antologie V – 2010-2011

- Cred că vrei să te răzgândeşti, declară individul în timp ce
scotea rapid la vedere o mână îmblănită cu gheare.
Vârcolac din nou? Asta nu era bine. Greg şi cu mine
omorâserăm destui dintr-ăştia ieri, aşa că ăsta ori era un
răzbunător, ori erau prea mulţi prin preajmă ca să ne fie nouă
bine.
- Cred că putem să-ţi facem loc la masa noastră, am spus eu
dulce, prefăcându-mă că nu văzusem ghearele şi nici nu ştiam ce
se petrece.
Cu cât credea vârcolacul pentru mai mult timp că sunt om, cu
atât era surpriza de partea noastră şi Hawk ştia asta, aşa că nu
făcu niciun gest când i-am făcut loc bărbatului să se aşeze pe
bancheta separeului, lângă mine.
- Când terminaţi de mâncat, o să vreau să discut cu tine,
declară vârcolacul, adresându-i-se specific lui Hawk.
Era la nici jumătate de metru de mine şi încă nu ştia că sunt
Nova. Mirosul meu uman se dovedea a fi mai eficient decât
credeam. Cu puţin noroc, aş fi reuşit să devin îmblănită şi cu
gheare, să mi le înfig în spatele lui, direct în inimă, şi să mă
transform la loc înainte să îşi dea seama cineva ce se întâmpla.
Dar chiar în secunda aceea chelneriţa veni la masa noastră să ne
aducă nota.
- Ce vă aduc? îl întrebă ea pe vârcolac, însă cum acesta nu era
atât de chipeş ca Hawk, femeia nu îi acordă cine ştie ce atenţie.
- Nimic pentru mine, spuse tipul, dar cred că amicii mei sunt
gata să plătească şi să plece.
- Desigur, răspunse chelneriţa, bătând din gene către Hawk,
ceea ce mă făcu pe mine să îmi dau ochii peste cap în mod
automat.
Fratele meu scoase din buzunarul de la piept al cămăşii destui
bani să plătească pentru amândoi, şi când chelneriţa îi luă,
strecură în palma lui nota de plată. Eu văzusem deja că pe ea se
afla scris ceva, şi puteam să bănuiesc că sunt nişte numere de
telefon însoţite de vreo declaraţie penibilă. Am oftat înainte să mă
pot abţine.
- Să mergem! ceru vârcolacul, care se ridică de la masă, doar
după ce Hawk era deja în picioare.
173