antologie V – 2010-2011

Încerc să nu mă uit la ea, îmi fixez privirea într-un punct în
podea, să nu mă las impresionat de tragedia pe care ea o joacă atât
de bine.
În final mi-am ridicat privirea din pământ şi am observat că
nu mă mai privea insistent, îşi selecta cărţile din bibliotecă şi le
înşira dezordonat pe jos. S-a uitat la mine şi a spus:
- Nu-ţi face griji, o să ies imediat ce-mi strâng lucrurile.
- Dar nu înţeleg, tocmai ţi-am spus că nu vreau să pleci! (Nu
ştiu cât de sincer eram.)
- Ochii tăi au spus altceva, când eu vroiam să-mi spui că de
fapt ce ai avut cu ea nu a însemnat nimic şi că pe mine mă iubeşti,
că atunci când ai minţit nu ai făcut-o ca să acoperi sentimentele
tale pentru ea, ci ca să ne protejezi, pentru că-ţi părea rău; tot ce ai
făcut tu a fost să priveşti în pământ şi să nu spui nimic. M-ai
părăsit în clipa în care nu ai spus nimic pentru a ne salva. Nu o să
te uit, păstrez în suflet amintirea ta şi în ochi sclipirea. Mereu am
fost îndrăgostită de poveştile altora, uite că în sfârşit am trăit-o şi
pe a mea. Îţi mulţumesc pentru asta! Îţi mulţumesc pentru toate
motivele de fericire, că m-ai iubit aşa isterică cum sunt, cred că
noi suntem făcuţi să trăim împreună, dar separat.
Nu mai plângea, era aceeaşi femeie puternică şi încrezătoare
pe care am cunoscut-o în parc. Poate nu e aşa schimbată pe cât
am crezut.
A plecat.
Nu mai găsesc nicio părticică din ea, nici măcar un fir de păr
pe aşternut, capacul de la cremă, pe care-l scăpa mereu pe jos în
baie şi uita de el, l-a luat, a şters şi „te iubesc”-ul de pe oglindă.
A luat şi mucul de ţigară cu urmă de ruj din scrumieră. Dar
parfumul ei, o vai! încă îl simt în nări şi încă mai pot să-i simt
căldura îmbrăţişării, respiraţia fierbinte şi privirea aceea, ochii ei
pătrunzători, acea imagine ce-mi dă fiori de fiecare dată când îmi
apare în minte.
Următoarea dimineaţă m-am trezit cu un gust amărui al
trădării şi cu un dor extraordinar. De ce realizezi cât iubeşti o
persoană doar după ce o pierzi?!
206