antologie V – 2010-2011

EL(se uită în jur): Nu mai e nimeni aici în afară de noi.
EA: Exact.
EL: Nu înţeleg. Ce vrei să spui?
EA: Că pui prea multe întrebări.
EL: Iar tu vorbeşti prea mult despre dragoste.
EA: Nu mă acuza dacă nu ştii ce e dragostea.
EL: Nici tu să nu mă acuzi dacă nu ştii răspunsurile la
întrebările mele.
EA: Ce vrei, nu pot să ştiu tot!
EL: Trebuie să-l ştii, dacă eşti îndrăgostită de el.
EA: Te înşeli. Oamenii se îndrăgostesc mereu fără să ştie de
cine se îndrăgostesc cu adevărat.
EL: De ce?
EA: Pentru că nimeni nu e destul de perfect şi de demn
pentru sentimentele lor, singura soluţie e să inventeze fiinţa
perfectă şi să o suprapună peste realitate.
EL: Oamenii sunt proşti.
EA: Ba nu, sunt doar slabi. Au mereu nevoie de combustibil
ca să fie fericiţi.
EL: La fel cum am eu nevoie de răspunsuri ca să nu-mi pierd
minţile.
EA: Iar eu, de dragoste.
EL: Şi Dumnezeu?
EA: De messeger, probabil.
EL: De ce e Dumnezeu atât de slab? Cum rămâne cu partea
care zice, Dumnezeule atotputernic…
EA: Şi El are nevoie de oameni ca să fie fericit; nu le poate
tasta lor mesaje, atunci ne tastează pe noi.
EL: Vrei să spui că noi suntem idealurile lui?
EA: Vreau să spun că noi suntem jos, undeva foarte jos.
Dumnezeul nostru are un alt Dumnezeu, care are la rândul lui un
alt Dumnezeu, iar el, un altul…
EL: Eu cred că toţi sunt acelaşi.
EA: Cum poti să spui asta? Şi când înjuri zici: dumnezei. Cu
siguranţă sunt mai mulţi.
EL: Înjurăturile nu spun nimic despre Dumnezeu, nu sunt
decât nişte invenţii, credeam că ştii asta deja.
210