antologie V – 2010-2011

EA: Ai dreptate. Îmi pare rău, nu ştiu ce e cu mine, e vina ta
şi a întrebărilor tale, mă ameţeşti.
EL: Te ameţeşti singură. Dar dacă Dumnezeu e, şi el, doar o
invenţie?
EA (nu aude întrebarea): Până la urmă, dragostea nu e nimic
mai mult decât o ameţeală. Dar cu cine vorbesc eu? Tu nu ştii
nimic despre asta…
EL (suspinând şi aşezânduse pe scaun): Ştiu mai multe decât
crezi.
EA (ocupând celălalt scaun): Povesteşte-mi.
EL: Era iarnă, iarna mă deprimă mereu, am alunecat pe
gheaţă şi am căzut în zăpadă. Apoi m-am îndrăgostit.
EA: Asta e tot?
EL: Da, atât a fost.
EA: Cum era ea?
EL: Albă, pufoasă, cel mai minunat lucru pe care l-am vazut
în viaţa mea.
EA (nedumerită): Despre cine vorbeşti?!
EL: Despre zăpadă, desigur.
EA: Cum rămâne cu dragostea?
EL: Ţi-am răspuns la întrebare, m-ai întrebat cum era ea, ţiam
spus.
EA: Mă refeream la fata de care te-ai îndrăgostit…
EL: Nu am spus nimic de nici o fată.
EA: E un el, atunci?
EL: Nu, nu, nu… Nu înţelegi nimic! Zăpada, m-am
îndrăgostit de zăpadă…
EA (îl priveşte nedumerită câteva secunde, apoi izbucneşte
într-un râs isteric): Nu zău!
EL: Credeam că ştii ce e dragostea, dar văd că nu ştii nimic
despre ea.
EA (se opreşte din râs, priveşte în gol): Dragoste?
EL: Tu erai aia.
EA: Cine sunt eu?
EL: Poţi fi cine vrei, ştii prea bine asta, dar ai ales deja şi
acum e mai greu ca la început.
EA: Început?
211