antologie V – 2010-2011

Îmi spuneai că nu concepi aşa ceva, că n-ar conta dacă ţi s-ar
rupe inima în piept, dacă totul din jurul tău îţi aminteşte de el,
dacă toate lucrurile din casă ar avea o urmă de-a lui, dacă tot
universul s-ar
prăbuşi în ziua
aia, tot ce i-ai
spune acelui
păcătos ar fi
„Sper să
merite”, că vei
şterge toate
amintirile
uimitoare şi că
nu vei mai tânji
după dragostea
lui, şi uite ce
faci, îţi calci pe
principii, nu
mai eşti tu, cea
de care m-am
îndrăgostit.
Dacă erai
aceeaşi, cu
aceleaşi
principii, poate
aş fi fugit după
tine, să te iau în
braţe, să mă trântesc în genunchi în faţa ta, într-o baltă sau în
două. Aş fi cerut cu disperare să mă ierţi, ţi-aş fi cântat serenade,
aş fi stat în ploaie.
Sau poate că nu, ştii doar cât urăsc clişeele.
Acum, stă şi se uită cu ochii ei mari de căprioară la mine, mă
priveşte şi ştie foarte bine că sunt multe lucruri pe care nu i le
spun şi le gândesc chiar acum. Nu înţeleg ce aşteaptă, ce mai vrea
de la mine?
205