antologie V – 2010-2011

fiecare fiinţă de pe-aici şi tu vii să-mi spui că n-am dreptul să mă
bucur de propria-mi moarte? Nici măcar nu te-ai obosit să-mi
mulţumeşti...
GRITTA: Să-ţi mulţumesc ţie... (râde sarcastic)
ANA: Căderi nervoase... bănuiesc că e normal. Dar uitaţi-vă puţin
în jur. Ceilalţi suferă mai mult decât voi şi nu se plâng în halul
ăsta.
Omul-lampadar îi deranjează cu lanterna pe protagonisti.
HANS: Vezi? Până şi ciudatul ăla e de acord cu mine!
GRITTA: Normal că e! Doar aveţi aceeaşi chestie în pantaloni!
ANA: Apropo, mă numesc Ana.
GRITTA: Gritta.
HANS: Hans.
ANA: Haideţi să ne aşezăm pe canapea. Sau ce reprezintă
amalgamul ăla de oameni.
HANS: Eu nu mă aşez pe treaba aia. Îţi dai seama cât suferă acei
oameni?
ANA: Ciudat. Cât timp te-ai certat cu ea, nu părea să-ţi pese prea
mult.
GRITTA (în timp ce se aşează): Hai odată, mormolocule! Sunt
sigură că ei au păcătuit mai mult din moment ce sunt condamnaţi
în acest fel.
Toţi trei sunt aşezaţi.
ANA: Nu e interesant? Toţi trei, stând aici... încercând să ne
adunăm fantomele din trecut... în cazul nostru, fantomele din
viaţa trecută.
GRITTA: Nu-mi vine să cred. E adevărat. Suntem un grup de
oameni foarte morţi.
HANS: Se putea mai rău.
ANA: Cum?
HANS: Să fii între.
ANA: Te referi la comă?
HANS: Cred că da.
GRITTA (se ridică, urmată de ceilalţi): Ăsta e conflictul
principal? Întreaga filosofie despre viaţă şi moarte şi care din ele
o fi mai plăcută?
HANS: Păi când eşti în viaţă, preţuieşti viaţa, nu? Iar atunci când
219