antologie V – 2010-2011

când ne-am despărţit nu stiu.. încă sper că o sa vină.. ÎNCĂ SPER
pentru numele lui Dumnezeu! (în şoaptă)
Douăzeci de ani de atunci şi eu încă sper. Pe patul de moarte
şi încă sper! sper! sper!..dar cât? Am obosit. (se aude un ciocănit
în uşă)
MAŞA: Ce se aude? Cine o fi..nu! Nu vreau să văd pe nimeni!
(ciocănitul se aude iar însă mai puternic) O fi medicul?!(pe
vârfuri cu paşi mici se duce spre uşă ascultând ca nu cumva o
voce să dea de gol persoana) Eu nu am avut musafiri niciodată.
Doctore, tu eşti? Am luat pastilele stai liniştit. Poţi avea
încredere. Momentan scriu şi nu vreau să fiu întreruptă..scriu
despre... (din partea cealaltă nu se aude nimic,Maşa deschide
uşa,în faţa ei stă o femeie îmbrăcată în alb cu părul negru ţinând
în mână un plic)
MAŞA: Tu cine eşti? Ce vrei?
FEMEIA :( o îmbrătişează) Maşa,o Maşa! Atâţia ani de când..
MAŞA(împietrită) :Ce vrei, am intrebat? Cine eşti?!
FEMEIA (zâmbeste tristă) : Invită-mă înăuntru şi iţi voi povesti.
MAŞA : Nu primesc musafiri! La revedere!
FEMEIA : Maşa! Priveşte-mă! Ştiu că a trecut atâta timp, dar
trebuie să mă recunoşti!
MAŞA(tongrav) : Nu! Îmi pare rău. (Femeia o ia de mână brusc
intrând în încăpere)
FEMEIA : Hai la oglindă! (se opresc amândouă în faţa oglinzii,
arătau la fel.Maşa se îndepărteaza inmărmurită)
MAŞA (cade în genunchi suspinând printre lacrimi) :
Dumnezeule! Tu...Pe tine! Ţie, ţi-am îngăduit să pleci o dată cu
el. Era de mult ţin minte şi acum. Eram in gară şi ploua. Nu? El
trebuia să vină..să plecăm împreună cu trenul. Am aşteptat ore in
şir. Ploua.. da.. îmi amintesc. Au trecut zeci de trenuri atunci iar
el.. el n-a venit!
FEMEIA (îngenunchiază lângă ea mângâind-o) :Ridică-te trup
fară de suflet! Maşa..m-am întors. M-am întors pentru tine. Hai să
ne aşezăm.
MAŞA : Da..să ne aşezăm. Vai cât de mult mi-ai lipsit. Uite poţi
sta aici. Eu mă aşez lângă tine. Povesteşte-mi. De când ai plecat o
dată cu el ce ai facut? Cum ţi-a fost viaţa?
245