antologie V – 2010-2011

RADU IOAN DRAGOMIR
Autorul „reuşeşte să imprime o ridicată tensiune naraţiunii.
Chiar dacă subiectul este oarecum desuet, e totuşi o încercare ce
depăşeşte faza infantilă de căutare a rădăcinilor adânci are Răului.
Asta poate duce, în timp, la o viziune asupra existenţei, deci reprezintă o
mare promisiune pentru viitor.”
Dan PERŞA
Expediţia de vară
Măcar de două ori alunecase pe gheaţă şi tot de atâtea ori
înjurase. Apoi nu a mai avut cuvinte care se scurgă de pe buzele
înnăbuşite de friguri. Nu erau mulţi prin deşertul viscolit, însă pe
chipurile lor se citea o repulsie anodină faţă de misiunea pe care
au fost obligaţi s-o urmeze. Păcat că în viaţă au fost oameni
săritori, cu frică de Dumnezeu; acum aveau să-i demostreze
Providenţei că, mânaţi fiind de o ardentă credinţă, sunt capabili să
depăşească micile obstacole impuse de a sa Măreţie. Priveau în
urmă la trupurile sterpe ale oamenilor ce alunecau lin pe porţile
iadului; acele chipuri zâmbitoare, persiflând în neştiinţa lor
nenorocul făpturilor încercate de divinitate, îşi aşteptau
împăciuitoare soarta pentru care se pregătiseră o îndelungă
perioadă de timp; chiar dacă lipsite de grai, în nihilismul lor se
căsca un intrând de unde răsunau limbile râzânde, de unde se
întrezăreau figuri comunicante, păstrând amuzamentul bancurilor
făcute pe seama antagonicelor concepte ale vieţii de apoi; diavolii
ascuţeau lamele ghilotinelor cu aceeaşi grimasă binevoitoare; era
atât de cald şi bine, încât şi-ar fi dorit în orice clipă ca tăişul să
îndepărteze dogoarea. La un moment dat pământurile s-au alipit şi
cei câţiva rămăşi să înfrunte urgia şi-au întors privirile înspre
văzduhul presărat de nimic. Doar o pală abia simţită le străpunse
gleznele şi atunci au vrut unul câte unul să se lepede de Eden şi să
se cufunde în pierduta trecere către moarte. Nu au făcut-o, şi pe
obraji se aşternuse pojghiţa plânsului diafan al norilor. Urmau să
129