antologie V – 2010-2011

ocolesc coloane de piatră şi să încerc să ajung prin toate
crăpăturile. După ce am reuşit în final să termin de măturat, am
început să iau pânzele de păianjen, care recent se adunaseră
incredibil de mult. Mătura aceea se dovedea multi-funcţională.
Nu după mult timp însă uşa de la altar se deschise şi pe ea
apăru Hawk.
- ‟Neaţa, mormăi el somnoros, frecându-se la ochi şi căscând.
- ‟Neaţa! l-am salutat eu cu ceva mai multă voioşie.
Acum că el era treaz, puteam să merg să mănânc!
- Ţi-e foame? am întrebat, cu ochii cerşind un răspuns
afirmativ.
- De lup, mă asigură el, venind spre mine.
În următoarele cinci minute mergeam amândoi pe drumul
prăfuit ce ducea spre oraş. Făceam zece minute pe jos de la
biserică la oraş, aşa că Magnus nu cumpărase o maşină de data
aceasta. De obicei, cumpăra câte o vechitură ieftină, ca să părem
oameni normali atunci când ne stabileam prea departe de oraş ca
să mergem pe jos, din moment ce zburatul ieşea din discuţie.
- Ce vrei să mănânci? mă întrebă Hawk, în timp ce îmi ţinea
uşa deschisă, să intru în magherniţa locală ce servea şi o mâncare
mai decentă.
- Încă nu am încercat tot ce au pe meniu, aşa că mai văd eu...
am răspuns, privind în jur.
Încă nu mă obişnuisem cu localul, aşa că totul părea nou
pentru mine. Cu toate că trăisem atât, îmi venea greu să mă
readaptez de fiecare dată. Nu îmi era tot una să mă plimb din loc
în loc sau să îmi întemeiez şi eu un cerc de prieteni şi să stau la o
bârfă. Kendra era o prietenă grozavă, dar unicitatea mă sâcâia.
Oamenii din taverna aia mi se păreau fascinanţi, cu toate că ştiam
că oricare dintre ei poate fi un Vânător care mai are puţin şi îşi dă
seama ce suntem.
Chelneriţa îmbătrânită şi obosită mă scoase din gânduri când
veni să ne ia comanda, la separeul unde ne aşezaserăm:
- Ce vă aduc? întrebă ea, ochii fiindu-i lipiţi de Hawk şi mie
aruncându-mi o privire scurtă şi plină de venin.
- Eu vreau o omletă mare cu şuncă, iar sora mea...
169