antologie V – 2010-2011

Ea : Ce ciudat, ţi-am mai spus vreodată cum întreaga mea
fiinţă vibrează când îţi aud vocea ?
El : Cred că ai omis acest minuscul amănunt .
Ea : Minţi !
El : Aşa e . (oftează o clipă). Îţi aminteşti când ne-am întâlnit
prima oară ?
Ea : (râde)
El : Era în septembrie acum doi ani. Erai „boboacă”
(accentuează cuvântul într-o manieră ironică).
Ea : Râzi, tu, râzi, dar mi-aş dori să mai fiu un an „boboacă”.
El : Ştiu, şi eu. După cum spuneam, te-am observat când
ieşeam de la ora de chimie. Stăteai pe bancă în faţa liceului. Cum
era să nu remarc buclele blonde ce ascundeau un chip atât de
frumos? Priveai în gol. Aveai bluza aceea verde. Nu te-am mai
văzut cu ea .
Ea : I-am dat-o soră-mii.
El : Se explică ... Purtai perechea aceea neagră de Vans. Nici
cu ei nu te-am mai văzut .
Ea: S-au rupt ...
El : Bineînţeles. Tot strici ! (mustrător)
Ea: Eşti ca mama !
El : Are si maică-ta dreptate ...
Ea : Normal, a fost de acord să ies cu tine. (râzând)
El : Ascultai heavy metal la căştile acelea mari pe care,
apropo, încă le detest. (Ea îşi roteşte ochii). Cred că aveai
volumul dat la maxim. Ca de obicei...Nu înţeleg cum de nu ai
surzit până acum. M-am aşezat lângă tine, dar nici nu ai observat.
Mi-am făcut curaj să te întreb : „ Eşti nouă, aşa-i?” Ce replică
stupidă, era şi normal din moment ce nu te mai văzusem până
atunci. Nu cred că m-ai auzit din prima, dar îmi amintesc exact ce
ai făcut când ţi-ai dat seama că vorbeam cu tine. Ţi-ai scos mâna
firava din mânecă-încă îţi mai ţii mâinile în mâneci, să ştii-,
scoţând la iveală cele mai roase unghii pe care le-am văzut
vreodată .
Ea : Încă nu m-am dezvăţat de obiceiul ăsta . (oftează)
El : Şi nici n-ai să o faci ... După cum spuneam, ţi-ai dat
tacticos căştile de la urechi. Atunci m-ai privit prima oară ... cei
214