antologie V – 2010-2011

Dezlănţuire de vise
Fug singur şi plâng între pietre şi morţi,
Fug singur şi bat la zeci de mii de porţi.
În fundal, Soarele a murit străpuns,
De nori negri ce mişună pe ascuns.
Nori negri ce se proiectează şi-n mine,
Nori negri ce nu m-au ferit de tine.
Toate drumurile duc în morminte,
Unde corbii privesc fără cuvinte.
Mormântul rece şi ploaia măruntă,
Mormântul ud şi statuia căruntă,
Ce-ţi imită senil privirea cruntă,
Când m-ai izgonit cu inima frântă.
Am plecat neînţeles de acasă,
Am plecat cu gânduri ce mă apasă,
Lăsând un pachet de ţigări pe masă,
Sunt pierdut în a viciilor plasă.
Singurătatea este noua casă,
Atunci când îngeri şi demoni ne lasă,
Singurătatea este tăcerea mea,
Când piatra de mormânt devine prea grea.
Îngenuncheat într-o celulă
Scuipat, murdar şi plin de ură,
Cu mintea şi inima-mi sătulă
De a împrejurărilor structură,
Captivat de pereţii goi şi drepănaţi
Detest culoarea vie a vieţii
Şi ai mei ochi de sticlă împăiaţi
Privesc în golul eternităţii,
25