You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
imagini deprimante ale necuprinsei zări. „Unde sunt? De ce e aşa<br />
cald?” Vântul se pornise din nou. Din crivăţ nu se naşte niciodată<br />
decât o contemplativă imagine a viitoarei morţi, dar niciodată<br />
moartea în sine. E laşă. Se ascunde în spatele unor şiruri de dune.<br />
E înaltă, călăuzitoare, purtând o manta întunecată, fără chip, doar<br />
cu o mână tresărind, din când în când în întuneric. Nu se va<br />
întinde în nicio clipă la întrerupător să-l apese şi să deschidă<br />
becul, ci va privi năucită cum de jur-împrejurul acelor dănţuitoare<br />
forme atemporale se trasează un cerc. „E laşă când iadul a trădato<br />
şi vândut-o solitudinii eterne.” Râd în sinea lor, săracii, însă nu<br />
sunt în stare să deschidă o conversaţie telepatică, deoarece al lor<br />
Dumnezeu este o cuvântare a concurenţei; luptă pentru o cauză<br />
personală şi nu pentru cauza tuturor. Egoismul îi împinge spre<br />
protopăcatul pierzaniei şi Dumnezeului celui atotştiutor i se va<br />
divulga că diavolul n-a avut nicio implicare în căderea omului de<br />
acum câteva veşnicii.<br />
Sunt moartea şi de mult am fost trădată de draci. Le-am<br />
furnizat cât mai multe trupuri, iar acum mă lasă să mă înfrupt din<br />
pofta acestor orbi călători. Vor să iasă, dar n-au pe unde, căci se<br />
bazează pe o prea mare încredere în sinele distructiv. Mă amuză<br />
stângăcia lor. Nu ştiu ce-s alea miraje şi au din când în când<br />
tendinţa de a se crede stăpâni peste o împărăţie a nimănui. Mi-aş<br />
dori să-i fugăresc, să le rup trupurile, să-i înfulec şi apoi să-i duc<br />
la cetate, însă au o misiune de dus la îndeplinire. Scopul meu este<br />
să-i… nu am niciun scop. Sunt plata către mine. „Mulţumesc ţie,<br />
Doamne, şi deopotrivă ţie, Diavole, că îmi acordaţi stăpânirea<br />
peste nişte trupuri!” Îmi împleticesc între degete aţele şi încep,<br />
treptat <strong>–</strong> treptat să arunc lasouri spre corpurile lor dezgolite. Trag<br />
după mine aţele. Nu-şi dau seama ce se întâmplă, căci atunci când<br />
se vor trezi vor şti că din osemintele lor s-a născut un vis. Acum<br />
poate să înceapă jocul. Ce-i drept, e că meschinul se simte ca la el<br />
acasă, însă mă încred că prin urgia aceasta le voi face un bine şi,<br />
odată cu ei, voi cunoaşte la rândul meu împărăţia cerului.<br />
Ţârâie un telefon. Însă în mijlocul pustiului se conturează<br />
doar câteva elemente sacre ale cerului şi câteva figuri derizorii ale<br />
pământului. Suntem oameni. Suntem atât de mulţi. E frig şi ochii<br />
noştri nevăzători cârtesc împoriva fiinţelor neputincioase. Unde<br />
132
Change language