antologie V – 2010-2011

EL: Da, mai ţii minte? Când am intrat eu în cameră, tu
monologai…
EA: Nu aveam nimic mai bun de făcut, mă îndrăgostisem de
un copac şi ei l-au tăiat, de ce l-au tăiat oare?
EL: Pentru hârtie.
EA: Dar eu mă îndrăgostisem şi era atât de frumos…
EL: Unui copac poţi să-i arăţi dragostea ta, dar nu să o şi
primeşti inapoi, trebuie sa fii un cineva foarte altruist ca să te poţi
îndrăgosti în felul ăsta.
EA: Sau dimpotrivă, foarte egoist! Atât de egoist încât să nu
ai nevoie de dragostea lui, să î
ţi fie suficient sentimentul tău, să trăieşti între cei patru pereţi
ai sufletului tău … Dar de ce patru? De ce nu cinci, de ce nu şase,
zece, o mie…?
EL: Lucrurile sunt din ce în ce mai complicate.
EA (plânge): Sunt un om atât de egoist, de ce?
EL: Îţi zbieri inima din dragoste, aia nu mai e dragoste,
dragostea trebuie să creeze, nu să moară de singurătate…
El îşi sprijină capul în mâini şi cade pe gânduri în timp ce ea
continuă să plângă încet. Cortina.
212