antologie V – 2010-2011

Mihai (nerăbdător): Deci...ce vrei să ne spui?
Nicu: Mă gândeam la faptul că oamenii ridicoli există, fără
doar şi poate. Eu cred că oamenii sunt cei care se fac pe ei înşişi
ridicoli. Adică, cei care se străduiesc din răsputeri să se adapteze
normelor ilogice ale societăţii din care fac parte, cei care refuză să
îşi păstreze individualitatea pentru a se integra într-un univers
haotic, cei care nu acceptă să privească viaţa prin proprii lor ochi,
cei care refuză să îşi recunoască greşelile sau lipsa de cunoştinţe
sunt RIDICOLI.
Maria: Bine gândit Nicu!
Nicu: Stai că nu am terminat! Că tot vorbeaţi voi de biata
Lucica... ,,Manelarii” şi ,,piţipoancele” din ziua de astăzi nu se
încadrează în ridiculozitate, ci, mai repede, în prostie. Eu prefer
să mă gândesc la aceste persoane lipsite de ,,coloană vertebrală”,
de personalitate, de caracter şi chiar de neuroni ca şi cum ar face
parte dintr-o categorie inferioară nouă, celor ce părem ,,normali”.
Ei nu sunt ridicoli, ci, mai bine zis, neajutoraţi, lipsiţi de
îndrumare. Ei depaşesc graniţele ridicolului. Îi compătimesc.
Mihai: Nu crezi, totuşi, că eşti un pic cam dur?
Nicu: Ba chiar deloc! Am şi eu prejudecăţile mele. Măcar
sunt sincer şi am curajul să îmi susţin opiniile! Cu toţii avem
liberatatea de a acţiona după propriile idei, atât timp cât acţiunile
întreprinse de noi nu deranjează şi nu periclitează liniştea şi
bunăstarea celor din jur.
Andrei: Adică, dacă vrem să scăpăm de această modalitate de
etichetare numită ,,ridiculozitate”, trebuie să avem curajul să luăm
atitudine şi să vorbim pentru noi înşine? Nicu, cred că îţi dau
dreptate!
Luciana (ridicându-se din bancă): Nu şi eu!
Cu toţii rămân înmărmuriţi. Luciana, însă, păşeşte mândră în
faţă şi le vorbeşte plină de curaj.
Luciana: Chiar am ascultat tot ce aveaţi de spus. Am înţeles,
sunt ridicolă! Însă, mă întreb acum, cine e mai ridicol dintre mine
şi voi? Eu, cea care mă comport ridicol de obicei conform
părerilor voastre, sau voi, cei care mă judecaţi pentru
239