antologie V – 2010-2011

SIMONA UDUDEC
„Simplitatea nu dă greş nici de astă dată. Îmi place alternanţa
planurilor, dinamica creată între cele două personaje şi faptul că e
relatată întreaga perioadă de amor prin prisma despărţirii. Un singur
punct, de final, în care doar ceea ce a contat vreodată se mai ţine minte.
Este neaşteptat naratorul masculin al poveştii. Romanţele feminizate au
devenit clişeice… O poveste universală şi totodată cu particularităţile-i
proprii. Bună atenţie la detalii.”
Anca IFRIM
Derivă
Nu ştiam ce să-i spun, cum să o calmez, devenea din ce în ce
mai agitată şi mai bulversată, simţeam că nu voi mai rezista mult
şi-mi voi ieşi din fire, aş fi putut să ţip la ea, să o lovesc!
N-am făcut-o, am rămas mai calm ca niciodată, m-am uitat în
ochii ei mici şi strâmbi, plini de lacrimi şi am aşteptat. Nu am
scos niciun cuvânt, aş fi vrut să-i spun să tacă, pentru că vorbeşte
prea mult şi că mă scoate din minţi sau că o iubesc.
Stăteam în linişte, mă uitam la ea, imaginea devenea ceţoasă,
ţipătul ei asurzitor avea o rezonanţă foarte puternică şi ultima
sticla de vin roşu zăcea pe covoraşul de sub masă, care era cândva
alb. Femeile, cum risipesc vinul de calitate !
E atât de urâtă când plânge, pomeţii i se înroşesc, ochii îi sunt
umflaţi, pielea i se încruntă, vocea se subţiază. Devine atât de
dizgraţioasă!
În timp ce mă gândeam la toate aceste aspecte o aud
strigându-mi:
- Ce? Ce vrei de la mine?
Vreau să fii ghemuită pe scaun să citeşti, să-mi laşi bileţele pe
frigider, să scrii mic şi îngrămădit să mă chinui să citesc, apoi să
iau mesajul şi să-l miros în speranţa că ai lăsat o urmă de tine pe
vreun colţ, cer aşa de mult să vreau asta în fiecare zi? Să stai pe
fotoliul tău să citeşti cărţi ore, să te cert că mă neglijezi şi să te
arunci iar în braţele mele, spunându-mi că sunt prost. Să-mi
trezeşti fiorul amorţit pe şira spinării! Am gândit toate astea, dar
202