antologie V – 2010-2011

NELU NĂDEJDE
„Descendent din tiparul imaginativ românesc, reusind să fie
modern pe tema visului-realitate, in filiaţia lui Eminescu şi Mateiu
Caragiale. Mână de prozator, maturitate stilistică, revolvare nimerită a
unor situaţii limită.”
Marin PREDA
Pe cadavre nu cresc flori
I
Trăsura m-a adus până în faţa noii mele case. Urmează să
locuiesc singur de acum, din moment ce sunt un proaspăt
absolvent de studii superioare. Viena... ce mod de a trăi... dar a
trebuit totuşi să mă întorc. Nu sunt genul care face călătorii de
plăcere. Am fost acolo doar pentru că mi s-a impus, dar, într-un
fel, chiar m-am bucurat, fiindcă aveam posibilitatea să studiez aşa
cum doream. Am ales să învăţ filozofie dintr-un capriciu, fiindcă
ştiu că sunt un neadaptat şi că nu voi reuşi să fac nimic cu viaţa
mea. Ştiu asta, am ştiut-o de când am devenit conştient de mine
însumi şi chiar nu mai am nevoie de alte dezamăgiri pentru a-mi
confirma părerea. Părinţii mei au de toate, mi-au asigurat până
acum tot ceea ce îşi poate dori un tânăr normal de vârsta mea, dar
eu nu sunt aşa... nu... sunt diferit. Am tot observat asta prin
raportarea comportamentului meu la modul de a acţiona al
celorlalte persoane; în copilărie, în timp ce alţii de vârsta mea
preferau să se joace sau să alerge sau mai ştiu eu ce, eu preferam
să stau izolat, de obicei lângă grajdurile unde tatăl meu îşi ţinea
herghelia, şi să privesc de multe ori cum caii bătrâni sau bolnavi
erau împuşcaţi şi îşi dădeau ultima suflare. Era ceva emoţionant
să vezi cum făpturile lor odată mândre şi maiestuoase zăceau pe
câmp singure şi dacă ai fi avut curajul să-i priveşti în ochi, cu
siguranţă ai fi rămas marcat. Chiar şi acum, în timp ce tinerii
asemeni mie preferă să citească vreun nou roman chouette, eu îmi
ocup timpul cu tot felul de lecturi complexe, care încep să devină
asemeni drogurilor... Nu ştiu dacă ai consumat vreodată opiu sau
orice substanţă de genul acesteia... ei bine, eu am făcut-o şi pot
176