antologie V – 2010-2011

căreia nu-i place creanga pe care şi-a ales-o ca să se odihnească,
dar este mult prea obosită să-şi caute alta.
De undeva, o nota muzicală lungă se dizolvă într-o melodie
de dans, care mişcă ritmic fesele şi ridică în contratimp genunchii,
apoi dispare înghiţită de aerul cald.
Văzduhul este de un albastru limpede, molcom.
Crochiu III
Iarba verde de acasă sau ce dulce e viaţa la bloc!
Familia mea locuieşte (nu ştiu dacă şi trăieşte) la bloc. Aici,
un fluid enigmatic circulă prin fiecare apartament şi timpul se
crispează speriat de un soi de fior al inutilităţii.
Vecinul meu e un funcţionar sclivisit, palid şi deşirat, un fel
de democrat mereu atent la vocile din public. Deşi asta o crede el,
rămâne tot un biet funcţionar, cu păreri ce seamănă a citate.
Nevasta lui e într-o perfectă sincronizare cu telejurnalele şi
telenovelele, având opinii-ultimatum despre orice.
Doamna singură de la trei este într-o discretă, dar neobosită
veghe, având sentimentul unui cruciat. Îţi răspunde la salut cu un
glas pe care l-ar fi avut, desigur, uleiul de candelă, dacă ar fi prins
grai.
În faţa blocului, pământ sterp, unde, din când în când, răsare
câte-o floare ca un simbol al vieţii şi încununare a ei.
De multe ori am impresia că lumea de la bloc e o minoritate
al cărei timp liber e asigurat de o majoritate ce trudeşte din greu.
E la fel de ciudat ca şi evenimentele istorice care spun că unii au
murit pentru libertate, iar alţii, dansează pentru ea.
Acum observ că în conul de lumină al uşii blocului păşeşte
un bărbat înalt, între două vârste, cu o faţă blândă. Nu-l cunosc,
dar mă impresionează cum stă nemişcat ca un copac lovit de
trăsnet.
Deasupra blocului stelele licăresc, iar păsările de noapte
flecăresc în copacii din jur, care aruncă pe trotuar pete negre,
distinct conturate, iar vântul aduce miros de dimineaţă.
154