antologie V – 2010-2011

sau să se ,,îmbolnăvească” oamenii, situaţia putea deveni dificilă.
Aşa că tot timpul nimeream în vreo dugheană din asta de oraş,
mai mult sau mai puţin evoluat.
De data aceasta, ne-am stabilit puţin în afara oraşului, în acea
biserică părăsită. Era într-un stil arhitectural nedefinit, probabil
pentru că oricine ar fi proiectat-o nu făcuse cu adevărat şcoală
pentru aşa ceva. Avea o singură turlă, de pe care lipseau câteva
ţigle, dar, în principiu, acoperişul era bun, aşa că băieţii
rezolvaseră găurile încă din prima zi când ne instalaserăm. Erau
încă prezente schelele de construcţie şi cu toate că ne incomodau,
Magnus hotărâse să nu le dăm la o parte, pentru că nu ne puteam
da seama câtă rezistenţă avea clădirea fără ele. Altarul devenise
camera lui Magnus, pe care o împărţea cu Romello, Hawk şi
Shadow. Era mai mult decât suficient spaţiu pentru ei, din
moment ce nu aveau nevoie decât de paturi. Eu şi Greg alesesem
să ne înfiinţăm ,,camera” în aripa corului, aflată deasupra de
intrarea în biserică. Ar fi trebuit, în mod normal, să fie bănci şi
altele pe acolo, dar pentru că nu fusese terminată construcţia, era
doar spaţiu gol. Greg reuşise să bată mai multe scânduri de pe
marginea lojei până la tavan, de care să prindă vreo două prelate
de maşină şi astfel să închidă oarecum camera noastră
improvizată. Pentru sunet nu ne ajuta cu nimic, dar măcar era
vizibilitate zero. Se urca pe o scară din pronaos, la fel ca în
majoritatea bisericilor. Kendra rămăsese prin urmare cam pe
dinafară, aşa că băieţii hotărâseră să o primească cu ei, ca să nu ne
deranjeze pe mine şi pe Greg, care oricum aveam mai puţin
spaţiu. Îi construiseră o jumătate de perete, ca un fel de paravan,
unde ea să se poată schimba şi unde i se afla patul, dar, în
principiu, tot în camera lor se afla. Nimeni nu păruse deranjat de
acest aranjament la momentul respectiv, aşa că timp de o
săptămână ne ocupaserăm de modificări şi planificări. Nu ne
chinuiam prea mult să facem din biserica aceea o casă de vis,
pentru că ştiam că la următorul semn de pericol ori descoperire
trebuia să ne mutăm.
Prin urmare, ne aflam în biserica aceea de mai puţin de trei
luni, aşa că încă nu îmi era chiar comod să-mi fac de cap cu Greg
într-un loc ce se presupunea a fi sacru. Însă el mă prinse de mână
166