antologie V – 2010-2011

S-a îndreptat imediat de spate, scoţând un gâlgâit înecat de
sânge. Îi ţineam inima în mână la propriu. Ştiam că dacă trag,
rămâneam cu acel organ în mână şi viaţa lui era sfârşită. Dar atâta
timp cât încă trăia, puteam să aflăm ceva de la el.
- Faci parte din potăile ce ne-au atacat ieri? l-am întrebat
scurt.
Refuza să îmi răspundă, privindu-mă peste umăr cu ochii
bulbucaţi şi plini de vinişoare însângerate.
- Răspunde! am urlat la el, strângând uşor de inimă.
Se înecă în durere şi pentru o clipă am crezut că am strâns
prea tare. Dar cum era vârcolac şi avea putere regenerativă foarte
mare, nu urma să moară atât de uşor. Deja simţeam cum se
închide carnea peste mâna mea şi în curând aveam să rămân
blocată înăuntru.
- Eu te sfătuiesc să-i răspunzi, spuse Hawk, care privea totul
cu braţele încrucişate la piept şi o încruntare adâncă.
- Nu sunteţi decât aperitivele, spuse atunci vârcolacul, printre
gâlgâituri cu sânge.
- Da? Şi cine e felul principal? i-am făcut eu jocul.
- Toţi sunteţi, vorbi potaia din nou, aruncându-mi ură şi venin
din privirea-i ce se stingea deja încet.
- Mai vedem noi! am declarat eu şi fără nicio ezitare, mi-am
tras mâna afară din pieptul lui, cu tot cu inimă.
Trupul se prăbuşi inert la pământ, ca o păpuşă din cârpe, în
timp ce eu aruncam inima cât colo. Dacă lăsam cadavrul în
deşertul ăsta, într-o zi urma să fie mâncat de animale ce de-abia
aşteptau, ori începea să putrezească oricum.
- Mă ocup eu de el. Tu du-te acasă, spuse Hawk, şi se
îmblăni, în timp ce îşi spunea deja incantaţia.
Am încuviinţat din cap şi peste câteva clipe fratele meu zbura
spre nicăieri, cărând vârcolacul cu tot cu inima sfâşiată.
Scuturându-mi mâna de sângele vârcolacului, am revenit la forma
fără blană şi am început să merg spre casă, hotărâtă să fac ceva în
legătură cu tot rahatul ăsta!
175