mia şi m-aţi aruncat in
braţele Luciei ... nici nu aveam cum să scap, în baruri, oricând
ieşeam, la cinema ... era obositor ... dacă aş fi rănit-o în vreun fel,
atunci prietenia ei cu Mia, mi-ar fi ... ce să fi făcut?
[Toţi se uită uimiţi. Nu au timp să reacţioneze. ]
Paul:. Da, e doar vina voastră! Din vina voastră a murit
Lucia, din vina fiecăruia!
[Paul scoate un pistol şi îi împuşcă pe rând, râmâne doar
Mia. ]
Mia: [Plângând, tremurând.] Paul! Ce ai făcut ... Doamne ...
Paul ... de ce?
Paul: Nu vreau să te omor. Vreau să fi cu mine, să mă
iubeşti. Acum suntem în sfârşit singuri. Nu ne mai despart nimeni
şi nimic.
Mia: Paul ... Paul ... eşti nebun!
Paul: Mă iubeşti?
Mia: Paul .... ce să fac ce să fac.... cum ai putut ....
Paul: MĂ IUBEŞTI?
Mia: Paul ... Nu! Cum să te iu ... [Paul o împuşcă. Ea cade
lângă el. Îi loveşte trupul cu piciorul. Pufneşte. Se întoarce spre
terapeut, întinde arma, apoi se opreşte. O îndreaptă spre propriul
cap.]
Paul: Să le spui că ... nu am avut ultime cuvinte.
[Arma se declanşează.]
[Terapetul se plimbă, zâmbind, prin mormanul de cadavre.
Îşi freacă palmele mulţumit. Poate chiar fredonează ceva. Apoi
aplaudă clar, de două ori.]
256