antologie V – 2010-2011

Ştiu că mama e cea care îmi spune toate acestea şi, datorită ei,
sunt convinsă că Lena va fi bine.
Alte planuri de viitor nu am. Am hotărât să las trecutul în
urmă. Refuz să mă mai gândesc măcar la José. Refuz să gândesc
că am fost vreodată în închisoare. Încerc, pe cât posibil, să
folosesc o parte din timpul meu pentru a mă reintegra în societate.
Am pierdut mult şi progresul mă copleşeşte. Viaţa trebuie să
meargă înainte, indiferent de încercările prin care am trecut. Deşi
am fost acuzată, condamnată şi reţinută fără nicio vină, viaţa mea
poate reveni la normal încetul cu încetul. Cu paşi mărunţi şi cu
ajutorul celor dragi mie, voi redeveni „vechea eu” şi mă voi
bucura de fiecare clipă trăită. Aştept clipa morţii. O aştept, dar nu
din cauza sentimentului de vinovăţie. Îmi e dor de mama şi mereu
îmi va fi. Ştiu că mă aşteaptă acolo, undeva, lângă Dumnezeu şi,
atunci când mă va chema, nu voi ezita nicio clipă să îi răspund.
Mă voi înălţa la ceruri şi îi voi fi alături pentru totdeauna... Te
iubesc, mamă!
128